ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 373/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Reclamantul P.V. a

chemat în judecată pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești solicitând:

- să se constate

refuzul nejustificat al pârâtului, prin intermediul Direcției Cetățenie, de a-i

soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române;

- să fie obligat

pârâtul, prin intermediul Direcției Cetățenie - Comisia pentru Cetățenie să

procedeze la analizarea/avizarea cererii sale de redobândire a cetățeniei în

termen de maxim 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii;

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că a depus cererea de redobândire a cetățeniei române la

14 mai 2009.

În datele de 18 iunie

2009, 19 august 2009 și 16 septembrie 2009, a depus cerere de urgentare a

soluționării dosarului.

Direcția Cetățenie nu

a binevoit să răspundă la nici una dintre cererile sale cu toate că a solicitat

un răspuns în mod expres, iar termenul legal de 30 de zile este de mult

expirat.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 1403 din 19 martie 2010 a respins ca neîntemeiată excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului și a admis acțiunea formulată de

reclamant, constatând refuzul nejustificat al pârâtului prin intermediul

Direcției Cetățenie de a-i soluționa cererea reclamantului de redobândire a

cetățeniei române.

Totodată, a obligat

pârâtul să procedeze la analizarea/avizarea cererii reclamantului în termen de

maxim 30 de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii și,

să-i plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 4,3 lei.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că s-a depășit termenul rezonabil de

soluționare prevăzut de art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei,

ratificată de către România prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002 publicată în M.Of.

Partea I nr. 490 din 09 iulie 2002.

Împotriva acestei

sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâtul

Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești.

Recurentul a susținut,

în esență, că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de Ministerul Justiției, întrucât

răspunderea privind soluționarea cererilor privind acordarea, redobândirea,

renunțarea sau retragerea cetățeniei române revine Autorității Naționale pentru

Cetățenie.

Prin cea de-a doua

critică adusă sentinței, recurentul a susținut că în mod greșit a fost obligat

la analizarea cererii reclamantului de redobândire a cetățeniei, atâta vreme

cât cererea acestuia a fost soluționată la data de 25 februarie 2010.

Recurentul a mai

susținut că, instanța de fond, în mod greșit l-a obligat la plata cheltuielilor

de judecată, întrucât Ministerul Justiției nu a pierdut procesul iar

pretențiile reclamantului au fost recunoscute la primul termen de judecată.

Recursul este

nefondat.

În fapt, la data de

14 mai 2009 reclamantul a depus cerere de redobândire a cetățeniei române conform

Legii nr. 21/1991, la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău.

La data de 18 iunie 2009,

19 august 2009 și 16 septembrie 2009, reclamantul a depus cereri de urgentare a

soluționări dosarului, cereri la care, nu a primit nici un răspuns din partea

Direcției de Cetățenie, deși a solicitat un astfel de răspuns în termen de 30

de zile, conform Legii nr. 554/2004.

Apreciind că s-a

depășit termenul rezonabil de soluționare a cererii, prevăzut de art. 10 din

Convenția Europeană asupra Cetățeniei ratificată de România prin Legea nr. 396/2002,

Curtea a obligat pârâtul să procedeze la analizarea/avizarea cererii

reclamantului de redobândire a cetățeniei române în termen de 30 de zile de la

rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Critica acestuia

referitoare la lipsa calității sale procesuale pasive a fost respinsă în mod

corect de către instanța de fond, de vreme ce, la data introducerii acțiunii,

acesta avea atribuția de a examina cererea reclamantului.

Astfel, deși prin O.U.G.

nr. 5/2010 a fost atribuită competența în materie de cetățenie Autorității

Naționale pentru Cetățenie, prin același act normativ s-a prevăzut că „Până la

operaționalizarea Autorității, procedura de acordare, redobândire, retragere

sau renunțare la cetățenie, precum și orice alte aspecte care decurg din

funcționarea Autorității vor fi asigurate prin Direcția cetățenie și, după caz,

prin alte direcții de specialitate ale Ministerului Justiției" [art. 19

alin. (4)]. Pe de altă parte, litigiul a fost determinat de atitudinea culpabilă

a pârâtului cu privire la o cerere formulată din anul 2009 când competența în

materie aparținea autorității recurente.

În ceea ce privește

critica referitoare la greșita soluționare a capătului de cerere privind

obligarea Ministerului Justiției la plata cheltuielilor de judecată, urmează să

se constate că și aceasta este neîntemeiată.

Este adevărat că

cererea reclamantului a fost examinată și avizată, așa cum aceasta a solicitat,

însă, această operațiune a fost efectuată după data formulării prezentei

acțiuni și în condițiile în care, anterior acesteia, au fost întreprinse

demersuri pe cale administrativă.

Pe cale de consecință

se constată că, în mod corect, instanța de fond a reținut culpa procesuală a

recurentului - pârât și l-a obligat pe acesta, în conformitate cu dispozițiile

art. 275 C. proc. civ., la plată cheltuielilor de judecată.

Cât privește critica

potrivit căreia acțiunea ar fi trebuit respinsă ca rămasă fără obiect și nu ca

neîntemeiată, urmează să se constate că nu are nici o relevanță, sub aspectul

obligării intimatului la plata cheltuielilor de judecată, deoarece acest lucru

nu înlătură culpa autorității de a nu fi soluționat cererea reclamantului

într-un termen rezonabil și de a-i comunica acest fapt. Pe de altă parte, așa

cum rezultă din practicaua sentinței recurate la apelul nominal părțile nu au

răspuns iar apărătorul reclamantului a sosit după rămânerea în pronunțare a

cauzei, ceea ce înseamnă că este posibil ca nici măcar să nu aibă cunoștință de

faptul că i-a fost examinată și avizată cererea reclamantului. De altfel, la

dosarul cauzei, pârâtul Ministerul Justiției nu a depus nici o dovadă din care

să reiasă că i-ar fi adus la cunoștință reclamantului, faptul că i-a examinat

și avizat cererea, corespondența aflată la fila 15 din dosarul de fond fiind a

serviciului contencios, adresată directorului direcției contencios.

Față de cele ce

preced recursul apare ca nefondat și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1403 din 19

martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2011