ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4026/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4026/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.N. a chemat în judecată pe pârâtul M.J.L.C. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză:
- să constate refuzul nejustificat al pârâtului, prin intermediul Direcției Cetățenie, de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române;
- să dispună obligarea pârâtului să procedeze la analizarea/avizarea cererii sale, în termen de maximum 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești;
- să oblige pârâtul la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de daune morale.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, timp de peste 6 ani, cererea sa de redobândire a cetățeniei române nu a fost soluționată de autoritatea publică cu competență în materie, fiind încălcat principiul celerității care guvernează procedura administrativă necontencioasă.
În întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul M.J.L.C. a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca rămasă fără obiect, întrucât cererea de redobândire a cetățeniei române a fost examinată și avizată pozitiv de către Comisia cetățenie, în ședința din 2 noiembrie 2009.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 40 din 5 ianuarie 2010, a respins acțiunea ca rămasă fără obiect și a obligat pârâtul M.J.L.C. la plata către reclamant a sumelor de 1.000 lei, cu titlu de daune morale și 150 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:
În raport de conținutul adresei nr. 21266/ DC din 28 decembrie 2009, din care rezultă faptul că, în ședința din 2 noiembrie 2009, cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române a fost examinată și avizată pozitiv de către Comisia cetățenie, întocmindu-se Raportul prevăzut de art. 17 și 18 din Legea nr. 21/1991, în care s-a menționat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru redobândirea cetățeniei române, Raport care a fost înaintat M.J.L.C., în vederea emiterii ordinului de redobândire a cetățeniei române, acțiunea reclamantului a rămas fără obiect.
Capătul de cerere privind acordarea daunelor morale este fondat, în temeiul art. 998 – art. 999 C. civ. și art. 18 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M.J.L.C., care a solicitat modificarea sa în parte, în sensul respingerii capetelor de cerere privind acordarea daunelor morale și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea căii de atac, recurentul a susținut faptul că sentința contestată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, au fost formulate următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată:
1)
Nu se poate vorbi de un prejudiciu cauzat reclamantului prin soluționarea cererii de acordare a cetățeniei române, întrucât aceasta nu constituie o obligație pentru Statul român.
2)
Nu există un refuz sau o tergiversare în rezolvarea cererii reclamantului, deoarece sunt înregistrate foarte multe cereri cu acest obiect.
3)
În cauză nu este probată culpa procesuală a recurentului, după cum impun prevederile art. 274 C. proc. civ., pentru a se putea acorda reclamantului cheltuieli de judecată.
Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
1)
În cauză, intimatul - reclamant B.N. a solicitat daune morale în sumă de 1.000 lei, pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a nesoluționării într-un termen rezonabil a cererii sale de redobândire a cetățeniei române.
În literatura de specialitate, daunele morale sunt apreciate, în general, ca reprezentând o atingere adusă integrității fizice a persoanei, sănătății, cinstei, demnității, onoarei sau prestigiului profesional.
Potrivit dispozițiilor art. 1169 C. civ., sarcina probei în cererea privind acordarea daunelor morale aparține reclamantului, conform principiului actori incumbit omnus probandi.
Cu alte cuvinte, potrivit dreptului comun, reclamantul are obligația de a face dovada existenței prejudiciului moral încercat, a caracterului ilicit a faptei pârâtului, a săvârșirii faptei ilicite cu vinovăție și a raportului de cauzalitate între prejudiciul suferit de reclamant și fapta pârâtului.
Așadar, daunele morale nu se acordă în mod automat, ca efect al admiterii cererii de anulare a unui act administrativ, ci trebuie administrate probe care să justifice producerea unor suferințe morale.
În speța de față, intimatul - reclamant nu a probat faptul că a suferit un prejudiciu moral, întrucât cererea sa de redobândire a cetățeniei române a fost soluționată într-o perioadă de timp mai îndelungată.
Pe de altă parte, trebuie menționat faptul că, în jurisprudența C.E.D.O. (a se vedea cauza M. contra României) se arată că emiterea actului solicitat de reclamant poate constitui în sine o reparație echitabilă suficientă pentru repararea oricărui prejudiciu moral suferit de acesta.
În același sens s-a pronunțat și Curtea de Justiție a Comunităților Europene (a se vedea hotărârea nr. 17 decembrie 2009 în cauza C-197/09 RX-II, Mc/Agenției Europene pentru Medicamente – E.M.E.A.), arătând că anularea unui act poate constitui în sine repararea adecvată a prejudiciului moral menționat de reclamant.
În speța de față, cererea intimatului - reclamant de redobândire a cetățeniei române a fost soluționată favorabil, conform celor consemnate în adresa nr. 21266/ DC din 28 decembrie 2009 emisă de recurentul - pârât.
2)
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
În raport de prevederile art. 275 C. proc. civ., intimatul - pârât a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile intimatului - reclamant, motiv pentru care nu putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Pe cale de consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va respinge ca neîntemeiate capetele de cerere privind obligarea pârâtului M.J.L.C. la plata daunelor morale și a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de M.J. împotriva sentinței nr. 40 din 5 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Modifică în parte, sentința atacată în sensul că respinge și capetele de cerere privind obligarea la plata daunelor morale și a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiate.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2010.