ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4324/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 204 din 14 ianuarie

2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții R.R. și R.M., în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, și constatând refuzul

nejustificat al pârâtului de a soluționa cererile reclamanților privind

primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române, l-a obligat să

primească cererile acestora, în maximum 30 de zile de la rămânerea irevocabilă

a hotărârii. Prin aceeași sentință, a fost respins capătul de cerere privind

acordarea daunelor morale.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în esență, că refuzul pârâtului de a stabili o dată

pentru primirea cererii reclamantei, întemeiat pe modalitatea de înregistrare a

cererilor de redobândire a cetățeniei române, contravine prevederilor art. 10

din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, ratificată de România prin Legea nr.

396/2002, potrivit cărora fiecare stat trebuie să examineze, într-un termen

rezonabil, cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale,

precum și redobândirea acesteia și că acest text vizează, evident, și

înregistrarea respectivelor cereri.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul, în temeiul

prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs,

recurentul arată că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu

interpretarea greșită a legii, în sensul greșitei constatări a existenței unui

refuz nejustificat de rezolvare a cererilor intimaților având ca obiect

redobândirea cetățeniei române.

In dezvoltarea acestei critici,

recurentul susține faptul că a răspuns la cererea intimaților, în sensul că

aceasta va fi soluționată favorabil la momentul la care urmează să fie

procesate și cererile similare ale altor petenți, depuse în aceeași perioadă.

De asemenea, recurentul a reluat

susținerea, făcută și în fața instanței de fond, în sensul că există motive de

ordin administrativ, organizatoric - cele peste 360.000 de cereri înregistrate

cu acest obiect - care au făcut imposibilă rezolvarea acestora în cadrul unui

termen rezonabil.

În opinia recurentului, instanța de

fond trebuia să evalueze exact situația specifică a derulării activității în

exteriorul României și gradul în care Ministerul Afacerilor Externe își poate

dimensiona structura administrativă într-un teritoriu ce nu se află sub

suveranitatea statului român, împrejurare ce se reflectă asupra mecanismului de

luare a deciziilor.

În concluzie, recurentul a arătat că,

în speță, nu sunt întrunite condițiile existenței unui refuz nejustificat de

rezolvare a cererii intimaților, conform definiției legale a acestei noțiuni,

simpla trecere a timpului neputând fi asimilată ipotezei avute în vedere de

legiuitor.

Examinând cauza și sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta

în continuare.

Recurentul invocă motivul referitor la

greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i)

din Legea contenciosului administrativ, care definesc noțiunea de refuz

nejustificat de soluționare a cererii.

Într-adevăr, Legea cetățeniei române

nr. 21/1991, cu modificările și completările ulterioare, stabilește o procedură

complexă pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de acordare

sau redobândire a cetățeniei române, fără să prevadă un termen în care

autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

În lipsa unui asemenea termen legal,

trebuie să se facă, însă, aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția

Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997

și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat

parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil

cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea

acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie".

În același sens sunt, de asemenea, și

prevederile art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri

al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de Comitetul

de Miniștri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul acționării într-un

termen rezonabil", potrivit căruia „Autoritățile publice trebuie să

acționeze și să își îndeplinesc atribuțiile într-un termen rezonabil".

Cu privire la noțiunea de „termen

rezonabil", în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noțiune

relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi

ascultat într-un „termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră,

respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia

să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a

determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau

nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii,

adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă

rigoare realizării unei durate rezonabile.

In acest sens, s-a arătat că, în

materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției

competente dar el include și durata procedurii administrative prealabile,

atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil,

obligatoriu.

In opinia Curții de la Strasbourg,

caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de

circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în

special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și

cel al autorităților competente.

In speța dedusă judecății, Înalta

Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii -

martie 2009 - și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen

rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, instanța de control

judiciar nu poate primi susținerea recurentului, în sensul că există un număr

foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a Secției

Consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile

necesare pentru respectarea „principiului acționării într-un termen

rezonabil", care guvernează materia aflată în discuție, în conformitate cu

art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie și art.7 din Recomandarea CM /

Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, mai sus

menționate.

Așa fiind, răspunsul primit de

intimați în luna aprilie 2009 constituie, de fapt, o amânare la un termen

nedeterminat a datei la care aceștia vor fi invitați să depună cererea de

redobândire a cetățeniei române, reprezentând un refuz nejustificat de

soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1)

lit. i)

din Legea nr. 554/2004.

Pentru motivele arătate, recursul va

fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și

legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul

Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 204 din 14 ianuarie 2010

a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

14 octombrie 2010.