ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1516/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la

data de 21 ianuarie 2010, reclamantul M.S. a solicitat în contradictoriu cu

pârâtul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE recunoașterea dreptului de a depune

cererea și actele necesare în vederea redobândirii cetățeniei române, la Secția

Consulară a Ambasadei României la Chișinău, constatarea refuzului pârâtului de

a soluționa cererea sa, stabilirea termenului rezonabil privind depunerea

acestei cereri, obligarea pârâtului în sensul de a dispune Secției Consulare a

Ambasadei României la Chișinău să-i primească cererea de redobândire a

cetățeniei române, formulată în temeiul art. 10

1

din Legea 21/1991

republicată și modificată, într-un termen rezonabil și obligarea Secției

Consulare a Ambasadei României la Chișinău de a trimite de îndată dosarul de

cetățenie către Comisia de Cetățenie, potrivit art. 12 alin. (2) din Legea

21/1991 republicată și modificată. Totodată s-a solicitat obligarea pârâtului

la plata cheltuielilor de judecată.

In motivarea cererii reclamantul a

arătat, în esență, că la data de 02 aprilie 2009 s-a prezentat personal la

Secția Consulară a Ambasadei României de la Chișinău și a solicitat

funcționarilor instituției să îi accepte cererea și dosarul cu actele

justificative, demers care a fost respins fiind îndrumat să formuleze în scris

o cerere de intenție în acest sens și să o expedieze poștal în adresa

instituției, pentru ca apoi să îi fie remisă o adresă denumită convențional

"Invitație" prin care să îi fie comunicată data la care se poate

prezenta pentru a depune cererea și lista actelor justificative. Ulterior, la

data de 25 noiembrie 2009, a înregistrat o cerere de reprogramare expediată

prin poștă pe adresa Secției Consulare prin care a solicitat instituției să-i

stabilească data la care să se prezinte în vederea depunerii cererii, însă

cererea a rămas nerezolvată până în prezent.

In drept, cererea a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 8, art. 10-12, art. 18 din Legea 554/2004, art. 2, art. 8,

art. 9, din Ordonanța 27/2002, art. 8, art. 10/1, art. 12 din Legea 21/1991,

art. 4, art. 5, art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei din 1997,

art. 67, art. 68, art. 82, art. 83, art. 112 C. proc. civ., art. 20, art. 21,

art. 41 din carte Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, art. 51 din

Constituție.

Prin întâmpinare pârâtul a invocat

excepția autorității lucrului judecat, solicitând admiterea acesteia ca fiind

întemeiată, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Curtea de Apel București, secția a

VIII a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2808 din 9 iunie

2010 a respins excepția autorității de lucru judecat și pe fond a respins

acțiunea formulată de reclamantul M.S. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL

AFACERILOR EXTERNE, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță

a reținut următoarele considerente:

I.

In ceea ce privește excepția

autorității lucrului judecat invocată de pârât prima instanță a considerat că

este neîntemeiată, pe de o parte, având în vedere obiectul prezentei acțiuni,

care vizează soluționarea cererii adresată de către reclamant pârâtului la 25

noiembrie 2009, iar pe de altă parte, având în vedere faptul că, pârâtul nu a

făcut nicio dovadă din care să reiasă soluționarea în mod irevocabil de către

instanța judecătorească a unei cereri având același obiect, părți și cauză.

II. Pe fondul cauzei instanța de fond

a reținut că Legea 21/1991 modificată și republicată, nu prevede un termen de

soluționare a cererilor de redobândire a cetățeniei române și nici o procedură

de urgentare sau vreo excepție de la procedura obișnuită.

Pe de altă parte, această procedură de

acordare sau redobândire a cetățeniei române, prin esență și finalitate,

importantă și consecințe presupune examinarea unor aspecte de fapt și de drept

care se desfășoară într-un interval apreciabil de timp, cu atât mai mult cu

cât, potrivit dispozițiilor legale menționate în această procedură sunt

implicate și alte organisme ale autorității publice, în afara pârâtului.

Totodată, instanța a apreciat că nici

dispozițiile art. 9 din Convenția Europeană asupra cetățeniei, ratificată de

România prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002, raportate la art. 10 din același

act nu sunt aplicabile în cauză, întrucât reclamantul - cetățean moldovean, nu

domiciliază pe teritoriul statului a cărei cetățenie se solicită a se

redobândi. Astfel, dispozițiile art. 9 prevăd obligarea statelor semnatare a

Convenției Europene de a facilita pentru cazurile și în condițiile prevăzute de

dreptul său, redobândirea cetățeniei de către persoanele care o aveau și care

domiciliază în mod obișnuit și legal p teritoriul său, iar dispozițiile art. 10

prevăd soluționarea acestor cereri într-un termen rezonabil.

Or, a reținut instanța de fond,

reclamantul nici nu domiciliază pe teritoriul României și nici nu a solicitat

stabilirea domiciliului în România, ci a solicitat doar ca depunerea cererilor

de redobândire a cetățeniei să fie primită de îndată de către pârât în

condițiile în care s-a impus organizarea unei programări datorită numărului mare

de solicitări și capacității limitate a Secției Consulare din cadrul Ambasadei

României la Chișinău de a procesa dosarele cuprinzând acest gen de cereri.

Caracterul rezonabil al termenului de

soluționare a cererii, a considerat Curtea, trebuie raportat la criterii

obiective de apreciere care să vizeze faptul că, în mod evident, în cauză nu

este vorba de un refuz nejustificat de soluționare, că legea specială, (la care

face de altfel trimitere și Convenția Europeană, atunci când se referă la

condițiile prevăzute de dreptul intern) nu prevede un termen de soluționare și

că revine unei singure secții consulare a statului român, competența de

înregistrare, verificare și înaintare a documentelor necesare redobândirii

cetățeniei române.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs reclamantul M.S., criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Înainte de a analiza motivele de

recurs invocate în cauză, Înalta Curte constată că deși recurentul-reclamant a

fost citat cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 0,2

lei Ron și timbru judiciar 0,15 lei Ron, conform dovezii anexate la fila 70 a

dosarului, acesta nu și-a îndeplinit această obligație legală.

Or, în conformitate cu prevederile

art. 11 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 3 din Legea nr. 146/1997, precum

și cu cele ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995, cererea pentru exercitarea

recursului se timbrează prin achitarea taxei judiciare de timbru și prin depunerea

timbrului judiciar.

Aceste taxe se depun la dosarul

cauzei, în momentul înregistrării cererii sau până la primul termen de

judecată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr.

146/1997.

In aceste sens sunt și dispozițiile

art. 302

1

alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora: „La cererea de

recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii".

De asemenea, potrivit dispozițiilor

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară de timbru și

timbrul judiciar „neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit

se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii".

Astfel fiind, Înalta Curte în temeiul

dispozițiilor art. 302

1

alin. (2) C. proc. civ., și ale art. 20

alin. (3) din Legea nr. 146/1997 va dispune anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de M.S.

împotriva sentinței nr. 2808 din 9 iunie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

15 martie 2011.