Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.06.2010
admis

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3025/2010

HOTĂRÂRE
09.06.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3025/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3414 din 21 octombrie, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta C.E., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, a obligat pârâtul să primească cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române, într-un termen scurt, rezonabil și să-i plătească daune morale, în cuantum de 1000 lei. Prin aceeași sentință, a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârât.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, cu privire la excepție, că aceasta nu este întemeiată, acțiunea fiind introdusă în termenul legal, de 6 luni, raportat la data răspunsului contestat de reclamant – martie 2009. Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a reținut, în esență, că amânarea un timp atât de îndelungat a înregistrării cererii reclamantei contravine prevederilor art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora fiecare stat trebuie să examineze, într-un termen rezonabil, cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, precum și redobândirea acesteia și că acest text vizează, evident, și înregistrarea respectivelor cereri.

De asemenea, se arată în considerentele sentinței atacate, neprimirea de către pârât, pentru o perioadă de timp atât de îndelungată, a cererii formulate de reclamantă este de natură să creeze o suferință acesteia din urmă, care s-a văzut în situația de a aștepta mai bine de 3 ani doar ca să depună o cerere, ceea ce justifică acordarea de daune morale. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurentul arată că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu interpretarea greșită a legii, sub un dublu aspect: cel al respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune și, respectiv, cel al constatării greșite a existenței unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii intimatei având ca obiect redobândirea cetățeniei române; de asemenea, arată recurentul, instanța de fond în mod greșit a acordat daune morale reclamantei, în lipsa oricărei dovezi produse de aceasta. Arată recurentul că a răspuns la cererea intimatei, în sensul că aceasta va fi soluționată favorabil la momentul la care urmează să fie procesate și cererile similare ale altor petenți, depuse în aceeași perioadă.

De asemenea, recurentul a reluat susținerea, făcută și în fața instanței de fond, în sensul că există motive de ordin administrativ, organizatoric – cele peste 300.000 de cereri înregistrate cu acest obiect – care au făcut imposibilă rezolvarea acestora în cadrul unui termen rezonabil. În opinia recurentului, instanța de fond trebuia să evalueze exact situația specifică a derulării activității în exteriorul României și gradul în care Ministerul Afacerilor Externe își poate dimensiona structura administrativă într-un teritoriu ce nu se află sub suveranitatea statului român, împrejurare ce se reflectă asupra mecanismului de luare a deciziilor. În concluzie, recurentul arată că, în speță, nu sunt întrunite condițiile existenței unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii intimatei, conform definiției legale a acestei noțiuni, simpla trecere a timpului neputând fi asimilată ipotezei avute în vedere de legiuitor.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, exclusiv sub aspectul acordării daunelor morale, celelalte dispoziții ale sentinței recurate fiind temeinice și legale, după cum se va arăta în continuare. Astfel, Înalta Curte reține că este nefondată critica recurentului privind excepția prescripției dreptului la acțiune, apreciind că aceasta în mod corect a fost respinsă de instanța de fond, raportat la răspunsul primit de intimata-reclamantă la cererea sa din 30 martie 2009, față de care sesizarea instanței de contencios administrativ, la data de 30 aprilie 2009, este făcută înlăuntrul termenului de 6 luni, reglementat de art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, modificată.

Nici critica recurentului privind greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care definește noțiunea de refuz nejustificat de soluționare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive: Într-adevăr, Legea cetățeniei române nr. 21/1991, cu modificările și completările ulterioare, stabilește o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetățeniei române, fără să prevadă un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

În lipsa unui asemenea termen legal, trebuie să se facă, însă, aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

În același sens sunt, de asemenea, și prevederile art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare , adoptată de Comitetul de Miniștri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul acționării într-un termen rezonabil”, potrivit căruia „ Autoritățile publice trebuie să acționeze și să își îndeplinesc atribuțiile într-un termen rezonabil ”. Cu privire la noțiunea de „termen rezonabil”, în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile. În acest sens, s-a arătat că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu. În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente.

În speța dedusă judecății, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri – septembrie 2006 – și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, instanța de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului, în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a Secției Consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea „principiului acționării într-un termen rezonabil”, care guvernează materia aflată în discuție, în conformitate cu art.10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie și art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, mai sus menționate . Așa fiind, răspunsul primit de intimată în luna aprilie 2009 constituie, de fapt, o amânare la un termen nedeterminat a datei la care aceasta va fi invitată să depună cererea de redobândire a cetățeniei române, reprezentând un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește critica referitoare la greșita soluționare a capătului de cerere privind plata daunelor morale, se constată, însă, că aceasta este fondată, prima instanță pronunțând o hotărâre nelegală sub acest aspect. Astfel, pentru acordarea de daune morale nu este suficientă stabilirea culpei autorității, ci trebuie dovedite daunele suferite, cu atât mai mult cu cât, în speță, cererea formulată de reclamantă reprezintă o procedură prealabilă admiterii cererii de redobândire a cetățeniei române. Partea care solicită acordarea daunelor morale este, deci, obligată să dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu și fapta autorității. Cum, în cauză, aceste elemente ale răspunderii civile delictuale nu au fost dovedite, urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I-a și alin. (3) C. proc.

civ., art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, să fie admis recursul formulat și modificată, în parte, sentința atacată, în sensul respingerii cererii reclamantei de obligare a pârâtului la plata daunelor morale; vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 3414 din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal . Modifică, în parte, hotărârea atacată, în sensul că respinge cererea de acordare a daunelor morale, ca neîntemeiată. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-09-29
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3937/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 4234 din 2 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea
ÎCCJ 2010-02-02
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 488/2010
abilă soluționarea „peste rând" a cererii reclamantului. Prin sentința civilă nr. 2444 din 9 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția prescripției dreptului la ac
ÎCCJ 2010-11-24
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5198/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 319 din 20 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de re
ÎCCJ 2010-06-15
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3124/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 4036 din 19 noiembrie 2009, a admis în parte acțiun
ÎCCJ 2010-02-02
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 481/2010
aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât, fiind admisă cererea formulată. Instanța a obligat pârâtul să primeas
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă