ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1357/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2260 din 27 mai 2009, a respins excepția

prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât și pe fond a admis acțiunea

formulată de reclamanții S.G. și S.E. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor

Externe, constatând refuzul nejustificat al acestuia din urmă de a soluționa cererea

reclamanților privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii

cetățeniei române și obligând totodată pârâtul să primească cererea reclamanților

în acest sens.

Prin aceeași hotărâre

instanța a respins, ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului

la plata de daune morale.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a examinat cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (2) C.

proc. civ. excepția invocată în cauza constatând că, reclamanții au așteptat un

răspuns la solicitarea recomandată, din data de 25 octombrie 2006 și chiar dacă

reclamanții nu au insistat în cerere în anul 2006 sau în anul următor, pârâtul nu

a putut indica data expirării termenului legal de soluționare a cererii, de la care

să pornească curgerea termenului de prescripție de 6 luni.

Pe fondul pricinii s-a

reținut că în lipsa unei prevederi, exprese, în Legea nr. 21/1991, a unui termen

în care autoritatea pârâtă să primească și să înregistreze cererile de acordare

sau redobândire a cetățeniei române, instanța are obligația de a exercita un control

asupra dreptului de apreciere al autorității administrative, în care scop se va

raporta la „termenul rezonabil” prevăzut în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

În acest context Curtea

de apel a apreciat că timpul scurs de la înregistrarea primelor cereri ale reclamanților,

la data de 25 octombrie 2006 și până la sesizarea instanței, conduc la concluzia

nerespectării acestui termen.

Instanța a respins cererea

acestora privind obligarea pârâtului la plata de daune morale, având în vedere susținerile

acestora în sensul că nu mai stăruie în soluționarea acestui capăt de cerere.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ.

Recurentul a susținut

că răspunsul pe care autoritatea l-a comunicat reclamanților și în care a invocat,

argumentat, împrejurările pentru care acestora nu li s-a stabilit data pentru depunerea

cererilor, nu încorporează un refuz și cu atât mai mult nu poate fi considerat ca

exprimând restricționarea unui drept, iar motivele obiective invocate de autoritate

o exonerează pe aceasta de orice culpă administrativă.

Pe cale de consecință

recurentul a apreciat că, în mod greșit, acțiunea reclamanților a fost admisă, atâta

timp cât nu i se poate imputa lipsa unui răspuns în termen de 30 de zile sau a unui

refuz nejustificat de a răspunde și în condițiile în care nu s-a făcut proba îndeplinirii

cerințelor art. 2 alin. (1) lit. h) și i) din Legea nr. 554/2004, situația creată

fiind rezultatul unor cauze obiective, ce exclud culpa administrativă, cu atât mai

mult cu cât organizarea, în Republica Moldova, a activității Ministerului Afacerilor

Externe, nu se face exclusiv în baza deciziilor acestei autorități.

Recursul este nefondat

și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:

Astfel, potrivit dispozițiilor

art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Cererile prin care se solicită anularea

unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea

dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni

de la: b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii”.

Cum răspunsul recurentului

prin care a comunicat intimaților refuzul de stabilire a termenului solicitat le-a

fost comunicat acestora din urmă la data de 23 ianuarie 2009, rezultă că acțiunea

acestora, înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 6 februarie

2009, a fost formulată în termenul prevăzut de lege, așa cum, corect, a reținut

instanța de fond.

Soluția instanței de fond

este corectă și în ceea ce privește fondul cauzei.

Astfel, art. 1 din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată și completată prin Legea

nr. 262/2007, statuează că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept

al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act

administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate

adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului,

recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce

i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat cât și public”.

Așa cum, corect, a reținut

și instanța de fond, intimații-reclamanți s-au adresat în mai multe rânduri recurentului

pârât, solicitând a fi programați la o anumită dată pentru depunerea actelor necesare

redobândirii cetățeniei române, în temeiul Legii nr. 21/1991, republicată, cu modificările

și completările ulterioare, dar cererile acestora nu au fost soluționate de către

autoritatea pârâtă care a invocat motive de ordin administrativ organizatoric.

Ne aflăm așadar, în ipoteza

„nesoluționării în termenul legal a unei cereri”, prevăzută de art. 1 din Legea

nr. 554/2004, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, cererea formulată

de intimații-reclamanți fiind aceea de a li se stabili o dată pentru depunerea actelor

necesare redobândirii cetățeniei române a cărei soluționare se încadrează în competența

de soluționare instanței de contencios administrativ.

Prin urmare, în mod corect

și legal, instanța de fond a constatat refuzul nejustificat al pârâtului Ministerului

Afacerilor Externe – de a soluționa cererii reclamanților-intimați și l-a obligat

la stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române,

menționând, în mod expres acest termen.

De precizat însă că, deși

nu s-a menționat în mod expres un anume termen, în care pârâtul să fie obligat la

fixarea unei date pentru primirea actelor, instanța de fond a avut în vedere soluționarea

într-un termen rezonabil a cererii reclamantului-intimat.

Așa fiind, instanța de

fond, a dat o rezolvare corectă cauzei, atunci când a respins excepția prescripției

acțiunii, invocate de pârât și s-a pronunțat pe fond prin admiterea acțiunii.

Pentru toate aceste considerente,

recursul formulat în cauză este nefondat și va fi respins, cu aplicarea și a dispozițiilor

art. 312 C. proc. civ.

Pe cale de consecință,

în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ., recurentul

va fi obligat și la plata cheltuielilor de judecată, către intimați, în cuantum

de 500 RON, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 2260 din 27 mai

2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât

la plata sumei de 500 RON către intimații-reclamanți, reprezentând cheltuieli de

judecată, prin apreciere.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 martie 2010.