ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1230/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 2394 din 4 iunie 2009, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât și pe fond a admis

acțiunea formulată de reclamanții B.G., B.O., B.L. și B.N.,

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, constatând refuzul

nejustificat al acestuia din urmă de a soluționa cererea

reclamanților privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare

redobândirii cetățeniei române și obligând totodată pârâtul

să primească cererea reclamanților în acest sens și să

le plătească suma de 316,6 lei cheltuieli de judecată.

Prin aceeași hotărâre

instanța a respins, ca neîntemeiat capătul de cerere privind

obligarea pârâtului la plata de daune morale.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a examinat cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 137

alin. (2) C. proc. civ. excepția invocată în cauza constatând că

sesizarea curții de apel a avut loc la data de 6 februarie 2009, în cadrul

termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

care a început să curgă de la data expirării termenului de

soluționare a ultimei cereri formulate de reclamanți, respectiv 19

ianuarie 2009.

Pe fondul pricinii s-a reținut

că în lipsa unei prevederi, exprese, în Legea nr. 21/1991, a unui termen

în care autoritatea pârâtă să primească și să

înregistreze cererile de acordare sau redobândire a cetățeniei

române, instanța are obligația de a exercita un control asupra

dreptului de apreciere al autorității administrative, în care scop se

va raporta la „termenul rezonabil” prevăzut în art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

În acest context curtea de apel a

apreciat că timpul scurs de la înregistrarea primelor cereri ale

reclamanților, la data de 8 mai 2007, respectiv 14 mai 2007 și

până la sesizarea instanței, conduc la concluzia nerespectării

acestui termen.

Instanța a admis cererea

reclamanților de acordare a cheltuielilor de judecată în considerarea

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. și a respins cererea acestora

privind obligarea pârâtului la plata de daune morale, având în vedere

susținerile acestora în sensul că nu mai stăruie în

soluționarea acestui capăt de cerere.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâtul invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art.

304

1

C. proc. civ.

Recurentul a susținut că,

față de cererea scrisă, formulată în luna mai 2007, de care

reclamanții s-au prevalat, dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 11 alin. (5) din același

act normativ, nu lasă niciun echivoc în privința prescripției

dreptului lor la acțiune, astfel încât respingerea acestei excepții

fiind o eroare de aplicare a legii, cu atât mai mult cu cât, fiind o

excepție de ordine publică, trebuia observată, de

instanță și din oficiu.

Pe fondul pricinii s-a susținut

că răspunsul pe care autoritatea l-a comunicat reclamanților

și în care a invocat, argumentat, împrejurările pentru care acestora

nu li s-a stabilit data pentru depunerea cererilor, nu încorporează un

refuz și cu atât mai mult nu poate fi considerat ca exprimând

restricționarea unui drept, iar motivele obiective invocate de autoritate

o exonerează pe aceasta de orice culpă administrativă.

Pe cale de consecință

recurentul a apreciat că, în mod greșit, acțiunea

reclamanților a fost admisă, atâta timp cât nu i se poate imputa

lipsa unui răspuns în termen de 30 de zile sau a unui refuz nejustificat

de a răspunde și în condițiile în care nu s-a făcut proba

îndeplinirii cerințelor art. 2 alin. (1) lit. h) și i) din Legea nr.

554/2004, situația creată fiind rezultatul unor cauze obiective, ce

exclud culpa administrativă, cu atât mai mult cu cât organizarea, în

Republica Moldova, a activității Ministerului Afacerilor Externe, nu

se face exclusiv în baza deciziilor acestei autorități.

Recursul este nefondat și

urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:

Astfel, potrivit dispozițiilor art.

11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Cererile prin care se solicită

anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ,

recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot

introduce în termen de 6 luni de la: b) data comunicării refuzului

nejustificat de soluționare a cererii”.

Cum răspunsul recurentului prin care

a comunicat intimaților refuzul de stabilire a termenului solicitat le-a

fost comunicat acestora din urmă la data de 23 ianuarie 2009, rezultă

că acțiunea acestora, înregistrată pe rolul Curții de Apel

București la data de 6 februarie 2009, a fost formulată în termenul prevăzut de lege, așa cum , corect, a reținut instanța de

fond.

Soluția instanței de fond

este corectă și în ceea ce privește fondul cauzei.

Astfel, art. 1 din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată și

completată prin Legea nr. 262/2007, statuează că „orice

persoană care se consideră vătămată într-un drept al

său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică,

printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a

unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ

competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a

interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Interesul legitim poate fi atât privat cât și public”.

Așa cum, corect, a reținut

și instanța de fond, intimații-reclamanți s-au adresat în

mai multe rânduri recurentului pârât, solicitând a fi programați la o

anumită dată pentru depunerea actelor necesare redobândirii

cetățeniei române, în temeiul Legii nr. 21/1991, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, dar cererile acestora

nu au fost soluționate de către autoritatea pârâtă care a

invocat motive de ordin administrativ organizatoric.

Ne aflăm așadar, în ipoteza

„nesoluționării în termenul legal a unei cereri”, prevăzută

de art. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată prin

Legea nr. 262/2007, cererea formulată de intimații-reclamanți

fiind aceea de a li se stabili o dată pentru depunerea actelor necesare

redobândirii cetățeniei române a cărei soluționare se

încadrează în competența de soluționare instanței de

contencios administrativ.

Prin urmare, în mod corect și legal,

instanța de fond a constatat refuzul nejustificat al pârâtului

Ministerului Afacerilor Externe – de a soluționa cererii

reclamanților-intimați și l-a obligat la stabilirea datei pentru

primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române,

menționând, în mod expres acest termen.

De precizat însă că, deși

nu s-a menționat în mod expres un anume termen, în care pârâtul să

fie obligat la fixarea unei date pentru primirea actelor, instanța de fond

a avut în vedere soluționarea într-un termen rezonabil a cererii

reclamantului-intimat.

Așa fiind, instanța de fond, a

dat o rezolvare corectă cauzei, atunci când a respins excepția

prescripției acțiunii, invocate de pârât și s-a pronunțat

pe fond prin admiterea acțiunii.

Pentru toate aceste considerente,

recursul formulat în cauză este nefondat și va fi respins, cu

aplicarea și a dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

Pe cale de consecință, în

conformitate cu dispozițiile art. 174 și urm. C. proc. civ.,

recurentul va fi obligat și la plata cheltuielilor de judecată,

către intimați, în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu de

avocat, conform chitanței aflate la filele fila 49 din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul

Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 2394 din 4 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la 500 lei

cheltuieli de judecată către intimați.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 4 martie 2010.