ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5774/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința nr. 1073 din 2 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VlII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul P.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, a obligat pârâtul să primească cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române și să-i plătească daune morale, în cuantum de 1.000 RON.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că amânarea un timp atât de îndelungat a înregistrării cererii reclamantului contravine prevederilor art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora fiecare stat trebuie să examineze, într-un termen rezonabil, cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, precum și redobândirea acesteia și că acest text vizează, evident, și înregistrarea respectivelor cereri. De asemenea, se arată în considerentele sentinței atacate, neprimirea de către pârât, pentru o perioadă de timp atât de îndelungată, fără o justificare obiectivă, a cererii formulate de reclamant este de natură să creeze o suferință acestuia din urmă, prin crearea unei stări de incertitudine cu privire la cetățenia sa.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea cererii de recurs, recurentul-pârât susține că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor de această natură, în sensul că gestionarea atribuțiilor ce le revin, exercitate pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetățeniei române într-un termen cât mai scurt. Se mai arată că reclamantul nu a afirmat care este legătura de cauzalitate între fapta vătămătoare și dauna produsă.

Recurentul a arătat că întotdeauna realitatea daunei, fie ea emoțională ori o atingere adusă onoarei sau prestigiului social, trebuie demonstrată, iar în cauza dedusă judecății nu a fost făcută o asemenea probă. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, exclusiv sub aspectul acordării daunelor morale, celelalte dispoziții ale sentinței recurate fiind temeinice și legale, după cum se va arăta în continuare. Cererea de despăgubire morală este o cerere accesorie petitului principal, prin care se stabilește dacă un act administrativ sau refuzul de a se soluționa o cerere au caracter vătămător pentru persoana care pretinde acest lucru.

Astfel, în conformitate cu art. 8 alin. (1) din legea menționată, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns, poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei și eventual, reparații pentru daune morale. Astfel, pentru acordarea de daune morale nu este suficientă stabilirea culpei autorității, ci trebuie dovedite daunele suferite, cu atât mai mult cu cât, în speță, cererea formulată de reclamantă reprezintă o procedură prealabilă admiterii cererii de redobândire a cetățeniei române.

Partea care solicită acordarea daunelor morale este, deci, obligată să dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu și fapta autorității. Cum, în cauză, aceste elemente ale răspunderii civile delictuale nu au fost dovedite, iar obligarea autorității la primirea cererii reprezintă o satisfacere îndestulătoare a pretențiilor reclamatului urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I-a și alin. (3) C. proc. civ., art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, să fie admis recursul formulat și modificată, în parte, sentința atacată, în sensul respingerii cererii reclamantului de obligare a pârâtului la plata daunelor morale; vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat Ministerul Afacerilor Externe, împotriva sentinței civile nr. 1073 din 2 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că respinge cererea de acordare a daunelor morale ca neîntemeiată. Menține restul dispozițiilor sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 decembrie 2010.