ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2905/2010

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, a constatat următoarele:

Prin sentința nr. 3919 din 17 noiembrie 2009 a

Curții de Apel București a fost admisă acțiunea reclamantului A.S. în contradictoriu

cu Ministerul Afacerilor Externe, în sensul că pârâtul a fost obligat să primească

cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române. Instanța a admis cererea

privind daunele morale solicitate și a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor

de judecată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul s-a adresat autorității pârâte,

solicitând fixarea datei în vederea depunerii cererii și actelor necesare pentru

redobândirea cetățeniei române, iar până la data sesizării instanței a primit înștiințarea

că datorită numărului mare de solicitări și a spațiilor limitate în care Ambasada

își desfășoară activitatea, reclamantul urmează a fi programat pentru depunerea

cererii, urmând a fi înștiințat în legătură cu acest aspect.

Instanța de fond a constatat

că termenul care a trecut de la formularea cererii nu poate fi considerat rezonabil,

cât timp obligația de soluționare a cererilor în termen rezonabil subsumează toate

etapele eventuale ale unei proceduri, inclusiv cele premergătoare depunerii efective

a cererii.

Cu privire la daunele

morale solicitate, instanța de fond a apreciat ca întemeiată această cerere, atâta

timp cât prin atitudinea pârâtului reclamantul s-a aflat în imposibilitate de a-și

valorifica drepturile reglementate de Legea nr. 21/1991.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs Ministerul Afacerilor Externe, criticând soluția pronunțată ca

netemeinică și nelegală.

Recurentul a arătat că

instanța a pronunțat o hotărâre întemeiată pe o interpretare greșită a legii, întrucât

acțiunea reclamanților este prescrisă, în raport cu cererile adresate autorității

pârâte, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, întrucât nu a răspuns

la excepția de prescripție a dreptului la acțiune invocată la fond.

Pe fondul acțiunii, autoritatea

pârâtă a arătat că nu neagă caracterul rezonabil al termenului în discuție, însă

s-a invocat faptul că există o justificare argumentată a faptului că nu a fost stabilită

o dată pentru a se depune cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române.

S-a arătat că nu poate

fi reținut un refuz nejustificat, întrucât există un răspuns formulat de autoritatea

recurentă, iar acesta nu poate fi considerat ca o exprimare a unei restricționări

a unui drept.

Autoritatea recurentă

a precizat că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor

de această natură, în sensul că gestionarea atribuțiilor ce le revin, exercitate

pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a autorităților

române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea

cererilor de redobândire a cetățeniei române într-un termen cât mai scurt.

Recurentul a precizat

că nu a fost afectat dreptul la un proces echitabil, întrucât în cauză este vorba

de un termen administrativ.

Cu privire la daunele

morale acordate de instanța de fond, recurentul a criticat soluția adoptată, având

în vedere că reclamantul nu a afirmat care este legătura de cauzalitate între fapta

vătămătoare și dauna produsă. Recurentul a arătat că întotdeauna realitatea daunei,

fie ea emoțională ori o atingere adusă onoarei sau prestigiului social, trebuie

demonstrată, iar în cauza dedusă judecății nu a fost făcută o asemenea probă.

De asemenea, s-a arătat

faptul că soluția adoptată de instanța de fond este o măsură reparatorie suficientă,

care nu mai necesită și despăgubiri. A invocat practica constantă a Înaltei Curți

în această materie.

Înalta Curte de Casație

și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele invocate

în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente

în cauză, va admite recursul, constatând că în mod greșit au fost acordate daune

morale și, în consecință, va modifica în parte sentința atacată în sensul că cererea

privind daunele morale va fi respinsă ca neîntemeiată, pentru considerentele ce

urmează:

Cererea de despagubire

morală este o cerere accesorie petitului principal, prin care se stabilește dacă

un act administrativ sau refuzul de a se soluționa o cerere au caracter vătămător

pentru persoana care pretinde acest lucru.

Numai în situația

în care instanța stabilește că actul administrativ este nelegal și de natură a vătăma

un drept recunoscut de lege reclamantului sau dacă stabilește că refuzul de a soluționa

o cerere este nejustificat, se poate antrena și răspunderea pentru daunele morale.

Prin Legea

nr. 554/2004, s-a reglementat obiectul actiunii judiciare în materia contenciosului

administrativ fiscal.

Astfel, în conformitate

cu art. 8 alin. (1) din legea menționată, persoana vătămată într-un drept recunoscut

de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ, nemulțumită de

raspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns, poate

sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea

în tot sau în parte a actului, repararea pagubei și, eventual, reparatii pentru

daune morale.

De asemenea, poate

formula acțiune la instanta de contencios administrativ și cel care se consideră

vătămat într-un drept al său recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau

prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii.

În cauza dedusă

judecății, Înalta Curte a constatat că acțiunea reclamantului are ca obiect constatarea

refuzului nejustificat al autorității pârâte de a soluționa cererea privind primirea

actelor necesare redobândirii cetățeniei române, motivarea cererii constând în faptul

că pârâtul nu a soluționat cererea.

Potrivit

art. 52 din Constituția României, persoana vătămată într-un drept al ori într-un

interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea

în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului

pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei. Condițiile

și limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.

Conform art. 1 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al

său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ

sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței

de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului

pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

În cauza de față, pârâtul

a fost obligat să primească cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române,

iar Înalta Curte apreciază că atingerea adusă unui drept sau interes legitim este

minimă și consideră că, în lipsa unei afirmări a existenței unei suferințe la nivel

moral rezultate din întârzierea primirii cererii reclamantului, nu poate fi admisă

cererea privind daunele morale solicitate.

Înalta Curte a constatat

că motivul privind excepția de prescripție invocată și susținerea că acțiunea reclamantului

este neîntemeiată pe fond sunt motive nefondate și instanța de control judiciar

urmează să mențină soluția instanței de fond pe capătul de cerere principal, constatând

că nu sunt motive de casare sau modificare a sentinței atacate.

În considerarea art. 18

alin. (3) din Legea nr. 554/2004 , Înalta Curte a constatat că prejudiciul moral

nu a fost dovedit și, în consecință, față de dispozițiile art. 304 pct. 9, art.

304

1

C. proc. civ., în temeiul art. 312 din C. proc. civ. va admite recursul

formulat și va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul că cererea reclamantului

privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat

de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 3919 din 17 noiembrie 2009

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în parte în sensul că respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtului la

plata daunelor morale.

Menține celelalte dispoziții.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 iunie 2010.