ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4167/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

de chemare în judecată

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, și completată ulterior, reclamantul Ș.I. a solicitat, în contradictoriu

cu pârâții Autoritatea Națională pentru Cetățenie și Ministerul Justiției,

obligarea pârâților la soluționarea cererii sale de redobândire a cetățeniei

române, într-un termen scurt, rezonabil, inclusiv emiterea ordinului de

acordare sau respingere a cererii și comunicarea acestuia, precum și la plata

cheltuielilor de judecată și a sumei de 25 RON cu titlul de daune morale.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că a inițiat demersurile pentru redobândirea

cetățeniei române în anul 2003.

În anul 2009 reclamantul

a fost invitat să depună cererea, demers pe care l-a efectuat la data de 20

august 2009 fără ca cerera sa să fi fost soluționată până în prezent, în ciuda solicitărilor

de urgentare depuse.

Reclamantul a criticat

pasivitatea instituțiilor pârâte prin prisma dispozițiilor art. 10 Convenția Europeană

asupra cetățeniei, precum și a practicii Curții Europene a Drepturilor Omului.

de fond

Prin sentința civilă

nr. 3976 din 19 octombrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea reclamantului Ș.I., și, în consecință,

a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie să soluționeze cererea reclamantului

de redobândire a cetățeniei române, precum și la plata, către reclamant, a sumei

de 25 RON reprezentând daune morale și 4 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Curtea a respins cererea

reclamantului de obligare a pârâtei Autoritatea Națională pentru Cetățenie la emiterea

și comunicarea ordinului de redobândire a cetățeniei române ca prematură.

În motivarea acestei soluții,

instanța de fond a arătat că, potrivit art. 16 alin. (2) lit. c) Legea nr. 21/1991,

Autoritatea Națională pentru Cetățenie avea obligația de a soluționa cererea reclamantului

în 5 luni de la data înregistrării cererii, cu efectuarea tuturor demersurilor prevăzute

de lege în acest scop.

În ceea ce privește capătul

de cerere referitor la obligarea la emiterea ordinului de redobândire sau de respingere

a cetățeniei române, Curtea a apreciat cererea ca prematură, arătând că doar după

soluționarea cererii de redobândire a cetățeniei române se naște obligația de emitere

a ordinului și dreptul corelativ al reclamantului de a solicita emiterea și comunicarea

acestui ordin.

Văzând dispozițiile

art. 998-999 C. civ., instanța de fond a obligat Autoritatea Națională pentru Cetățenie

la plata daunelor morale în cuantum de 25 RON, cu motivarea că reclamantul a fost

prejudiciat prin întârzierea în soluționarea unei cereri privitoare la un drept

personal nepatrimonial.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie, solicitând modificarea

acesteia în sensul respingerii cererii reclamantului, pentru motive încadrate în

dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304¹ C. proc. civ..

Autoritatea recurentă

a susținut că a depus toate diligențele pentru respectarea termenului de recomandare

de 5 luni stabilit de art. 16 alin. (2) lit. c) Legea nr. 21/1991, fiind chiar emis

Ordinul nr. 191/P/05.11.2010 privind dobândirea, de către intimatul-reclamant, a

cetățeniei române.

A criticat sentința recurată

sub aspectul obligării sale la plata, către intimatul-reclamant, de daune morale

și cheltuieli de judecată, susținând că în speță nu sunt îndeplinite condițiile

răspunderii civile delictuale, că reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului suferit,

și, în ceea ce privește cheltuielile de judecată, nu poate fi reținută culpa procesuală

a recurentei.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând actele și lucrările

dosarului, în raport de criticile recurentei și legislația incidentă în speță, Înalta

Curte constată că recursul este parțial fondat, pentru considerentele ce urmează.

Argumente de fapt și de

drept relevante

1.1. Capătul de cerere

privind soluționarea solicitării de redobândire a cetățeniei române într-un termen

rezonabil

Prin cererea dedusă judecății,

reclamantul-intimat a solicitat practic

constatarea refuzului nejustificat al autorității

pârâte de a soluționa cererea sa de redobândire a cetățeniei române și obligarea

acesteia la soluționarea cererii într-un termen rezonabil.

Înalta Curte constată

că intimatul-reclamant s-a adresat Ambasadei României la Chișinău în anul 2003 în

vederea redobândirii cetățeniei române, fiind programat în vederea depunerii cererii

abia în luna august 2009, demers efectuat de către intimat la 20 august 2009.

Potrivit adresei din 19

mai 2010, dosarul intimatului nu a putut fi examinat până la data de 23 martie 2010,

nefiind finalizate verificările pe care autoritatea pârâtă trebuia să le efecueze,

dosarul urmând a fi examinat la un termen neprecizat.

În aceste condiții, Înalta

Curte constată că în mod legal a reținut instanța de fond nesoluționarea cererii

reclamantului în termenul prevăzut de lege, fără a exista o justificare obiectivă,

fapt de natură a atrage incidența art. 1 Legea nr. 554/2004, creată fiind chiar

o stare de incertitudine cu privire la existența și exercitarea drepturilor intimatului-reclamant.

Contrar susținerilor recurentei,

nu se poate reține că dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. c) Legea nr. 21/1991 instituie

un termen de recomandare, ci o obligație imperativă în sarcina autorității pârâte,

ce nu poate fi eludată în mod arbitrar.

1.2. Cu privire la cheltuielile

de judecată

Potrivit dispozițiilor

art. 274 alin. (1) C. proc. civ. „Partea care cade în pretenții va fi obligată,

la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”.

Or, în speță, autoritatea

pârâtă este într-o evidentă culpă procesuală, demersul judiciar al reclamantului

fiind determinat de atitudinea de pasivitate a acesteia, astfel încât recurenta

în mod corect a fost obligată să plătească cheltuieli de judecată reprezentând taxă

judiciară de timbru și timbru judiciar.

1.3. Capătul de cerere

referitor la daunele morale

Critica referitoare la

greșita soluționare a capătul de cerere privind plata daunelor morale este însă

fondată.

Pentru acordarea de daune

morale nu este suficientă stabilirea culpei autorității, ci se impune dovedirea,

de către reclamant, a daunelor suferite, chiar dacă suma solicitată este modică.

Or, în cauză nu au fost

prezentate dovezi de natură a substanția prejudiciul moral suferit de către intimatul-reclamant,

acesta nedovedind existența unor suferințe morale sau a unui prejudiciu mai grav

care ar impune acordarea de compensații pecuniare

instanței de recurs

În consecință, în temeiul

art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) Legea

nr. 554/2004, recursul formulat va fi admis, urmând a se modifica sentința recurată

în sensul respingerii cererii reclamantului privind acordarea de daune morale, cu

menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței atacate

.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat

de către Autoritatea Națională pentru Cetățenie împotriva sentinței civile nr. 3976

din 19 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal.

Modifică în parte sentința

recurată în sensul că respinge cererea de acordare a daunelor morale, ca nefondată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie

2011.