ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2331/2010

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la data de 22 aprilie 2009 pe rolul Curții

de Apel București, reclamantul C.G. a solicitat în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților

Cetățenești să se constate refuzul nejustificat al pârâtului

de a soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române;

să fie obligat pârâtul să procedeze la analizarea/avizarea cererii de

redobândire a cetățeniei române în termen de 30 de zile de la

rămânerea irevocabilă a hotărârii și la plata de daune morale

în cuantum de 1000 lei.

Î

n

motivarea cererii, reclamantul a arătat că este cetățean al

Republicii Moldova și a depus în temeiul Legii nr. 21/1991 o cerere de

redobândire a cetățeniei române înregistrată la autoritatea

pârâtă sub nr. 11778/RD/2003.

A mai

arătat reclamantul că pârâtul nu i-a soluționat cererea la data

de 30 martie 2009, astfel că a depus un memoriu de urgentare a

soluționării dosarului, însă Ministerul Justiției și

Libertăților Cetățenești a refuzat nejustificat

să-i soluționeze cererea.

Prin

întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților

Cetățenești a invocat excepția rămânerii

fără obiect a cererii.

Curtea

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, prin sentința civilă nr. 3543 din 28 octombrie 2009

a respins ca rămasă fără obiect acțiunea

formulată de reclamantul C.G. și a obligat pârâtul la 154,3 lei

cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că se impune

respingerea ca rămasă fără obiect a acțiunii

formulată de reclamantul C.G., față de împrejurarea că

cererea reclamantului a fost examinată și avizată pozitiv în

ședința Comisiei pentru cetățenie din 18 martie 2009.

Î

mpotriva

acestei hotărâri, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției

și Libertăților Cetățenești,

criticând-o pentru nelegalitate și solicitând, în temeiul art. 304

pct. 9 C. proc. civ., modificarea sentinței recurate în sensul respingerii

capătului de cerere privitor la cheltuielile de judecată.

Susține

recurentul că au fost aplicate în mod greșit prevederile art. 274 C.

proc. civ., având în vedere modul de soluționare a acțiunii,

respectiv respingerea cererii formulată de reclamant, ca rămasă

fără obiect.

Astfel,

solicită recurentul să se constate că nu se află în

culpă procesuală și că pretențiile reclamantului au

fost recunoscute la primul termen de judecată, situație în care nu

sunt îndeplinite condițiile legale pentru admiterea capătului de

cerere privind cheltuielile de judecată.

Analizând

recursul formulat prin prisma motivelor de recurs invocate și în raport cu

dispozițiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte îl va respinge

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit

dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., „Partea care cade în

pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească

cheltuieli de judecată".

De la

această regulă există și excepția prevăzută

de dispozițiile art. 275 C. proc. civ., potrivit cărora „pârâtul care

a recunoscut ca prima zi de înfățișare pretențiile

reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată,

afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în

judecată".

Î

n

speța dedusă judecății, reclamantul a formulat cerere de

redobândire a cetățeniei române în anul 2003 conform art. 12 din

Legea nr. 21/1991 și întrucât nu a fost soluționată într-un

termen rezonabil s-au adresat instanței judecătorești la data de

22 aprilie 2009.

Instanța

de fond, prin sentința pronunțată a constatat că obiectul

cererii a fost realizat, în sensul că cererea de redobândire a

cetățeniei române a reclamantului a fost examinată, dar a

reținut și culpa autorității de a nu soluționa cererea

într-un termen rezonabil și de a nu-i comunica acest aspect, fapt ce a

determinat formularea acțiunii și implicit efectuarea cheltuielilor

judiciare solicitate.

Î

n

final, este de reținut că deși acțiunea a fost

respinsă ca rămasă fără obiect nu înseamnă

că autoritatea nu a căzut în pretenții, în condițiile în

care, „pretențiile" deduse judecății au reprezentat, de

fapt, vătămarea produsă de soluționarea cererii pe

parcursul judecății cauzei, reclamantul fiind obligat să

efectueze pe plan judiciar cheltuieli pentru a determina autoritatea să

răspundă petiției sale.

Pentru

aceste considerente, Înalta Curte, constată că, în mod legal

instanța de fond a obligat instituția pârâtă la plata

cheltuielilor de judecată și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

Având

în vedere prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 115/2009 pentru stabilirea unor

măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale prin

care s-a dispus înființarea Ministerului Justiției, prin

reorganizarea Ministerului Justiției și Libertăților

Cetățenești, hotărârea judecătorească ce va fi

pronunțată privește Ministerul Justiției, care s-a

substituit, ope legis, în toate drepturile și obligațiile decurgând

din litigiile aferente activității acestuia.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 3543 din 28 octombrie

2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 5 mai 2010.