ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.10.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4861/2011

HOTĂRÂRE
20.10.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4861/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

A

supra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

P

rin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta

P.N. a chemat în judecată pe pârâta

Autoritatea Națională

Pentru Cetățenie,

solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate refuzul

nejustificat al pârâtei de a-i soluționa

cererea de redobândire a

cetățeniei române, să fie obligată pârâta să procedeze la analizarea/avizarea

cererii sale de redobândire a cetățeniei române

în termen de

maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanței;

să fie obligată pârâta să-i emită și să-i comunice, ulterior analizării

cererii, Ordinul de redobândire a cetățeniei române

prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la sediul

ales

în termen de maxim 30 zile de la data analizării/avizării cererii de

redobândire a cetățeniei române  respectiv să o

programeze pentru depunerea jurământului de credință față de

țară

în maxim 30  zile  de  la data emiterii  ordinului  de

redobândire a cetățeniei române.

Totodată, reclamanta a solicitat obligarea

pârâtei la plata sumei de 100 lei pe fiecare zi de întârziere cu titlu de daune

interese de la data

introducerii acțiunii

și până la data comunicării Ordinului de redobândire a

cetățeniei române.

Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea

Națională pentru Cetățenie a

solicitat

respingerea acțiunii formulate ca neîntemeiată, arătând că cererea

reclamantei

de redobândire a cetățeniei române a fost înregistrată la

secretariatul Comisiei pentru Cetățenie sub nr.

6564/RD/2010 în data de

03 martie

2010, iar în data de 07 octombrie 2010, constatând îndeplinite cerințele

legale,

Comisia a avizat pozitiv cererea.

Prin Sentința nr. 4625 din 19

noiembrie 2010, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanta  P.N.

, în contradictoriu cu

pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie,

obligând pârâta să efectueze demersurile necesare pentru programarea

reclamantei în vederea depunerii jurământului de credință și a respins ca

rămase fără obiect capetele de cerere privind constatarea

refuzului

nejustificat al pârâtei de soluționare a cererii de

redobândire a cetățeniei române, obligarea pârâtei la analizarea/avizarea

cererii de redobândire a cetățeniei române și de emitere a Ordinului de

redobândire a cetățeniei române.

Totodată, Curtea de apel a admis

excepția netimbrării capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata de

daune interese și anulează ca netimbrat acest capăt de cerere.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în esență, că din analiza actelor de la dosar rezultă

că cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române a fost avizată

pozitiv la data de 07 octombrie 2010, iar la data de 04 noiembrie 2010

Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie a emis Ordinul de

redobândire a cetățeniei române nr. 190/P din 04 noiembrie 2010, astfel încât

cererile reclamantei de a se constata refuzul nejustificat al pârâtei de

soluționare a cererii de redobândire a cetățeniei române, obligarea pârâtei la

analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetățeniei române și de emitere a

Ordinului de redobândire a cetățeniei române sunt rămase fără obiect.

Cu privire la capătul de cerere

privind obligarea pârâtei să efectueze demersurile necesare pentru programarea

reclamantei în vederea depunerii jurământului de credință, prima instanță a

constatat că sunt aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr.

21/1991 republicată și modificată, pârâta fiind obligată să efectueze

demersurile necesare pentru programarea reclamantei în vederea depunerii

jurământului de credință.

Referitor la capătul de cerere privind

obligarea pârâtei la plata daunelor interese, instanța de fond , constatând că

nu a fost achitată taxa de timbru, a apreciat ca fiind întemeiată excepția

netimbrării acestui capăt de cerere.

Împotriva sentinței civile pronunțate

de Curtea de apel a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională Pentru

Cetățenie, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

Recurenta-pârâtă critică sentința

instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că în mod

greșit, Curtea de Apel București, a ignorat dispozițiile art. 20 alin. (6) din

Legea nr. 21/1991 care reglementează procedura emiterii și comunicării

ordinului de redobândire a cetățeniei române în cazul reclamantei care

domiciliază în Republica Moldova și nu în România.

Se arată că în cazul reclamantei sunt

aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (6) din Legea nr. 21/1991 republicată și

în consecință efectuarea demersurilor în vederea programării pentru depunerea

jurământului, cade în sarcina misiunii diplomatice din țara de domiciliu

Republica Moldova și nu  autorității române. Aceasta deoarece reclamanta a

solicitat redobândirea cetățeniei române, cu menținerea domiciliului în

străinătate, situație reconfirmată și ca urmare a cererii depuse în termen de 3

luni de la data comunicării ordinului.

Analizând recursul declarat, în raport

de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca fondat, în cauză fiind îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sentința atacată fiind

dată cu aplicarea greșită a legii în ceea ce privește soluția de admitere în

parte a acțiunii.

Prin hotărârea pronunțată, instanța de

fond în mod greșit a interpretat și aplicat legea, admițând în parte acțiunea

reclamantei, prin obligarea pârâtei, Autoritatea Națională pentru Cetățenie, „la

efectuarea demersurilor necesare pentru programarea reclamantului în vederea

depunerii jurământului ".

