ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1400/2010

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar,

a constatat următoarele:

Prin sentința nr. 1889 din 5 mai 2009 a Curții

de Apel București a fost admisă în parte acțiunea reclamantului C.S.

în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Externe, în sensul că pârâtul a

fost obligat să stabilească o dată de depunere a cererii și

a actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române.

Instanța a anulat ca netimbrată cererea privind despăgubirile

solicitate.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul s-a

adresat cu o primă cerere autorității pârâte la data de 7

decembrie 2006, solicitând fixarea datei în vederea depunerii cererii și

actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române, iar până

la data sesizării instanței a primit înștiințarea că

datorită numărului mare de solicitări și a spațiilor

limitate în care Ambasada își desfășoară activitatea,

reclamantul urmează a fi programat pentru depunerea cererii, urmând a fi

înștiințați în legătură cu acest aspect.

Instanța de fond a constatat că

termenul care a trecut de la formularea cererii nu poate fi considerat

rezonabil, cât timp obligația de soluționare a cererilor în termen

rezonabil subsumează toate etapele eventuale ale unei proceduri, inclusiv

cele premergătoare depunerii efective a cererii.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs Ministerul Afacerilor Externe, criticând soluția

pronunțată ca netemeinică și nelegală.

Recurentul a arătat că

instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea

dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ. și a indicat ca temei al

recursului formulat dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Recurentul

a solicitat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleași instanțe.

Recurentul a arătat că a

invocat la fond excepția de prescripție a dreptului la acțiune,

iar instanța nu a pus în discuție excepția invocată.

Recurentul a arătat, invocând

ca temei al recursului dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că

instanța a pronunțat o hotărâre întemeiată pe o

interpretare greșită a legii, întrucât autoritatea pârâtă a

arătat că nu neagă caracterul rezonabil al termenului în

discuție, însă s-a invocat faptul că există o justificare

argumentată a faptului că nu a fost stabilită o dată pentru

a se depune cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române.

S-a arătat că nu poate fi

reținut un refuz nejustificat, întrucât există un răspuns

formulat de autoritatea recurentă, iar acesta nu poate fi considerat ca o

exprimare a unei restricționări a unui drept.

Autoritatea recurentă a precizat

că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă

în materia litigiilor de această natură, în sensul că

gestionarea atribuțiilor ce le revin, exercitate pe teritoriul unui stat

străin, implică imposibilitatea obiectivă a autorităților

române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate

pentru preluarea cererilor de redobândire a cetățeniei române într-un

termen cât mai scurt.

Recurentul a precizat că nu a

fost afectat dreptul la un proces echitabil, întrucât în cauză este vorba

de un termen administrativ.

Înalta Curte de Casație si

Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul

formulat ca nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte nu poate primi critica

formulată de recurent cu privire la faptul că nu a fost pusă în

discuție excepția de prescripție a dreptului la acțiune,

întrucât din practicaua sentinței atacate rezultă clar că atât

excepția de netimbrare, cât și excepția prescripției au

fost puse în discuție și reprezentanții părților din

proces au pus concluzii în legătură cu acest aspect.

Pe fondul cererii,

Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 12

alin. (2) din Legea nr. 21/1991, cetățenii moldoveni de

naționalitate română pot depune cererile de redobândire a

cetățeniei române împreună cu actele aferente, la misiunile

diplomatice sau la oficiile consulare ale României în străinătate, în

condițiile în care au reședința sau domiciliul în

străinătate.

Înalta Curte a constatat că

reclamantul s-a adresat în mai multe rânduri pârâtului, manifestându-și

stăruința în redobândirea cetățeniei române, însă

cererea a rămas fără soluționare efectivă, împrejurare

care este de natură a-i afecta pe reclamanți în soluționarea

într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din

Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reține

că în jurisprudența constantă a Curții Europene a

Drepturilor Omului se constată că prin Convenție se

apără drepturi concrete și efective, iar orice

ingerință în drepturile consacrate de aceasta trebuie să

corespundă menținerii unui just echilibru între cerințele

interesului general al comunității și imperativele

apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru ce

trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină

specială și exorbitantă (cauza Sporrong și Lonnroth; cauza Străin

și alții împotriva României).

Or, din această

perspectivă Înalta Curte reține că neprimirea cererii formulate de

intimatul-reclamant, indiferent de motivația autorității

recurente, ar echivala cu o vătămare a acestuia în dreptul consacrat

de lege, privind posibilitatea redobândirii cetățeniei române.

Principiul legalității

înseamnă, înainte de toate, existența unor norme de drept intern,

suficient de accesibile și previzibile, or în cauza de față

Legea nr. 21/1991 a stabilit procedura ce trebuie urmată în cazul

cererilor de redobândire a cetățeniei române.

Înalta Curte constată că

întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în

funcție de circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în

jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului, luând în

considerare criteriile consacrate de jurisprudență, în special

complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al

autorităților competente, precum și miza litigiului pentru

persoana interesată (cauza Frydlender împotriva Franței și cauza

Hartman împotriva Republicii Cehe).

În opinia Înaltei Curți litigiul

născut între reclamant și autoritatea pârâtă nu prezintă o

complexitate deosebită, iar neprimirea cererii adresate instituției

pârâte este de natură a crea o vătămare a acestuia într-un drept

prevăzut de lege, drept la care reclamantul privește cu

speranță legitimă.

Înalta Curte nu poate primi apărarea

formulată de recurent în sensul că există o cauză

exoneratoare de răspundere, întrucât instituția recurentă a fost

în culpă pentru neprimirea cererii reclamantului și trebuia

să-și ia toate diligențele pentru rezolvarea situației

create.

Orice amânare în soluționarea

cererii ar însemna depășirea termenului rezonabil avut în vedere de

dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Prin urmare, așa cum în mod

corect a reținut și instanța de fond, amânarea pentru o

dată neprecizată în vederea depunerii cererii de redobândire a

cetățeniei române, reprezintă un refuz nejustificat de soluționare

a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.

De asemenea, Înalta Curte are în

vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a

cetățeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de

a analiza fiecare speță în ritmul și potrivit precauțiilor

pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate

determina o încălcare a drepturilor și libertăților

fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum și

în actele internaționale.

Împrejurarea că legea

specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate

încuraja autoritatea competentă, în tergiversarea primirii dosarelor de

redobândire a cetățeniei române, văzând dispozițiile art. 10

din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002,

publicată în M.Of. nr. 490 din 9 iulie 2002, dispoziții conform

cărora se impune fiecărui stat să facă astfel încât să

examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea,

pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui

atestat de cetățenie.

Văzând cererea de cheltuieli

judiciare formulată de intimatul-reclamant, în temeiul art. 274 C. proc.

civ., Înalta Curte urmează să o admită.

Având în vedere aceste considerente,

în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul formulat ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul

Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 1889 din 5 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal ca nefondat.

Obligă recurentul la plata

sumei de 300 lei, cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant C.S.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 11 martie 2010.