ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5947/2011

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința nr. 4947

din 7 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul G.V., în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești

și Autoritatea Națională pentru Cetățenie și a obligat pârâții

la plata către reclamant a sumei de 4,15 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că cererea reclamantului a

fost avizată pozitiv de către Comisia pentru cetățenie în ședința din 28 mai 2010,

iar la data de 30 august 2010 a fost emis și Ordinul de redobândire a cetățeniei

române din 30 august 2010, împrejurare față de care, a apreciat ca neîntemeiate

capetele de cerere vizând obligarea pârâtei la analizarea/avizarea cererii de redobândire

a cetățeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a

hotărârii instanței și la emiterea și comunicarea ordinului de redobândire

a cetățeniei române.

Pe de altă parte însă,

Curtea a apreciat că refuzul nejustificat al pârâților Ministerul Justiției

și Autoritatea Națională pentru Cetățenie de a soluționa cererea

reclamantului după expirarea termenului prevăzut de lege în acest sens, face să

subziste, în plan procesual civil, culpa procesuală a pârâtei.

În ce privește excepția

lipsei calității procesuale a pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești,

Curtea a constatat că este neîntemeiată, având în vedere faptul că refuzul administrativ

al pârâtei în ce privește soluționarea cererii reclamantului este imputabil și acestui

pârât, întrucât cererea reclamantului a fost depusă în anul 2004, dată la care această

pârâtă avea competența legală de soluționare a acestei cereri.

Capătul de cerere vizând

obligarea pârâtei la plata unor daune interese pentru întârziere a fost respins

ca neîntemeiat având în vedere că reclamantul are posibilitatea solicitării acestora

în etapa executării hotărârii irevocabile prin care autoritatea pârâtă este obligată

să soluționeze efectiv negativ sau pozitiv cererea adresată acesteia de către reclamant,

în temeiul dispozițiilor art. 24-25 din Legea nr. 554

/

2004, care prevăd o procedură

specială, sumară și urgentă care determină pârâta autoritate publică să soluționeze

urmare a aplicării unor amenzi conducătorului acesteia, respectiv a unor daune pentru

întârziere să soluționeze cererea reclamantului.

Reținând culpa procesuală

a pârâților, Curtea a făcut aplicarea dispozițiilor art 274 din C.

proc. civ., obligându-i la plata sumei de 4,15 RON cheltuieli de judecată către

reclamant, reprezentând taxă judicară de timbru și timbru judiciar.

de pârât

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, invocând dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul a solicitat

admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul exonerării

de la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea căii de atac,

recurentul a criticat soluția instanței de fond privind dezlegarea greșită

a excepției lipsei calității procesuale pasive.

În opinia sa, ministerul

pârât nu are obligația de a examina și aviza cererile de redobândire a

cetățeniei române, atribuție care cade în sarcina Autorității Naționale

pentru Cetățenie, potrivit dispozițiilor art. 14 din O.U.G. nr. 5/2010,

care modifică Legea cetățeniei nr. 21/1991.

Recurentul-pârât a mai

arătat că

în

mod eronat a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile

în care nu se poate reține culpa sa procesuală, câtă vreme obiectul pretențiilor

a fost realizat înainte de primul termen de judecată, cererea reclamantului fiind

respinsă ca neîntemeiată.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele

expuse în continuare.

de drept relevante

În speță, reclamantul

a formulat cerere de redobândire a cetățeniei române în anul 2004 în temeiul

art. 12 din Legea nr. 21/1991 și pentru că nu a fost soluționată într-un termen

rezonabil, s-a adresat instanței judecătorești la data de 17 mai 2010.

Prima instanță a respins

cererea reclamantului ca neîntemeiată, reținând că la data de 28 mai 2010, cererea

de redobândire a cetățeniei a fost examinată și avizată pozitiv de Comisia

pentru Cetățenie, ulterior, la 30 august 2010, fiind emis și ordinul de redobândire

a cetățeniei române, în favoarea reclamantului.

Cu toate acestea, judecătorul

fondului a obligat Ministerul Justiției la plata cheltuielilor de judecată,

reținând culpa procesuală a acestuia, soluție pe care instanța de

recurs nu o împărtășește.

În ce privește excepția

lipsei calității procesuale a pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești,

Înalta Curte constată că legitimarea procesuală a acestui pârât se justifică, așa

cum bine a reținut și judecătorul fondului, raportat la primul petit al

cererii ce vizează refuzul nejustificat de soluționare a cererii de redobândire

a cetățeniei române, formulată de reclamant în anul 2004, dată la care acest

pârât avea competența legală de soluționare a acestei cereri.

Înalta Curte va examina

în raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

invocat de recurent, greșita aplicarea a dispozițiilor art. 274 C.

proc. civ.

Fundamentul obligației

de plată a cheltuielilor de judecată rezultă din art. 274 alin. (1) C. proc. civ.,

care prevede că: „

Partea care cade în pretenții va fi

obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.

Potrivit textului, la

baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală dedusă

din expresia „p

artea care cade în pretenții”.

Cât privește culpa procesuală

a recurentului Ministerul Justiției, Înalta Curte reține că această parte nu

a căzut în pretenții, acțiunea reclamantului fiind respinsă ca neîntemeiată,

astfel că nu sunt îndeplinite condițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente

va fi admis recursul Ministerului Justiției și va fi modificată partea

din hotărâre referitoare la cheltuielile de judecată, urmând a fi menținute

celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 4947 din 7 decembrie 2010 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată, în sensul că înlătură dispoziția de obligare a pârâtului Ministerul

Justiției la plata cheltuielilor de judecată.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie

2011.