ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1798/2012

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamantul B.D. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie, obligarea acesteia să analizeze

cererea sa de redobândire a cetățeniei române în termen de maxim 30 de zile de

la rămânerea irevocabilă a hotărârii, să emită și să-i comunice ordinul de

redobândire a cetățeniei prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire,

la sediul ales, în termen de maxim 30 de zile de la data analizării cererii, cu

daune interese de 100 de lei pe zi de întârziere până la comunicarea ordinului

și cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că a depus cerere de redobândire a cetățeniei române în

data de 19 mai 2010, având număr de înregistrare 19250/Rd/2010, cererea nefiind

soluționată nici până la momentul sesizării instanței.

Prin întâmpinare,

pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată,

învederând totodată că aceasta a rămas fără obiect.

Prin Sentința nr.

1448 din 25 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins ca rămasă fără obiect acțiunea

formulată de reclamant, precum și cererea privind cheltuielile de judecată,

reținând, astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosar, că cererea de redobândire

a cetățeniei române formulată de reclamant a fost analizată și avizată pozitiv

în ședința din data de 15 februarie 2011, fiind emis și comunicat ordinul de

redobândire a cetățeniei române nr. 95/P din 23 februarie 2011.

În privința capătului

de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, prima instanță a avut în

vedere soluția dată acțiunii, faptul că aceasta a fost formulată înainte de

expirarea termenului legal de 5 luni de soluționare a cererii sale antrenând

concluzia că efectuarea la acel moment a acestor cheltuieli a fost cu totul

nejustificată, iar împrejurarea că cererea a fost soluționată cu depășirea

termenului legal nu poate conduce la „validarea” retroactivă a unor cheltuieli

care, la momentul efectuării lor, însoțeau o acțiune vădit neîntemeiată,

nefiind întrunită ipoteza normei legale privind nesoluționarea în termenul

legal a unei cereri.

În plus, în privința

onorariului avocațial, reclamantul nu a depus la dosar contractul de asistență

juridică pentru determinarea ponderii reprezentării judiciare din valoarea

întregului contract și pentru evaluarea onorariului din perspectiva muncii

avocatului, așa cum i s-a pus în vedere, în condițiile în care, astfel cum a

recunoscut însuși reprezentantul părții, contractul respectiv are ca obiect și

efectuarea tuturor demersurilor administrative în vederea redobândirii

cetățeniei, asigurarea consultanței pe tot parcursul acestui demers și a

tuturor formalităților, iar nu doar eventuala reprezentare în fața instanței.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul B.D., în privința soluției de respingere

a cheltuielilor de judecată, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că această soluție nu se

justifică raportat la culpa autorității pârâte rezultată din depășirea

termenului legal stabilit în această materie, subzistând astfel refuzul

nejustificat de soluționare a cererii sub forma tăcerii administrației.

Recurentul-reclamant

a arătat că cererea de redobândire a cetățeniei române a fost înregistrată la

autoritate la data de 19 mai 2010, ulterior, la data de 30 iunie 2010, a

revenit cu o cerere de urgentare a soluționării acesteia prin care a solicitat

și informații despre petiția sa, cu privire la care nu a primit un răspuns în

termenul legal de maxim 30 de zile.

Recurentul-reclamant

a susținut că cererea sa a fost avizată pozitiv la data de 15 februarie 2011,

deci cu depășirea termenului imperativ de 5 luni prevăzut de art. 16 alin. (2)

lit. c) din Legea nr. 21/1991, caz în care se impunea ca instanța să

sancționeze autoritatea pârâtă.

În ceea ce privește

contractul de asistență juridică încheiat între părți a cărui prezentare s-a

solicitat de către prima instanță, a arătat că a depus la dosar factura și chitanța

ce atestă plata cheltuielilor de judecată, invocând și prevederile art. 6 alin.

(4)din Statutul profesiei de avocat.

