ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1230/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2394 din 4 iunie 2009, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât și pe fond a admis acțiunea formulată de reclamanții B.G., B.O., B.L. și B.N., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, constatând refuzul nejustificat al acestuia din urmă de a soluționa cererea reclamanților privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române și obligând totodată pârâtul să primească cererea reclamanților în acest sens și să le plătească suma de 316,6 lei cheltuieli de judecată.

Prin aceeași hotărâre instanța a respins, ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de daune morale. Pentru a hotărî astfel, instanța a examinat cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (2) C. proc. civ.

excepția invocată în cauza constatând că sesizarea curții de apel a avut loc la data de 6 februarie 2009, în cadrul termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care a început să curgă de la data expirării termenului de soluționare a ultimei cereri formulate de reclamanți, respectiv 19 ianuarie 2009. Pe fondul pricinii s-a reținut că în lipsa unei prevederi, exprese, în Legea nr. 21/1991, a unui termen în care autoritatea pârâtă să primească și să înregistreze cererile de acordare sau redobândire a cetățeniei române, instanța are obligația de a exercita un control asupra dreptului de apreciere al autorității administrative, în care scop se va raporta la „termenul rezonabil” prevăzut în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În acest context curtea de apel a apreciat că timpul scurs de la înregistrarea primelor cereri ale reclamanților, la data de 8 mai 2007, respectiv 14 mai 2007 și până la sesizarea instanței, conduc la concluzia nerespectării acestui termen. Instanța a admis cererea reclamanților de acordare a cheltuielilor de judecată în considerarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. și a respins cererea acestora privind obligarea pârâtului la plata de daune morale, având în vedere susținerile acestora în sensul că nu mai stăruie în soluționarea acestui capăt de cerere. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ.

Recurentul a susținut că, față de cererea scrisă, formulată în luna mai 2007, de care reclamanții s-au prevalat, dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 11 alin. (5) din același act normativ, nu lasă niciun echivoc în privința prescripției dreptului lor la acțiune, astfel încât respingerea acestei excepții fiind o eroare de aplicare a legii, cu atât mai mult cu cât, fiind o excepție de ordine publică, trebuia observată, de instanță și din oficiu. Pe fondul pricinii s-a susținut că răspunsul pe care autoritatea l-a comunicat reclamanților și în care a invocat, argumentat, împrejurările pentru care acestora nu li s-a stabilit data pentru depunerea cererilor, nu încorporează un refuz și cu atât mai mult nu poate fi considerat ca exprimând restricționarea unui drept, iar motivele obiective invocate de autoritate o exonerează pe aceasta de orice culpă administrativă.

Pe cale de consecință recurentul a apreciat că, în mod greșit, acțiunea reclamanților a fost admisă, atâta timp cât nu i se poate imputa lipsa unui răspuns în termen de 30 de zile sau a unui refuz nejustificat de a răspunde și în condițiile în care nu s-a făcut proba îndeplinirii cerințelor art. 2 alin. (1) lit. h) și i) din Legea nr. 554/2004, situația creată fiind rezultatul unor cauze obiective, ce exclud culpa administrativă, cu atât mai mult cu cât organizarea, în Republica Moldova, a activității Ministerului Afacerilor Externe, nu se face exclusiv în baza deciziilor acestei autorități.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente: Astfel, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii”. Cum răspunsul recurentului prin care a comunicat intimaților refuzul de stabilire a termenului solicitat le-a fost comunicat acestora din urmă la data de 23 ianuarie 2009, rezultă că acțiunea acestora, înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 6 februarie 2009, a fost formulată în termenul prevăzut de lege, așa cum , corect, a reținut instanța de fond.

Soluția instanței de fond este corectă și în ceea ce privește fondul cauzei. Astfel, art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, statuează că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat cât și public”.

Așa cum, corect, a reținut și instanța de fond, intimații-reclamanți s-au adresat în mai multe rânduri recurentului pârât, solicitând a fi programați la o anumită dată pentru depunerea actelor necesare redobândirii cetățeniei române, în temeiul Legii nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dar cererile acestora nu au fost soluționate de către autoritatea pârâtă care a invocat motive de ordin administrativ organizatoric. Ne aflăm așadar, în ipoteza „nesoluționării în termenul legal a unei cereri”, prevăzută de art. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, cererea formulată de intimații-reclamanți fiind aceea de a li se stabili o dată pentru depunerea actelor necesare redobândirii cetățeniei române a cărei soluționare se încadrează în competența de soluționare instanței de contencios administrativ.

Prin urmare, în mod corect și legal, instanța de fond a constatat refuzul nejustificat al pârâtului Ministerului Afacerilor Externe – de a soluționa cererii reclamanților-intimați și l-a obligat la stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române, menționând, în mod expres acest termen. De precizat însă că, deși nu s-a menționat în mod expres un anume termen, în care pârâtul să fie obligat la fixarea unei date pentru primirea actelor, instanța de fond a avut în vedere soluționarea într-un termen rezonabil a cererii reclamantului-intimat. Așa fiind, instanța de fond, a dat o rezolvare corectă cauzei, atunci când a respins excepția prescripției acțiunii, invocate de pârât și s-a pronunțat pe fond prin admiterea acțiunii.

Pentru toate aceste considerente, recursul formulat în cauză este nefondat și va fi respins, cu aplicarea și a dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Pe cale de consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 174 și urm. C. proc. civ., recurentul va fi obligat și la plata cheltuielilor de judecată, către intimați, în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței aflate la filele fila 49 din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 2394 din 4 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul la 500 lei cheltuieli de judecată către intimați. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2010.