ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3314/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta T.A. a

solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru

Cetățenie, să procedeze la analizarea cererii sale de redobândire a cetățeniei

române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii,

să emită și să-i comunice ordinul de redobândire a cetățeniei prin scrisoare

recomandată cu confirmare de primire la sediul ales, în termen de maxim 30 de

zile de la data analizării cererii, cu daune interese de 100 RON pe zi de

întârziere până la comunicarea ordinului și cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii

sale, reclamanta a învederat instanței că a depus cerere de redobândire a

cetățeniei române în data de 04 august 2010, cererea nefiind soluționată nici

până la momentul sesizării instanței.

Prin întâmpinarea depusă

la dosarul cauzei pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie a solicitat respingerea

acțiunii reclamantei, în principal ca prematur introdusă, iar, în subsidiar, ca

neîntemeiată.

Prin sentința civilă

nr. 2301 din 23 martie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei T.A., în contradictoriu

cu pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie, ca rămasă fără obiect, în privința

capătului de cerere privind analizarea cererii și ca prematură în rest și a respins

ca nefondate pretențiile reclamantei privind plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că cererea reclamantei a fost examinată și avizată

pozitiv de Comisia pentru cetățenie în ședința din data de 02 martie 2011, astfel

că a rămas fără obiect capătul de cerere privind analizarea cererii sale.

Instanța a reținut prematuritatea

capetelor de cerere privind obligarea la emiterea ordinului și comunicarea acestuia,

arătând că atâta timp cât autoritatea nu analizase încă cererea de redobândire în

Comisia pentru cetățenie, nu s-a născut obligația Președintelui Autorității Naționale

pentru Cetățenie de a emite ordinul și de a-l comunica, și, prin urmare, nici dreptul

corelativ al reclamantei.

Instanța a respins cererea privind c

heltuielile de judecată,

reținând că reclamanta a ales să formuleze acțiune în instanță înainte de expirarea

termenului legal de 5 luni de soluționare a cererii sale, antrenând concluzia că

efectuarea la acel moment a cheltuielilor ocazionate de această promovare prematură

a acțiunii a fost cu totul nejustificată, cum avea să se dovedească în cele din

urmă, prin rămânerea fără obiect a pricinii.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs reclamanta T.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

declarat se arată că sentința pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată

cu aplicarea greșită a legii, că instanța de fond trebuia să sancționeze Autoritatea

Națională pentru Cetățenie pentru încălcarea termenului legal de maxim 5 luni de

zile pentru analizarea dosarului, acesta fiind analizat în fapt la cca. 8 luni de

zile de la data înregistrării sale.

Apreciază recurenta că

nesoluționarea cererii de către autoritatea pârâtă după expirarea termenului maxim

prevăzut de lege pentru soluționarea acesteia face să subziste refuzul nejustificat

sub forma tăcerii administrației și, implicit, pe plan procesual civil culpa procesuală

a pârâtei, cu atât mai mult cu cât reclamanta a invocat ca temei de drept prevederile

art. 1, 2 și 8 din Legea nr. 554/2004, iar instanța trebuia să verifice, în virtutea

rolului activ, și dacă s-a respectat termenul legal de soluționare a cererii sale,

care este de maxim 5 luni de zile pentru emiterea unui aviz pozitiv sau negativ,

respectiv maxim 30 zile pentru emiterea și comunicarea ordinului de redobândire

a cetățeniei române care se calculează de la expirarea termenului de 5 luni de zile.

Recurenta critică soluția

instanței de fond sub aspectul respingerii cererii de obligare la plata cheltuielilor

de judecată, subliniind faptul că în plata cheltuielilor judiciare intră atât cheltuielile

făcute anterior introducerii cererii de chemare în judecată, care se află în strânsă

legătură cu judecata, cât și cheltuielile făcute în timpul judecății, neputându-se

transfera vinovăția pârâtului, care a constat în nerezolvarea cererii reclamantului

într-un termen rezonabil.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta

în continuare:

Instanța de control judiciar

constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut

corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și

a realizat o încadrare juridică adecvată.

În cauza dedusă judecății,

reclamanta T.A. a formulat cererea de chemare în judecată la data de 19

noiembrie 2010, invocând existența unui refuz nejustificat din partea autorității

pârâte, prin nesoluționarea în termen rezonabil a cererii de redobândire a cetățeniei

române.

