ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5670/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5670/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii
Prin cererea înregistrată
pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și administrativ,
reclamantul N.V. a solicitat, în contradictoriu pe pârâtul Ministerul Justiției
și Libertǎților Cetǎțenești, să se constate refuzul nejustificat al pârâtului
de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române; să fie obligat pârâtul,
prin intermediul Comisiei pentru Cetățenie, să procedeze la analizarea/avizarea
cererii sale de redobândire a cetățeniei în termen de maxim 30 de zile de la data
rămânerii irevocabile a hotărârii și la daune morale în sumă de 1.000 RON.
În motivarea cererii,
reclamantul a arătat că a depus cererea de redobândire a cetățeniei române la data
de 18 martie 2007, iar la 07 ocotmbrie 2009, a depus cerere de urgentare a soluționării
dosarului, însă Direcția Cetățenie nu răspuns la niciuna dintre aceste cereri cu
toate că a solicitat un răspuns în mod expres, iar termenul legal de 30 de zile
a fost cu mult depășit.
Hotărârea primei instanțe
Prin sentința nr. 1404
din 19 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ
și fiscal a admis în parte cererea reclamantului N.V. în contradictoiu cu pârâtul
Ministerul Justiției și Libertǎților Cetǎțenești – Direcția Cetǎțenie
și a constatat refuzul nejustificat al pârâtului prin intermediul Direcției Cetățenie
de a-i soluționa reclamantului cererea de redobândire a cetățeniei române.
Prin aceeași sentință,
a obligat pârâtul prin intermediul Direcției Cetățenie să procedeze la analizarea/avizarea
cererii reclamantului de redobândire a cetățeniei în termen de maxim 30 de zile
de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii și a respins ca neîntemeiată
cererea de plată a daunelor morale, obligând pârâtul la suma de 4,3 RON cheltuieli
de judecată către reclamant.
Motivele de fapt și
de drept care au format convingerea primei instanțe
Pentru a pronunța această
soluție, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul a depus la autoritatea
pârâtă cererea de redobândire a cetățeniei române la data de 18 martie 2007, iar
la 07 octombrie 2009 a depus cerere de urgentare a soluționării dosarului, astfel
că a fost vătămat în dreptul său la depunerea și înregistrarea cererii de redobândire
a cetățeniei române, întrucât nici până la momentul introducerii acestei acțiuni,
la peste un an de la data formulării primei cereri nu a fost invitat să depună cererea
de redobândire a cetățeniei.
Totodată, prima instanță
a reținut că nu există o prevedere în Legea nr. 21/1991 sau în Legea nr. 554/2004
privind derogarea de la termenul general de 30 de zile în care trebuie soluționată
o cerere, apreciind astfel că, în speță, s-a depășit termenul rezonabil de soluționare
prevăzut de art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, ratificată de către
România prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002 publicată în M. Of. al României Partea
I nr. 490/09.07.2002.
Recursul declarat de
pârât
Împotriva acestei sentințe
a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, criticând-o pentru nelegalitate
și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac,
recurentul a susținut, în esență, că soluționarea cererilor de acordare sau redobândire
a cetățeniei române este un atribut asupra căruia statul român dispune exclusiv
în condițiile expres menționate în Legea nr. 21/1991, modificată și completată,
iar instanța de judecată nu poate condiționa termenul în care trebuie soluționate.
Totodată, recurentul a
arătat că în mod greșit prima instanță a obligat autoritatea pârâtă la plata cheltuielilor
de judecată, întrucât nu a ținut cont de întâmpinarea formulată în cauză în care
se menționează că cererea de redobândire a cetățeniei române formulată de reclamant
a fost soluționată la data de 02 decembrie 2009, în sensul că a fost avizată favorabil
de către Comisie de Cetățenie, caz în care obiectul pretențiilor deduse judecății
a fost realizat.
Recurentul-pârât a mai
susținut că este de reținut și faptul că prima instanță a constatat ca fiind neîntemeiată
cererea de acordare a daunelor morale, așa încât necăzând în pretenții nici sub
acest aspect, nu se pot acorda cheltuieli de judecată în considerarea unei pretinse
acțiuni culpabile avută înainte de chemarea în judecată.
II. Considerentele Înaltei
Curți asupra recursului
Examinând sentința atacată,
în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum
și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304
1
,
constată că recursul nu este fondat.
Argumentele corespunzătoare
motivelor de recurs invocate
Înalta Curte reține că
reclamantul s-a adresat autorității pârâte cu o cerere prin care a solicitat redobândirea
cetățeniei române la data de 18 martie 2007, iar dar data de 7 octombrie 2009 s-a
adresat cu o nouă cerere, prin care a solicitat urgentarea soluționării dosarului
de cetățenie, însă la niciuna dintre cereri nu a primit răspuns.
Pornind de la această
situație de fapt, soluția primei instanțe reflectă interpretarea și aplicarea corectă
a legislației incidente raportului juridic dedus judecății.
Prevederile art. 1
alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată și completată
prin Legea nr. 262/2007, statuează că „orice persoană care se consideră vătămată
într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică,
printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri,
se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea
actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea
pagubei ce i-a fost cauzată”.
Din conținutul adresei
din 12 martie 2010 emisă de Ministerul Justiției, rezultă că cererea de redobândire
a cetățeniei române formulată de intimatul-reclamant a fost examinată și avizată
pozitiv de Comisia pentru Cetățenie în ședința din 02 decembrie 2009 și faptul că
această comisie a întocmit un raport în care a menționat îndeplinirea condițiilor
legale privind redobândirea cetățeniei române, raport ce urmează a fi înaintat Ministrului
Justiției, potrivit prevederilor art. 17 din Legea nr. 21/1991.
Instanța de control judiciar
constată astfel că demersurile efective ale recurentului-pârât în sensul soluționării
cererii reclamantului au intervenit după sesizarea instanței și, în plus, acesta
nu a depus și alte înscrisuri doveditoare ale avizării cererii reclamantului, în
afară de adresa emisă de către unul dintre departamentele sale, așa încât criticile
aduse sentinței atacate nu pot fi primite, prima instanță reținând corect incidența
în cauză a prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sub aspectul nesoluționării
cererii reclamantei într-un termen rezonabil.
Referitor la critica privind
termenele prevăzute de Legea nr. 21/1991, instanța de control judiciar reține că
actul normativ invocat se referă la întreaga procedură de analizare a cererilor
de redobândire a cetățeniei române și nu exclud, ba chiar impun o anumită celeritate
procedurală, fiind esențialmente subsumate principiului privind soluționarea cererilor
într-un termen rezonabil.
În ceea ce privește criticile
în sensul că în mod greșit a fost obligată autoritatea pârâtă la plata cheltuielilor
de judecată, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi primite,
argumentele invocate nefiind relevante, astfel că
în
mod corect prima instanță a făcut aplicarea prevederilor art.
274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cheltuielile de
judecată sunt suportate de partea care cade în pretenții, iar la baza răspunderii
pentru plata cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții, prevederi
a căror incidență nu poate fi contestată.
Soluția pronunțată
în recurs
Pentru considerentele
expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul
declarat ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304
1
C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de
Ministerul
Justiției împotriva sentinței nr. 1404 din 19 martie 2010 a Curții de Apel București,
secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal
, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință
publică, astăzi 16 decembrie 2010.