ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 687/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului rezultă următoarele: Prin sentința civilă nr. 1690 din 17 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de P.V. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române, și l-a obligat pe pârât să soluționeze cererea reclamantului în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii astfel pronunțate.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut, în esență, faptul că reclamantul a. depus cererea de redobândire a cetățeniei române încă din anul 2007, sub numărul de înregistrare 461/RD/2007, cerere urmată de alte două cereri de urgentare a soluționării dosarului, depuse la data de 29 iulie 2008 și respectiv la data de 10 decembrie 2008, niciuna din cererile reclamantului neprimind răspuns din partea Direcției Cetățenie din cadrul ministerului pârât. Î n raport cu data depunerii primei cereri a reclamantului, instanța a apreciat că prin nesoluționarea acesteia timp de 2 ani, s-a depășit termenul rezonabil de soluționare, prevăzut de art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, ratificată de România prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002, cererea reclamantului fiind astfel întemeiată.

Apreciind totodată, că volumul de activitate al pârâtului, cauzat de numărul mare de cereri similare înregistrate, a constituit o cauză mai presus de voința acestuia care l-a împiedicat să-și îndeplinească obligația prevăzută de lege în termenul legal, a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului privind acordarea de daune morale Î n dezvoltare motivelor sale de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susținut în esență, greșita aplicare în cauză a dispozițiilor Legii nr. 554/2004, termenul de 30 de zile prevăzut de această lege, nefiind aplicabil cauzei, parcurgerea procedurii speciale prevăzută de lege pentru soluționarea cererilor având ca obiect cetățenia română, necesitând o perioada de timp mult mai mare decât cea stabilită de instanță prin hotărârea pronunțată.

A mai susținut recurentul, că deși art. 10 din Convenția Europeană privitoare la cetățenie prevede că fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze cererile în această materie într-un termen rezonabil, situația specială și particulară, determinată de numărul foarte mare de cereri formulate de persoane descendenți ai foștilor cetățeni români care au domiciliat pe teritoriul actual al Republicii Moldova, a condus la imposibilitatea procesării acestor cereri în termenul în care unele acte doveditoare aveau valabilitate, și implicit la posibilitatea prezentării dosarului la comisie pentru soluționare, previzionând în același timp și eventuala soluție favorabilă. Se arată că, în această situație, dacă s-ar ține cont numai de termenul rezonabil, s-ar ajunge la respingerea majorității cererilor, întrucât numărul mare al acestora nu permite soluționarea lor în termenul în care actele depuse își păstrează valabilitatea.

Recurentul a invederat instanței de recurs faptul că, din adresa nr. 6584/DC din 16 aprilie 2009 emisă de Direcția Cetățenie, și comunicată la data de 22 aprilie 2009, rezultă că cererea reclamantului a rămas fără obiect, întrucât aceasta a fost aprobată prin ordinul ministrului justiției și libertăților cetățenești nr. 408/C din 30 ianuarie 2009, publicat în M.Of., Partea I nr. 79 din 11 februarie 2009. Intimatul-reclamant a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de pârât ca nefondat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe. Examinând cauza atât din prisma criticilor formulate de recurent, cât și din perspectiva art. 304 1 C. proc.

civ., în raport de normale legale incidente, înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinței recurate. Este neîntemeiată critica recurentului privitoare la greșita aplicare sau pe încălcarea legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) atâta vreme cât, așa cum rezultă cu evidență din actele și lucrările dosarului și nu în ultimul rând din considerentele sentinței recurate, în mod corect caracterul rezonabil al termenului de soluționare al cererii reclamantei de redobândire a cetățeniei române a fost stabilit prin raportare la momentul înregistrării cererii - anul 2007 - și pe dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei.

Trecerea unui termen de 2 ani de la data înregistrării cererii reclamantei nu poate fi calificat ca fiind unul rezonabil iar imposibilitatea asigurării de către statul român a unui cadru administrativ corespunzător pentru preluarea și analiza într-un termen rezonabil a cererilor de genul celei în discuție, nu poate fi opusă reclamantului. In respectarea Convenției europene și pentru crearea cadrului legislativ necesar soluționării numărului extrem de mare al cererilor de acordare/redobândire a cetățeniei române a fost adoptată O.U.G. nr. 87/2007.

Stabilirea de către instanță a termenului de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței pronunțate nu înseamnă ignorarea dispozițiilor legale speciale, ci presupune o reparație echitabilă acordată reclamantei pentru nesoluționarea cererii înregistrate sub nr. 461/RD/2007, în aplicarea art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ . Susținerea recurentului privind rămânerea fără obiect a cererii intimatului-reclamant, prin soluționarea favorabilă a acesteia, nu poate fi primită drept critică în ceea ce privește legalitatea hotărârii primei instanțe, recurentul-pârât invocând acest aspect pentru prima dată abia în fața instanței de recurs. Actul în discuție relevă doar că obligația stabilită în sarcina recurentului-pârât ar fi fost deja executată, ceea ce reprezintă un semnal pozitiv față de obligația generală ce-i revine de a soluționa cererile într-un termen rezonabil.

Așadar, având în vedere dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și ale art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat. Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., va obliga recurentul la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești împotriva sentinței civile nr. 1960 din 17 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul la plata către intimatul-reclamant a sumei de 720 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2010.