ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3409/2011

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta C.V. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naționala Pentru Cetățenie, să se constate

refuzul nejustificat al pârâtei de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei

romane; să fie obligată pârâta să procedeze la analizarea/avizarea cererii de

redobândire a cetățeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea

irevocabila a hotărârii instanței; obligarea pârâtei să emită și comunice,

ulterior analizării cererii, ordinul de redobândire a cetățeniei romane prin

scrisoare recomandata cu confirmare de primire la sediul ales in termen de

maxim 30 zile de la data analizării/avizării cererii de redobândire a

cetățeniei române respectiv să îl programeze pentru depunerea jurământului de

credință față de țară în maxim 30 zile de la data emiterii ordinului de

redobândire a cetățeniei române; să fie obligată pârâta să-i plătească suma de

100 RON pe fiecare zi de întârziere cu titlu de daune interese de la data

introducerii acțiunii și până la data primirii Ordinului de redobândire a

cetățeniei române;

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a depus cererea de redobândire a

cetățeniei române pe data de 17 martie 2010 la Autoritatea Naționala pentru

Cetățenie, iar cererea sa nu a fost soluționată încă, fiind astfel depășit

termenul de 5 luni de zile.

Prin

sentința nr. 4786 din 29 noiembrie 2010, Curtea de Apel București a admis, în

parte, acțiunea formulată de reclamanta C.V., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea

Națională pentru Cetățenie, obligând pârâta să analizeze cererea de redobândire

a cetățeniei române, să emită ordinul de soluționare a acestei cereri și să îl

comunice reclamantului la domiciliul procesual ales.

Totodată,

instanța a respins ca neîntemeiat, capătul de cerere privind daunele interese

de întârziere și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 8,30 RON

cheltuieli de judecată.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență că reclamanta a

depus cererea de redobândire a cetățeniei române pe data de 17 martie 2010 la

Autoritatea Națională pentru Cetățenie, din analiza actelor de la dosar rezultă

faptul că cererea formulată de către reclamantă nu a fost încă soluționată de

către Comisie în sensul avizării pozitive sau negative, deși potrivit disp.

art. 16 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/1991, republicată, termenul maxim în

care comisia trebuie să analizeze cererea este de 5 luni.

S-a mai

arătat în considerentele sentinței atacate că, în cauză, sunt întrunite

cerințele prevăzute de art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. i), n) și o),

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, privind existența unui refuz

nejustificat din partea autorității publice pârâte de a soluționa prin ordin

cererea formulată de către reclamant, fiind depășit termenul de 5 luni prevăzut

de lege în acest sens, deși reclamanta a înțeles să se adreseze cu cerere de

revenire la cererea inițial formulată prin care a solicitat pârâtei să îi fie

soluționată cererea de redobândire a cetățeniei.

Concluzionând,

instanța de fond a apreciat ca fiind neîntemeiat ultimul capăt de cerere, având

în vedere dispozițiile art. 18 și art. 24-25 din Legea nr. 554/2004, reclamanta

având posibilitatea ca să solicite aplicarea amenzilor și stabilirea despăgubirilor

între data de la care autoritatea pârâtă urma a executa această hotărâre și

data la care o va executa efectiv.

Împotriva

hotărârii instanței de fond pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie a

declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În

motivarea recursului se arată că hotărârea primei instanțe este dată cu

aplicarea și interpretarea greșită a legii, întrucât în mod greșit instanța de

fond a constatat refuzul nejustificat al Autorității Naționale pentru Cetățenie

privind emiterea ordinului de soluționare a cererii de redobândire a cetățeniei

române și a obligat pârâta la analizarea cererii de redobândire a cetățeniei

române, câtă vreme instituția pârâtă a emis, la data de 04 octombrie 2010,

adresa prin care a solicitat reclamantei completarea dosarului.

A mai

arătat recurenta că legiuitorul nu a prevăzut un termen expres pentru emiterea

ordinului, iar comunicarea acestuia se va face solicitantului de îndată, de la

data emiterii.

S-a mai

arătat că , în mod greșit, instanța de fond a obligat pârâta să comunice

reclamantei ordinul de soluționare, în condițiile în care acest ordin nu a fost

emis.

