ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 675/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

l. Obiectul cererii de chemare în

judecată și hotărârea primei instanțe.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la

data de 18 octombrie 2010, reclamantul L.I. a chemat în judecată pârâta

Autoritatea Națională pentru Cetățenie solicitând constatarea refuzului

nejustificat al pârâtei de soluționare a cererii de redobândire a cetățeniei

romane; obligarea pârâtei să procedeze la analizarea/avizarea cererii sale de

redobândire a cetățeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii instanței; obligarea pârâtei să-i emită și comunice,

ulterior analizării cererii, ordinul de redobândire a cetățeniei române prin

scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la sediul ales în termen de

maxim 30 zile de la data analizării/avizării cererii de redobândire a

cetățeniei române (indiferent dacă avizul este pozitiv sau negativ); obligarea

pârâtei la plata sumei de 100 lei pe fiecare zi de întârziere cu titlu de daune

cominatorii de la data introducerii acțiunii și până la data primirii ordinului

de redobândire a cetățeniei romane.

În

motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a depus cerere de redobândire a

cetățeniei române la data de 11 februarie 2010 la secția consulară a ambasadei

României la Chișinău, iar la data de 13 octombrie 2010 a depus cerere de

urgentare a dosarului solicitând informații concrete cu privire la modul în

care se lucrează la cererea sa.

Reclamantul

a invocat disp. art. 14

1

din Legea nr. 21/1991 și disp. art. 10 din

Convenția Europeană asupra Cetățeniei, iar cu privire la capătul trei de cerere

a susținut că practica A.N.C. este aceea de a emite ordinul de redobândire a

cetățeniei române într-un termen deosebit de lung, de aproximativ 6 luni.

În măsura în

care legiuitorul nu a prevăzut un termen expres în materie pentru emiterea

ordinului, este aplicabil termenul general de 30 zile, suficient pentru o

astfel de procedură.

Referitor

la ultimul capăt de cerere a arătat că prin admiterea acestuia, s-ar realiza o

reparație echitabilă, ca urmare a prejudiciului suferit, cu atât mai mult cu

cât instituția a fost creată pentru a-l obliga pe cel care refuză sa-și execute

obligația.

Pârâta a

formulat întâmpinare prin care a precizat că cererea reclamantului de

redobândire a cetățeniei române a fost avizată pozitiv la data de 16 decembrie 2010,

iar cu privire la cererea de acordare a daunelor cominatorii a solicitat

respingerea, având în vedere caracterul său accesoriu față de capătul principal

de cerere care este neîntemeiat.

Prin

sentința nr. 896 din 8 februarie 2011 Curtea de Apel București secția a VIII a

contencios administrativ și fiscal a respins primele trei capete de cerere ca

rămase fără obiect.

Totodată a respins

ultimul capăt de cerere formulat de reclamant și cererea de acordare a

cheltuielilor de judecată ca neîntemeiat.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente:

Prin Ordinul nr.

57/P din 08 februarie 2011 emis de Președintele A.N.C. a fost aprobată cererea

reclamantului de redobândire a cetățeniei romane, cu menținerea domiciliului în

străinătate, astfel încât primele trei capete de cerere au rămas fără obiect.

Cât privește

ultimul capăt de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata unor daune

cominatorii de la data introducerii acțiunii - 18 octombrie 2010 și până la

data primirii ordinului de redobândire a cetățeniei române, Curtea a apreciat

că este neîntemeiat, în condițiile în care pârâta și-a îndeplinit obligația de

emitere a ordinului. Chiar dacă această emitere a intervenit ulterior

introducerii cererii de chemare în judecată, daunele cominatorii nu pot fi

acordate, ele constituind un mijloc de constrângere pentru a obține executarea

obligației și nu au legătură cu eventualul prejudiciu suferit prin executarea

cu întârziere a obligației.

Față de

soluția de respingere a acțiunii și disp. art. 274 C. proc. civ., Curtea a

respins și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul L.I., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul

a susținut, în esență, că instanța de fond avea obligația să verifice existența

unei vătămări raportate la data introducerii acțiunii și ținând cont de faptul

că la acea dată pârâta era în culpă procesuală, chiar dacă la momentul

pronunțării acțiunea a rămas fără obiect trebuia să oblige pârâta la acordarea

cheltuielilor de judecată pe care a fost obligată să le suporte.

A arătat

recurentul că, în raport cu data depunerii cererii de redobândire a cetățeniei

romane (11 februarie 2010) și data introducerii cererii de chemare în judecată

(18 octombrie 2010) a trecut un termen de peste 8 luni de zile, în aceste

condiții instanța avea obligația să verifice dacă A.N.C. și-a îndeplinit

obligația imperativ prevăzută de lege, de analizare a cererii de redobândire a

cetățeniei romane în "termenul de cel mult 5 luni de zile", așa cum

reiese din prevederile art. 16 alin. (2) lit. c) din legea cetățeniei romane nr.

21/1991 actualizata.

Totodată

recurentul a învederat că instanța de fond avea obligația de a se raporta la

data de 11 februarie 2010 ca și dată a depunerii cererii de redobândire a

cetățeniei române, așa cum s-a dovedit cu înscrisuri iar nu la data de 17 mai 2010,

așa cum a afirmat pârâta.

