ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2049/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul L.S. a

solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții A.N.C. și Președintele A.N.C.,

să procedeze la analizarea cererii sale de redobândire a cetățeniei române în

termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, să emită și

să-i comunice ordinul de redobândire a cetățeniei prin scrisoare recomandată cu

confirmare de primire la sediul ales, în termen de maxim 30 de zile de la data

analizării cererii, cu daune interese de 100 de lei pe zi de întârziere până la

comunicarea ordinului și cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii

sale, reclamantul a învederat instanței că a depus cerere de redobândire a

cetățeniei române în data de 12 mai 2010, având număr de înregistrare

17524/Rd/2010, cererea nefiind soluționată nici până la momentul sesizării

instanței.

Prin întâmpinarea

depusă la dosarul cauzei pârâta A.N.C. a solicitat respingerea acțiunii

reclamantului ca neîntemeiată, învederând totodată că aceasta a rămas fără

obiect.

Prin sentința civilă nr.

2300 din 23 martie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului L.S., în

contradictoriu cu pârâții A.N.C. și președintele A.N.C., ca rămasă fără obiect,

în privința capătului de cerere privind analizarea cererii și ca prematură în

rest și a respins ca nefondate pretențiile reclamantului privind plata

cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că cererea reclamantului a fost

examinată și avizată pozitiv de Comisia pentru cetățenie în ședința din data de

12 noiembrie 2010, fiind emis și comunicat Ordinul de redobândire a cetățeniei

române nr. 56/P din 04 februarie 2011, astfel că au rămas fără obiect capetele

de cerere privind analizarea cererii sale și emiterea ordinului.

Instanța

a reținut prematuritatea capătului de cerere privind comunicarea ordinului, arătând

că atâta timp cât autoritatea nu analizase încă cererea de redobândire în

Comisia pentru cetățenie, nu s-a născut obligația președintelui A.N.C. de a

emite ordinul și de a-l comunica, și, prin urmare nici dreptul corelativ al

reclamantului.

Instanța a respins cererea privind c

heltuielile de

judecată, reținând că reclamantul a ales să formuleze acțiune în instanță

înainte de expirarea termenului legal de 5 luni de soluționare a cererii sale,

antrenând concluzia că efectuarea la acel moment a cheltuielilor ocazionate de

această promovare prematură a acțiunii a fost cu totul nejustificată, cum avea

să se dovedească în cele din urmă, prin rămânerea fără obiect a pricinii.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul L.S., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului declarat se arată că sentința pronunțată este lipsită de temei legal

și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, că instanța de fond trebuia să

sancționeze A.N.C. pentru încălcarea termenului legal de maxim 5 luni de zile

pentru analizarea dosarului, acesta fiind analizat în fapt la cca. 6 luni de

zile de la data înregistrării sale.

Apreciază recurentul

că nesoluționarea cererii de către autoritatea pârâtă după expirarea termenului

maxim prevăzut de lege pentru soluționarea acesteia face să subziste refuzul

nejustificat sub forma tăcerii administrației și, implicit, pe plan procesual

civil culpa procesuală a pârâtei, cu atât mai mult cu cât reclamantul a invocat

ca temei de drept prevederile art. 1, 2 și 8 din Legea nr. 554/2004, iar

instanța trebuia să verifice, în virtutea rolului activ, și dacă s-a respectat

termenul legal de soluționare a cererii sale, care este de maxim 5 luni de zile

pentru emiterea unui aviz pozitiv sau negativ, respectiv maxim 30 zile pentru

emiterea și comunicarea ordinului de redobândire a cetățeniei române care se

calculează de la expirarea termenului de 5 luni de zile.

Recurentul critică

soluția instanței de fond sub aspectul respingerii cererii de obligare la plata

cheltuielilor de judecată, subliniind faptul că procedura prealabilă se află în

strânsă legătură cu cea din fața instanței, precum și faptul că prezentarea

contractului de asistență juridică dintre părți nu se impunea pentru a face

dovada cheltuielilor efectuate în raport de actele existente la dosar.

Examinând

cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum

și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de

materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

Potrivit

dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.: „Partea care cade în pretenții

va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”.

