ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2923/2011

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, reclamanta S.N. a solicitat în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe obligarea acestuia ca

prin intermediul Ambasadei României la Chișinău să stabilească o zi, într-un

termen scurt, pentru depunerea cererii și a actelor necesare cu privire la

redobândirea cetățeniei române.

In motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că în anul 2006 a trimis o cerere de programare

prin poștă adresată Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău, în

vederea depunerii cererii și actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei

romane, fără a primi nici un răspuns.

A mai arătat

reclamanta că la data de 15 iunie 2009 s-a adresat cu o altă cerere, însă nici

până în prezent nu a fost programată pentru primirea cererii și actelor

necesare redobândirii cetățeniei române.

Reclamanta a

invocat obligația de soluționare a cererii într-un termen rezonabil, termen

care nu a fost respectat de pârât, în condițiile în care Legea nr. 21/1991 nu

prevede o programare și nicio misiune diplomatică sau consulară din străinătate

nu practică o asemenea modalitate de primire a cererilor de redobândire a

cetățeniei române în afara Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău.

Prin

întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a

invocat excepția nulității cererii întemeiată pe dispozițiile art. 93 C. proc.

civ. raportat la prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât

reclamanta a indicat un domiciliu ales în România, însă nu a indicat și

persoana desemnată să primească corespondența.

Prin sentința

nr. 1370 din 17 martie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția nulității cererii invocată de pârât

și a admis cererea formulată de reclamantă, a obligat pârâtul să stabilească,

în maximum de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, o

dată pentru primirea actelor necesare soluționării cererii reclamantei de

redobândire a cetățeniei române.

Cu privire la

excepția nulității cererii prima instanța a reținut următoarele:

Este adevărat

că dispozițiile art. 93 C. proc. civ. impun ca, în caz de alegere de domiciliu

în vederea îndeplinirii procedurii de citare și comunicare, să se indice și

persoana desemnată cu primirea acestor acte procedurale, iar în caz de

neindicare se prevede realizarea procedurilor la domiciliul legal, însă

prevederile sunt stabilite exclusiv în favoarea părții față de care se

îndeplinesc aceste proceduri, scopul lor fiind de aducere la cunoștință a

termenului, respectiv a conținutului actelor procedurale comunicate, astfel

încât riscul neatingerii acestui scop nu poate fi suferit decât de către partea

respectivă, o vătămare putându-se constata numai în raport de aceasta.

Cum neindicarea

de către reclamant a persoanei desemnate cu primirea citației și a actelor de

procedură la domiciliul ales din România și nici a domiciliului legal din

Republica Moldova nu o poate vătăma decât pe aceasta, pârâtul nu se poate

prevala de dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nefiindu-i cauzată

nicio vătămare.

Pe fondul

cauzei, s-a reținut că în mod nejustificat, prin depășirea termenului rezonabil

de soluționare, în sensul dispozițiilor art. 10 din Convenția Europeană asupra

Cetățeniei, autoritatea publica pârâtă nu a primit actele reclamantei de

redobândire a cetățeniei, cererea fiind formulată încă din anul 2006.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe,

solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca

neîntemeiată.

A fost invocat

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea

căruia s-a susținut că soluția primei instanțe este rezultatul interpretării

greșite a legii.

Criticând

concluzia nerespectării termenului rezonabil, recurentul a susținut că

răspunsul transmis reclamantei nu încorporează un refuz și, cu atât mai mult,

acesta nu poate fi considerat ca exprimând o restricționare a unui drept.

Pentru

instanța de fond nu a avut relevanță starea de fapt obiectivă invocată de

M.A.E., deși tocmai aceasta a determinat, într-o legătură cauzală directă,

situația specifică a derulării procedurii consulare în discuție.

Motivele

obiective invocate, care nu au fost valorificate drept cauză exoneratoare de

culpă administrativă, au o importanță esențială, din moment ce actul de

organizare a activității M.A.E. în Republica Moldova nu a aparținut integral

deciziei luate la nivelul instituției acestuia, așa cum o pot face celelalte

autorități administrative române de pe cuprinsul țării în gestionarea

atribuțiilor ce le revin.

În opinia

recurentului, nu se poate pune semnul echivalenței între factorul volitiv,

definit ca sursă a refuzului indicat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004

și factorul obiectiv al imposibilității autorităților române de a organiza pe

teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea cererilor de

redobândire și pentru procesarea acestor solicitări într-un termen cât mai

scurt.

Or, în lipsa

unei culpe administrative, instituția pârâtă nu putea fi obligată, în baza

legii contenciosului administrativ, să schimbe ordinea cronologică stabilită și

să primească cererea reclamantului.

Totodată,

susține recurentul, în lipsa unui termen legal concret, puterea judecătorească

nu se poate substitui puterii legislative în a edicta termenele de primire a

cererilor, dereglând activitatea secției consulare a Ambasadei Române la

Chișinău.

Pe de altă

parte, durata termenului rezonabil, decantată în jurisprudența CEDO, se aplică

numai în cazurile expres specificate, respectiv atunci când solicitanții sunt

rezidenți în tara a cărei cetățenie o solicită, putându-li-se limita drepturile

față de celelalte persoane în mijlocul cărora trăiesc în mod statornic și care

se bucură de plenitudinea beneficiilor oferite de statutul de cetățean, ipoteză

în care nu se regăsește și reclamanta.

