ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 127/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Procedura în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 27 august 2010, reclamantul B.S.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie: a. Să se constate refuzul nejustificat al pârâtei de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române; b. Să fie obligată pârâta să procedeze la analizarea/avizarea cererii sale de redobândire a cetățeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanței; c. Să fie obligată pârâta să emită și să-i comunice, ulterior analizării cererii, Ordinul de redobândire a cetățeniei române, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la sediul ales în termen de maxim 30 zile de la data analizării/avizării cererii de redobândire a cetățeniei române (indiferent dacă avizul este pozitiv sau negativ), respectiv să îl programeze pentru depunerea jurământului de credință față de țară; d. Să fie obligată pârâta să plătească suma de 100 RON pe fiecare zi de întârziere cu titlu de daune interese de la data introducerii acțiunii și până la data comunicării Ordinului de redobândire a cetățeniei române.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a depus cererea de redobândire a cetățeniei române în data de 26 mai 2010 la Autoritatea Națională pentru Cetățenie, primind număr de dosar 20881/2010. Pe data de 30 iunie 2010 a depus cerere de urgentare a dosarului, solicitând informații concrete cu privire la modul în care se lucrează la cererea sa de redobândire a cetățeniei române, precum și comunicarea Ordinului de redobândire a cetățeniei române. Reclamantul a susținut că, de la momentul înregistrării cererii de redobândire și până în prezent, s-a interesat periodic cu privire la stadiul soluționării dosarului la biroul Informații din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie, primind de fiecare dată același răspuns invariabil, respectiv că dosarul se află în lucru.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind prematur introdusă, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 1661 din 4 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins excepția prematurității ca neîntemeiată, a admis în parte cererea formulată de reclamantul B.S., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie, a obligat pe pârâtă să analizeze cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii și să comunice reclamantului soluția, iar în cazul soluționării favorabile a cererii, să-l programeze în vederea depunerii jurământului, a respins capătul de cerere privind daunele interese ca neîntemeiat și a obligat pe pârâtă la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul a depus cererea de redobândire a cetățeniei române în data de 26 mai 2010 la Autoritatea Națională pentru Cetățenie, primind număr de Dosar 20881/2010, iar pe data de 30 iunie 2010, a depus cerere de urgentare a dosarului solicitând informații concrete cu privire la modul în care se lucrează la cererea sa, precum și comunicarea Ordinului de redobândire a cetățeniei române. Având în vedere faptul că au trecut mai mult de 5 luni de zile de la data înregistrării cererii reclamantului de redobândire a cetățeniei române, în baza art. 14 1 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991 modificată, Curtea a apreciat că se impune respingerea excepției prematurității ca neîntemeiată.

Pe de altă parte, a reținut judecătorul fondului, pârâta avea obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei române într-un termen care să nu depășească 5 luni de la data înregistrării cererii și, cum acest termen a fost depășit, în baza art. 14 1 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991 modificată, Curtea a admis în parte cererea. Însă, având în vedere că întârzierea pârâtei în soluționarea cererii reclamantului se datorează necesității obținerii informațiilor de la alte autorități pentru a putea soluționa cererea reclamantului, precum și față de volumul de activitate al pârâtei, ceea ce dovedește că pârâta nu a fost de rea-credință, în baza art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, Curtea a respins capătul de cerere privind daunele interese ca neîntemeiat.

În baza art. 274 și 276 C. proc. civ., Curtea a obligat pe pârâtă la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată către reclamant, având în vedere culpa procesuală a pârâtei, cât și faptul că cererea reclamantului a fost admisă în parte. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, atât reclamantul B.S., cât și pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie au declarat recurs. 3.1. Recursul declarat de reclamantul B.S.

Solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și admiterea cererii de obligare a pârâtei Autoritatea Națională pentru Cetățenie la plata integrală a cheltuielilor de judecată, recurentul susține că, deși instanța a reținut în mod corect culpa pârâtei în sensul depășirii termenului expres prevăzut de lege pentru analizarea dosarului de "cel mult 5 luni de zile", a argumentat greșit faptul că această întârziere s-ar datora necesității obținerii informațiilor de la alte autorități, precum și volumului mare de activitate, concluzionând că nu ar exista o rea-credință din partea autorității. Este adevărat, apreciază recurentul, că art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

îndreptățește instanța să cenzureze onorariile avocațiale, dar acest lucru se întâmplă doar în cazul unei disproporții vădite a acestora în raport cu valoarea pricinii și cu munca depusă iar, în cauză, atitudinea unei autorități a statului care nu și-a îndeplinit obligațiile în termen l-a determinat să cheltuiască o sumă considerabilă de bani. Pentru toate aceste motive, recurentul solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul obligării pârâtei la plata în integralitate a cheltuielilor de judecată constând în contravaloarea onorariului de avocat, a taxei de timbru și a timbrului judiciar. 3.3. Recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie Invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9, precum și de art. 304 1 C. proc.

civ., autoritatea pârâtă susține că dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, conform cărora "Președintele Comisiei pentru cetățenie, prin rezoluție, dispune fixarea termenului la care Comisia va verifica îndeplinirea condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei române potrivit art. 11, termen care nu va depăși 5 luni de la data înregistrării cererii", au fost interpretate și aplicate în mod greșit, din moment ce termenul de 5 luni prevăzut de textul de lege invocat este exclusiv pentru verificarea, de către Comisia pentru Cetățenie, a îndeplinirii condițiilor necesare redobândirii cetățeniei române, nefiind aplicabil altor proceduri, cum ar fi cea de avizare a cererii sau de emitere a ordinului de către președintele A.N.C.

Astfel, susține recurenta, deoarece termenul folosit în Legea nr. 21/1991 este „verifică" și nu „soluționează", concluzia ce se desprinde este aceea că instanța de fond a dat textului legal o interpretare greșită. În plus, chiar dacă s-ar aprecia că termenul de 5 luni prevăzut pentru verificarea îndeplinirii condițiilor este un termen imperativ, și nu de recomandare, depășirea acestuia nu ar putea fi imputată Autorității Naționale pentru Cetățenie, întrucât pentru analizarea cererilor privind redobândirea cetățeniei române, Comisia pentru cetățenie trebuie să aștepte relațiile pe care i le furnizează diverse instituții ale statului, iar în unele situații, chiar petenții sunt cei care determină întârzierea procedurilor prevăzute de legea cetățeniei, prin depunerea unui dosar incomplet.

Mai mult decât atât, învederează autoritatea recurentă, cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române, înregistrată la Secretariatul tehnic al Comisiei sub nr. 20881/RD/2010 a fost analizată și avizată pozitiv de Comisia pentru cetățenie în ședința din 16 martie 2011, iar ulterior, prin Ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie nr. 144/P din 18 martie 2011, cererea reclamantului a fost aprobată, urmând ca acesta să depună jurământul de credință prevăzut de art. 20 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată.

Așadar, susține recurenta, nu s-a produs o nesocotire a dispozițiilor legale ce reglementează procedura acordării cetățeniei, în cauza dedusă judecății fiind respectat termenul „rezonabil" în reglementarea dată de art. 41 din Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale și în interpretarea Recomandării/Rec/C.M./2007/7, neexistând o eventuală lentoare imputabilă în derularea procedurilor specifice cererilor de redobândire a cetățeniei române, cererea neputând fi analizată din motive obiective, independente de voința Autorității Naționale pentru Cetățenie. Prin urmare, nu se putea reține în sarcina A.N.C. un refuz nejustificat de soluționare a cererii de redobândire a cetățeniei române în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum în mod eronat a considerat instanța de fond.

4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenți și a dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate, pentru considerentele expuse în continuare. 4.1. În ceea ce privește recursul declarat de reclamantul B.S. Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxele de procedură și impozitul proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut. Judecătorii au însă dreptul, conform alin. (3) al aceluiași articol, să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Prin urmare, pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată, trebuie să se afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenții, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, cheltuielile de judecată vor cuprinde taxele de timbru și de procedură, plata experților, onorariile de avocat etc., dar numai cele strict necesare pentru buna desfășurare a judecății. Pentru ca aceste cheltuieli să fie acordate de către instanță, partea care a câștigat procesul trebuie să dovedească că le-a făcut. Este adevărat că din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamantul a făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate cu susținerea intereselor în fața instanței de fond, în cuantum de 3.360 RON.

