ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5772/2010

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința nr. 839

din 16 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VlII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul G.D., în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, a obligat pârâtul să

primească cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române și să-i

plătească daune morale, în cuantum de 1.000 RON.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că amânarea

un timp atât de îndelungat a înregistrării cererii reclamantului contravine

prevederilor art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, ratificată de

România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora fiecare stat trebuie să

examineze, într-un termen rezonabil, cererile privind dobândirea, păstrarea,

pierderea cetățeniei sale, precum și redobândirea acesteia și că acest text

vizează, evident și înregistrarea respectivelor cereri.

De

asemenea, se arată în considerentele sentinței atacate, neprimirea de către

pârât, pentru o perioadă de timp atât de îndelungată, fără o justificare

obiectivă, a cererii formulate de reclamant este de natură să creeze o

suferință acestuia din urmă, prin crearea unei stări de incertitudine cu

privire la cetățenia sa.

Împotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs

pârâtul, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ.

În

motivarea

cererii de recurs, astfel cum a fost precizată verbal în fața instanței de

recurs, la termenul din 22 decembrie 2010, în sensul că se menține doar critica

referitoare la greșita acordare a daunelor morale, recurentul-pârât susține că

există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor de

această natură, în sensul că gestionarea atribuțiilor ce le revin, exercitate

pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a

autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații

adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetățeniei române într-un

termen cât mai scurt.

Se mai

arată că reclamantul nu a afirmat care este legătura de cauzalitate între fapta

vătămătoare și dauna produsă. Recurentul a arătat că întotdeauna realitatea

daunei, fie ea emoțională ori o atingere adusă onoarei sau prestigiului social,

trebuie demonstrată, iar în cauza dedusă judecății nu a fost făcută o asemenea

probă.

Examinând

cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu

motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în

cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este fondat, exclusiv sub aspectul acordării daunelor morale,

celelalte dispoziții ale sentinței recurate fiind temeinice și legale, după cum

se va arăta în continuare.

Cererea de

despăgubire morală este o cerere accesorie petitului principal, prin care se

stabilește dacă un act administrativ sau refuzul de a se soluționa o cerere au

caracter vătămător pentru persoana care pretinde acest lucru.

Astfel, în

conformitate cu art. 8 alin. (1) din legea menționată, persoana vătămată

într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act

administrativ, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă

nu a primit nici un răspuns, poate sesiza instanța de contencios administrativ

competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea

pagubei și eventual, reparații pentru daune morale. Astfel, pentru acordarea de

daune morale nu este suficientă stabilirea culpei autorității, ci trebuie

dovedite daunele suferite, cu atât mai mult cu

cât, în

speță, cererea formulată de reclamantă reprezintă o procedură prealabilă

admiterii cererii de redobândire a cetățeniei române.

Partea

care solicită acordarea daunelor morale este, deci, obligată să dovedească

producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu

și fapta autorității.

Cum, în

cauză, aceste elemente ale răspunderii civile delictuale nu au fost dovedite,

iar obligarea autorității la primirea cererii reprezintă o satisfacere

îndestulătoare a pretențiilor reclamatului urmează ca, în temeiul art. 312

alin. (1) teza I-a și alin. (3) C. proc. civ., art. 20 alin. (3) din Legea nr.

554/2004, modificată și completată, să fie admis recursul formulat și

modificată, în parte, sentința atacată, în sensul respingerii cererii

reclamantului de obligare a pârâtului la plata daunelor morale; vor fi

menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat Ministerul Afacerilor Externe, împotriva sentinței civile nr.

839 din 16 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII -a

contencios administrativ și fiscal.

Modifică

în parte sentința atacată, în sensul că respinge cererea de acordare a daunelor

morale ca neîntemeiată.

Menține

restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 22 decembrie 2010.