ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3123/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3177 din 9 octombrie 2009 a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârât, a admis acțiunea formulată de reclamantul F.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, a constatat refuzul nejustificat al acestuia din urmă de a soluționa cererea reclamantului privind primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române și l-a obligat la primirea acesteia în maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. Totodată, prin aceeași sentință, a fost obligat pârâtul la plata de daune morale în cuantum de 1000 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 154,3 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 101 alin. (1) și art. 12 din Legea nr. 21/1991, precum și celor ale art. 10 din Legea nr. 396/2002 pentru ratificarea Convenției Europene asupra cetățeniei, rezultă că solicitanții pot depune oricând cereri de redobândire a cetățeniei române, nefiind prevăzută nicăieri o procedură precum cea derulată de pârât, în sensul programării pentru depunerea cererii și documentelor necesare. Fără a contesta numărul mare de cereri adresate și având în vedere cele menționate mai sus, instanța a apreciat că termenul de 2 ani și 9 luni, care a trecut de la formularea cererii reclamantului, poate fi considerat nerezonabil în accepțiunea art. 10 din Convenție, motiv pentru care a admis acțiunea.

Totodată s-a apreciat că, prin nesoluționarea cererii reclamantului, acesta a fost prejudiciat încălcându-i-se dreptul la soluționarea cererii sale în termen rezonabil și a reținut culpa procesuală a pârâtului, cu consecința obligării acestuia la plata daunelor morale și a cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, reiterând excepția prescripției dreptului la acțiune în raport cu data primei cereri.

Pe fondul pricinii recurentul a apreciat că instanța a procedat greșit atunci când a constatat că termenul de 2 ani și 9 luni, trecut de la formularea primei cereri nu este un termen rezonabil în accepțiunea art. 10 din Convenția Europeană, cererea acestuia fiind de fapt rezolvată prin răspunsul comunicat intimatului și în care se invocă existența unor motive justificate care au făcut să nu i se stabilească data pentru depunerea cererii, astfel încât nu se poate vorbi de existența unui refuz și cu atât mai puțin de restricționarea unui drept al intimatului reclamant. Cu privire la daunele morale solicitate de reclamant, recurentul a reținut că nu pot fi acordate fără ca acesta să fi afirmat, cel puțin, ceea ce instanța de fond a crezut că reprezintă prejudiciul moral suferit de acesta și în condițiile în care nu s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate între fapta vătămătoare și dauna produsă.

Recursul este fondat și urmează a fi admis în sensul și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. În ceea ce privește critica referitoare la greșita soluționare a capătului de cerere privind plata daunelor morale, se constată că acesta este fondat, prima instanță pronunțând o hotărâre nelegală sub acest aspect. Astfel, pentru acordarea de daune morale nu este suficientă stabilirea culpei autorității ci trebuie dovedită daunele suferite, partea care le-a solicitat fiind obligată să probeze prejudiciul produs și legătura de cauzalitate dintre acesta și fapta autorității. Pe de altă parte, admiterea de către instanță a acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamant, se poate afirma că reprezintă o măsură reparatorie suficientă, care nu mai necesită și alte despăgubiri.

Înalta Curte constată totodată că motivul privind excepția prescripției dreptului la acțiune și susținerea că acțiunea reclamantului este neîntemeiată pe fond sunt motive nefondate și instanța de control judiciar urmează să mențină soluția instanței de fond pe capătul de cerere principal, constatând că nu sunt motive de casare sau modificare în acest sens, a sentinței atacate. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., Curtea va admite recursul declarat în cauză și va modifica în parte sentința atacată, în sensul respingerii capătului de cerere privind acordarea daunelor morale, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 3177 din 9 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind acordarea daunelor morale. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atactate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2010.