ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1360/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 24 aprilie 2009 pe rolul Curții de Apel București, reclamantul S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești (în prezent Ministerul Justiției) să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române; să fie obligat pârâtul să procedeze la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetățeniei române în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a depus cererea de redobândire a cetățeniei române încă din anul 2008, și că în data de 24 februarie 2009, a depus cerere de urgentare a soluționării dosarului solicitând informații concrete cu privire la modul în care s-a lucrat la cererea sa de redobândire a cetățeniei române.

Susține reclamanta că această atitudine a reprezentantului Direcției Cetățenie constituie refuzul nejustificat de a soluționa cererea de redobândire a cetățeniei într-un termen scurt, rezonabil, fiind astfel vătămată în drepturile sale recunoscute de Constituție și de legislația română în vigoare. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3200 din 13 octombrie 2009 a admis excepția lipsei de obiect și pe cale de consecință a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției. Totodată, a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în cuantum de 300 RON. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că se impune respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, față de împrejurarea că cererea acestuia a fost examinată și avizată pozitiv în ședința Comisiei pentru cetățenie din 31 iulie 2009, anterior introducerii acțiunii.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești (în prezent Ministerul Justiției), criticând-o pentru nelegalitate și solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9) C. proc. civ., modificarea sentinței recurate în sensul respingerii capătului de cerere privitor la cheltuielile de judecată. Susține recurentul că au fost aplicate în mod greșit prevederile art. 274 C. proc. civ., având în vedere modul de soluționare a acțiunii, respectiv respingerea cererii formulată de reclamantă ca neîntemeiată. Astfel, solicită recurentul să se constate că nu se află în culpă procesuală și că pretențiile reclamantei au fost recunoscute, situație în care nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru admiterea capătului de cerere privind cheltuielile de judecată.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor de recurs invocate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte îl va respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”. De la această regulă există și excepția prevăzută de dispozițiile art. 275 C. proc. civ., potrivit cărora „pârâtul care a recunoscut că prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată”.

În speța dedusă judecății, reclamantul a formulat cerere de redobândire a cetățeniei române în anul 2008 conform art. 12 din Legea nr. 21/1991 și întrucât nu a fost soluționată într-un termen rezonabil s-au adresat instanței judecătorești la data de 22 aprilie 2009. Astfel, este adevărat că la data de 31 iulie 2009 cererea a fost examinată și avizată pozitiv de Comisia pentru cetățenie, însă acest lucru s-a realizat după ce reclamanta-intimată a formulat prezenta acțiune și după ce anterior acțiunii în justiție formulase, pe cale administrativă o cerere de urgentare a soluționării dosarului.

În acest context, instanța de fond, prin sentința pronunțată a constatat că obiectul cererii a fost realizat, în sensul că cererea de redobândire a cetățeniei române a reclamantei a fost examinată, dar a reținut și culpa autorității de a nu soluționa cererea într-un termen rezonabil și de a nu-i comunica acest aspect, fapt ce a determinat formularea acțiunii și implicit efectuarea cheltuielilor judiciare solicitate. În final, este de reținut că deși acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată nu înseamnă că autoritatea nu a căzut în pretenții, în condițiile în care, „pretențiile” deduse judecății au reprezentat, de fapt, vătămarea produsă de soluționarea cererii pe parcursul judecății cauzei, reclamanta fiind obligată să efectueze pe plan judiciar cheltuieli pentru a determina autoritatea să răspundă petiției sale.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constată că, în mod legal instanța de fond a obligat instituția pârâtă la plata cheltuielilor de judecată și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat. Având în vedere prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 115/2009 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale prin care s-a dispus înființarea Ministerului Justiției, prin reorganizarea Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, hotărârea judecătorească ce va fi pronunțată privește Ministerul Justiției, care s-a substituit, ope legis, în toate drepturile și obligațiile decurgând din litigiile aferente activității acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 3200 din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2010.