ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 861/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2735 din 24 iunie 2009 a admis acțiunea formulată de reclamanții M.S., M.L., M.I. și M.C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, având ca obiect obligarea pârâtului să primească cererea reclamanților de redobândire a cetățeniei române și actele necesare, într-un termen scurt, rezonabil. Totodată a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune și a fost obligat pârâtul la plata sumei de 1000 lei daune morale, către reclamanți. În acest sens instanța a reținut ca dreptul la acțiune al reclamanților nu este prescris deoarece ultima cerere a acestora a fost depusă în termen de 6 luni anterior introducerii acțiunii.

Pe fondul cauzei s-a apreciat că un termen de 6 luni numai pentru depunerea cererii și documentelor necesare soluționării unei cereri de redobândire a cetățeniei române, astfel cum susține pârâtul, este mult prea mare și ar face ca întreaga procedură să dureze ani de zile, ceea ce nu se poate subscrie unui termen rezonabil, așa cum stipulează art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei, ratificată prin Legea nr. 396/2002. În ceea ce privește daunele morale, s-a reținut că atitudinea pârâtului de prelungire a stării de incertitudine este de natură să creeze o suferință reclamanților și demonstrează temeinicia solicitării acestora. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Recurenții au reiterat argumentele pentru care apreciază că dreptul la acțiune al reclamanților este prescris. Pe fond recurentul a susținut că nu se poate pune semnul echivalenței între factorul volitiv, definit ca sursă a refuzului indicat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și factorul obiectiv al imposibilității autorităților române de a organiza, pe teritoriul Republicii Moldova, spații adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetățeniei române și pentru procesarea acestor solicitări într-un termen cât mai scurt, iar în lipsa unei culpe administrative nu poate fi obligat să schimbe ordinea cronologică și să primească cererea reclamanților, cu atât mai mult cu cât răspunsul a fost redactat și transmis în interiorul termenului de 30 de zile, care a început să curgă de la data recepționării petiției la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău.

S-a susținut de asemenea că, mai mult decât atât, în conformitate cu dispozițiile art. 12 din Legea nr. 21/1991, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 147/2008, ce a fost aprobată prin Legea nr. 171/2009, legiuitorul a înțeles să normeze situația de fapt ce se regăsește la unele secții și oficii consulare, sub aspectul soluționării, unor situații, în care numărul solicitanților este mult mai mare decât capacitatea de procesare. Analizând recursul declarat în cauză, Curtea constată următoarele: La 27 februarie 2009 intimații au depus, la Ambasada României de la Chișinău, cerere prin care au solicitat să depună dosarul de redobândire a cetățeniei române, iar cu adresa nr. C 965 din 5 martie 2009, Secția Consulară a Ambasadei le-a răspuns că, în raport de evoluția procesului de analizare a scrisorilor de intenție depuse, li se va trimite invitație pentru depunerea dosarului și vor primi lista actelor pe care vor trebui să le depună.

Având în vedere data răspunsului emis de recurentă, respectiv 5 martie 2009 și data la care acțiunea intimaților a fost înregistrată pe rolul curții de apel – 8 aprilie 2009, se constată că, în mod corect, instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, demersul în justiție fiind făcut în interiorul termenului de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004. Pe de altă parte, pe fondul cauzei, se constată că Ministerul Afacerilor Externe, prin Secția Consulară a Ambasadei României în Republica Moldova, a respectat dispozițiile art. 8 din O.G. nr. 27/2002, aprobată prin Legea nr. 233/2002, care prevăd că autoritățile și instituțiile publice sesizate au obligația să comunice petiționarilor, în termen de 30 de zile, de la data înregistrării petiției, răspunsul, indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă.

Nefiind dovedită încălcarea dreptului de petiționar al intimaților, reglementat de art. 51 din Constituție și art. 8 din O.G. nr. 27/2002, se constată că nu se poate reține nici răspundere a ministerului pentru nesoluționarea în termen a cererii. Pe de altă parte, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, nesoluționarea în termen legal a unei cereri semnifică faptul de a nu se răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, dacă prin lege nu se prevede un alt termen, ceea ce nu se poate constata în cazul cererii formulate de intimați, pentru care a fost respectat acest termen cu caracter general, în absența unei prevederi derogatorii în materie de cetățenie.

De asemenea, nu se poate constata existența, în cauză, a unui refuz nejustificat de a soluționa o cerere, definit de art. 2 alin. (1) lit. i), din aceiași lege, ca fiind exprimarea explicită, cu exces de putere a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane sau nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile.

Răspunsul comunicat intimaților exprimă, dimpotrivă, voința ministerului de a le rezolva cererea, iar amânarea unei decizii a fost justificată, în mod obiectiv, de volumul extrem de mare al cererilor similare, în raport de condițiile concrete de care dispun autoritățile române pentru înregistrarea și procesarea lor pe teritoriul altui stat, întrucât acest cereri nu au fost depuse la Comisia de cetățenie a Ministerului Justiției ci la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente, ale României, ca o facilitate acordată prin art. 12 din Legea nr. 21/1991, pentru persoanele care au domiciliul sau reședința în străinătate.

Elementele de fapt ale situației expuse anterior nu justifică aprecierea depășirii termenului rezonabil pentru examinarea cererii intimaților de redobândire a cetățeniei române și solicitarea examinării, cu prioritate, a cererilor, în raport de cereri similare depuse la aceiași dată este lipsită de temei legal și contravine dispozițiilor art. 5 din Convenția europeană asupra cetățeniei, care interzice expres practicile discriminatorii. În consecință, nefiind dovedite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe, va casa hotărârea atacată și, pe fond, va respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții M.S., M.L., M.I.

și M.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 2735 din 24 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și pe fond respinge acțiunea formulată de reclamanți ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2010.