ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5947/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5947/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra
recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Hotărârea primei instanțe
Prin sentința nr. 4947
din 7 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ
și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul G.V., în contradictoriu
cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești
și Autoritatea Națională pentru Cetățenie și a obligat pârâții
la plata către reclamant a sumei de 4,15 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această
soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că cererea reclamantului a
fost avizată pozitiv de către Comisia pentru cetățenie în ședința din 28 mai 2010,
iar la data de 30 august 2010 a fost emis și Ordinul de redobândire a cetățeniei
române din 30 august 2010, împrejurare față de care, a apreciat ca neîntemeiate
capetele de cerere vizând obligarea pârâtei la analizarea/avizarea cererii de redobândire
a cetățeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a
hotărârii instanței și la emiterea și comunicarea ordinului de redobândire
a cetățeniei române.
Pe de altă parte însă,
Curtea a apreciat că refuzul nejustificat al pârâților Ministerul Justiției
și Autoritatea Națională pentru Cetățenie de a soluționa cererea
reclamantului după expirarea termenului prevăzut de lege în acest sens, face să
subziste, în plan procesual civil, culpa procesuală a pârâtei.
În ce privește excepția
lipsei calității procesuale a pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești,
Curtea a constatat că este neîntemeiată, având în vedere faptul că refuzul administrativ
al pârâtei în ce privește soluționarea cererii reclamantului este imputabil și acestui
pârât, întrucât cererea reclamantului a fost depusă în anul 2004, dată la care această
pârâtă avea competența legală de soluționare a acestei cereri.
Capătul de cerere vizând
obligarea pârâtei la plata unor daune interese pentru întârziere a fost respins
ca neîntemeiat având în vedere că reclamantul are posibilitatea solicitării acestora
în etapa executării hotărârii irevocabile prin care autoritatea pârâtă este obligată
să soluționeze efectiv negativ sau pozitiv cererea adresată acesteia de către reclamant,
în temeiul dispozițiilor art. 24-25 din Legea nr. 554
/
2004, care prevăd o procedură
specială, sumară și urgentă care determină pârâta autoritate publică să soluționeze
urmare a aplicării unor amenzi conducătorului acesteia, respectiv a unor daune pentru
întârziere să soluționeze cererea reclamantului.
Reținând culpa procesuală
a pârâților, Curtea a făcut aplicarea dispozițiilor art 274 din C.
proc. civ., obligându-i la plata sumei de 4,15 RON cheltuieli de judecată către
reclamant, reprezentând taxă judicară de timbru și timbru judiciar.
Recursul exercitat
de pârât
Împotriva acestei sentințe
a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, invocând dispozițiile art. 304
pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul a solicitat
admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul exonerării
de la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea căii de atac,
recurentul a criticat soluția instanței de fond privind dezlegarea greșită
a excepției lipsei calității procesuale pasive.
În opinia sa, ministerul
pârât nu are obligația de a examina și aviza cererile de redobândire a
cetățeniei române, atribuție care cade în sarcina Autorității Naționale
pentru Cetățenie, potrivit dispozițiilor art. 14 din O.U.G. nr. 5/2010,
care modifică Legea cetățeniei nr. 21/1991.
Recurentul-pârât a mai
arătat că
în
mod eronat a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile
în care nu se poate reține culpa sa procesuală, câtă vreme obiectul pretențiilor
a fost realizat înainte de primul termen de judecată, cererea reclamantului fiind
respinsă ca neîntemeiată.
II. Considerentele Înaltei
Curți asupra recursului
Examinând sentința atacată
prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele
expuse în continuare.
Argumente de fapt și
de drept relevante
În speță, reclamantul
a formulat cerere de redobândire a cetățeniei române în anul 2004 în temeiul
art. 12 din Legea nr. 21/1991 și pentru că nu a fost soluționată într-un termen
rezonabil, s-a adresat instanței judecătorești la data de 17 mai 2010.
Prima instanță a respins
cererea reclamantului ca neîntemeiată, reținând că la data de 28 mai 2010, cererea
de redobândire a cetățeniei a fost examinată și avizată pozitiv de Comisia
pentru Cetățenie, ulterior, la 30 august 2010, fiind emis și ordinul de redobândire
a cetățeniei române, în favoarea reclamantului.
Cu toate acestea, judecătorul
fondului a obligat Ministerul Justiției la plata cheltuielilor de judecată,
reținând culpa procesuală a acestuia, soluție pe care instanța de
recurs nu o împărtășește.
În ce privește excepția
lipsei calității procesuale a pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești,
Înalta Curte constată că legitimarea procesuală a acestui pârât se justifică, așa
cum bine a reținut și judecătorul fondului, raportat la primul petit al
cererii ce vizează refuzul nejustificat de soluționare a cererii de redobândire
a cetățeniei române, formulată de reclamant în anul 2004, dată la care acest
pârât avea competența legală de soluționare a acestei cereri.
Înalta Curte va examina
în raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
invocat de recurent, greșita aplicarea a dispozițiilor art. 274 C.
proc. civ.
Fundamentul obligației
de plată a cheltuielilor de judecată rezultă din art. 274 alin. (1) C. proc. civ.,
care prevede că: „
Partea care cade în pretenții va fi
obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
Potrivit textului, la
baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală dedusă
din expresia „p
artea care cade în pretenții”.
Cât privește culpa procesuală
a recurentului Ministerul Justiției, Înalta Curte reține că această parte nu
a căzut în pretenții, acțiunea reclamantului fiind respinsă ca neîntemeiată,
astfel că nu sunt îndeplinite condițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Pentru aceste considerente
va fi admis recursul Ministerului Justiției și va fi modificată partea
din hotărâre referitoare la cheltuielile de judecată, urmând a fi menținute
celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat
de Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 4947 din 7 decembrie 2010 a Curții
de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Modifică în parte sentința
atacată, în sensul că înlătură dispoziția de obligare a pârâtului Ministerul
Justiției la plata cheltuielilor de judecată.
Menține celelalte
dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie
2011.