ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 859/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2172 din 26 mai 2009 a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta C.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Afacerilor Externe și a obligat pe acesta din urmă să primească cererea

reclamatei, privind redobândirea cetățeniei române, intr-un termen de 2 luni de

la rămânerea definitivă a hotărârii, precum și să-i achite cheltuieli de judecată

în cuantum de 1800 lei; a respins totodată, ca neîntemeiat, capătul de cerere

privind obligarea pârâtului la plata de daune morale.

În acest sens instanța a reținut că

reclamanta și-a manifestat intenția de redobândire a cetățeniei române la data

de 10 noiembrie 2008, fără să fie programată pentru depunerea efectivă a

documentelor, iar la data de 22 ianuarie 2009 a solicitat, din nou, programare pentru depunerea actelor, fără a primi răspuns.

Pe cale de consecință, instanța de fond a

apreciat că și în situația în care apărările pârâtului, privind existența unui

număr foarte mare de dosare, în raport de capacitatea de procesare, ar fi

reale, se remarcă o atitudine de pasivitate din partea acestuia care nu a

întreprins niciun demers pentru remedierea sau atenuarea problemelor cu care se

confruntă, împiedicând astfel Statul Român să-și îndeplinească obligațiile

asumate prin Legea nr. 21/1991.

În ceea ce privește cererea de acordare a

daunelor morale s-a reținut că simplul refuz al pârâtului, de primire a cererii,

nu a fost de natură să provoace prejudicii morale reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs pârâtul, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Recurentul a susținut că instanța de fond

nu a ținut seama de starea obiectivă de fapt pe care a invocat-o, deși tocmai

aceasta a determinat, într-o legătură de cauzalitate directă, situația

specifică a derulării procedurii consulare, argumentația hotărârii de fond

reprezentând un proces de intenție și nu o motivare în drept a soluției

pronunțate.

S-a susținut de asemenea lipsa unui temei

legal în sprijinul ideii că stabilirea, în cadrul activității Ministerului

Afacerilor Externe, a unei ordini cronologice de procesare a cererilor de

redobândire a cetățeniei poate fi asimilată unui refuz nejustificat, în

condițiile în care, simpla trecere a timpului nu poate fi asimilată ipotezelor

cuprinse în definițiile legale din Legea nr. 554/2004.

A mai arătat recurentul că, în

determinarea termenului rezonabil de procesare a unor asemenea cereri trebuie

să se țină seama de toate circumstanțele relevante, în accepțiunea Convenției,

noțiunea de „termen rezonabil” nefiind sinonimă cu cea de „termen scurt”, ea

stabilindu-se în raport de toate circumstanțele și împrejurările concrete ale

cauzei.

A fost invocată de către recurent,

în acest sens, jurisprudența C.E.D.O., precum și dispozițiile O.U.G. nr.

147/2008, adoptată prin Legea nr. 171/2009, prin care s-a stabilit un număr

maxim de cereri ce pot fi primite în termenul de 1 an, în vederea normării

acestei activități.

Analizând actele și lucrările dosarului,

în raport de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte admite prezentul recurs, pentru următoarele considerente:

Intimata reclamantă C.I. este

cetățean al Republicii Moldova, cu domiciliul în această țară și s-a adresat

Ministerului Afacerilor Externe, prin petițiile înregistrate la 10 noiembrie

2008 și 12 ianuarie 2009, solicitând programarea pentru depunerea cererii și

actelor necesare redobândirii cetățeniei române, în baza art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 21/1991, iar ulterior, la data de 18 martie 2009, s-a adresat Curții

de Apel București, solicitând în baza dispozițiilor legii contenciosului

administrativ, obligarea pârâtului să stabilească data depunerii cererii sale,

într-un termen „scurt, rezonabil” de maxim 2 luni de la rămânerea irevocabilă a

hotărârii judecătorești.

Se constată însă că dispozițiile

Legii nr. 21/1991 a cetățeniei române, nu prevăd un termen de soluționare a

unor astfel de cereri și nici proceduri de urgentare a lor sau excepții de la

procedura obișnuită.

Așa fiind și ținând cont și de

împrejurarea că intimata nu domiciliază pe teritoriul României și nici nu a

solicitat stabilirea domiciliului în România, ci doar depunerea unei cereri de

redobândire a cetățeniei, nu se poate reține o încălcarea a dispozițiilor art.

10 din Convenția europeană asupra cetățeniei, adoptată la Strasbourg, la 6 noiembrie 1997 și ratificată prin Legea nr. 396/2002.

Astfel, este adevărat că, potrivit

acestei reglementări, fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să

examineze, într-un termen rezonabil cererile privind cetățenia, dar caracterul

rezonabil se stabilește în funcție de circumstanțele și împrejurările concrete

ale cazului, în speță, acestea fiind numărul foarte mare de cereri similare

prin raportare la baza de primire și procesare de care dispune Secția Consulară

de la Chișinău precum și posibilitățile recurentului de a dimensiona în mod

corespunzător structura sa administrativă într-un teritoriu aflat sub

suveranitatea altui stat.

Pe cale de consecință, având în

vedere aspectele expuse, nu se justifică aprecierea privind depășirea

termenului rezonabil și solicitarea intimatei de examinare a cererii sale cu

prioritate, cu atât mai mult cu cât nu există temei pentru o asemenea

solicitare în Legea nr. 21/1991 și este contrar prevederilor art. 5 din

Convenția europeană asupra cetățeniei, care interzis expres reglementări sau

practici discriminatorii.

Din această perspectivă, se reține

că trecerea unui termen de 4 luni de la data depunerii primei cereri a

intimatei, nu justifică soluția instanței de fond.

Așa fiind, Înalta Curte va admite

recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe, va casa hotărârea atacată

și, pe fond, va respinge, ca neîntemeiată, acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul

Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 2172 din 26 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și pe fond

respinge acțiunea formulată de reclamanta C.I. ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17

februarie 2010.