ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1246/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2834 din data

de 11 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, a admis cererea reclamantei E.T., în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Afacerilor Externe, a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de

a soluționa cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române, obligând

pârâtul să primească deîndată cererea reclamantei și să o trimită Autorității

Naționale pentru Cetățenie.

Pentru a hotărî astfel, Curtea reținut

în esență că reclamanta s-a prezentat personal la data de 01 aprilie 2009 la

sediul Secției Consulare a Ambasadei Române la Chișinău solicitând să i se

accepte cererea de redobândire a cetățeniei române, demers ce a fost respins,

reclamanta fiind îndrumată să formuleze în scris o cerere de redobândire a

cetățeniei.

S-a mai arătat în considerentele

sentinței atacate că la data de 24 aprilie 2009, reclamanta a formulat o cerere

de programare prin care solicita instituției să stabilească data la care să se prezinte

în vederea depunerii cererii, însă nici până în prezent, instituția nu a

răspuns demersului reclamantei.

Având în vedere perioada de timp care

a trecut de la momentul formulării cererii de către reclamantă, instanța de

fond a apreciat că , în cauză , s-a depășit termenul rezonabil prevăzut de art.

10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei.

De asemenea, prima instanță a respins

excepția autorității de lucru judecat, deoarece pârâtul, în ciuda celor

susținute, nu a făcut dovada că o cauză între aceleași părți, cu același obiect

și aceeași cauză a mai fost soluționată de o instanță printr-o hotărâre

irevocabilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând modificarea parțială

în sensul respingerii cererii reclamantului pentru motive pe care le-a încadrat

în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

In motivarea căii de atac,

recurentul-pârât a susținut că instanța de fond a constatat în mod eronat că în

speță nu a fost respectată cerința procesării cererii reclamantului într-un

termen rezonabil și că nu poate fi reținută nici existența unui refuz

nejustificat al autorității pârâte de a soluționa cererea reclamantului.

Recurentul-pârât a prezentat o

justificare argumentată a faptului că nu a fost stabilită o dată pentru

programarea reclamantei în vederea depunerii cererii de redobândire a

cetățeniei române, în baza dificultăților de ordin practic în procesarea

numărului mare de solicitări de redobândire a cetățeniei române depuse la

Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău.

Autoritatea recurentă a mai precizat

că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor de

această natură, în sensul că gestionarea atribuțiilor ce le revin, exercitate

pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a

autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații

adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetățeniei române într-un

termen cât mai scurt.

A mai susținut recurentul că instanța

de fond nu avea nici un temei legal

pentru

a-l obliga la primirea cererii reclamantei de redobândire a cetățeniei, și că

în

prezent, potrivit O.U.G. nr. 5/2010, reclamanta poate depune cererea și la

sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie.

De asemenea, recurentul-pârât a

criticat sentința de fond, apreciind că în mod greșit prima instanță a respins

excepția autorității de lucru judecat.

Examinând cauza prin prisma motivelor

invocate în recurs și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., față

de materialul probator și dispozițiile legale incidente, înalta Curte constată

că recursul este nefondat și urmează a-l respinge, pentru considerentele ce

urmează.

Înalta Curte constată că reclamanta

s-au adresat pârâtului, manifestându-și stăruința în redobândirea cetățeniei

române, în conformitate cu dispozițiile art.

12

alin. (2) din Legea nr. 21/1991, însă răspunsul primit a fost în sensul

amânării

soluționării solicitării acestuia pentru o dată neprecizată.

Legea nr. 21/1991 privind cetățenia

română nu prevede un termen pentru rezolvarea cererii, însă complexitatea

etapelor procedurale, împrejurările concrete în care se desfășoară activitatea

Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău și numărul semnificativ de

cereri de redobândire a cetățeniei române adresate acesteia sunt de natură să

conducă la concluzia că, în mod obiectiv, procedura nu poate fi parcursă în

termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr.

554/2004.

Cu toate acestea, în evaluarea

comportamentului administrativ al

autorității

pârâte, instanța trebuie să aibă în vedere principiul menținerii unui just

echilibru

între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării

drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru ce trebuie protejat

ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială și exorbitantă

(cauza Sporrong și Ldnnroth împotriva Suediei; cauza Străin și alții împotriva

României).

Nu trebuie ignorat nici faptul că

procedura de soluționare a cererii de redobândire a cetățeniei se subsumează

principiului soluționării cererii într-un termen rezonabil, consacrat de art.

10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6

noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002.

