ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 861/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2735 din 24 iunie 2009 a admis acțiunea formulată de reclamanții M.S., M.L., M.I. și M.C., în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Afacerilor Externe, având ca obiect obligarea pârâtului să primească

cererea reclamanților de redobândire a cetățeniei române și actele necesare,

într-un termen scurt, rezonabil.

Totodată a fost respinsă excepția

prescripției dreptului la acțiune și a fost obligat pârâtul la plata sumei de

1000 lei daune morale, către reclamanți.

În acest sens instanța a reținut ca

dreptul la acțiune al reclamanților nu este prescris deoarece ultima cerere a

acestora a fost depusă în termen de 6 luni anterior introducerii acțiunii.

Pe fondul cauzei s-a apreciat că un

termen de 6 luni numai pentru depunerea cererii și documentelor necesare

soluționării unei cereri de redobândire a cetățeniei române, astfel cum susține

pârâtul, este mult prea mare și ar face ca întreaga procedură să dureze ani de

zile, ceea ce nu se poate subscrie unui termen rezonabil, așa cum stipulează

art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei, ratificată prin Legea nr.

396/2002.

În ceea ce privește daunele morale, s-a

reținut că atitudinea pârâtului de prelungire a stării de incertitudine este de

natură să creeze o suferință reclamanților și demonstrează temeinicia

solicitării acestora.

Împotriva acestei sentințe, în termen

legal, a declarat recurs pârâtul invocând motivul de nelegalitate prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și dispozițiile art. 304

1

C. proc.

civ.

Recurenții au reiterat argumentele pentru

care apreciază că dreptul la acțiune al reclamanților este prescris.

Pe fond recurentul a susținut că nu se

poate pune semnul echivalenței între factorul volitiv, definit ca sursă a

refuzului indicat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și

factorul obiectiv al imposibilității autorităților române de a organiza, pe

teritoriul Republicii Moldova, spații adecvate pentru preluarea cererilor de

redobândire a cetățeniei române și pentru procesarea acestor solicitări într-un

termen cât mai scurt, iar în lipsa unei culpe administrative nu poate fi

obligat să schimbe ordinea cronologică și să primească cererea reclamanților,

cu atât mai mult cu cât răspunsul a fost redactat și transmis în interiorul

termenului de 30 de zile, care a început să curgă de la data recepționării

petiției la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău.

S-a susținut de asemenea că, mai mult

decât atât, în conformitate cu dispozițiile art. 12 din Legea nr. 21/1991,

astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 147/2008, ce a fost aprobată prin

Legea nr. 171/2009, legiuitorul a înțeles să normeze situația de fapt ce se

regăsește la unele secții și oficii consulare, sub aspectul soluționării, unor

situații, în care numărul solicitanților este mult mai mare decât capacitatea

de procesare.

Analizând recursul declarat în cauză,

Curtea constată următoarele:

La 27 februarie 2009 intimații au depus, la Ambasada României de la Chișinău, cerere prin care au solicitat să depună dosarul de

redobândire a cetățeniei române, iar cu adresa nr. C 965 din 5 martie 2009,

Secția Consulară a Ambasadei le-a răspuns că, în raport de evoluția procesului

de analizare a scrisorilor de intenție depuse, li se va trimite invitație

pentru depunerea dosarului și vor primi lista actelor pe care vor trebui să le

depună.

Având în vedere data răspunsului emis de

recurentă, respectiv 5 martie 2009 și data la care acțiunea intimaților a fost

înregistrată pe rolul curții de apel – 8 aprilie 2009, se constată că, în mod

corect, instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune,

demersul în justiție fiind făcut în interiorul termenului de 6 luni prevăzut de

art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte, pe fondul cauzei, se

constată că Ministerul Afacerilor Externe, prin Secția Consulară a Ambasadei

României în Republica Moldova, a respectat dispozițiile art. 8 din O.G. nr.

27/2002, aprobată prin Legea nr. 233/2002, care prevăd că autoritățile și

instituțiile publice sesizate au obligația să comunice petiționarilor, în

termen de 30 de zile, de la data înregistrării petiției, răspunsul, indiferent

dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă.

Nefiind dovedită încălcarea dreptului de

petiționar al intimaților, reglementat de art. 51 din Constituție și art. 8 din

O.G. nr. 27/2002, se constată că nu se poate reține nici răspundere a

ministerului pentru nesoluționarea în termen a cererii.

Pe de altă parte, în conformitate cu

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, nesoluționarea în

termen legal a unei cereri semnifică faptul de a nu se răspunde solicitantului

în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, dacă prin lege nu se

prevede un alt termen, ceea ce nu se poate constata în cazul cererii formulate

de intimați, pentru care a fost respectat acest termen cu caracter general, în

absența unei prevederi derogatorii în materie de cetățenie.

De asemenea, nu se poate constata

existența, în cauză, a unui refuz nejustificat de a soluționa o cerere, definit

de art. 2 alin. (1) lit. i), din aceiași lege, ca fiind exprimarea explicită,

cu exces de putere a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane sau

nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile

a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile.

Răspunsul comunicat intimaților exprimă,

dimpotrivă, voința ministerului de a le rezolva cererea, iar amânarea unei

decizii a fost justificată, în mod obiectiv, de volumul extrem de mare al

cererilor similare, în raport de condițiile concrete de care dispun

autoritățile române pentru înregistrarea și procesarea lor pe teritoriul altui

stat, întrucât acest cereri nu au fost depuse la Comisia de cetățenie a Ministerului Justiției ci la misiunile diplomatice sau oficiile

consulare competente, ale României, ca o facilitate acordată prin art. 12 din

Legea nr. 21/1991, pentru persoanele care au domiciliul sau reședința în

străinătate.

Elementele de fapt ale situației expuse

anterior nu justifică aprecierea depășirii termenului rezonabil pentru

examinarea cererii intimaților de redobândire a cetățeniei române și

solicitarea examinării, cu prioritate, a cererilor, în raport de cereri

similare depuse la aceiași dată este lipsită de temei legal și contravine

dispozițiilor art. 5 din Convenția europeană asupra cetățeniei, care interzice

expres practicile discriminatorii.

În consecință, nefiind dovedite

condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va admite recursul

declarat de Ministerul Afacerilor Externe, va casa hotărârea atacată și, pe

fond, va respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții M.S., M.L.,

M.I. și M.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul

Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 2735 din 24 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și pe fond respinge

acțiunea formulată de reclamanți ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17

februarie 2010.