ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1641/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul C.T. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, constatarea refuzului nejustificat al acestuia din urmă de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române, obligarea pârâtului, prin Direcția Cetățenie - Comisia pentru Cetățenie, să procedeze la analizarea/avizarea cererii sale de redobândire a cetățeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanței, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat că a depus cerere de redobândire a cetățeniei române în luna ianuarie a anului 2008, însă nici până în prezent nu a primit număr de dosar.

Ulterior a revenit cu o cerere de urgentare în martie 2009, însă nu a primit răspuns nici la aceasta. Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca rămasă fără obiect având în vedere că în data de 28 august 2009 cererea acestuia a fost examinată și avizată pozitiv. Prin sentința civilă nr. 3012 din 30 septembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamant, a obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 204,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată și a respins ca rămase fără obiect capetele de cerere privind constatarea refuzului nejustificat și obligarea pârâtului la analizarea cererii reclamantului de redobândire a cetățeniei.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că cererea reclamantului a fost examinată și avizată pozitiv de Comisia pentru cetățenie în ședința din data de 28 august 2009, urmând a se emite și publica în M. Of. ordinul ministrului justiției în acest sens. Instanța de fond a apreciat că acțiunea reclamantului ca rămasă fără obiect doar în parte, mai exact în privința primelor două capete de cerere, urmând a examina temeinicia pretențiilor reclamantului în ce privește cheltuielile de judecată. Aflându-se însă în culpă procesuală, pârâtul, prin pasivitatea sa, timp de mai bine de un an și jumătate a generat promovarea prezentei acțiuni. Având în vedere faptul că cererea reclamantului a fost soluționată după promovarea prezentei acțiuni, pârâtul a fost obligat - în temeiul art. 274 C. proc.

civ. - să achite reclamantului suma de 204,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial), aceasta fiind măsura admiterii acțiunii precizate a reclamantului, în condițiile rămânerii fără obiect a primelor capete de cerere. Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că hotărârea este nelegală și a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., deoarece în mod eronat instanța a dispus obligarea pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești la plata cheltuielilor de judecată.

Astfel, potrivit art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată". De asemenea, art. 275-276 din C. proc. civ. fac o aplicare particulară a principiului potrivit căruia acordarea cheltuielilor de judecată se bazează pe culpa procesuală a părții ce a pierdut procesul. În cauza de față însă, având în vedere faptul că Legea nr. 21/1991 prevede o procedură complexă și care necesită o perioadă de timp pentru a o parcurge, coroborat cu numărul foarte mare al cererilor de dobândire și redobândire a cetățeniei române, aspecte de notorietate, recurentul apreciază că nu se poate retine culpa procesuală a sa, care a întreprins toate diligențele necesare pentru a soluționa aceste cereri în condițiile de fapt existente.

Recurentul mai susține că problema culpei trebuie analizată având în vedere specificul situației de fapt existente, care în cazul de față presupune parcurgerea unei proceduri anevoioase, care necesită timp și existența unui număr mare de cereri, aspecte pe care Ministerul Justiției a încercat să le remedieze. În acest sens, în scopul soluționării într-un termen cât mai scurt a cererilor de dobândire și redobândire a cetățeniei române, la inițiativa Ministerului Justiției s-a modificat Legea cetățeniei române nr. 21/1991 prin adoptarea O.U.G. nr. 87 din 05 septembrie 2007, publicată în M. Of. al României nr. 634/14.09.2007, Partea I. Prin adoptarea acestei ordonanțe s-a înlocuit vechea procedură, care avea un caracter administrativ-jurisdicțional, cu procedura administrativă.

De asemenea, s-au prevăzut termene în cadrul procedurii de acordare a cetățenie române, termene menite să urgenteze soluționarea cererilor. Totodată, s-a schimbat componența Comisiei. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) din C. proc. civ. „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”. De la această regulă există și excepția prevăzută de dispozițiile art. 275 din C. proc.

civ., potrivit cărora „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost în întârziere înainte de chemarea în judecată”. În cauza dedusă judecății, reclamantul C.T. a formulat cererea de chemare în judecată la data de 18 mai 2009 invocând existența unui refuz nejustificat din partea autorității pârâte, prin nesoluționarea, în termen rezonabil, a cererii de redobândire a cetățeniei române. Până la primul termen de judecată de la 30 septembrie 2009 autoritatea pârâtă a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect având în vedere că la 28 august 2009 cererea reclamantului a fost examinată și avizată pozitiv.

Astfel fiind, Înalta Curte, constată că problema de drept care trebuie dezlegată în soluționarea recursului este aceea de a cerceta dacă cererea de obligarea a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, formulată de reclamant în fața instanței de fond, se încadrează în vreuna dintre ipotezele reglementate de art. 274 alin. (1) și art. 275 din C. proc. civi., astfel cum au fost redate mai sus. În ceea ce privește condiția stabilită de art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., în sensul că partea care este obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să fie „căzută în pretenții", Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită în ceea ce îl privește pe pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești.

Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă situația netăgăduită de reclamant, potrivit căreia, cererea acestuia de redobândire a cetățeniei române s-a soluționat la data de 28 august 2009 prin avizarea favorabilă de către Comisie, aceasta fiind obligația de îndeplinit de către autoritatea pârâtă. În acest context, în mod corect, instanța de fond, prin sentința pronunțată, a constatat că obiectul pretențiilor deduse judecății a fost realizat și că primele două capete de cerere trebuie respinse, pronunțând și soluția, ca atare. Dezlegarea dată de către instanță primelor două capete de cerere ale acțiunii, de respingere a acestora, face imposibilă aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) din C. proc.

civ., neputându-se reține o „cădere în pretenții" a pârâtului, având în vedere că prin avizarea favorabilă a cererii de redobândire a cetățeniei, înainte de primul termen de judecată practic instanța nu mai putea constata o culpă a autorității reprezentată de „refuzul nejustificat" de a da curs pretențiilor reclamantului. Prin urmare, demersul judiciar al reclamantului, în mod obiectiv nu a mai putut fi finalizat printr-o hotărâre judecătorească de obligare a autorității pârâte la satisfacerea pretențiilor deduse judecății și prin urmare nici nu o putea obliga pe aceasta la cheltuieli de judecată, aceasta neavând o atitudine procesuală de opoziție sau de nerecunoaștere a dreptului pretins de reclamant.

Pe de altă parte, atâta vreme cât prin prevederile art. 275 din C. proc. civ., pârâtul care a recunoscut pretențiile la prima zi de înfățișare nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu atât mai mult, faptul că cererea de redobândire a cetățeniei române formulată a fost soluționată favorabil la ședința Comisiei, care a avut loc înainte de termenul de judecată. Astfel, „punerea în întârziere înainte de chemarea în judecată", în accepțiunea art. 275 din C. proc. civ., poate fi făcută prin modalitatea prevăzută de C. civ. și anume notificarea, iar din actele dosarului rezultă că revenirile la cererea inițială invocate de reclamant în susținerea pretențiilor, reprezintă de fapt cereri de completare a dosarului cu documente necesare soluționării favorabile.

Oricum, față de specificitatea acțiunii în contencios administrativ și raportat la obiectul acțiunii de a se constata un refuz nejustificat este discutabilă incidența în cauză a instituției punerii în întârziere astfel cum este reglementată în dispozițiile generale ale C. civ. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că, în mod nelegal, instanța de fond a obligat instituția pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către reclamant și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. va admite recursul, va modifica, în parte, sentința atacată, în sensul că va respinge capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 3012 din 30 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat. Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2010.