ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 87/2012

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 7582/2/2010, reclamantul R.R., a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Cetățenie și E.N.E., în calitate de președinte al Autorității Naționale Pentru Cetățenie constatarea refuzului nejustificat al pârâților de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române; obligarea pârâților să procedeze la analizarea/avizarea cererii sale de redobândire a cetățeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanței; obligarea pârâților să-i comunice, ulterior analizării cererii, ordinul de redobândire a cetățeniei române prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la sediul ales, în termen de maxim 30 de zile de la data analizării/avizării cererii de redobândire a cetățeniei române (indiferent dacă acesta este pozitiv sau negativ), respectiv să îl programeze pentru depunerea jurământului de credință față de tară în maxim 30 de zile de la data emiterii ordinului de redobândire a cetățeniei române; obligarea pârâților la plata sumei de 100 lei pe fiecare zi de întârziere cu titlu de daune interese, de la data introducerii acțiunii și până la data primirii ordinului de redobândire a cetățeniei române.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, următoarele: A depus cererea de redobândire a cetățeniei române la Autoritatea Națională pentru Cetățenie la data de 19 mai 2010, primind număr de Dosar nr. 19168/RD/2010. La data de 09 iunie 2010 a depus cerere de urgentare a soluționării dosarului, solicitând informații concrete cu privire la modul în care se lucrează la cererea sa de redobândire a cetățeniei române, respectiv soluționarea acesteia, comunicarea datei la care aceasta urmează a fi analizată de Comisia pentru cetățenie, primind de fiecare dată același răspuns, respectiv că dosarul se află în lucru și că trebuie să aibă răbdare.

Având în vedere prevederile art. 141 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, modificată, conform cărora: „Comisia va verifica îndeplinirea condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei române într-un termen care nu va depăși 5 luni de la data înregistrării cererii", precum și prevederile art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei, reclamantul a solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâților de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române și să se dispună obligarea acestora să procedeze la soluționarea/avizarea cererii în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

În ceea ce privește al treilea capăt de cerere, reclamantul a solicitat să fie admis, având în vedere faptul că, în concret, la Autoritatea Națională pentru Cetățenie s-a format o adevărată practică, în sensul că după ce dosarele primesc aviz pozitiv se emite ordinul de redobândire a cetățeniei române într-un termen deosebit de lung, de aproximativ 7-8 luni de zile, în condițiile în care prevederile art. 18 din Legea nr. 21/1991 erau și sunt foarte clare, sub aspectul obligației de comunicare a ordinului, de îndată, de la data emiterii. În lipsa unui termen expres prevăzut de lege pentru emiterea ordinului, reclamantul a apreciat că trebuie emis în cel mult 30 de zile, cu atât mai mult cu cât etapa laborioasă în care sunt analizate toate actele și se solicită avizele de la instituțiile abilitate este de maxim 5 luni de zile, în conformitate cu art. 141 din lege.

Referitor la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la programarea pentru depunerea jurământului de credință față de tară, reclamantul a invocat prevederile art. 19 din lege, precum și faptul că de cele mai multe ori nu se respectă termenul prevăzut de acest text de lege. În privința capătului de cerere având ca obiect acordarea de daune interese, reclamantul a menționat că prin admiterea acestuia s-ar realiza o reparație echitabilă, ca urmare a prejudiciului suferit, cu atât mai mult cu cât această instituție a fost creată tocmai pentru a determina îndeplinirea obligației. Prin întâmpinarea formulată la data de 10 februarie 2011, pârâtele au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 2326 din 24 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea astfel cum a fost precizată de reclamantul R.R., a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie să procedeze la analizarea/ avizarea cererii reclamantului de redobândire a cetățeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanței, a respins în rest acțiunea precizată, ca neîntemeiată și a obligat pârâta la plata sumei de 4,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Examinând susținerile reclamantului, prin raportare la dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, Curtea a reținut că la data sesizării instanței (31 august 2010), termenul de maxim 5 luni prevăzut de aceste dispoziții legale, pentru verificarea îndeplinirii condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei române de Comisia pentru cetățenie, nu era împlinit, raportat la data depunerii cererii, care este 19 mai 2010, însă acest termen s-a împlinit la data de 19 octombrie 2010, fără ca pârâta să fi procedat la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetățeniei române formulată de reclamant. Prin urmare, s-a apreciat că în cauză se impune a fi reținută nesoluționarea în termenul legal a cererii de redobândire a cetățeniei române formulată de reclamant.