De

la această regulă există și excepția prevăzută de dispozițiile art. 275 C.

proc. civ., potrivit cărora „pârâtul care a recunoscut la prima zi de

înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata

cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost în întârziere înainte de

chemarea în judecată”.

În

cauza dedusă judecății, reclamantul L.S. a formulat cererea de chemare în

judecată la data de 31 august 2010, invocând existența unui refuz nejustificat

din partea autorității pârâte, prin nesoluționarea în termen rezonabil a

cererii de redobândire a cetățeniei române.

Până

la primul termen de judecată de la 9 februarie 2011 autoritatea pârâtă a

formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii, în principal ca

inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile, respectiv ca urmare a

admiterii excepției prematurității cererii de chemare în judecată în raport de

termenul de 5 luni prevăzut de art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991,

republicată, iar, în subsidiar, ca rămasă fără obiect, având în vedere că la

data de 12 noiembrie 2010 cererea reclamantului a fost examinată și avizată pozitiv,

iar la data de 4 februarie 2011 a fost emis Ordinul președintelui A.N.C. prin

care a fost aprobată și cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei

române.

Astfel

fiind, Înalta Curte constată că problema de drept care trebuie dezlegată în

soluționarea recursului este aceea de a cerceta dacă cererea de obligare a

pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, formulată de reclamant în fața

instanței de fond, se încadrează în vreuna dintre ipotezele reglementate de art.

274 alin. (1) și art. 275 C. proc. civ., astfel cum au fost redate mai sus.

În

ceea ce privește condiția stabilită de art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în

sensul că partea care este obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie

să fie „căzută în pretenții", Înalta Curte constată că aceasta nu este

îndeplinită în ceea ce o privește pe pârâta A.N.C. Astfel, din actele și

lucrările dosarului rezultă situația netăgăduită de reclamant, potrivit căreia

cererea acestuia de redobândire a cetățeniei române s-a soluționat la data de 12

noiembrie 2010, respectiv la data 4 februarie 2011 prin emiterea Ordinului președintelui

A.N.C., prin care a fost aprobată cererea acestuia prin avizarea favorabilă de

către Comisie, aceasta fiind obligația de îndeplinit de către autoritatea

pârâtă.

În

acest context, în mod corect instanța de fond, prin sentința pronunțată, a

constatat că obiectul pretențiilor deduse judecății a fost realizat și că

trebuie respinse capetele de cerere privind analizarea cererii și emiterea

ordinului, pronunțând și soluția, ca atare. Dezlegarea dată de către instanță

primelor capete de cerere ale acțiunii face imposibilă aplicarea dispozițiilor art.

274 alin. (1) C. proc. civ., neputându-se reține o „cădere în pretenții" a

pârâtelor, având în vedere că prin avizarea favorabilă a cererii de redobândire

a cetățeniei înainte de primul termen de judecată practic instanța nu mai putea

constata o culpă a autorității reprezentată de „refuzul nejustificat" de a

da curs pretențiilor reclamantului.

Prin

urmare, demersul judiciar al reclamantului în mod obiectiv nu a mai putut fi

finalizat printr-o hotărâre judecătorească de obligare a autorității pârâte la

satisfacerea pretențiilor deduse judecății și, prin urmare, nici nu o putea

obliga pe aceasta la cheltuieli de judecată, aceasta neavând o atitudine

procesuală de opoziție sau de nerecunoaștere a dreptului pretins de reclamant.

Pe

de altă parte, atâta vreme cât prin prevederile art. 275 C. proc. civ. se arată

că pârâtul care a recunoscut pretențiile la prima zi de înfățișare nu poate fi

obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu atât mai mult faptul că cererea

de redobândire a cetățeniei române formulată a fost soluționată favorabil la

ședința Comisiei care a avut loc înainte de termenul de judecată nu poate

determina obligarea la plata acestora.

Prin

urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate,

iar instanța de fond în mod corect a respins ca nefondate pretențiile

reclamantului privind plata cheltuielilor de judecată.

Astfel

fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt

neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este

temeinică și legală.

În

consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art.

312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința

atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de L.S. împotriva sentinței civile nr. 2300 din 23 martie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 aprilie 2012.