ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4239/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul S.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, constatarea refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluționa cererea privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române, obligarea aceluiași pârât să-i primească cererea de redobândire a cetățeniei române, solicitând totodată și acordarea unor daune morale de 1000 lei. Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința nr. 1422 din 1 aprilie 2009, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea reclamantului S.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe și a obligat pârâtul să primească cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române, într-un termen scurt, rezonabil. Totodată a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1000 de lei reprezentând daune morale. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că nu se poate reține că dreptul la acțiune al reclamantului este prescris, întrucât ultimele cereri ale reclamantului sunt depuse în termenul de 6 luni, anterior introducerii acțiunii.

Pe fondul cauzei, prima instanță a apreciat că un termen mai mare de 6 luni numai pentru depunerea cererilor și documentelor necesare soluționării unor cereri de redobândire a cetățeniei române, este mult prea mare, cererea reclamantului fiind depusă încă din 2007, iar acesta nu a fost invitat să depună cererea nici după ce a revenit în anul 2008 cu alta cerere. În ceea ce privește daunele morale, instanța de fond a reținut că atitudinea pârâtului de prelungire la nesfârșit a stării de incertitudine în privința comunicării unei date certe de depunere a cererii de redobândire a cetățeniei române, este de natură să creeze o suferință reclamantului. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe (M.A.E.).

Prin cererea de recurs s-a invocat ca motiv de nelegalitate care atrage modificarea sentinței Curții de Apel București motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătându-se, în esență, că instanța a interpretat greșit art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 și nefăcând aplicarea acestui text de lege prin raportare la data de 09 decembrie 2007 când s-a formulat prima scrisoare de intenție s-a respins, în mod greșit, excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, iar pe fondul cauzei s-a dat o dezlegare în contradicție cu legislația în vigoare și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în privința determinării „termenului rezonabil" (Cauzele Katte Klitsche de la Grange, Hozze c/Olanda, Phillis c/ Grecia, Ceteroni c/ Italia).

In acest context, în opinia recurentului nu se justifică nici acordarea de daune morale intimatului-reclamant, atâta vreme cât nu s-a demonstrat în concret realitatea daunei, fie emoțională, fie o atingere adusă onoarei sau prestigiului social, prin nesoluționarea cererii reclamantului de programare pentru depunerea actelor necesare în vederea redobândirii cetățeniei române. Examinând cauza prin prisma criticilor invocate de autoritatea recurentă, a probatoriului administrat și a normelor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este fondat, însă în limitele considerentelor ce vor fi expuse în continuare: Dezlegarea dată de judecătorul fondului excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât, este corectă și în acord cu prevederile Legii nr. 554/2004.

In condițiile în care scrisoarea de intenție datează din 09 decembrie 2007, iar atitudinea autorității pârâte prin Secția Consulară de la Chișinău a fost una pasivă, motivată de incapacitatea de absorbție a numărului extrem de mare al cererilor de acest gen, pârâtul recunoscându-și obligația de soluționare a cererilor, într-adevăr nu poate fi sancționat reclamantul prin constatarea prescripției dreptului său de a acționa în justiție. In privința cererii principale - constatarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii din 09 decembrie 2007 în vederea programării pentru depunerea actelor în vederea redobândirii cetățeniei române - soluția primei instanțe este de asemenea corectă, stabilindu-se că termenul de 2 ani scurs până la momentul declanșării demersului judiciar nu este unul rezonabil.

Determinarea termenului rezonabil la care face trimitere art. 10 din Convenția europeană asupra cetățeniei (adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de statul român prin Legea nr. 396/2002 ) se face, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului la care chiar recurentul face trimitere, prin raportare la circumstanțele concrete ale cazului. În speță, în funcție de aceste circumstanțe, instanța a stabilit și a argumentat de ce termenul nu este unul rezonabil, făcând drept consecință aplicarea art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și obligând pârâtul la primirea cererii reclamantului și a actelor aferente în vederea redobândirii cetățeniei române. Critica privitoare la acordarea daunelor morale este, însă, întemeiată.

Argumentarea admiterii acestui capăt de cerere pe starea de incertitudine, a reclamantului, în privința comunicării unei date certe de depunere a cererii de redobândire a cetățeniei române este una imprecisă, nefiind explicat în ce constă prejudiciul moral adus reclamantului prin nesoluționarea cererii în discuție și nici modul în care s-a apreciat că suma de 1.000 lei reprezintă o compensare adecvată. Înalta Curte apreciază că obligarea autorității pârâte la soluționarea cererii într-un termen scurt reprezintă prin ea însăși o reparație echitabilă, o măsură de natură a acoperi consecințele negative ale conduitei autorității publice, neexistând temei pentru plata sumei solicitate de reclamant.

Ca urmare, în temeiul art. 312 alin. (1), art. 312 alin. (3) teza I cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul va fi admis, sentința atacată va fi modificată în parte în sensul înlăturării obligației Ministerului Afacerilor Externe la plata daunelor morale către intimatul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 1422 din 1 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de acordare a daunelor morale. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2010.