Însă, Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că „judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților…, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”. Onorariile avocaților sunt negociabile și se stabilesc prin contractul de asistență juridică, însă acest contract nu este opozabil terților în proces și ca atare, în raport de natura litigiului și după criteriile prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanța poate majora sau micșora, nu onorariul avocatului, ci suma pe care o va include în cheltuielile de judecată cu titlu de onorariu de avocat.

În acest sens, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 401/2005, a recunoscut dreptul instanței de judecată de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial cuvenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse. Cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat solicitat de către reclamant, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a făcut aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. și a redus cheltuielile de judecată la suma de 2.000 RON. Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere și soluția pronunțată de instanța de fond, care a admis numai în parte acțiunea reclamantului.

4.2. În ceea ce privește recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că reclamantul B.S. a înregistrat cererea de redobândire a cetățeniei române la data de 26 mai 2010, a formulat cererea de chemare în judecată la data de 27 august 2010, a primit avizul pozitiv din partea Comisiei pentru cetățenie la data de 16 martie 2011, iar Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie a emis în favoarea reclamantului, la data de 18 martie 2011, Ordinul de redobândire a cetățeniei române nr. 144/P. Față de situația de fapt existentă, nesoluționarea cererilor de redobândire a cetățeniei până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, având în vedere cauzele obiective, nu poate fi calificată ca un refuz nejustificat, în sensul Legii contenciosului administrativ.

Așa cum corect a reținut și instanța de fond, reclamantul s-a adresat în mai multe rânduri, solicitând redobândirea cetățeniei române, în temeiul Legii nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Problema care se impune a fi rezolvată în cauza de față este legată de termenul în care autoritățile române trebuie să soluționeze cererile de redobândire a cetățeniei române. Potrivit art. 14 1 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, autoritățile române trebuie să soluționeze cererea în 5 luni. Art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, stabilește că: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

Doctrina europeană a arătat că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret. Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile. În cauza de față, autoritatea pârâtă nu a respectat termenul de soluționare, respectiv 5 luni de la înregistrarea cererii.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, nu este fondat. După cum se constată, sentința recurată cuprinde mențiunile prevăzute la art. 261 pct. 5 C. proc. civ., fiind expuse în considerente atât motivele de fapt, cât și cele de drept care au format convingerea instanței în ceea ce privește soluția pronunțată în cauză, iar instanța de recurs este în măsură să-și exercite controlul judiciar asupra acesteia. Susținerile recurentei-pârâte în sensul că nu se poate reține culpa sa procesuală, potrivit art. 274 - 276 C. proc.

civ., întrucât nu a contestat pretențiile reclamantului, iar acțiunea a fost admisă în parte, nu pot fi primite, atâta timp cât reclamantul a sesizat instanța ca urmare a conduitei pârâtei care nu a soluționat până la data de 27 august 2010 (data introducerii acțiunii la Curtea de apel) cererea de redobândire a cetățeniei formulată la data de 26 mai 2010. Pe cale de consecință, cheltuielile de judecată avansate de reclamant au fost determinate de conduita culpabilă a autorității publice chemate în judecată, iar avizarea cererii de redobândire a cetățeniei române la data de 16 martie 2011 și emiterea Ordinului de redobândire a cetățeniei române nr. 144/P la data de 18 martie 2011 nu reprezintă cauze exoneratoare de răspundere.

Culpa autorității pârâte a fost dovedită, întrucât aceasta trebuia să depună toate diligențele pentru a verifica stadiul cererii de redobândire a cetățeniei române și ulterior, să comunice un răspuns în conformitate cu dispozițiile legale. Prin urmare, instanța de control judiciar va menține dispoziția instanței de fond privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursurile formulate în cauză, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de B.S. și de Autoritatea Națională pentru Cetățenie împotriva Sentinței civile nr. 1661 din 4 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2012. Procesat de GGC - LM