ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1641/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul C.T. a solicitat

instanței, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești,

constatarea refuzului nejustificat al acestuia din urmă de a-i soluționa cererea

de redobândire a cetățeniei române, obligarea pârâtului, prin Direcția Cetățenie

- Comisia pentru Cetățenie, să procedeze la analizarea/avizarea cererii sale de

redobândire a cetățeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă

a hotărârii instanței, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a învederat că a depus cerere de redobândire a cetățeniei române în

luna ianuarie a anului 2008, însă nici până în prezent nu a primit număr de dosar.

Ulterior a revenit cu o cerere de urgentare în martie 2009, însă nu a primit răspuns

nici la aceasta.

Prin întâmpinare, pârâtul

Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești a solicitat respingerea acțiunii

reclamantului ca rămasă fără obiect având în vedere că în data de 28 august 2009

cererea acestuia a fost examinată și avizată pozitiv.

Prin sentința civilă

nr. 3012 din 30 septembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamant,

a obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 204,3 RON cu titlu de cheltuieli

de judecată și a respins ca rămase fără obiect capetele de cerere privind constatarea

refuzului nejustificat și obligarea pârâtului la analizarea cererii reclamantului

de redobândire a cetățeniei.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut că cererea reclamantului a fost examinată și

avizată pozitiv de Comisia pentru cetățenie în ședința din data de 28 august 2009,

urmând a se emite și publica în M. Of. ordinul ministrului justiției în acest sens.

Instanța de fond a apreciat

că acțiunea reclamantului ca rămasă fără obiect doar în parte, mai exact în privința

primelor două capete de cerere, urmând a examina temeinicia pretențiilor reclamantului

în ce privește cheltuielile de judecată.

Aflându-se însă în culpă

procesuală, pârâtul, prin pasivitatea sa, timp de mai bine de un an și jumătate

a generat promovarea prezentei acțiuni. Având în vedere faptul că cererea reclamantului

a fost soluționată după promovarea prezentei acțiuni, pârâtul a fost obligat - în

temeiul art. 274 C. proc. civ. - să achite reclamantului suma de 204,3 RON cu titlu

de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu

avocațial), aceasta fiind măsura admiterii acțiunii precizate a reclamantului, în

condițiile rămânerii fără obiect a primelor capete de cerere.

Împotriva acestei hotărâri,

pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivarea recursului

se arată că hotărârea este nelegală și a fost pronunțată cu aplicarea greșită a

legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., deoarece în

mod eronat instanța a dispus obligarea pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților

Cetățenești la plata cheltuielilor de judecată.

Astfel, potrivit art.

274 alin. (1) din C. proc. civ., „Partea care cade în pretenții va fi obligată,

la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".

De asemenea, art. 275-276

din C. proc. civ. fac o aplicare particulară a principiului potrivit căruia acordarea

cheltuielilor de judecată se bazează pe culpa procesuală a părții ce a pierdut procesul.

În cauza de față însă,

având în vedere faptul că Legea nr. 21/1991 prevede o procedură complexă și care

necesită o perioadă de timp pentru a o parcurge, coroborat cu numărul foarte mare

al cererilor de dobândire și redobândire a cetățeniei române, aspecte de notorietate,

recurentul apreciază că nu se poate retine culpa procesuală a sa, care a întreprins

toate diligențele necesare pentru a soluționa aceste cereri în condițiile de fapt

existente.

Recurentul mai susține

că problema culpei trebuie analizată având în vedere specificul situației de fapt

existente, care în cazul de față presupune parcurgerea unei proceduri anevoioase,

care necesită timp și existența unui număr mare de cereri, aspecte pe care Ministerul

Justiției a încercat să le remedieze.

În acest sens, în scopul

soluționării într-un termen cât mai scurt a cererilor de dobândire și redobândire

a cetățeniei române, la inițiativa Ministerului Justiției s-a modificat Legea cetățeniei

române nr. 21/1991 prin adoptarea O.U.G. nr. 87 din 05 septembrie 2007, publicată

în M. Of. al României nr. 634/14.09.2007, Partea I. Prin adoptarea acestei ordonanțe

s-a înlocuit vechea procedură, care avea un caracter administrativ-jurisdicțional,

cu procedura administrativă.

De asemenea, s-au prevăzut

termene în cadrul procedurii de acordare a cetățenie române, termene menite să urgenteze

soluționarea cererilor. Totodată, s-a schimbat componența Comisiei.

Examinând cauza și sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta

în continuare.

