ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 9/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul C.M. a

solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie să

se constate refuzul nejustificat de soluționare a cererii de redobândire a

cetățeniei, obligarea la analizarea cererii de redobândire a cetățeniei române

și de emitere a Ordinului de acordare sau respingere a cererii, ordin ce

urmează să fie comunicat. De asemenea, s-au solicitat daune cominatorii în

cuantum de 100 RON pe zi de la data introducerii acțiunii și până la data

primirii ordinului.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că a inițiat demersurile pentru redobândirea

cetățeniei române la data de 14 iulie 2010, primind număr de dosar

31798/RD/2010. La data de 06 octombrie 2010 a depus cerere de urgentare a dosarului,

solicitând furnizarea de informații concrete cu privire la soluționarea sa.

Deși s-a interesat periodic cu privire la stadiul dosarului, de fiecare dată a

primit invariabil același răspuns, și anume că trebuie să aștepte, situație

care a determinat introducerea prezentei acțiuni la instanța judecătorească.

Reclamantul a mai

menționat și faptul că s-a creat o practică în cadrul instituției pârâte de a

amâna soluționarea dosarelor în termenul imperativ prevăzut de lege de maxim 5

luni.

Prin Sentința civilă

nr. 2049 din 15 martie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul

C.M., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie, a

obligat pârâta să soluționeze cererea de redobândire a cetățeniei române și, în

caz de aviz pozitiv, să emită și să comunice ordinul de redobândire a

cetățeniei române. De asemenea pârâta a fost obligată la 4,3 RON cheltuieli de

judecată către reclamant.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că reclamantul a depus cerere de

redobândire a cetățeniei române la data de 14 iulie 2010, fiind înregistrată

sub nr. 31798/RD/2010 iar aceasta nu a fost soluționată până în prezent, deși

au trecut mai mult de 5 luni de la data înregistrării cererii.

Împotriva hotărârii

instanței de fond pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie a declarat

recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că în cauza de față nu a existat o eventuală lentoare

imputabilă în derularea procedurilor specifice cererilor de redobândire a

cetățeniei române. Cererea nu a putut fi analizată din motive obiective,

independente de voința Autorității Naționale pentru Cetățenie.

Aceasta a luat

măsurile necesare pentru analizarea cererii de redobândire a cetățeniei române,

în ordinea și termenele stipulate de lege, respectiv, a înregistrat cererea la

secretariatul tehnic al Comisiei, a solicitat relații autorităților abilitate

și a fixat termenul la care Comisia analizează și verifică îndeplinirea

condițiilor prevăzute la art. 11 raportat la art. 8 alin. (1) lit. b) și e).

Prin urmare, nu se

putea reține în sarcina sa un refuz nejustificat de soluționare a cererii de

redobândire a cetățeniei române, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum în mod eronat a

considerat instanța de fond.

Recurenta mai arată

că în argumentarea soluției de obligare la plata cheltuielilor de judecată în

cuantum de 4,3 RON, prima instanță a invocat ca temei de drept dispozițiile

art. 274 C. proc. civ.

Or, având în vedere

faptul că în considerentele sentinței recurate nu se regăsește argumentarea

culpei (vinovăției) procesuale a instituției, iar doctrina și jurisprudența în

materie sunt unanime în sensul că fundamentul acordării cheltuielilor de

judecată îl constituie culpa (vinovăția) procesuală a părții care a pierdut

procesul, sentința atacată este nelegală și netemeinică.

Examinând cauza și

sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este

nefondat.

Pentru a ajunge la

această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Astfel, așa cum în

mod corect a reținut prima instanță, cererea reclamantului a fost înregistrată

la Autoritatea Națională pentru Cetățenie la data de 14 iulie 2010.

În conformitate cu

art. 14

1

alin. 2 din Legea nr. 21/1991 a cetățeniei române s-a

stabilit ca termen de soluționare a cererilor termenul de 5 luni prevăzut de

lege.

Reclamantul, în data

de 6 octombrie 2010 au revenit cu cerere de urgentare a soluționării dosarului.

Termenul de 5 luni

prevăzut de art. 14

1

din Legea nr. 21/1991 se calculează de la data

înregistrării cererilor la Secretariatul tehnic al Comisiei.

Față de situația de

fapt existentă, nesoluționarea cererii de redobândire a cetățeniei până la

momentul introducerii acțiunii, având în vedere cauzele obiective, poate fi

calificată ca un refuz nejustificat, în sensul Legii contenciosului

administrativ.

În cauza de față,

până la data pronunțării hotărârii judecătorești era împlinit termenul de 5

luni prevăzut de lege pentru soluționarea acestora.

Prevederile art. 1

din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată și completată

prin Legea nr. 262/2007, statuează că "orice persoană care se consideră

vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o

autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în

termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios

administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului

pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Interesul legitim poate fi atât privat cât și public".

Așa cum corect a

reținut și instanța de fond, reclamantul-intimat s-a adresat în mai multe

rânduri, solicitând redobândirea cetățeniei române, în temeiul Legii nr.

21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Problema care se

impune a fi rezolvată în cauza de față este legată de termenul în care

autoritățile române trebuie să soluționeze cererile de redobândire a cetățeniei

române.

Potrivit art. 14

1

alin. (2) din Legea nr. 21/1991, autoritățile române trebuie să soluționeze

cererea în 5 luni.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că autoritatea pârâtă nu a respectat termenul de

soluționare, respectiv 5 luni de la înregistrarea cererii.

Înalta Curte nu poate

primi apărările formulate de recurentă privind faptul că legiuitorul nu prevede

un termen expres pentru emiterea ordinului, câtă vreme verificarea îndeplinirii

condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei trebuie să se

încadreze în 5 luni de la data înregistrării cererii, iar instituția recurentă

ar fi trebuit să depună toate diligentele pentru rezolvarea situației create

conform obligațiilor legale care îi revin, principala sa îndatorire fiind

îndeplinirea atribuțiilor sale cu respectarea drepturilor fundamentale ale

omului.

Înalta Curte are în

vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se

subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speță în ritmul

și potrivit precauțiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept

suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor și libertăților

fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum și în convențiile

internaționale la care România este parte.

Referitor la critica

privind cheltuielile de judecată, Înalta Curte constată că această critică este

nefondată, instanță de fond în mod corect a obligat pârâtul la plata

cheltuielilor de judecată conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit

cărora cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în

pretenții.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală

pe care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

În temeiul

dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga

recurenta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.019 RON către

intimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de Autoritatea Națională pentru Cetățenie, împotriva Sentinței civile

nr. 2049 din 15 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la 1.019

RON cheltuieli de judecată către intimat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 10 ianuarie 2012.