ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2331/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 22 aprilie 2009 pe rolul Curții de Apel București, reclamantul C.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române; să fie obligat pârâtul să procedeze la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetățeniei române în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și la plata de daune morale în cuantum de 1000 lei. Î n motivarea cererii, reclamantul a arătat că este cetățean al Republicii Moldova și a depus în temeiul Legii nr. 21/1991 o cerere de redobândire a cetățeniei române înregistrată la autoritatea pârâtă sub nr. 11778/RD/2003.

A mai arătat reclamantul că pârâtul nu i-a soluționat cererea la data de 30 martie 2009, astfel că a depus un memoriu de urgentare a soluționării dosarului, însă Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești a refuzat nejustificat să-i soluționeze cererea. Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești a invocat excepția rămânerii fără obiect a cererii. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3543 din 28 octombrie 2009 a respins ca rămasă fără obiect acțiunea formulată de reclamantul C.G. și a obligat pârâtul la 154,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că se impune respingerea ca rămasă fără obiect a acțiunii formulată de reclamantul C.G., față de împrejurarea că cererea reclamantului a fost examinată și avizată pozitiv în ședința Comisiei pentru cetățenie din 18 martie 2009. Î mpotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, criticând-o pentru nelegalitate și solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea sentinței recurate în sensul respingerii capătului de cerere privitor la cheltuielile de judecată. Susține recurentul că au fost aplicate în mod greșit prevederile art. 274 C. proc. civ., având în vedere modul de soluționare a acțiunii, respectiv respingerea cererii formulată de reclamant, ca rămasă fără obiect.

Astfel, solicită recurentul să se constate că nu se află în culpă procesuală și că pretențiile reclamantului au fost recunoscute la primul termen de judecată, situație în care nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru admiterea capătului de cerere privind cheltuielile de judecată. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor de recurs invocate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte îl va respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată". De la această regulă există și excepția prevăzută de dispozițiile art. 275 C. proc.

civ., potrivit cărora „pârâtul care a recunoscut ca prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată". Î n speța dedusă judecății, reclamantul a formulat cerere de redobândire a cetățeniei române în anul 2003 conform art. 12 din Legea nr. 21/1991 și întrucât nu a fost soluționată într-un termen rezonabil s-au adresat instanței judecătorești la data de 22 aprilie 2009. Instanța de fond, prin sentința pronunțată a constatat că obiectul cererii a fost realizat, în sensul că cererea de redobândire a cetățeniei române a reclamantului a fost examinată, dar a reținut și culpa autorității de a nu soluționa cererea într-un termen rezonabil și de a nu-i comunica acest aspect, fapt ce a determinat formularea acțiunii și implicit efectuarea cheltuielilor judiciare solicitate.

Î n final, este de reținut că deși acțiunea a fost respinsă ca rămasă fără obiect nu înseamnă că autoritatea nu a căzut în pretenții, în condițiile în care, „pretențiile" deduse judecății au reprezentat, de fapt, vătămarea produsă de soluționarea cererii pe parcursul judecății cauzei, reclamantul fiind obligat să efectueze pe plan judiciar cheltuieli pentru a determina autoritatea să răspundă petiției sale. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constată că, în mod legal instanța de fond a obligat instituția pârâtă la plata cheltuielilor de judecată și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat. Având în vedere prevederile art. 5 din O.U.G.

nr. 115/2009 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale prin care s-a dispus înființarea Ministerului Justiției, prin reorganizarea Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, hotărârea judecătorească ce va fi pronunțată privește Ministerul Justiției, care s-a substituit, ope legis, în toate drepturile și obligațiile decurgând din litigiile aferente activității acestuia. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 3543 din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2010.