Pe de

altă parte recurentul a apreciat că pârâta avea obligația de a-i analiza

cererea în maxim 5 luni de zile și a-i emite și comunica Ordinul de redobândire

a cetățeniei române prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la

sediul ales, ori din înscrisurile existente la dosarul cauzei rezultă faptul că

Ordinul de redobândire a cetățeniei romane a fost emis si comunicat

apărătorului ales în chiar ziua pronunțării sentinței (08 februarie 2011).

În

aceste condiții, a afirmat recurentul, instanța de fond avea obligația de a se

raporta la data depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române și a

obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

Il. Considerentele înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Înalta

Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile

formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este

nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit

dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. „Partea care cade în pretenții

va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".

De la

această regulă există și excepția prevăzută de dispozițiile art. 275 C. proc.

civ., potrivit cărora „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare

pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de

judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în

judecată".

În speța

dedusă judecății, reclamantul L.I. a formulat cererea de chemare în judecată la

data de 18 octombrie 2010 invocând existența unui refuz nejustificat din partea

autorității pârâte, prin nesoluționarea, în termen rezonabil, a cererii de

redobândire a cetățeniei române.

La primul

termen de judecată de la 8 februarie 2011, autoritatea pârâtă a formulat

întâmpinare prin care a arătat că cererea reclamantului de redobândire a

cetățeniei române a fost avizată pozitiv la data de 16 decembrie 2010, iar cu

privire la cererea de acordare a daunelor cominatorii a solicitat respingerea,

având în vedere caracterul său accesoriu față de capătul principal de cerere

care este neîntemeiat.

În acest

context faptic, înalta Curte, constată că problema de drept care trebuie

dezlegată în soluționarea recursului este aceea de a cerceta dacă cererea de

obligarea a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, formulată de

reclamant în fata instanței de fond, se încadrează în vreuna dintre ipotezele

reglementate de art. 274 alin. (1) și art. 275 C. proc. civ., astfel cum au

fost redate mai sus.

În ceea

ce privește condiția stabilită de art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în sensul

că partea care este obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să fie

„căzută în pretenții", înalta Curte constată că aceasta nu este

îndeplinită în ceea ce o privește pe Autoritatea Națională pentru Cetățenie.

Astfel, din

actele și lucrările dosarului rezultă situația netăgăduită de reclamant,

potrivit căreia, cererea acestuia de redobândire a cetățeniei române s-a

soluționat la data de 16 decembrie 2010, prin avizarea favorabilă de către

Comisie, aceasta fiind obligația de îndeplinit de către autoritatea pârâtă.

În acest

context, în mod corect, instanța de fond, prin sentința pronunțată, a constatat

că obiectul pretențiilor deduse judecății a fost realizat și că primele trei

capete de cerere trebuie respinse, pronunțând și soluția, ca atare. Dezlegarea

dată de către instanță primelor trei capete de cerere ale acțiunii, de

respingere a acestora, face imposibilă aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (1)

C. proc. civ., neputându-se reține o „cădere în pretenții" a pârâtului, având

în vedere că prin avizarea favorabilă a cererii de redobândire a cetățeniei,

înainte de primul termen de judecată practic instanța nu mai putea constata o

culpă a autorității reprezentată de „refuzul nejustificat" de a da curs

pretențiilor reclamantului.

Prin

urmare, demersul judiciar al reclamantului, în mod obiectiv nu a mai putut fi

finalizat printr-o hotărâre judecătorească de obligare a autorității pârâte la

satisfacerea pretențiilor deduse judecății și, prin urmare nici nu o putea

obliga pe aceasta la cheltuieli de judecată, aceasta neavând o atitudine

procesuală de opoziție sau de nerecunoaștere a dreptului pretins de reclamant.

Pe de altă

parte, atâta vreme cât prin prevederile art. 275 C. proc. civ., pârâtul care a

recunoscut pretențiile la prima zi de înfățișare nu poate fi obligat la plata

cheltuielilor de judecată, cu atât mai mult, faptul că cererea de redobândire a

cetățeniei române formulată de L.I. a fost soluționată favorabil la ședința

Comisiei, care a avut loc înainte de primul termen de judecată, constituie un

impediment la acordarea cheltuielilor de judecată.

În cauză

nu este incidență teza a 2-a a art. 275 C. proc. civ., referitoare la „punerea

în întârziere înainte de chemarea în judecată".

În

accepțiunea art. 275 C. proc. civ., punerea în întârziere poate fi făcută prin

modalitatea prevăzută de Codul civil și anume notificarea, iar din actele

dosarului rezultă că revenirile la cererea inițială invocate de reclamant în

susținerea pretențiilor, reprezintă de fapt cereri de completare a dosarului cu

documente necesare soluționării favorabile.

Oricum, față de specificitatea

acțiunii în contencios administrativ și raportat la obiectul acțiunii de se

constata un refuz nejustificat este discutabilă incidența în speță instituției

punerii în întârziere astfel cum este reglementată în dispozițiile generale ale

Codului civil.

Pentru aceste considerente, înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de L.I.

împotriva sentinței nr. 896 din 8 februarie 2011 a Curții de Apel București secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 9 februarie 2012.