Potrivit dispozițiilor

art. 274 alin. (1) din C. proc. civ. „Partea care cade în pretenții va fi obligată,

la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”.

De la această regulă există

și excepția prevăzută de dispozițiile art. 275 din C. proc. civ., potrivit cărora

„pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu

va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost

în întârziere înainte de chemarea în judecată”.

În cauza dedusă judecății,

reclamantul C.T. a formulat cererea de chemare în judecată la data de 18 mai 2009

invocând existența unui refuz nejustificat din partea autorității pârâte, prin nesoluționarea,

în termen rezonabil, a cererii de redobândire a cetățeniei române.

Până la primul termen

de judecată de la 30 septembrie 2009 autoritatea pârâtă a formulat întâmpinare și

a solicitat respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect având în vedere că la 28

august 2009 cererea reclamantului a fost examinată și avizată pozitiv.

Astfel fiind, Înalta Curte,

constată că problema de drept care trebuie dezlegată în soluționarea recursului

este aceea de a cerceta dacă cererea de obligarea a pârâtului la plata cheltuielilor

de judecată, formulată de reclamant în fața instanței de fond, se încadrează în

vreuna dintre ipotezele reglementate de art. 274 alin. (1) și art. 275 din C. proc.

civi., astfel cum au fost redate mai sus.

În ceea ce privește condiția

stabilită de art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., în sensul că partea care este

obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să fie „căzută în pretenții",

Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită în ceea ce îl privește pe pârâtul

Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești. Astfel, din actele și lucrările

dosarului rezultă situația netăgăduită de reclamant, potrivit căreia, cererea acestuia

de redobândire a cetățeniei române s-a soluționat la data de 28 august 2009 prin

avizarea favorabilă de către Comisie, aceasta fiind obligația de îndeplinit de către

autoritatea pârâtă.

În acest context, în mod

corect, instanța de fond, prin sentința pronunțată, a constatat că obiectul pretențiilor

deduse judecății a fost realizat și că primele două capete de cerere trebuie respinse,

pronunțând și soluția, ca atare. Dezlegarea dată de către instanță primelor două

capete de cerere ale acțiunii, de respingere a acestora, face imposibilă aplicarea

dispozițiilor art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., neputându-se reține o „cădere

în pretenții" a pârâtului, având în vedere că prin avizarea favorabilă a cererii

de redobândire a cetățeniei, înainte de primul termen de judecată practic instanța

nu mai putea constata o culpă a autorității reprezentată de „refuzul nejustificat"

de a da curs pretențiilor reclamantului.

Prin urmare, demersul

judiciar al reclamantului, în mod obiectiv nu a mai putut fi finalizat printr-o

hotărâre judecătorească de obligare a autorității pârâte la satisfacerea pretențiilor

deduse judecății și prin urmare nici nu o putea obliga pe aceasta la cheltuieli

de judecată, aceasta neavând o atitudine procesuală de opoziție sau de nerecunoaștere

a dreptului pretins de reclamant.

Pe de altă parte, atâta

vreme cât prin prevederile art. 275 din C. proc. civ., pârâtul care a recunoscut

pretențiile la prima zi de înfățișare nu poate fi obligat la plata cheltuielilor

de judecată, cu atât mai mult, faptul că cererea de redobândire a cetățeniei române

formulată a fost soluționată favorabil la ședința Comisiei, care a avut loc înainte

de termenul de judecată.

Astfel, „punerea în întârziere

înainte de chemarea în judecată", în accepțiunea art. 275 din C. proc. civ.,

poate fi făcută prin modalitatea prevăzută de C. civ. și anume notificarea, iar

din actele dosarului rezultă că revenirile la cererea inițială invocate de reclamant

în susținerea pretențiilor, reprezintă de fapt cereri de completare a dosarului

cu documente necesare soluționării favorabile.

Oricum, față de specificitatea

acțiunii în contencios administrativ și raportat la obiectul acțiunii de a se constata

un refuz nejustificat este discutabilă incidența în cauză a instituției punerii

în întârziere astfel cum este reglementată în dispozițiile generale ale C. civ.

Pentru aceste considerente,

Înalta Curte constată că, în mod nelegal, instanța de fond a obligat instituția

pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către reclamant și în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. va admite recursul, va modifica, în

parte, sentința atacată, în sensul că va respinge capătul de cerere privind acordarea

cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 3012 din 30 septembrie 2009

a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor

de judecată, ca neîntemeiat.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 martie 2010.