ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2049/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul L.S. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții A.N.C. și Președintele A.N.C., să procedeze la analizarea cererii sale de redobândire a cetățeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, să emită și să-i comunice ordinul de redobândire a cetățeniei prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la sediul ales, în termen de maxim 30 de zile de la data analizării cererii, cu daune interese de 100 de lei pe zi de întârziere până la comunicarea ordinului și cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii sale, reclamantul a învederat instanței că a depus cerere de redobândire a cetățeniei române în data de 12 mai 2010, având număr de înregistrare 17524/Rd/2010, cererea nefiind soluționată nici până la momentul sesizării instanței.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei pârâta A.N.C. a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, învederând totodată că aceasta a rămas fără obiect. Prin sentința civilă nr. 2300 din 23 martie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului L.S., în contradictoriu cu pârâții A.N.C. și președintele A.N.C., ca rămasă fără obiect, în privința capătului de cerere privind analizarea cererii și ca prematură în rest și a respins ca nefondate pretențiile reclamantului privind plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că cererea reclamantului a fost examinată și avizată pozitiv de Comisia pentru cetățenie în ședința din data de 12 noiembrie 2010, fiind emis și comunicat Ordinul de redobândire a cetățeniei române nr. 56/P din 04 februarie 2011, astfel că au rămas fără obiect capetele de cerere privind analizarea cererii sale și emiterea ordinului. Instanța a reținut prematuritatea capătului de cerere privind comunicarea ordinului, arătând că atâta timp cât autoritatea nu analizase încă cererea de redobândire în Comisia pentru cetățenie, nu s-a născut obligația președintelui A.N.C. de a emite ordinul și de a-l comunica, și, prin urmare nici dreptul corelativ al reclamantului.

Instanța a respins cererea privind c heltuielile de judecată, reținând că reclamantul a ales să formuleze acțiune în instanță înainte de expirarea termenului legal de 5 luni de soluționare a cererii sale, antrenând concluzia că efectuarea la acel moment a cheltuielilor ocazionate de această promovare prematură a acțiunii a fost cu totul nejustificată, cum avea să se dovedească în cele din urmă, prin rămânerea fără obiect a pricinii. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul L.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului declarat se arată că sentința pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, că instanța de fond trebuia să sancționeze A.N.C.

pentru încălcarea termenului legal de maxim 5 luni de zile pentru analizarea dosarului, acesta fiind analizat în fapt la cca. 6 luni de zile de la data înregistrării sale. Apreciază recurentul că nesoluționarea cererii de către autoritatea pârâtă după expirarea termenului maxim prevăzut de lege pentru soluționarea acesteia face să subziste refuzul nejustificat sub forma tăcerii administrației și, implicit, pe plan procesual civil culpa procesuală a pârâtei, cu atât mai mult cu cât reclamantul a invocat ca temei de drept prevederile art. 1, 2 și 8 din Legea nr. 554/2004, iar instanța trebuia să verifice, în virtutea rolului activ, și dacă s-a respectat termenul legal de soluționare a cererii sale, care este de maxim 5 luni de zile pentru emiterea unui aviz pozitiv sau negativ, respectiv maxim 30 zile pentru emiterea și comunicarea ordinului de redobândire a cetățeniei române care se calculează de la expirarea termenului de 5 luni de zile.

Recurentul critică soluția instanței de fond sub aspectul respingerii cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată, subliniind faptul că procedura prealabilă se află în strânsă legătură cu cea din fața instanței, precum și faptul că prezentarea contractului de asistență juridică dintre părți nu se impunea pentru a face dovada cheltuielilor efectuate în raport de actele existente la dosar. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc.

civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.: „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”. De la această regulă există și excepția prevăzută de dispozițiile art. 275 C. proc. civ., potrivit cărora „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost în întârziere înainte de chemarea în judecată”. În cauza dedusă judecății, reclamantul L.S.

a formulat cererea de chemare în judecată la data de 31 august 2010, invocând existența unui refuz nejustificat din partea autorității pârâte, prin nesoluționarea în termen rezonabil a cererii de redobândire a cetățeniei române. Până la primul termen de judecată de la 9 februarie 2011 autoritatea pârâtă a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii, în principal ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile, respectiv ca urmare a admiterii excepției prematurității cererii de chemare în judecată în raport de termenul de 5 luni prevăzut de art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, republicată, iar, în subsidiar, ca rămasă fără obiect, având în vedere că la data de 12 noiembrie 2010 cererea reclamantului a fost examinată și avizată pozitiv, iar la data de 4 februarie 2011 a fost emis Ordinul președintelui A.N.C.

prin care a fost aprobată și cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române. Astfel fiind, Înalta Curte constată că problema de drept care trebuie dezlegată în soluționarea recursului este aceea de a cerceta dacă cererea de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, formulată de reclamant în fața instanței de fond, se încadrează în vreuna dintre ipotezele reglementate de art. 274 alin. (1) și art. 275 C. proc. civ., astfel cum au fost redate mai sus. În ceea ce privește condiția stabilită de art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că partea care este obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să fie „căzută în pretenții", Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită în ceea ce o privește pe pârâta A.N.C.

Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă situația netăgăduită de reclamant, potrivit căreia cererea acestuia de redobândire a cetățeniei române s-a soluționat la data de 12 noiembrie 2010, respectiv la data 4 februarie 2011 prin emiterea Ordinului președintelui A.N.C., prin care a fost aprobată cererea acestuia prin avizarea favorabilă de către Comisie, aceasta fiind obligația de îndeplinit de către autoritatea pârâtă. În acest context, în mod corect instanța de fond, prin sentința pronunțată, a constatat că obiectul pretențiilor deduse judecății a fost realizat și că trebuie respinse capetele de cerere privind analizarea cererii și emiterea ordinului, pronunțând și soluția, ca atare.

Dezlegarea dată de către instanță primelor capete de cerere ale acțiunii face imposibilă aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., neputându-se reține o „cădere în pretenții" a pârâtelor, având în vedere că prin avizarea favorabilă a cererii de redobândire a cetățeniei înainte de primul termen de judecată practic instanța nu mai putea constata o culpă a autorității reprezentată de „refuzul nejustificat" de a da curs pretențiilor reclamantului. Prin urmare, demersul judiciar al reclamantului în mod obiectiv nu a mai putut fi finalizat printr-o hotărâre judecătorească de obligare a autorității pârâte la satisfacerea pretențiilor deduse judecății și, prin urmare, nici nu o putea obliga pe aceasta la cheltuieli de judecată, aceasta neavând o atitudine procesuală de opoziție sau de nerecunoaștere a dreptului pretins de reclamant.

Pe de altă parte, atâta vreme cât prin prevederile art. 275 C. proc. civ. se arată că pârâtul care a recunoscut pretențiile la prima zi de înfățișare nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu atât mai mult faptul că cererea de redobândire a cetățeniei române formulată a fost soluționată favorabil la ședința Comisiei care a avut loc înainte de termenul de judecată nu poate determina obligarea la plata acestora. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate, iar instanța de fond în mod corect a respins ca nefondate pretențiile reclamantului privind plata cheltuielilor de judecată. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de L.S. împotriva sentinței civile nr. 2300 din 23 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2012.