Mai mult,

durata termenului rezonabil de procesare a unor astfel de solicitări trebuie

determinată în funcție de toate circumstanțele relevante, în sensul aceleiași

jurisprudențe, neputându-se omite faptul că întreaga procedură de redobândire a

cetățeniei se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza aceste

cereri raportat la condițiile obiective în care activitatea în cauză se poate

desfășura.

Prin urmare, a

concluzionat recurentul, instanța nu avea nici un temei legal pentru obligarea

M.A.E. la stabilirea datei de depunere a cererii de redobândire a cetățeniei,

fiind inacceptabil ca aceasta să judece cauza în echitate, potrivit sistemului

de drept cutumiar, specific spațiului anglo-saxon, în condițiile în care

sistemul de drept de origine continentală (franceză și germană) nu admite decât

aplicarea metodei tehnico-juridice de interpretare a legii.

S-a precizat,

de asemenea, că, raportat la numărul mare al cererilor de programare, s-au

făcut demersuri pentru modificarea cadrului legislativ, astfel încât

documentele vizând recunoașterea cetățeniei române vor putea fi depuse și la

prefecturile oricărui județ din România, concluzionându-se că lipsa de

diligentă a Statului Român pentru deblocarea impasului real în care s-a ajuns

în ceea ce privește activitatea actului de preluare a cererilor nu poate fi

reținută.

Examinând

actele dosarului, hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin

prisma dispozițiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar,

și cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte retine următoarele:

Reglementând

obiectul acțiunii judiciare, art. 8 alin. (1), teza finală din Legea nr. 554/2004

prevede că se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se

consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său, prin nesoluționarea

în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și

prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru

exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

In înțelesul

acestei legi, nesoluționarea în termenul legal a unei cereri rezidă în faptul

de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea

cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen [art. 2 alin. (1) lit. h)].

Recurentul-pârât

a răspuns petiționarului, iar în ipoteza prevăzută la art. 2 alin. (1), lit. h)

din Legea nr. 554/2004 nu se face nicio distincție în funcție de tipul soluției

administrative oferită-favorabilă sau nefavorabilă.

Or, în aceste

condiții, tăcerea administrației ca act administrativ asimilat, supus

controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, nu

poate fi reținută, ipoteza art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004

nefiind îndeplinită.

Totodată, în

raport cu circumstanțele concrete ale cauzei, existența unei vătămări a

reclamantei în interesul său legitim derivat din vocația dobândită în temeiul

art. 10

1

din Legea nr. 21/1991 - de a redobândi sau de a i se

recunoaște cetățenia română - care să fie produsă printr-un refuz nejustificat

de soluționare a cererii sale, grefat pe un exces de putere, în sensul art. 2

alin. (1) lit. i), teza

I

și lit. n) din Legea nr. 554/2004,

nu poate fi reținută, impunându-se a se examina doar dacă o atare vătămare a

fost cauzată din perspectiva nerespectării limitelor rezonabilității în

stabilirea termenelor pentru depunerea actelor necesare pentru redobândirea

cetățeniei.

Legiuitorul a

reglementat, prin art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, dreptul persoanelor

care au domiciliul sau reședința în străinătate de a depune cererea de

redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea

condițiilor impuse de lege, la misiunile sau oficiile consulare competente ale

României, fără a stabili și un termen în care autoritățile române trebuie să

proceseze astfel de cereri.

Convenția

Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997

și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, dispune însă, prin art. 10,

că „fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen

rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale sau

eliberarea unui atestat de cetățenie".

Obligația

astfel instituită subsumează, în mod evident, toate etapele unei proceduri, iar

aprecierea caracterului rezonabil al duratei acesteia trebuie făcută în fiecare

cauză în parte, în funcție de toate circumstanțele relevante și ținând cont de

criteriile consacrate în jurisprudența CEDO , în special complexitatea cauzei,

comportamentul reclamantei și cel al autorităților competente.

Din această

perspectivă, nu se poate face abstracție de faptul că cererea reclamantei de a

fi programată pentru depunerea actelor necesare în vederea redobândirii

cetățeniei nu a fost soluționată nici până la această dată.

Prin urmare,

având în vedere și faptul că măsurile preconizate pentru deblocarea impasului

creat, la care s-a făcut referire în motivarea cererii de recurs, nu au devenit

operaționale, se impune a se concluziona că limita rezonabilității în

soluționarea cererii reclamantei, raportat desigur și la obiectul acesteia, a

fost depășită, motiv pentru care soluția adoptată de judecătorul fondului va fi

păstrată.

Nici motivele

cu privire la modificările legislative intervenite nu pot fi primite de Înalta

Curte, pentru invocarea unor cauze exoneratoare de culpă, în sensul că în

prezent nu mai există cauze de împiedicare a depunerii cererilor de redobândire

a cetățeniei române, astfel că aceste apărări se vor respinge ca nefondate,

prin invocarea principiului tempus regit actum.

Înalta Curte a

constatat că, până la data introducerii acțiunii, cererile reclamantei nu

primiseră vreo rezolvare efectivă, iar la data pronunțării hotărârii de fond,

de asemenea nu intervenise nicio schimbare de atitudine în poziția exprimată de

autoritatea pârâtă.

Faptul că în

prezent reclamanta ar putea să depună o cerere și va fi imediat primită nu

înseamnă ștergerea vătămării deja produse în privința acestuia

Reținând, față

de cele expuse, că nu subzistă în cauză nici un motiv care să impună casarea

sau modificarea hotărârii atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 1370

din 17 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 20 mai 2011.