Concluzionând,

recurenta-pârâtă critică sentința de fond și sub aspectul acordării

cheltuielilor de judecată , în condițiile în care, în cauza dedusă judecății nu

există elementele necesare reținerii vreunei culpe procesuale în sarcina

pârâtei.

Examinând

cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului precum

și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a

ajunge la această soluție Înalta Curte a avut în vedere considerentele în

continuare arătate.

În speță,

nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304

1

C. proc.

civ., în vederea casării sau modificării hotărârii deoarece prima instanță a

reținut corect situația de fapt în raport cu materialul probator administrat și

a realizat o încadrare juridică adecvată.

În cauza

dedusă judecății, reclamanta s-a adresat pârâtei cu cerere de redobândire a

cetățeniei române în data de 17 martie 2010 manifestându-și stăruința în

redobândirea cetățeniei române, în conformitate cu dispozițiile Legii nr.

21/1991, însă răspunsul primit a fost de fiecare dată, că dosarul se află în

lucru.

În ceea ce

privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat

recurenta-pârâtă, acesta este nefondat, sentința atacată fiind dată cu

aplicarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 21/1991 republicată, în special a

dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit. c) din lege, conform cărora" Comisia

va verifica îndeplinirea condițiilor necesare acordării sau redobândirii

cetățeniei române într-un termen care nu va depăși 5 luni de la data

înregistrării cererii."

Înalta

Curte nu poate primi apărările formulate de recurentă privind faptul că

legiuitorul nu prevede un termen expres pentru emiterea ordinului, câtă vreme

verificarea îndeplinirii condițiilor necesare acordării sau redobândirii

cetățeniei trebuie să se încadreze în 5 luni de la data înregistrării cererii,

iar instituția recurentă ar fi trebuit să depună toate diligentele pentru

rezolvarea situației create

conform obligațiilor

legale care îi revin, principala sa îndatorire fiind îndeplinirea atribuțiilor

sale cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Împrejurarea

că legea specială nu prevede un termen pentru emiterea ordinelor nu poate încuraja

autoritatea competentă, în tergiversarea soluționării dosarelor de redobândire

a cetățeniei române, raportat la dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană

asupra Cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de

România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M. Of. nr. 490 din 9 iulie 2002,

dispoziții conform cărora se impune fiecărui stat să facă astfel încât să

examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea,

pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de

cetățenie.

Din

analiza actelor de la dosar, Înalta Curte constată că cererea reclamantei nu a

fost soluționată nici la această dată, în sensul avizării pozitive sau

negative, deși potrivit art. 16 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/1991,

termenul maxim în care comisia urma a analiza cererea era de 5 luni și a

început să curgă de la data 17 martie 2010, fapt de natură a atrage incidența

dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. i), n), o) și art. 2

alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și de a crea o stare de incertitudine cu

privire la existența și exercitarea drepturilor intimatei - reclamante.

Înalta

Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei

române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speță

în ritmul și potrivit precauțiilor pe care le consideră necesare, însă acest

drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor și libertăților

fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum și în convențiile

internaționale la care România este parte.

Astfel

fiind, Înalta Curte constată că, față de împrejurarea că autoritatea pârâtă nu

a soluționat cererea de redobândire a cetățeniei române formulată de

reclamantă, susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi

primite, iar instanța de fond , în mod corect a reținut că reclamanta a fost

prejudiciată prin nesoluționarea cererii sale, în sensul art. 2 alin. (1) lit.

i) din Legea nr. 554/2004 și a obligat pârâta să analizeze cererea de

redobândire a cetățeniei române, să emită ordinul de soluționare a cererii și

să-l comunice reclamantei.

Referitor

la critica privind cheltuielile de judecată, Înalta Curte constată această

critică este nefondată, instanță de fond în mod corect a obligat pârâtul la

plata cheltuielilor de judecată conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ.,

potrivit cărora cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în

pretenții.

Pentru

considerentele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)

teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004,

modificată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Cetățenie împotriva Sentinței

nr. 4786 din 29 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VlII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 10 iunie 2011.