ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3123/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3177

din 9 octombrie 2009 a respins excepția prescripției dreptului la

acțiune, invocată de pârât, a admis acțiunea formulată de

reclamantul F.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, a

constatat refuzul nejustificat al acestuia din urmă de a soluționa

cererea reclamantului privind primirea actelor necesare redobândirii

cetățeniei române și l-a obligat la primirea acesteia în maxim

30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Totodată, prin aceeași

sentință, a fost obligat pârâtul la plata de daune morale în cuantum

de 1000 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată în

sumă de 154,3 lei.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 101 alin.

(1) și art. 12 din Legea nr. 21/1991, precum și celor ale art. 10 din

Legea nr. 396/2002 pentru ratificarea Convenției Europene asupra

cetățeniei, rezultă că solicitanții pot depune oricând

cereri de redobândire a cetățeniei române, nefiind

prevăzută nicăieri o procedură precum cea derulată de

pârât, în sensul programării pentru depunerea cererii și documentelor

necesare.

Fără a contesta

numărul mare de cereri adresate și având în vedere cele menționate

mai sus, instanța a apreciat că termenul de 2 ani și 9 luni,

care a trecut de la formularea cererii reclamantului, poate fi considerat

nerezonabil în accepțiunea art. 10 din Convenție, motiv pentru care a

admis acțiunea.

Totodată s-a apreciat că,

prin nesoluționarea cererii reclamantului, acesta a fost prejudiciat

încălcându-i-se dreptul la soluționarea cererii sale în termen

rezonabil și a reținut culpa procesuală a pârâtului, cu

consecința obligării acestuia la plata daunelor morale și a

cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, reiterând excepția

prescripției dreptului la acțiune în raport cu data primei cereri.

Pe fondul pricinii recurentul a

apreciat că instanța a procedat greșit atunci când a constatat

că termenul de 2 ani și 9 luni, trecut de la formularea primei cereri

nu este un termen rezonabil în accepțiunea art. 10 din Convenția

Europeană, cererea acestuia fiind de fapt rezolvată prin

răspunsul comunicat intimatului și în care se invocă

existența unor motive justificate care au făcut să nu i se

stabilească data pentru depunerea cererii, astfel încât nu se poate vorbi

de existența unui refuz și cu atât mai puțin de

restricționarea unui drept al intimatului reclamant.

Cu privire la daunele morale

solicitate de reclamant, recurentul a reținut că nu pot fi acordate

fără ca acesta să fi afirmat, cel puțin, ceea ce

instanța de fond a crezut că reprezintă prejudiciul moral suferit

de acesta și în condițiile în care nu s-a făcut dovada

legăturii de cauzalitate între fapta vătămătoare și

dauna produsă.

Recursul este fondat și

urmează a fi admis în sensul și pentru considerentele ce se vor

arăta în continuare.

În ceea ce privește critica

referitoare la greșita soluționare a capătului de cerere privind

plata daunelor morale, se constată că acesta este fondat, prima

instanță pronunțând o hotărâre nelegală sub acest

aspect.

Astfel, pentru acordarea de daune

morale nu este suficientă stabilirea culpei autorității ci

trebuie dovedită daunele suferite, partea care le-a solicitat fiind

obligată să probeze prejudiciul produs și legătura de

cauzalitate dintre acesta și fapta autorității.

Pe de altă parte, admiterea de

către instanță a acțiunii în contencios administrativ

formulată de reclamant, se poate afirma că reprezintă o

măsură reparatorie suficientă, care nu mai necesită și

alte despăgubiri.

Înalta Curte constată

totodată că motivul privind excepția prescripției dreptului

la acțiune și susținerea că acțiunea reclamantului

este neîntemeiată pe fond sunt motive nefondate și instanța de

control judiciar urmează să mențină soluția

instanței de fond pe capătul de cerere principal, constatând că

nu sunt motive de casare sau modificare în acest sens, a sentinței

atacate.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin.

(1) și alin. (3) C. proc. civ., Curtea va admite recursul declarat în

cauză și va modifica în parte sentința atacată, în sensul

respingerii capătului de cerere privind acordarea daunelor morale,

menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 3177 din 9

octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată în sensul că respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere

privind acordarea daunelor morale.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atactate.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 15 iunie 2010.