După înregistrarea cererii de

redobândire a cetățeniei române la secretariatul tehnic al Comisiei pentru

Cetățenie, potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (2) și (3) din Legea 21/1991,

republicată, ..președintele Comisiei, prin rezoluție, stabilește termenul la

care se va dezbate cererea de acordare sau redobândire a cetățeniei, dispunând

totodată solicitarea de relații de la orice autorități cu privire la

îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) si e)".

In conformitate cu prevederile art. 18

și 19 din Legea cetățeniei române, avizând cererea „ Comisia va întocmi un

raport în care va menționa întrunirea condițiilor legale pentru acordarea sau,

după caz, redobândirea cetățeniei, raport care, însoțit de cererea de acordare

ori de redobândire a cetățeniei, va fi înaintat președintelui Autorității

Naționale pentru Cetățenie". Acesta, „constatând îndeplinite condițiile

prevăzute de prezenta lege, emite ordinul de acordare sau de redobândire a

cetățeniei române, după caz. Ordinul .de acordare sau de redobândire a cetățeniei

române se comunică solicitantului, prin scrisoare recomandata cu confirmare de

primire, de îndată, de la data emiterii ordinului".

Potrivit art. 20, „cetățenia română se

acordă sau se redobândește la data depunerii jurământului de credință iar în

termen de 3 luni de la data comunicării ordinului președintelui Autorității

Naționale pentru Cetățenie de acordare sau redobândire a cetățeniei romanei

persoanele cărora li s-a acordat sau care au redobândit cetățenia română vor

depune jurământul de credința fata de România ".

Prin dispozițiile art. 20 alin. (6),

ignorate de către instanța de fond, legiuitorul a prevăzut că „ persoana care a

obținut cetățenia română în condițiile prevăzute la art. 10 si art. 11, cu

menținerea domiciliului in străinătate, va depune jurământul de credință în

fața șefului misiunii diplomatice sau al oficiului consular al României din

tara în care domiciliază, în termenul prevăzut la alin. (2). In acest caz,

certificatul de cetățenie română va fi eliberat de șeful misiunii diplomatice

sau al oficiului consular respectiv".

Prin urmare, efectuarea demersurilor

în vederea programării pentru depunerea jurământului cade în sarcina misiunii

diplomatice din țara de domiciliu, și nu a Autorității Naționale pentru

Cetățenie. Subliniem faptul că recurenta-pârâtă. Autoritatea Națională pentru

Cetățenie, a parcurs toate etapele prevăzute de lege în cadrul procedurii de

soluționare a cererii de redobândire a cetățeniei române formulate de către

intimata-reclamantă , inclusiv în sensul emiterii și comunicării ordinului

privind aprobarea redobândirii cetățeniei române.

Întrucât reclamanta a solicitat

redobândirea cetățeniei române cu menținerea domiciliului în străinătate, va

depune jurământul de credință față de România în fața șefului misiunii

diplomatice a României din Republica Moldova, în conformitate cu prevederile

art. 20 alin. (6) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată , cu

modificările și completările ulterioare.

Așadar, instanța de fond, în mod

netemeinic și nelegal, în ciuda dispozițiilor legale menționate anterior, a

dispus obligarea Autorității Naționale pentru Cetățenie „la efectuarea

demersurilor necesare pentru programarea reclamantei în vederea depunerii

jurământului ", în condițiile în care această sarcină, potrivit Legii

21/1991, așa cum a fost modificată și completată, nu revine recurentei-pârâte

Autoritatea Națională pentru Cetățenie, ci misiunii diplomatice din țara de

domiciliu a intimatei-reclamante  P.N., ca urmare a cererii formulate în acest

sens de către intimata-reclamantă în termen de 3 luni de la data comunicării

ordinului.

Cele solicitate de intimata-reclamantă

prin acțiune și admise de instanța de fond sunt lipsite de temei legal deoarece

dispozițiile art. 20 alin.  (6) din Legea nr. 21/1991 republicată nu permite

depunerea jurământului de credință decât în fața misiunii diplomatice sau al

Oficiului consular al României din țara în care domiciliază. Iar în cauză

intimata-reclamantă nu și-a schimbat domiciliul din Republica Moldova în

România pentru a avea competență autoritatea pârâtă privind depunerea

jurământului de credință și eliberarea certificatului de cetățenie română.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în

baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va admite recursul și va modifica

sentința atacată în sensul că va înlătura dispozițiile privind obligarea

pârâtei să efectueze demersurile pentru programarea reclamantei în vederea

depunerii jurământului.

Admite recursul declarat de

Autoritatea Națională pentru Cetățenie împotriva sentinței nr. 4625 din data de

19 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința recurată în sensul

că înlătură dispozițiile privind obligarea pârâtei să efectueze demersurile

pentru programarea reclamantei în vederea depunerii jurământului.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 octombrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-10-11
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4646/2011
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamanții A.S. și A.D. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie constatarea refuzului n
ÎCCJ 2011-10-25
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4919/2011
Prin Sentința nr. 659 din 31 ianuarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins ca rămasă fără obiect acțiunea formulată de reclamanta C.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Nați
ÎCCJ 2011-06-10
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3409/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta C.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naționala Pentru Cetățe
ÎCCJ 2012-10-16
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4154/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta I.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie constatarea refuzului nejustificat
ÎCCJ 2011-11-24
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5616/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta N.S. a chemat în judecată pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie solicitând constatarea refuzului nejustificat
Sursă