ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1551/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul C.V. a chemat în judecată Ministerul Afacerilor Externe, solicitând obligarea pârâtului, prin Secția Consulară - Ambasada României la Chișinău să primească cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele doveditoare și să le transmită de îndată către Comisia pentru cetățenie din cadrul Ministerului Justiției, În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în decembrie 2009 s-a adresat Secției Consulare, Ambasada României la Chișinău în vederea depunerii cererilor de redobândire a cetățeniei în conformitate cu prevederile legale ale art. 12 al Legii nr. 21/1991 privind cetățenia română.

Întrucât angajații Secției Consulare au refuzat primirea actelor, la data de 07 octombrie 2009, a expediat către Secția Consulară, Ambasada României la Chișinău, petiții prin care a solicitat primirea actelor sau comunicarea datei la care urma să le depună, solicitare rămasă fără răspuns. Reclamantul apreciază că prin atitudinea pârâtei, este privat de dreptul de a formula și depune cererea de redobândire a cetățeniei române, drept recunoscut prin art. 10 1 Legea nr. 21/1991. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2567 din 28 mai 2010, a admis acțiunea formulată de reclamant, dispunând obligarea pârâtului să primească deîndată cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române.

Totodată, a obligat pârâtul la 4,3 RON cheltuieli de judecată către reclamant. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că pârâtul a depășit termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei ratificată de către România prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe . Recurentul a susținut că nu are nicio culpă pentru a atrage condamnarea sa și, că Secția Consulară, Ambasada României la Chișinău nu a exercitat „un drept de apreciere” astfel încât, să fie întrunite condițiile excesului de putere reținut de instanța de fond.

A mai susținut că, în nici un caz nu se poate pune semnul echivalenței între factorul volativ, definit ca sursă a refuzului indicat la art. 2 alin. (1) lit. i) Legea nr. 554/2004 și factorul obiectiv al imposibilității autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire și pentru procesarea acestor solicitări într-un termen cât mai scurt. Referitor la „termenul rezonabil” invocat de reclamant, recurentul susține că acesta nu se regăsește în legislația română de lege lata, durata acestui termen fiind decantată în jurisprudența CEDO, aplicându-se cazurilor expres specificate, ipoteză în care nu se regăsește reclamantul. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente. Sub aspectul fondului cauzei, circumstanțele sunt de necontestat în sensul că reclamantul C.V. s-a adresat pârâtului cu cereri, în vederea depunerii actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române în luna octombrie 2009 și, ulterior, în luna decembrie 2009, cereri la care nu a primit nici un răspuns scris din partea autorității pârâte. În raport cu circumstanțele cauzei și obiectul acțiunii, instanța de recurs constată că în speță există un refuz nejustificat al pârâtului de a stabili data la care reclamantul poate depune cererea de redobândire a cetățeniei române, astfel că, în speță, nu este vorba doar de refuzul de soluționare a unei cereri, ci chiar de refuzul de primire a cererii respective, persoanei reclamante refuzându-i-se un drept elementar, respectiv dreptul de petiționare.

Se reține că reclamantul nu a solicitat soluționarea favorabilă a cererii de redobândire a cetățeniei române, ci doar stabilirea datei la care va putea depune cererea și documentele necesare în vederea redobândirii cetățeniei române. Sub acest aspect, Înalta Curte reține că întemeiat Curtea de apel a apreciat că, față de data formulării cererilor de către reclamant, a fost încălcat termenul rezonabil de soluționare a acestor cereri pentru stabilirea datei la care va fi invitat să depună documentele necesare pentru redobândirea cetățeniei române, în condițiile art. 10 1 și art. 12 Legea nr. 21/1991. Nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la faptul că noțiunea de „termen rezonabil” nu este reglementată în legislația națională sau că termenul rezonabil consacrat în jurisprudența CEDO s-ar aplica în anumite cazuri expres reglementate și exclusiv rezidenților din țara a cărei cetățenie o solicită.

Este adevărat că în Legea nr. 21/1991 nu este reglementat expressis verbis un termen legal sau un termen rezonabil de soluționare a cererilor de redobândire a cetățeniei române depuse conform art. 10 1 și art. 12 din lege, însă principiul termenului rezonabil este direct aplicabil în dreptul intern, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituție, ca urmare a consacrării lui prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și în jurisprudența CEDO. Totodată, este de reținut faptul că și în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în art. 41 - Dreptul la bună administrare, se prevede expres că „Orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii”.

De asemenea, la pct. 11.5 din Recomandarea nr. (80) 2 a Comitetului de miniștri al Consiliului Europei privind exercitarea puterilor discreționare de către autoritățile administrative este menționat expres principiul fundamental conform căruia, în exercitarea puterii discreționare, autoritatea administrativă trebuie să adopte decizia într-un termen rezonabil. În consecință, este de la sine înțeles faptul că, în privința termenului rezonabil, deși acesta nu beneficiază de o reglementare expresă în materia dedusă judecății, conduita autorității administrative se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei. Astfel, în cauză, Curte a reține că nici până la data soluționării prezentului recurs, pârâul nu a făcut dovada faptului că reclamantul ar fi fost invitat să depună documentele necesare pentru a beneficia efectiv de dreptul său întemeiat pe dispozițiile art. 10 1 Legea nr. 21/1991 în vederea redobândirii cetățeniei române.

În ceea ce privește susținerile din recurs referitoare la faptul că atitudinea autorităților administrative nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) Legea nr. 554/2004, Curtea o va respinge ca neîntemeiată, întrucât refuzul primirii actelor și depășirea termenului rezonabil de soluționare a cererii constituie refuz nejustificat în sensul acestor dispoziții legale. În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul de față este nefondat, neexistând motive de modificare sau casare a sentinței recurate în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 9 sau art. 304 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. și art. 20 Legea nr. 554/2004, îl va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGI

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 2567 din 28 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 martie 2011.