ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3443/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta Z.E. a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Cetățenie și Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, să se constate nesoluționarea în termenul legal a cererii de redobândire a cetățeniei române, cu obligarea pârâtelor la soluționarea cererii, emiterea și comunicarea Ordinului de redobândire a cetățeniei române, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire la domiciliul ales. Prin Sentința Civilă nr. 5091 din 14 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte acțiunea formulată, instanța dispunând obligarea pârâtei să comunice reclamantei Ordinul de redobândire a cetățeniei române în 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Totodată, a fost respins, ca rămas fără obiect, petitul de avizare a cererii de redobândire a cetățeniei române, fiind respinsă și cererea de comunicare a ordinului. Instanța a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 1.650,3 RON cheltuieli de judecată, către reclamantă. Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul fondului a reținut că, la data de 6 septembrie 2011, Comisia pentru cetățenie a avizat pozitiv cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române, primul capăt de cerere rămânând astfel fără obiect. Din probatoriul administrat s-a mai constatat că reclamanta a înregistrat cererea de redobândire a cetățeniei române la data de 9 februarie 2011, cererea sa fiind avizată pozitiv de către Comisia pentru cetățenie în cadrul termenului de 5 luni.

Relativ la cel de-al doilea capăt de cerere, prima instanță a reținut că, deși pârâta trebuia să procedeze potrivit dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 21/1991, respectiv să emită de îndată ordinul, aceasta nu s-a conformat prevederilor în speță. În ceea ce privește comunicarea ordinului, s-a constatat că nu se poate reține existența unui refuz nejustificat în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, atâta timp cât autoritatea a fost obligată la emitere, iar comunicarea reprezintă o operațiune ulterioară. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Autoritatea Națională pentru Cetățenie și Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, criticând soluția pronunțată prin prisma art. 304 1 C. proc.

civ. și a motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 din același act normativ. Au susținut recurenții că din analiza considerentelor reținute de instanța fondului se poate observa, pe de o parte, că autoritatea a fost obligată la emiterea ordinului de redobândire a cetățeniei române în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, iar, pe de altă parte, că dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 au fost greșit aplicate, de vreme ce instanța a reținut că nu există o nesoluționare în termen a unei cereri. S-a mai arătat că în contextul respingerii ca rămas fără obiect a petitului de avizare a cererii, prima instanță a reținut în mod greșit că autoritatea trebuia să procedeze de îndată la emiterea ordinului în speță, prevederile invocate, respectiv cele ale art. 18 din Legea nr. 21/1991, neconținând dispoziții relative la termenul de emitere a ordinului.

Au mai apreciat recurenții că soluția privind obligarea la emiterea ordinului este neîntemeiată și în raport cu data avizării cererii, 6 septembrie 2011, respectiv data pronunțării hotărârii, în speță 14 septembrie 2011, în cauza dedusă judecății fiind incident termenul rezonabil în reglementarea dată de art. 41 din Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale. Relativ la admiterea cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată, recurenții au opinat că în considerentele sentinței atacate nu se regăsește argumentarea culpei procesuale a autorității, în condițiile în care doctrina și jurisprudența în materie sunt unanime în sensul că fundamentul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie vinovăția procesuală a părții care a pierdut procesul.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs formulate de pârâți, acțiunea și legislația aplicabilă, constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare: Prin hotărârea ce face obiectul prezentului recurs, prima instanță a reținut, din analiza ansamblului probator, că la data de 6 septembrie 2011 Comisia pentru Cetățenie a avizat pozitiv cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române, stabilind totodată că avizarea în speță a avut loc cu respectarea termenului de 5 luni prevăzut de art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991. De asemenea, prin Ordinul nr. 954/P din 20 septembrie 2011, Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie a aprobat mai multe cereri de redobândire a cetățeniei române, în Anexa 1 la acesta, număr criteriu 377, regăsindu-se și cererea reclamantei Z.E., înregistrată la autoritatea pârâtă sub nr. 8458/2011.

Legea nr. 21/1991 stabilește o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetățeniei române, fără să prevadă însă, contrar celor reținute de prima instanță, un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

Or, în lipsa unui asemenea termen legal, se impune aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie". În speța de față se constată că obiectul cererii a fost realizat, în sensul că cererea de redobândire a cetățeniei române a reclamantei a fost examinată cu respectarea procedurii stabilite prin Legea nr. 21/1991, astfel încât depășirea unui termen rezonabil, respectiv culpa autorității pârâte, nu pot fi reținute.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., „Partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată". Așadar temeiul juridic al restituirii cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală dedusă din expresia "partea care cade în pretențiuni", în prezenta cauză, față de cele anterior reținute, cerința textului de lege ne fiind îndeplinită. Pentru considerentele arătate, se constată că recursul declarat este fondat, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ. se va admite și se va modifica sentința atacată, în sensul respingerii în tot a acțiunii reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Cetățenie și de Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie împotriva Sentinței civile nr. 5091 din 14 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge în tot acțiunea formulată de Z.E., ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 septembrie 2012. Procesat de GGC - LM