Instanța a respins acțiunea precizată, ca neîntemeiată, în privința capetelor de cerere având ca obiect obligarea la comunicarea ordinului și programarea pentru depunerea jurământului de credință față de țară, motivat de faptul că nu poate fi vorba de nesoluționarea unei cereri, potrivit art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, sau de existența unui refuz nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din acest act normativ, atât timp cât obligațiile de comunicare a ordinului și de programare pentru depunerea jurământului de credință, invocate de reclamant, nu pot fi aduse la îndeplinire în lipsa emiterii ordinului de redobândire a cetățeniei române. Or, în cauza dedusă judecății nu s-a solicitat și obligarea pârâtelor la emiterea ordinului de redobândire a cetățeniei române.

Instanța reținând culpa procesuală a pârâtei Autoritatea Națională pentru Cetățenie, în raport de pretențiile admise, în temeiul art. 274 C. proc. civ., a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 4,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Autoritatea Națională pentru Cetățenie criticând soluția pronunțată ca netemeinică și nelegală. Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate și pe cale de consecință, rejudecând cauza în fond respingerea tuturor capetelor de cerere din acțiunea introductivă formulată de reclamant. Înalta Curte de Casație si Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 299 raportate la art. 4 pct. l C. proc.

civ., analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul formulat ca nefondat, pentru considerentele ce urmează: În conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, cetățenii moldoveni de naționalitate română pot depune cererile de redobândire a cetățeniei române împreună cu actele aferente, la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României în străinătate, în condițiile în care au reședința sau domiciliul în străinătate. Înalta Curte a constatat că reclamantul s-a adresat în mai multe rânduri pârâtei, manifestându-și stăruința în redobândirea cetățeniei române, însă cererea sa înregistrată la Autoritatea Națională pentru Cetățenie a rămas fără soluționare efectivă, împrejurare care este de natură a-l afecta pe acesta în soluționarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. l din Legea nr. 554/2004.

înalta Curte reține că în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului se constată că prin Convenție se apără drepturi concrete și efective, iar orice ingerință în drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menținerii unui just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială și exorbitantă (cauza S. și L.; cauza Străin și alții împotriva Român iei). Or, din această perspectivă înalta Curte reține că nesoluționarea cererii intimatului-reclamant, indiferent de motivația autorității recurente ar echivala cu o vătămare a acestuia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea redobândirii cetățeniei române.

Principiul legalității înseamnă, înainte de toate, existența unor norme de drept intern, suficient de accesibile și previzibile, or în cauza de față Legea nr. 21/1991 a stabilit procedura ce trebuie urmată în cazul cererilor de redobândire a cetățeniei române. Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudență sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului, luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru persoana interesată( cauza F. împotriva Franței și cauza H. împotriva Republicii Cehe).

În opinia Înaltei Curți litigiul născut între reclamant și autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate deosebită, iar nesoluționarea cererii adresate instituție pârâte este de natură a crea o vătămare a reclamantului într-un drept prevăzut de lege, drept la care acesta privește cu speranță legitimă. Înalta Curte are în vedere, la stabilirea caracterului rezonabil al perioadei de soluționare a cererii, stadiul în care se află la acest moment cererea reclamantului. Or, instituția recurentă a fost în culpă pentru nesoluționarea până la acea dată a cererii reclamantului și trebuia să-și ia toate diligentele pentru a verifica stadiul cererii intimatului-reclamant, căci nu poate fi imputată instanței soluționarea cu celeritate a cererii, în condițiile în care vătămarea a fost dovedită.

Orice amânare în soluționarea cererii reclamantului ar fi însemnat depășirea termenului rezonabil avut în vedere de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De asemenea, înalta Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speță în ritmul și potrivit precauțiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum și în actele internaționale. În privința capetelor de cerere având ca obiect obligarea la comunicarea ordinului și programarea pentru depunerea jurământului de credință, se apreciază că instanța de fond a argumentat în mod judicios soluția de respingere a acestora.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Cetățenie împotriva sentinței nr. 2326 din 24 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2012.