ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 87/2012

Asupra

recursului de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

sub nr. 7582/2/2010, reclamantul R.R., a solicitat în contradictoriu cu

pârâtele Autoritatea Națională pentru Cetățenie și E.N.E., în calitate de

președinte al Autorității Naționale Pentru Cetățenie constatarea refuzului

nejustificat al pârâților de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei

române; obligarea pârâților să procedeze la analizarea/avizarea cererii sale de

redobândire a cetățeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii instanței; obligarea pârâților să-i comunice, ulterior

analizării cererii, ordinul de redobândire a cetățeniei române prin scrisoare

recomandată cu confirmare de primire la sediul ales, în termen de maxim 30 de

zile de la data analizării/avizării cererii de redobândire a cetățeniei române

(indiferent dacă acesta este pozitiv sau negativ), respectiv să îl programeze

pentru depunerea jurământului de credință față de tară în maxim 30 de zile de

la data emiterii ordinului de redobândire a cetățeniei române; obligarea

pârâților la plata sumei de 100 lei pe fiecare zi de întârziere cu titlu de

daune interese, de la data introducerii acțiunii și până la data primirii ordinului

de redobândire a cetățeniei române.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, următoarele:

A depus cererea

de redobândire a cetățeniei române la Autoritatea Națională pentru Cetățenie la

data de 19 mai 2010, primind număr de Dosar nr. 19168/RD/2010.

La data de 09

iunie 2010 a depus cerere de urgentare a soluționării dosarului, solicitând

informații concrete cu privire la modul în care se lucrează la cererea sa de

redobândire a cetățeniei române, respectiv soluționarea acesteia, comunicarea

datei la care aceasta urmează a fi analizată de Comisia pentru cetățenie,

primind de fiecare dată același răspuns, respectiv că dosarul se află în lucru

și că trebuie să aibă răbdare.

Având în vedere

prevederile art. 141 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, modificată,

conform cărora: „Comisia va verifica îndeplinirea condițiilor necesare

acordării sau redobândirii cetățeniei române într-un termen care nu va depăși 5

luni de la data înregistrării cererii", precum și prevederile art. 10 din

Convenția Europeană asupra cetățeniei, reclamantul a solicitat să se constate

refuzul nejustificat al pârâților de a-i soluționa cererea de redobândire a

cetățeniei române și să se dispună obligarea acestora să procedeze la

soluționarea/avizarea cererii în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii.

În ceea ce

privește al treilea capăt de cerere, reclamantul a solicitat să fie admis,

având în vedere faptul că, în concret, la Autoritatea Națională pentru

Cetățenie s-a format o adevărată practică, în sensul că după ce dosarele

primesc aviz pozitiv se emite ordinul de redobândire a cetățeniei române

într-un termen deosebit de lung, de aproximativ 7-8 luni de zile, în condițiile

în care prevederile art. 18 din Legea nr. 21/1991 erau și sunt foarte clare,

sub aspectul obligației de comunicare a ordinului, de îndată, de la data

emiterii.

În lipsa unui

termen expres prevăzut de lege pentru emiterea ordinului, reclamantul a

apreciat că trebuie emis în cel mult 30 de zile, cu atât mai mult cu cât etapa

laborioasă în care sunt analizate toate actele și se solicită avizele de la

instituțiile abilitate este de maxim 5 luni de zile, în conformitate cu art. 141

din lege.

Referitor la

capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la programarea pentru depunerea

jurământului de credință față de tară, reclamantul a invocat prevederile art. 19

din lege, precum și faptul că de cele mai multe ori nu se respectă termenul

prevăzut de acest text de lege.

În privința

capătului de cerere având ca obiect acordarea de daune interese, reclamantul a

menționat că prin admiterea acestuia s-ar realiza o reparație echitabilă, ca

urmare a prejudiciului suferit, cu atât mai mult cu cât această instituție a

fost creată tocmai pentru a determina îndeplinirea obligației.

Prin întâmpinarea

formulată la data de 10 februarie 2011, pârâtele au solicitat respingerea

acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința nr.

2326 din 24 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea astfel cum a fost precizată de

reclamantul R.R., a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie să

procedeze la analizarea/ avizarea cererii reclamantului de redobândire a

cetățeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a

hotărârii instanței, a respins în rest acțiunea precizată, ca neîntemeiată și a

obligat pârâta la plata sumei de 4,3 lei cheltuieli de judecată către

reclamant.

Examinând

susținerile reclamantului, prin raportare la dispozițiile art. 16 alin. (2) lit.

c) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, Curtea a reținut că la

data sesizării instanței (31 august 2010), termenul de maxim 5 luni prevăzut de

aceste dispoziții legale, pentru verificarea îndeplinirii condițiilor necesare

acordării sau redobândirii cetățeniei române de Comisia pentru cetățenie, nu

era împlinit, raportat la data depunerii cererii, care este 19 mai 2010, însă

acest termen s-a împlinit la data de 19 octombrie 2010, fără ca pârâta să fi

procedat la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetățeniei române

formulată de reclamant.

