ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3026/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 3313 din 16

octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul D.A., în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, și l-a obligat pe

acesta din urmă să primească cererea reclamantului și actele necesare cu

privire la redobândirea cetățeniei române, într-un termen scurt, rezonabil,

care să nu depășească 2 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. Prin

aceeași sentință, a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune,

invocată de pârât.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

de fond a reținut, cu privire la excepție, că aceasta nu este întemeiată,

acțiunea fiind introdusă în termenul legal, de 6 luni, raportat la data

răspunsului contestat de reclamant - 23 martie 2009.

Pe fond, prima instanță a reținut,

în esență, că nesoluționarea, într-un termen de peste 2 ani, a cererii

reclamantului contravine prevederilor art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei,

ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora fiecare stat

trebuie să examineze, într-un termen rezonabil, cererile privind dobândirea,

păstrarea, pierderea cetățeniei sale, precum și redobândirea acesteia.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul, în temeiul prevederilor

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs,

recurentul arată că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu

interpretarea greșită a legii, sub un dublu aspect: cel al respingerii

excepției prescripției dreptului la acțiune și, respectiv, cel al constatării

greșite a existenței unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii intimatului

având ca obiect redobândirea cetățeniei române.

Arată recurentul că a răspuns la

cererea intimatului, în sensul că aceasta va fi soluționată favorabil la

momentul la care urmează să fie procesate și cererile similare ale altor

petenți, depuse în aceeași perioadă.

De asemenea, recurentul a reluat susținerea,

făcută și în fața instanței de fond, în sensul că există motive de ordin

administrativ, organizatoric - cele peste 360.000 de cereri înregistrate cu

acest obiect - care au făcut imposibilă rezolvarea acestora în cadrul unui

termen rezonabil.

În opinia recurentului, instanța de

fond trebuia să evalueze exact situația specifică a derulării activității în

exteriorul României și gradul în care Ministerul Afacerilor Externe își poate

dimensiona structura administrativă într-un teritoriu ce nu se află sub

suveranitatea statului român, împrejurare ce se reflectă asupra mecanismului de

luare a deciziilor.

În concluzie, recurentul arată că,

în speță, nu sunt întrunite condițiile existenței unui refuz nejustificat de

rezolvare a cererii intimatei, conform definiției legale a acestei noțiuni,

simpla trecere a timpului neputând fi asimilată ipotezei avute în vedere de

legiuitor.

Examinând cauza și sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va

arăta în continuare.

Înalta Curte reține că este

nefondată critica recurentului privind excepția prescripției dreptului la

acțiune, apreciind că aceasta în mod corect a fost respinsă de instanța de

fond, raportat la răspunsul din 23 martie 2009 primit de intimatul-reclamant la

ultima sa cerere, față de care sesizarea instanței de contencios administrativ,

la data de 13 mai 2009, este făcută înlăuntrul termenului de 6 luni,

reglementat de art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, modificată.

Nici critica recurentului privind

greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i)

din Legea contenciosului administrativ, care definește noțiunea de refuz

nejustificat de soluționare a cererii, nu este fondată pentru următoarele

motive:

Într-adevăr, Legea cetățeniei române

nr. 21/1991, cu modificările și completările ulterioare, stabilește o procedură

complexă pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de acordare

sau redobândire a cetățeniei române, fără să prevadă un termen în care

autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

În lipsa unui asemenea termen legal,

trebuie să se facă, însă, aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția

Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat

parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil

cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea

acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

În același sens sunt, de asemenea,

și prevederile art. 7 din

Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri

al

Consiliului Europei, cu privire la buna administrare

,

adoptată de Comitetul de

Miniștri la 20 iunie 2007, articol

intitulat „Principiul acționării

într-un termen rezonabil”, potrivit căruia „

Autoritățile

publice trebuie să acționeze și să își îndeplinesc atribuțiile într-un termen

rezonabil

”.

Cu privire la noțiunea

de „termen rezonabil”, în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o

noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a

fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră,

respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru

a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau

nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii,

adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă

rigoare realizării unei durate rezonabile.

În acest sens, s-a arătat că, în

materie civilă,

dies a quo

începe să curgă de la data sesizării

jurisdicției competente dar el include și durata procedurii administrative

prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs

prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de

circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în

special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și

cel al autorităților competente.

În speța dedusă judecății, Înalta

Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei

cereri - septembrie 2006 - și data soluționării cauzei nu poate fi considerat

un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, instanța de

control judiciar nu poate primi susținerea recurentului, în sensul că există un

număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a Secției

Consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile

necesare pentru respectarea „principiului acționării într-un termen rezonabil”,

care guvernează materia aflată în discuție, în conformitate cu art. 10 din

Convenția Europeană pentru Cetățenie și art. 7 din

Recomandarea

CM / Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri

al Consiliului Europei, mai

sus menționate

.

Așa fiind, răspunsul primit de

intimat în luna martie 2009 constituie, de fapt, o amânare la un termen

nedeterminat a datei la care acesta va fi invitat să depună cererea de

redobândire a cetățeniei române, reprezentând un refuz nejustificat de

soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Pentru motivele arătate, recursul va

fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și

legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul

Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 3313 din 16 octombrie

2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 iunie 2010.