ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4421/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond și care formează obiectul recursului Prin sentința civilă nr. 142 din 12 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta D.D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, ca rămas fără obiect, sub aspectul primului capăt de cerere, și, ca neîntemeiată, cu privire la capătul 2 al cererii privind obligarea la daune morale. Totodată, Curtea de apel a obligat pe pârât să plătească reclamantei 157 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare. În motivarea hotărârii pronunțate, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 02 septembrie 2009 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta D.D.

a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției, solicitând instanței să constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române, obligarea acestuia să procedeze la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetățeniei române în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum și obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 1.000 RON. Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, arătând că, în ședința din data de 15 noiembrie 2009, cererea reclamantei a fost examinată și avizată pozitiv de Comisia pentru cetățenie. La termenul de judecată din 12 ianuarie 2010, apărătorul ales al reclamantei a confirmat cele susținute de pârât cu privire la examinarea și avizarea pozitivă a cererii reclamantei de redobândire a cetățeniei române.

Față de aceste aspecte, Curtea de apel a respins, ca rămas fără obiect, primul capăt al cererii de chemare în judecată. În ceea ce privește al doilea capăt al cererii de chemare în judecată, Curtea de apel a reținut că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului moral suferit prin refuzul de soluționare a cererii sale, iar prin soluționarea cererii în sensul solicitat de reclamantă, s-a realizat o reparație corespunzătoare. Cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, Curtea de apel a reținut că pârâtul a dat curs solicitării reclamantei după introducerea cererii de chemare în judecată, astfel că, în raport cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., se reține culpa procesuală a ministerului pârât cu consecința obligării acestuia la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată.

2. Cererea de recurs Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că în mod eronat instanța a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Recurentul-pârât critică soluția pronunțată de Curtea de apel sub aspectul respingerii primului capăt de cerere ca rămas fără obiect, susținând că soluția temeinică și legală era aceea de respingere a acțiunii ca neîntemeiată, față de împrejurarea că cererea reclamantei a fost soluționată de Comisie la data de 05 noiembrie 2009, iar acțiunea a fost comunicată ministerului la data de 17 decembrie 2009. În raport cu dispozițiile art. 274 alin. (1) și art. 275-276 C. proc.

civ., recurentul-pârât susține că suportarea cheltuielilor de judecată revine părții care a pierdut procesul și are la bază culpa procesuală a acestei părți, iar, în cauză, așa cum rezultă din considerentele și dispozitivul sentinței atacate, pârâtul nu a căzut în pretenții față de reclamant, întrucât capătul principal de cerere a fost respins ca rămas fără obiect, motiv pentru care nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru admiterea capătului de cerere privind cheltuielile de judecată. În același sens, recurentul-pârât susține că nici nu a fost pus în întârziere, în sensul dispozițiilor art. 275 C. proc. civ., întrucât cererea reclamantei a fost soluționată înainte de comunicarea acțiunii.

3. Hotărârea instanței de recurs Analizând cauza prin prisma și în limita motivelor de recurs invocate de recurentul-pârât în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: În primul rând, se reține că soluția pronunțată de Curtea de apel în sensul respingerii primului capăt de cerere ca rămas fără obiect este legală și temeinică, atâta timp cât cererea de redobândire a cetățeniei române a fost avizată de Comisia pentru cetățenie. Soluția de respingere a acțiunii ca neîntemeiată susținută de recurentul-pârât ar fi fost justificată în situația în care instanța reținea, spre exemplu, fie că pârâtul a soluționat cererea reclamantei în termenul legal, fie că refuzul pârâtului de a soluționa cererea este unul justificat.

Însă, atâta timp cât pârâtul a îndeplinit, ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, întocmai obligația pretinsă de reclamantă prin acțiune, soluția corectă este cea pronunțată de instanța de fond, și anume de respingere a capătului respectiv de cerere ca rămas fără obiect. În al doilea rând, se constată că recurentul-pârât critică sentința pronunțată de Curtea de apel în ceea ce privește obligarea ministerului la plata cheltuielilor de judecată, invocând, pe de o parte, faptul că pârâtul nu a căzut în pretenții în sensul dispozițiilor art. 274 alin. (1) și art. 275-276 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, faptul că ministerul a fost pus în întârziere ulterior datei la care cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române a fost examinată și avizată pozitiv de Comisia pentru cetățenie în ședința din data de 15 noiembrie 2009. Susținerile recurentului-pârât în sensul că nu se poate reține culpa sa procesuală, în sensul art. 274 C. proc.

civ., întrucât a soluționat cererea reclamantei în cursul procesului, nu pot fi primite. Sub acest aspect, Curtea reține că reclamanta a fost nevoită să sesizeze instanța cu prezenta acțiune ca urmare a conduitei pârâtului de a nu-i soluționa până la data de 02 septembrie 2009 (data introducerii acțiunii) cererea de redobândire a cetățeniei române, și în condițiile în care la data de 06 august 2009 petenta a solicitat urgentarea procedurilor administrative. Totodată, susținerile recurentului-pârât în sensul că a fost notificat abia la data de 15 decembrie 2009 când i-a fost comunicată copia cererii de chemare în judecată sunt neîntemeiate, Înalta Curte reținând că „notificarea” ministerului a fost realizată chiar de către reclamant prin cererea din 06 august 2009, astfel că nu poate fi primită teza ministerului de exonerare de la plata cheltuielilor de judecată pe temeiul dispozițiilor art. 275 C. proc.

civ. Astfel fiind, soluția instanței de fond este legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 142 din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2010.