Prin urmare,

s-a apreciat că în cauză se impune a fi reținută nesoluționarea în termenul

legal a cererii de redobândire a cetățeniei române formulată de reclamant.

Instanța a

respins acțiunea precizată, ca neîntemeiată, în privința capetelor de cerere

având ca obiect obligarea la comunicarea ordinului și programarea pentru

depunerea jurământului de credință față de țară, motivat de faptul că nu poate

fi vorba de nesoluționarea unei cereri, potrivit art. 2 alin. (1) lit. h) din

Legea nr. 554/2004, sau de existența unui refuz nejustificat, în sensul art. 2 alin.

(1) lit. i) din acest act normativ, atât timp cât obligațiile de comunicare a

ordinului și de programare pentru depunerea jurământului de credință, invocate

de reclamant, nu pot fi aduse la îndeplinire în lipsa emiterii ordinului de

redobândire a cetățeniei române. Or, în cauza dedusă judecății nu s-a solicitat

și obligarea pârâtelor la emiterea ordinului de redobândire a cetățeniei

române.

Instanța reținând

culpa procesuală a pârâtei Autoritatea Națională pentru Cetățenie, în raport de

pretențiile admise, în temeiul art. 274 C. proc. civ., a dispus obligarea

pârâtei la plata sumei de 4,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs Autoritatea Națională pentru Cetățenie

criticând soluția pronunțată ca netemeinică și nelegală.

Recurenta a

solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate și pe cale

de consecință, rejudecând cauza în fond respingerea tuturor capetelor de cerere

din acțiunea introductivă formulată de reclamant.

Înalta Curte de

Casație si Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, în temeiul

dispozițiilor art. 299 raportate la art. 4 pct. l C. proc. civ., analizând

motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și

dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul formulat ca

nefondat, pentru considerentele ce urmează:

În conformitate

cu dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, cetățenii moldoveni de

naționalitate română pot depune cererile de redobândire a cetățeniei române

împreună cu actele aferente, la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare

ale României în străinătate, în condițiile în care au reședința sau domiciliul

în străinătate.

Înalta Curte a

constatat că reclamantul s-a adresat în mai multe rânduri pârâtei,

manifestându-și stăruința în redobândirea cetățeniei române, însă cererea sa

înregistrată la Autoritatea Națională pentru Cetățenie a rămas fără soluționare

efectivă, împrejurare care este de natură a-l afecta pe acesta în soluționarea

într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. l din

Legea nr. 554/2004.

înalta Curte

reține că în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului se

constată că prin Convenție se apără drepturi concrete și efective, iar orice

ingerință în drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menținerii

unui just echilibru între cerințele interesului general al comunității și

imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru

ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială

și exorbitantă (cauza S. și L.; cauza Străin și alții împotriva Român iei).

Or, din această

perspectivă înalta Curte reține că nesoluționarea cererii

intimatului-reclamant, indiferent de motivația autorității recurente ar

echivala cu o vătămare a acestuia în dreptul consacrat de lege, privind

posibilitatea redobândirii cetățeniei române.

Principiul

legalității înseamnă, înainte de toate, existența unor norme de drept intern,

suficient de accesibile și previzibile, or în cauza de față Legea nr. 21/1991 a

stabilit procedura ce trebuie urmată în cazul cererilor de redobândire a

cetățeniei române.

Înalta Curte

constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în

funcție de circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudență sa Curtea

Europeană a Drepturilor Omului, luând în considerare criteriile consacrate de

jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și

cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru persoana

interesată( cauza F. împotriva Franței și cauza H. împotriva Republicii Cehe).

În opinia Înaltei

Curți litigiul născut între reclamant și autoritatea pârâtă nu prezintă o

complexitate deosebită, iar nesoluționarea cererii adresate instituție pârâte

este de natură a crea o vătămare a reclamantului într-un drept prevăzut de

lege, drept la care acesta privește cu speranță legitimă.

Înalta Curte

are în vedere, la stabilirea caracterului rezonabil al perioadei de soluționare

a cererii, stadiul în care se află la acest moment cererea reclamantului.

Or, instituția

recurentă a fost în culpă pentru nesoluționarea până la acea dată a cererii

reclamantului și trebuia să-și ia toate diligentele pentru a verifica stadiul

cererii intimatului-reclamant, căci nu poate fi imputată instanței soluționarea

cu celeritate a cererii, în condițiile în care vătămarea a fost dovedită.

Orice amânare

în soluționarea cererii reclamantului ar fi însemnat depășirea termenului

rezonabil avut în vedere de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

De asemenea,

înalta Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a

cetățeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza

fiecare speță în ritmul și potrivit precauțiilor pe care le consideră necesare,

însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor și

libertăților fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum și

în actele internaționale.

În privința

capetelor de cerere având ca obiect obligarea la comunicarea ordinului și

programarea pentru depunerea jurământului de credință, se apreciază că instanța

de fond a argumentat în mod judicios soluția de respingere a acestora.

Având în vedere

aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge

recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Cetățenie împotriva sentinței

nr. 2326 din 24 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2012.