ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2335/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2335/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
acțiunea înregistrată la data de 18 iulie 2009 pe rolul Curții
de Apel București,
reclamanta P.(fostă S.)T. a solicitat
în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților
Cetățenești (în prezent Ministerul Justiției) să se constate
refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea de redobândire a
cetățeniei române; să fie obligat pârâtul să procedeze la
analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetățeniei române în
termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii
și la plata de daune morale în cuantum de 1000 lei.
Î
n
motivarea cererii, reclamanta a arătat că a depus cererea de
redobândire a cetățeniei române încă din anul 2003, primind
numărul de înregistrare 14330/RD/2003.
Mai
arată reclamanta, că în data de 15 iulie 2009, a depus cerere de
urgentare a soluționării dosarului solicitând informații
concrete cu privire la modul în care s-a lucrat la cererea sa de redobândire a
cetățeniei române.
Susține
reclamanta că această atitudine a reprezentantului Direcției
Cetățenie constituie refuzul nejustificat de a soluționa cererea
de redobândire a cetățeniei într-un termen scurt, rezonabil, fiind
astfel vătămată în drepturile sale recunoscute de Constituție
și de legislația română în vigoare.
Curtea
de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ
și fiscal, prin sentința nr. 3969 din 17 noiembrie 2009 a respins
acțiunea formulată de reclamanta P.(fostă S.)T., ca
neîntemeiată.
Pentru
a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că se impune
respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, față de
împrejurarea că cererea acesteia a fost examinată și
avizată pozitiv în ședința Comisiei pentru cetățenie
din 06 mai 2009, anterior introducerii acțiunii.
Î
mpotriva
acestei hotărâri, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției
și Libertăților Cetățenești (în prezent
Ministerul Justiției),
criticând-o pentru
nelegalitate și solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9) C. proc. civ.,
modificarea sentinței recurate în sensul respingerii capătului de cerere
privitor la cheltuielile de judecată.
Susține
recurentul că au fost aplicate în mod greșit prevederile art. 274 C.
proc. civ., având în vedere modul de soluționare a acțiunii,
respectiv respingerea cererii formulată de reclamantă ca
neîntemeiată.
Astfel,
solicită recurentul să se constate că nu se află în
culpă procesuală și că pretențiile reclamantei au fost
recunoscute, situație în care nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru
admiterea capătului de cerere privind cheltuielile de judecată.
Analizând
recursul formulat, prin prisma motivelor de recurs invocate și în raport
cu dispozițiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte îl va
respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit
dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., „Partea care cade în
pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească
cheltuieli de judecată".
De la
această regulă există și excepția prevăzută
de dispozițiile art. 275 C. proc. civ., potrivit cărora „pârâtul care
a recunoscut ca prima zi de înfățișare pretențiile
reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată,
afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în
judecată".
Î
n
speța dedusă judecății, reclamanta a formulat cerere de
redobândire a cetățeniei române în anul 2003 conform art. 12 din
Legea nr. 21/1991 și întrucât nu a fost soluționată într-un
termen rezonabil s-au adresat instanței judecătorești la data de
18 iulie 2009.
Astfel,
este adevărat că la data de 06 mai 2009 cererea a fost examinată
și avizată pozitiv de Comisia pentru cetățenie, însă
acest lucru s-a realizat după ce reclamanta-intimată a formulat
prezenta acțiune și după ce anterior acțiunii în
justiție formulase, pe cale administrativă o cerere de urgentare a
soluționării dosarului.
In
acest context, instanța de fond, prin sentința pronunțată a
constatat că obiectul cererii a fost realizat, în sensul că cererea
de redobândire a cetățeniei române a reclamantei a fost
examinată, dar a reținut și culpa autorității de a nu
soluționa cererea într-un termen rezonabil și de a nu-i comunica
acest aspect, fapt ce a determinat formularea acțiunii și implicit
efectuarea cheltuielilor judiciare solicitate.
In
final, este de reținut că deși acțiunea a fost
respinsă ca neîntemeiată nu înseamnă că autoritatea nu a
căzut în pretenții, în condițiile în care,
„pretențiile" deduse judecății au reprezentat, de fapt,
vătămarea produsă de soluționarea cererii pe parcursul
judecății cauzei, reclamanta fiind obligată să efectueze pe
plan judiciar cheltuieli pentru a determina autoritatea să
răspundă petiției sale.
Pentru
aceste considerente, Înalta Curte, constată că, în mod legal instanța
de fond a obligat instituția pârâtă la plata cheltuielilor de judecată
și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca
nefondat.
Având
în vedere prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 115/2009 pentru stabilirea unor
măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale prin
care s-a dispus înființarea Ministerului Justiției, prin
reorganizarea Ministerului Justiției și Libertăților
Cetățenești, hotărârea judecătorească ce va fi
pronunțată privește Ministerul Justiției, care s-a
substituit, ope legis, în toate drepturile și obligațiile decurgând
din litigiile aferente activității acestuia.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 3969 din 17 noiembrie
2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 5 mai 2010.