Până la primul termen

de judecată de la 23 martie 2011 autoritatea pârâtă a formulat întâmpinare și a

solicitat respingerea acțiunii, în principal ca fiind prematur introdusă, respectiv

ca urmare a admiterii excepției prematurității cererii de chemare în judecată în

raport de termenul de 5 luni prevăzut de art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea

nr. 21/1991, republicată, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată, arătând totodată că

la data de 02 martie 2011 cererea reclamantei a fost examinată și avizată pozitiv.

În acest context, în mod

corect instanța de fond, prin sentința pronunțată, a apreciat ca rămas fără obiect

capătul de cerere privind analizarea cererii reclamantei și l-a respins în consecință.

Înalta Curte apreciază

ca fiind corectă soluția instanței de fond și în ceea ce privește respingerea ca

premature a capetelor de cerere privind obligarea la emiterea ordinului și comunicarea

acestuia, dat fiind faptul că, deoarece la momentul formulării acțiunii autoritatea

nu analizase încă cererea de redobândire în Comisia pentru cetățenie, nu s-a născut

obligația președintelui autorității de a emite ordinul și de a-l comunica, și, prin

urmare, nici dreptul corelativ al reclamantei.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că problema de drept care trebuie dezlegată în soluționarea recursului

este aceea de a cerceta dacă cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor

de judecată, formulată de reclamantă în fața instanței de fond, se încadrează în

vreuna dintre ipotezele reglementate de art. 274 alin. (1) și art. 275 C. proc.

civ., astfel cum au fost redate mai sus.

Potrivit dispozițiilor

art. 274 alin. (1) C. proc. civ.: „Partea care cade în pretenții va fi obligată,

la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”.

De la această regulă există

și excepția prevăzută de dispozițiile art. 275 C. proc. civ., potrivit cărora „pârâtul

care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea

fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost în întârziere

înainte de chemarea în judecată”.

În ceea ce privește condiția

stabilită de art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că partea care este obligată

la plata cheltuielilor de judecată trebuie să fie „căzută în pretenții”, Înalta

Curte constată că aceasta nu este îndeplinită în ceea ce o privește pe pârâta Autoritatea

Națională pentru Cetățenie. Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă situația

netăgăduită de reclamantă, potrivit căreia cererea acesteia de redobândire a cetățeniei

române s-a soluționat la data 02 martie 2011, aceasta fiind obligația de îndeplinit

de către autoritatea pârâtă.

Dezlegarea dată de către

instanță primelor capete de cerere ale acțiunii face imposibilă aplicarea dispozițiilor

art. 274 alin. (1) C. proc. civ., neputându-se reține o „cădere în pretenții” a

pârâtei, având în vedere că prin avizarea favorabilă a cererii de redobândire a

cetățeniei înainte de primul termen de judecată practic instanța nu mai putea constata

o culpă a autorității, reprezentată de „refuzul nejustificat” de a da curs pretențiilor

reclamantei.

Prin urmare, demersul

judiciar al reclamantei în mod obiectiv nu a mai putut fi finalizat printr-o hotărâre

judecătorească de obligare a autorității pârâte la satisfacerea pretențiilor deduse

judecății și, prin urmare, nici nu o putea obliga pe aceasta la cheltuieli de judecată,

aceasta neavând o atitudine procesuală de opoziție sau de nerecunoaștere a dreptului

pretins de reclamantă.

Pe de altă parte, atâta

vreme cât prin prevederile art. 275 C. proc. civ. se arată că pârâtul care a recunoscut

pretențiile la prima zi de înfățișare nu poate fi obligat la plata cheltuielilor

de judecată, cu atât mai mult faptul că cererea de redobândire a cetățeniei române

formulată a fost soluționată favorabil la ședința Comisiei care a avut loc înainte

de termenul de judecată nu poate determina obligarea la plata acestora.

Prin urmare, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite,

că instanța de fond în mod corect a respins ca nefondate pretențiile reclamantei

privind plata cheltuielilor de judecată, astfel că hotărârea instanței de fond este

temeinică și legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ.,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de T.A. împotriva sentinței civile nr. 2301 din 23 martie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 28 iunie 2012.