ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5509/2011

Asupra

recursurilor de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

procesual

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ

și fiscal, la data de 17 august 2010, reclamantul C.E. în contradictoriu cu

pârâții AUTORITATEA

NAȚIONALĂ PENTRU

CETĂȚENIE, COMISIA PENTRU CETĂȚENIE

DIN CADRUL AUTORITĂȚII NAȚIONALE

PENTRU CETĂȚENIE și MINISTERUL JUSTIȚIEI a solicitat obligarea pârâtelor la

soluționarea cererii de redobândire a cetățeniei române, ce formează obiectul

dosarului nr. 4746/2003, în termen de 30 de zile de la data rămânerii

irevocabile a hotărârii.

Curții de Apel

Prin sentința

nr. 988 din 11 februarie 2011 a Curții de Apel București a fost respinsă

cererea formulată de reclamantul C.E. în contradictoriu cu pârâții AUTORITATEA

NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE, COMISIA PENTRU CETĂȚENIE DIN CADRUL AUTORITĂȚII

NAȚIONALE PENTRU CETĂȚENIE și MINISTERUL JUSTIȚIEI, ca rămasă fără obiect.

Instanța a

obligat pârâta să plătească 100 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin cererea introductivă,

reclamantul C.E. a solicitat obligarea pârâților la soluționarea cererii sale

de redobândire a cetățeniei române.

Pentru

termenul de judecată din data de 11 februarie 2011, pârâta a depus la dosar

Ordinul nr. 192/P din 05 noiembrie 2010 prin care se arată că a fost aprobată

cererea de redobândire a cetățeniei române privind pe reclamant.

Analizând

actele și lucrările dosarului în raport de obiectul acțiunii, instanța de primă

jurisdicție a reținut că a fost depus la dosarul cauzei și Ordinul nr. 41/P din

27 ianuarie 2011 prin care se arată că cererea reclamantului a fost examinată

și avizată pozitiv și pentru aceste considerente a fost respinsă acțiunea

reclamantului ca fiind rămasă fără obiect.

Cu privire la

cheltuielile de judecată, instanța a obligat pârâta la plata sumei de 100 lei

cheltuieli de judecată către reclamant.

declarate de C.E. și Autoritatea Națională pentru Cetățenie.

Recurentul C.E.

a criticat soluția pronunțată de instanța de fond sub aspectul obligării

pârâților la plata sumei de 4204 lei cheltuieli de judecată, reprezentând

onorariu de avocat și taxă judiciară de timbru.

Recurenta

Autoritatea Națională pentru Cetățeniei a criticat soluția instanței de fond,

întrucât în mod greșit a fost dispusă obligarea autorității la plata

cheltuielilor de judecată, arătând că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se

sprijină, a acordat mai mult decât s-a cerut, precum și faptul că hotărârea a

fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motive de recurs

prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ.

Recurenta a

precizat faptul că această autoritate a devenit operațională din luna august

2010, astfel încât nu i se poate imputa vreo culpă reprezentată de momente de

inacțiuni sau de o eventuală lentoare în derularea procedurilor necesare pentru

soluționarea cererii de redobândire a cetățeniei române.

II.

Decizia instanței de recurs

Înalta Curte

de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursurilor declarate,

analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată,

materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge

recursurile ca nefondate pentru considerentele ce urmează:

In

conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. cheltuielile de

judecată sunt suportate de partea care cade în pretenții.

Având ca

fundament aceste dispoziții legale s-a admis ideea că la baza răspunderii

pentru plata cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții.

Înalta Curte

nu poate primi critica formulată de recurentul-reclamant, întrucât instanța i-a

acordat cheltuielile de judecată în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin.

(3) C. proc. civ., constatând că onorariul avocatului este nepotrivit de mare

față de valoarea pricinii și față de munca efectiv îndeplinită de avocat.

Soluția

instanței a fost de respingere a acțiunii și, având în vedere cheltuielile

avansate de reclamant pentru soluționarea cererii sale, până la acel moment,

instanța a dispus la obligarea cheltuielilor de judecată prin apreciere, având

în vedere că avocatul a fost angajat, conform contractului de asistență

judiciară, cu doar o lună înainte de data introducerii acțiunii la instanță,

fiind stabilit primul termen de judecată la data de 11 februarie 2011, dată la

care a fost pronunțată hotărârea atacată.

Cu privire la

recursul autorității, Înalta Curte constată că instituția recurentă a fost în

culpă pentru nesoluționarea cererii până la data introducerii acțiunii

reclamantului, în temeiul art. 275 C. proc. civ., fiind consacrată în

jurisprudența constantă a Înaltei Curți acordarea cheltuielilor atunci când

cererea reclamantei a fost respinsă întrucât pârâtul și-a îndeplinit

obligațiile în timpul judecății.

Culpa

procesuală a pârâtului rezultă implicit din soluția dată, întrucât în plata

cheltuielilor judiciare intră atât cheltuielile făcute anterior introducerii

cererii de chemare în judecată, care se află în strânsă legătură cu judecata,

cât și cheltuielile făcute în timpul judecății, neputându-se transfera

vinovăția pârâtului, care a constat în nerezolvarea cererii reclamantului

într-un termen rezonabil.

Culpa

recurentului a fost dovedită, întrucât acesta trebuia să-și ia toate

diligentele pentru a verifica stadiul cererii reclamantului și să comunice un

răspuns în acest sens.

Orice amânare

în soluționarea cererii reclamantului a însemnat depășirea termenului rezonabil

avut în vedere de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și a determinat partea să angajeze cheltuieli cu procesul ce a fost

intentat autorității pârâte, cheltuieli care ar fi putut fi evitate numai dacă

cererea reclamantului ar fi fost soluționată mai înainte de introducerea

cererii de chemare în judecată.

Pentru aceste

considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau

casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C.

proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursurile formulate ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Respinge

recursurile formulate de C.E. și Autoritatea Națională pentru Cetățenie

împotriva sentinței nr. 988 din 11 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2011.