ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3443/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, reclamanta Z.E. a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea

Națională pentru Cetățenie și Președintele Autorității Naționale pentru

Cetățenie, să se constate nesoluționarea în termenul legal a cererii de

redobândire a cetățeniei române, cu obligarea pârâtelor la soluționarea

cererii, emiterea și comunicarea Ordinului de redobândire a cetățeniei române,

prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire la domiciliul ales.

Prin Sentința Civilă

nr. 5091 din 14 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte acțiunea formulată,

instanța dispunând obligarea pârâtei să comunice reclamantei Ordinul de

redobândire a cetățeniei române în 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a

hotărârii. Totodată, a fost respins, ca rămas fără obiect, petitul de avizare a

cererii de redobândire a cetățeniei române, fiind respinsă și cererea de

comunicare a ordinului. Instanța a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de

1.650,3 RON cheltuieli de judecată, către reclamantă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, judecătorul fondului a reținut că, la data de 6 septembrie

2011, Comisia pentru cetățenie a avizat pozitiv cererea reclamantei de

redobândire a cetățeniei române, primul capăt de cerere rămânând astfel fără

obiect.

Din probatoriul

administrat s-a mai constatat că reclamanta a înregistrat cererea de

redobândire a cetățeniei române la data de 9 februarie 2011, cererea sa fiind

avizată pozitiv de către Comisia pentru cetățenie în cadrul termenului de 5

luni.

Relativ la cel de-al

doilea capăt de cerere, prima instanță a reținut că, deși pârâta trebuia să

procedeze potrivit dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 21/1991, respectiv să

emită de îndată ordinul, aceasta nu s-a conformat prevederilor în speță.

În ceea ce privește

comunicarea ordinului, s-a constatat că nu se poate reține existența unui refuz

nejustificat în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004,

atâta timp cât autoritatea a fost obligată la emitere, iar comunicarea

reprezintă o operațiune ulterioară.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs pârâții Autoritatea Națională pentru Cetățenie și

Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, criticând soluția

pronunțată prin prisma art. 304

1

C. proc. civ. și a motivelor de

recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 din același act normativ.

Au susținut

recurenții că din analiza considerentelor reținute de instanța fondului se

poate observa, pe de o parte, că autoritatea a fost obligată la emiterea

ordinului de redobândire a cetățeniei române în termen de 30 de zile de la

rămânerea irevocabilă a hotărârii, iar, pe de altă parte, că dispozițiile art.

2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 au fost greșit aplicate, de vreme ce

instanța a reținut că nu există o nesoluționare în termen a unei cereri.

S-a mai arătat că în

contextul respingerii ca rămas fără obiect a petitului de avizare a cererii,

prima instanță a reținut în mod greșit că autoritatea trebuia să procedeze de

îndată la emiterea ordinului în speță, prevederile invocate, respectiv cele ale

art. 18 din Legea nr. 21/1991, neconținând dispoziții relative la termenul de

emitere a ordinului.

Au mai apreciat

recurenții că soluția privind obligarea la emiterea ordinului este neîntemeiată

și în raport cu data avizării cererii, 6 septembrie 2011, respectiv data

pronunțării hotărârii, în speță 14 septembrie 2011, în cauza dedusă judecății

fiind incident termenul rezonabil în reglementarea dată de art. 41 din Carta Europeană

a Drepturilor Fundamentale.

Relativ la admiterea

cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată, recurenții au opinat că

în considerentele sentinței atacate nu se regăsește argumentarea culpei

procesuale a autorității, în condițiile în care doctrina și jurisprudența în

materie sunt unanime în sensul că fundamentul acordării cheltuielilor de

judecată îl constituie vinovăția procesuală a părții care a pierdut procesul.

Înalta Curte,

examinând motivele de recurs formulate de pârâți, acțiunea și legislația

aplicabilă, constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce se

vor arăta în continuare:

Prin hotărârea ce

face obiectul prezentului recurs, prima instanță a reținut, din analiza

ansamblului probator, că la data de 6 septembrie 2011 Comisia pentru Cetățenie

a avizat pozitiv cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române,

stabilind totodată că avizarea în speță a avut loc cu respectarea termenului de

5 luni prevăzut de art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991.

De asemenea, prin

Ordinul nr. 954/P din 20 septembrie 2011, Președintele Autorității Naționale

pentru Cetățenie a aprobat mai multe cereri de redobândire a cetățeniei române,

în Anexa 1 la acesta, număr criteriu 377, regăsindu-se și cererea reclamantei

Z.E., înregistrată la autoritatea pârâtă sub nr. 8458/2011.

Legea nr. 21/1991

stabilește o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea

cererilor de acordare sau redobândire a cetățeniei române, fără să prevadă

însă, contrar celor reținute de prima instanță, un termen în care autoritățile

române să proceseze astfel de cereri.

Or, în lipsa unui

asemenea termen legal, se impune aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția

Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997

și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat

parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil

cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea

acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie".

În speța de față se

constată că obiectul cererii a fost realizat, în sensul că cererea de

redobândire a cetățeniei române a reclamantei a fost examinată cu respectarea

procedurii stabilite prin Legea nr. 21/1991, astfel încât depășirea unui termen

rezonabil, respectiv culpa autorității pârâte, nu pot fi reținute.

De asemenea, potrivit

prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., „Partea care cade în pretențiuni

va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".

Așadar temeiul

juridic al restituirii cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală

dedusă din expresia "partea care cade în pretențiuni", în prezenta

cauză, față de cele anterior reținute, cerința textului de lege ne fiind

îndeplinită.

Pentru considerentele

arătate, se constată că recursul declarat este fondat, astfel că în baza art.

312 C. proc. civ. se va admite și se va modifica sentința atacată, în sensul

respingerii în tot a acțiunii reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Autoritatea Națională pentru Cetățenie și de Președintele

Autorității Naționale pentru Cetățenie împotriva Sentinței civile nr. 5091 din

14 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ

și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că respinge în tot acțiunea formulată de Z.E., ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 11 septembrie 2012.

Procesat de GGC - LM