ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2096/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta T.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.J.L.C. - Comisia pentru Cetățenie să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române; să fie obligat pârâtul să procedeze la analizarea/avizarea cererii sale de redobândire a cetățeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și, totodată, pârâtul să fie obligat să-i acorde daune morale în valoare de 1.000 RON. Prin întâmpinarea formulată la data de 26 august 2009, pârâtul M.J.L.C. a solicitat respingerea acțiunii, învederând instanței faptul că în ședința din data de 11 martie 2009, cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române a fost avizată pozitiv de Comisia pentru cetățenie.

Prin Sentința civilă nr. 3189 din 13 octombrie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, a obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată și a respins, ca rămase fără obiect, capetele de cerere privind constatarea refuzului nejustificat și obligarea pârâtului la analizarea cererii. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că cererea de redobândire a cetățeniei române formulată de reclamantă a fost avizată pozitiv în ședința Comisiei pentru Cetățenie din data de 11 martie 2009, așa cum reiese din adresa din 19 august 2009 a M.J.L.C. - Direcția Contencios și a lua act că primele două capete de cerere au rămas fără obiect.

În baza art. 274 și urm. C. proc. civ., pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 800 RON cheltuieli de judecată, conform facturii fiscale nr. x/2009. Împotriva acestei hotărâri, pârâtul M.J.L.C. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că sentința pronunțată este nelegală, prin prisma motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Recurentul consideră că instanța în mod greșit a dispus obligarea pârâtului M.J.L.C. la plata cheltuielilor de judecată. Astfel, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., "Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată." De asemenea, dispozițiile art. 275 - 276 C. proc.

civ. fac o aplicare particulară a principiului potrivit căruia acordarea cheltuielilor de judecată se bazează pe culpa procesuală a părții ce a pierdut procesul. Așa cum rezultă din considerentele și dispozitivul sentinței criticate, instanța nu a stabilit culpa procesuală a M.J.L.C., iar pârâtul nu a căzut în pretenții față de reclamantă. Având în vedere modul de soluționare a acțiunii, respectiv respingerea acțiunii formulată de reclamantă, recurentul susține că, fără a cădea în pretenții, și anume fără a se stabili obligații cu privire la acțiunea reclamantei ori a culpei procesuale a pârâtului, nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru admiterea capătului de cerere privind cheltuielile de judecată.

Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) din C. proc. civ. "Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată". De la această regulă există și excepția prevăzută de dispozițiile art. 275 C. proc. civ., potrivit cărora "pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost în întârziere înainte de chemarea în judecată". În speța dedusă judecății, reclamanta T.N.

a formulat cererea de chemare în judecată la data de 22 aprilie 2009 invocând existența unui refuz nejustificat din partea autorității pârâte, prin nesoluționarea, în termen rezonabil, a cererii de redobândire a cetățeniei române. Până la primul termen de judecată respectiv 1 septembrie 2009, autoritatea pârâtă a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect având în vedere că la 11 martie 2009 cererea reclamantei a fost examinată și avizată pozitiv. Înalta Curte, constată că problema de drept care trebuie dezlegată în soluționarea recursului este aceea de a cerceta dacă cererea de obligarea a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, formulată de reclamantă în fața instanței de fond, se încadrează în vreuna dintre ipotezele reglementate de art. 274 alin. (1) și art. 275 C. proc.

civ., astfel cum au fost redate mai sus. În ceea ce privește condiția stabilită de art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., în sensul că partea care este obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să fie "căzută în pretenții", Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită în ceea ce îl privește pe pârât. Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă situația netăgăduită de reclamantă, potrivit căreia, cererea acesteia de redobândire a cetățeniei române s-a soluționat la data de 11 martie 2009 prin avizarea favorabilă de către Comisie, aceasta fiind obligația de îndeplinit de către autoritatea pârâtă. În acest context, în mod corect, instanța de fond, prin sentința pronunțată, a constatat că obiectul pretențiilor deduse judecății a fost realizat și că primele două capete de cerere trebuie respinse, pronunțând și soluția, ca atare.

Dezlegarea dată de către instanță primelor două capete de cerere ale acțiunii, de respingere a acestora, face imposibilă aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., neputându-se reține o "cădere în pretenții" a pârâtului, având în vedere că prin avizarea favorabilă a cererii de redobândire a cetățeniei, înainte de primul termen de judecată practic instanța nu mai putea constata o culpă a autorității reprezentată de "refuzul nejustificat" de a da curs pretențiilor reclamantei. Prin urmare, demersul judiciar al reclamantei, în mod obiectiv nu a mai putut fi finalizat printr-o hotărâre judecătorească de obligare a autorității pârâte la satisfacerea pretențiilor deduse judecății și, prin urmare nici nu o putea obliga pe aceasta la cheltuieli de judecată, aceasta neavând o atitudine procesuală de opoziție sau de nerecunoaștere a dreptului pretins de reclamantă.

Pe de altă parte, potrivit art. 275 C. proc. civ., pârâtul care a recunoscut pretențiile la prima zi de înfățișare nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, ori în cauza de față cererea de redobândire a cetățeniei române formulată a fost soluționată favorabil în ședința Comisiei, care a avut loc înainte de termenul de judecată. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că, în mod nelegal, instanța de fond a obligat instituția pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ. va admite recursul, va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va respinge capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.J., împotriva Sentinței civile nr. 3189 din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică, în parte, sentința atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată către reclamantă, ca neîntemeiat. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2010.