ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3987/2010

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința civilă

nr. 121 din 12 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul C.V.,

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, obligându-l pe

acesta din urmă să stabilească în termen de 30 de zile de la pronunțarea

prezentei sentințe data la care reclamantul să se prezinte pentru primirea

cererii de redobândire a cetățeniei române.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că amânarea

timp de două luni a înregistrării cererii reclamanților contravine prevederilor

art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, ratificată de România prin

Legea nr. 396/2002, potrivit cărora fiecare stat trebuie să examineze, într-un

termen rezonabil, cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei

sale, precum și redobândirea acesteia și că acest text vizează, evident, și

înregistrarea respectivelor cereri.

Î

mpotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs

pârâtul, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 C. proc. civ.

În

motivarea cererii de recurs, recurentul arată că hotărârea primei instanțe a

fost pronunțată cu interpretarea greșită a legii, în sensul constatării greșite

a existenței unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii intimaților având

ca obiect redobândirea cetățeniei române.

În

dezvoltarea criticilor formulate, recurentul susține că cererea intimaților nu

a fost respinsă ci urma să fie soluționată, în contextul procesării celorlalte

cereri similare ale altor petenți, depuse în aceeași perioadă.

De

asemenea, recurentul a reluat susținerea, făcută și în fața instanței de fond,

în sensul că există motive de ordin administrativ, organizatoric - cele peste

300.000 de cereri înregistrate cu acest obiect - care au făcut imposibilă

rezolvarea acestora în cadrul unui termen rezonabil.

În opinia

recurentului, instanța de fond trebuia să evalueze exact situația specifică a

derulării activității în exteriorul României și gradul în care Ministerul

Afacerilor Externe își poate dimensiona structura administrativă într-un

teritoriu ce nu se află sub suveranitatea statului român, împrejurare ce se

reflectă asupra mecanismului de luare a deciziilor.

În

concluzie, recurentul arată că, în speță, nu sunt întrunite condițiile

existenței unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii intimaților, conform

definiției legale a acestei noțiuni, simpla trecere a timpului neputând fi

asimilată ipotezei avute în vedere de legiuitor.

Examinând

cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu

motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în

cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul

este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Recurentul

invocă motivul referitor la greșita aplicare de către prima instanță a

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ,

care definesc noțiunea de refuz nejustificat de soluționare a cererii.

Într-adevăr,

Legea cetățeniei române nr. 21/1991, cu modificările și completările

ulterioare, stabilește o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea și

finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetățeniei române, fără să

prevadă un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

În lipsa

unui asemenea termen legal, trebuie, însă, să se facă aplicarea prevederilor

art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la

data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002,

potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze

într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea

cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de

cetățenie".

În același

sens sunt, de altfel, și prevederile art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a

Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, cu privire la buna

administrare, adoptată de Comitetul de Miniștri la 20 iunie 2007, articol

intitulat „Principiul acționării într-un termen rezonabil", potrivit

căruia „Autoritățile publice trebuie să acționeze și să își îndeplinesc

atribuțiile într-un termen rezonabil".

Cu privire

la noțiunea de „termen rezonabil", în doctrina europeană s-a arătat că

aceasta este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii

stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil" trebuie

apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de

la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în

considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său

rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului

procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce

conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.

În acest

sens, s-a arătat că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data

sesizării jurisdicției competente dar el include și durata procedurii

administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de

un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia

Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se

apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de

jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței,

comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente.

În speța

dedusă judecății, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între

data formulării cererii - septembrie 2006 - și data soluționării cauzei nu

poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus

menționate și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Pe de altă

parte, instanța de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului, în

sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de

procesare a Secției Consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale

trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea „principiului acționării

într-un termen rezonabil", care guvernează materia aflată în discuție, în

conformitate cu art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie și art. 7 din

Recomandarea CM / Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei,

mai sus menționate.

Așa fiind,

faptul de a nu răspunde solicitării intimatului-reclamant de programare în

vederea depunerii cererilor de redobândire a cetățeniei române și a actelor

necesare reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în

accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Pentru

motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința

criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinței

civile nr. 121 din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII

-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2010.