Prin întâmpinare,

pârâta a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că cererea

reclamantului a fost înregistrată la data de 19 mai 2010, fiind avizată pozitiv

în ședința Comisiei din 15 februarie 2011 și aprobată prin Ordinul

Președintelui ANC nr. 95/P din 23 februarie 2011, fiind soluționată astfel

într-un termen rezonabil așa cum este reglementat de art. 41 din Carta drepturilor

fundamentale a Uniunii Europene și în interpretarea

Recomandării/Rec/C.M/2007/7, în raport cu împrejurările cauzei și volumul de

activitate al autorității administrative competente în materia cererilor având

ca obiect cetățenia română și deci nu se poate vorbi de un refuz nejustificat

de soluționare a unei cereri pentru a fi în culpă procesuală, așa încât în mod

corect au fost respinse și cheltuielile de judecată.

Totodată, a arătat că

acțiunea reclamantului a fost înregistrată la instanță la data de 27 august

2010 înainte de expirarea termenului de 5 luni prevăzut de lege pentru

verificarea cererii de redobândire a cetățeniei române, în plus, autoritatea a

devenit operațională începând din luna august 2010.

Examinând sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Prin sentința atacată

a fost respinsă acțiunea ca rămasă fără obiect, fiind respins și capătul de

cerere privind cheltuielile de judecată.

Criticile

recurentului-reclamant se axează pe culpa autorității pârâte, în raport cu care

apreciază că soluția de respingere a capătului de cerere privind cheltuielile

de judecată este greșită, iar efectuarea acestora a fost dovedită.

Susținerea

recurentului potrivit căreia autoritatea pârâtă este în culpă procesuală

întrucât nu i-a răspuns la cererea formulată în data de 30 iunie 2010 nu poate

fi primită, întrucât această petiție, formulată de altfel în interiorul

termenului legal de 5 luni, reprezintă o solicitare de urgentare a soluționării

cererii sale de redobândire a cetățeniei române înregistrate la autoritate la

data de 19 mai 2010, iar lipsa răspunsului invocat nu poate constitui un

argument care să justifice reținerea culpei.

Cât privește termenul

de 5 luni în care trebuia soluționată cererea de redobândire a cetățeniei a

cărui depășire se invocă de către recurent, instanța de control judiciar reține

că acest termen este stabilit de legiuitor pentru verificarea condițiilor

necesare acordării sau redobândirii cetățeniei române și se calculează de la

data înregistrării cererii, a cărui prelungire este necesară uneori atunci când

își găsește justificarea în aspecte legate de complexitatea cererii sau a

procedurii.

În cauză, se constată

că într-adevăr cererea recurentului-reclamant înregistrată la autoritate la

data de 19 mai 2010 a fost analizată și avizată pozitiv la data de 15 februarie

2011 cu depășirea termenului legal și aprobată prin Ordinul nr. 95/P din 23

februarie 2011, însă acest lucru s-a datorat lipsei relațiilor solicitate altor

instituții ale statului pentru respectarea procedurii legale prevăzute de

dispozițiile art. 8 lit. b) și e) din Legea nr. 21/1991, în plus, la data

sesizării instanței nu exista nicio întârziere din partea autorității.

Așadar, cererea a

fost soluționată potrivit legii, fiind emis inclusiv ordinul de redobândire a

cetățeniei române, astfel că nu se poate reține în sarcina pârâtei un refuz nejustificat

de soluționare a cererii reclamantului în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr.

554/2004 definit ca „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a

nu rezolva cererea unei persoane." pentru a fi în culpă procesuală.

În fine, instanța de

control judiciar reține că Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen pentru

soluționarea cererilor de acordare sau redobândire a cetățeniei române, însă

complexitatea procedurii exclude, în mod obiectiv, incidența termenului de

drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr.

554/2004, împrejurare care nu poate încuraja însă autoritatea competentă în

tergiversarea acestor cereri, dar câtă vreme, în prezenta cauză, toate etapele

prevăzute de lege au fost parcurse, inclusiv emiterea și comunicarea ordinului

privind aprobarea redobândirii cetățeniei române pentru reclamant, nu există

motive pentru a califica eventualele întârzieri ca nerezonabile care să

fundamenteze o culpă procesuală a pârâtei.

Prin urmare, prima

instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, reținând în mod corect că

în speță nu sunt îndeplinite condițiile art. 274 C. proc. civ.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței,

potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de B.D. împotriva Sentinței nr. 1448 din 25 februarie 2011 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 3 aprilie 2012.

Procesat de GGC - DG