Caracterul de termen rezonabil în

cazul procedurilor administrative supuse cenzurii instanței de judecată se

apreciază în lumina criteriilor consacrate de jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze.

In speță, față de termenele scurte și

imperative instituite în general de Legea nr. 21/1991 în ceea ce privește

procesarea cererilor de redobândire a cetățeniei, față de faptul că nici până

la data judecării cauzei reclamantei nu a primit un răspuns la cererea

formulată, deși aceasta nu prezenta o complexitate deosebită, Curtea

concluzionează că în mod corect a reținut instanța de fond nerespectarea

termenului rezonabil de către autoritatea pârâtă.

Înalta Curte nu poate primi apărările

formulate de recurent privind

dificultățile

de ordin practic în procesarea numărului mare de cereri sau în sensul

că

există o cauză exoneratoare de răspundere, întrucât instituția recurentă ar fi

trebuit să depună toate diligentele pentru rezolvarea situației create conform obligațiilor

legale care îi revin, principala sa îndatorire fiind îndeplinirea atribuțiilor

sale cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Dispozițiile art. 12 din Legea nr.

21/1991, invocate de către recurent în apărarea sa, aparțin unei forme a

acestui act normativ care a suferit modificări,

în contextul controverselor privind constituționalitatea unei asemenea

prevederi,

fiind abrogate prin art.

I

pct. 3 din Legea nr. 354/2009 privind aprobarea O.U.G. nr.

36/2009 pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei române nr. 12/1991, act

normativ intrat în vigoare în noiembrie 2009, motiv pentru care acest argument

nu poate fi reținut.

Înalta Curte are în vedere faptul că

întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se subsumează dreptului

suveran al statului de a analiza fiecare speță în ritmul și potrivit

precauțiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate

determina o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute în

ordinea juridică a statului, precum și în convențiile internaționale la care

România este parte.

Instanța de judecată are îndatorirea

constituțională de a sancționa, în cadrul și cu mijloacele oferite de lege,

orice exercitare a prerogativelor autorității publice care afectează, în orice

mod, drepturile fundamentale ale cetățeanului, fără ca acest fapt să aibă

semnificația „substituirii puterii executive", așa cum eronat susține

recurentul.

În condițiile în care revine instanței

de judecată misiunea de a restabili ordinea de drept și a remedia încălcările

drepturilor omului și libertăților fundamentale supuse examinării sale, înalta

Curte arată că dispozițiile art. 18 alin. (1)

din

Legea nr. 554/2004 oferă cadrul legal pentru obligarea unei autorități publice

la efectuarea unei anumite operațiuni administrative, cum ar fi, în speță,

primirea

cererii de redobândire a cetățeniei române, sub care aspect

critica recurentului-pârât apare ca lipsită de fundament.

În considerarea dispozițiilor Legii

nr. 21/1991, în forma în vigoare la momentul depunerii cererii reclamantului,

dar și față de dispozițiile art. 13 din același act normativ, care prevăd că în

prezent cererile de redobândire a cetățeniei române se pot depune atât la

Autoritatea Națională pentru Cetățenie, cât și la misiunile diplomatice sau la

oficiile consulare ale României, în vederea facilitării exercitării acestui

drept de către solicitanți, câtă vreme intimatul și-a exercitat dreptul în

sensul depunerii solicitării la Ambasada României la Chișinău, susținerile

recurentului în sensul delegării totale a responsabilității către prima

autoritate nu pot fi reținute, recurentul rămânând titularul obligației ce face

obiectul prezentei cauze.

Înalta Curte apreciază că modificările

aduse Legii nr. 21/1991 în sensul simplificării procedurii de depunere a cererilor

sunt de natură a crea în fapt tocmai condițiile respectării drepturilor

intimatului-reclamant de către autoritatea pârâtă, context în care susținerile

recurentului-pârât privind dificultățile întâmpinate în executarea acestor

dispoziții apar ca lipsite de fundament.

De asemenea, nu poate fi primită nici

critica privind greșita respingere a autorității de lucru judecat, întrucât

instanța de fond, în mod corect a respins

această

excepție, atâta vreme cât pârâtul nu a adus dovezi în susținerea excepției.

In acest sens Înalta Curte reamintește

că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității iar rolul

judecătorului în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., este de a stărui,

prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea

adevărului în cauză, și nicidecum de a se substitui părților litigante în

producerea dovezilor.

In consecință, nefiind întemeiate

motivele de recurs invocate de către recurentul-pârât Ministerul Afacerilor

Externe, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de

Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinței nr. 2834 din data de 11 iunie

2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

2 martie 2011.