ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3783/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 4907 din 6 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei de obiect a capătului de cerere din acțiunea formulată de reclamantul C.S., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Cetățenie și Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, prin care solicita să se constate nesoluționarea în termenul legal a cererii de redobândire a cetățeniei române și obligarea acestora să procedeze la soluționarea cererii. Instanța de fond a admis, în parte, acțiunea reclamantului și a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie să comunice reclamantului, la domiciliul ales de acesta, ordinul de redobândire a cetățeniei române și să-i plătească suma de 2.130 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că acțiunea a rămas fără obiect, în privința primului capăt de cerere, față de împrejurarea că cererea reclamantului a fost avizată pozitiv de către Comisia pentru cetățenie, în ședința din 5 august 2011. Prima instanță a apreciat că se impune, însă, obligarea autorității pârâte la comunicarea către reclamant, la domiciliul ales de acesta, a ordinului de redobândire a cetățeniei române, întrucât la dosar nu a fost depusă o dovadă în acest sens. De asemenea, considerând că pârâta s-a aflat în culpă procesuală, instanța de fond a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie, arătând, în esență, că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, față de împrejurarea că nu i se poate reține o culpă procesuală, acțiunea fiind respinsă ca rămasă fără obiect; de asemenea, arată recurenta, ordinul de redobândire a cetățeniei române a fost emis la data de 13 septembrie 2011. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., „Partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”. De asemenea, conform dispozițiilor art. 275 din același cod, „Pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată”.

În speță, reclamantul a formulat cerere de redobândire a cetățeniei române în data de 3 noiembrie 2010, conform art. 12 din Legea nr. 21/1991, și a solicitat informații privind modul de soluționare a cererii sale printr-un memoriu adresat la data de 15 februarie 2011. Întrucât nu a primit nici un răspuns la cererea sa, reclamantul s-a adresat instanței de judecată la data de 5 aprilie 2011. Este adevărat că la data de 5 august 2011, cererea reclamantului a fost examinată și avizată pozitiv de Comisia pentru cetățenie din cadrul autorității pârâte, însă acest lucru s-a realizat după ce intimatul-reclamant formulase acțiunea și cu depășirea termenului legal.

Așa fiind, deși obiectul cererii a fost realizat, în parte, în sensul că cererea de redobândire a cetățeniei române a reclamantului a fost examinată și avizată, în mod corect instanța de fond a reținut culpa autorității pârâte, care nu a soluționat cererea în termenul de 5 luni, prevăzut de art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, republicată, determinând formularea acțiunii în justiție și, implicit, efectuarea cheltuielilor judiciare solicitate.

Este neîntemeiată, deci, susținerea recurentei, conform căreia nu se poate reține în sarcina sa vreo culpă cu privire la desfășurarea procedurii de soluționare a cererii intimatului-reclamant, întrucât, așa cu s-a arătat, Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, stabilind procedura înregistrării, examinării și finalizării cererilor de acordare sau redobândire a cetățeniei române, prevede, în cuprinsul art. 16 alin. (2) lit. c), că fixarea termenului la care Comisia va verifica îndeplinirea condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei române potrivit art. 11, nu va depăși 5 luni de la data înregistrării cererii.

Se reține, așadar, că, deși acțiunea a fost admisă numai în parte, nu înseamnă că autoritatea pârâtă nu a căzut în pretenții, în condițiile în care „pretențiile” deduse judecății, cu privire la care s-a constatat că cererea a rămas fără obiect, au reprezentat, de fapt, vătămarea produsă de soluționarea cererii pe parcursul judecății cauzei, reclamantul fiind obligat să efectueze pe plan judiciar cheltuieli pentru a determina autoritatea să răspundă petiției sale.

De asemenea, în mod corect a procedat instanța de fond obligând pârâta să comunice reclamantului ordinul de redobândire a cetățeniei, soluția având drept temei dispozițiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, republicată, conform cărora „Ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie de acordare sau de redobândire a cetățeniei române, respectiv ordinul de respingere a cererii de acordare sau de redobândire a cetățeniei române se comunică, de îndată, solicitantului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire”. Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională Pentru Cetățenie împotriva Sentinței nr. 4907 din 6 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2012. Procesat de GGC - LM