ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 687/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului rezultă

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1690 din 17 aprilie 2009,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de P.V. în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești,

a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea

reclamantului de redobândire a cetățeniei române, și l-a obligat

pe pârât să soluționeze cererea reclamantului în termen de 30 de zile

de la data rămânerii irevocabile a hotărârii astfel pronunțate.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a

reținut, în esență, faptul că reclamantul a. depus cererea

de redobândire a cetățeniei române încă din anul 2007, sub

numărul de înregistrare 461/RD/2007, cerere urmată de alte două

cereri de urgentare a soluționării dosarului, depuse la data de 29

iulie 2008 și respectiv la data de 10 decembrie 2008, niciuna din cererile

reclamantului neprimind răspuns din partea Direcției

Cetățenie din cadrul ministerului pârât.

Î

n raport cu data depunerii primei cereri a

reclamantului, instanța a apreciat că prin nesoluționarea

acesteia timp de 2 ani, s-a depășit termenul rezonabil de

soluționare, prevăzut de art. 10 din Convenția Europeană

asupra Cetățeniei, ratificată de România prin Legea nr. 396 din 14

iunie 2002, cererea reclamantului fiind astfel întemeiată.

Apreciind totodată, că volumul de

activitate al pârâtului, cauzat de numărul mare de cereri similare

înregistrate, a constituit o cauză mai presus de voința acestuia care

l-a împiedicat să-și îndeplinească obligația

prevăzută de lege în termenul legal, a respins ca neîntemeiată

cererea reclamantului privind acordarea de daune morale

Î

n dezvoltare motivelor sale de recurs,

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a

susținut în esență, greșita aplicare în cauză a

dispozițiilor Legii nr. 554/2004, termenul de 30 de zile prevăzut de

această lege, nefiind aplicabil cauzei, parcurgerea procedurii speciale

prevăzută de lege pentru soluționarea cererilor având ca obiect

cetățenia română, necesitând o perioada de timp mult mai mare

decât cea stabilită de instanță prin hotărârea

pronunțată.

A mai susținut recurentul, că

deși art. 10 din Convenția Europeană privitoare la

cetățenie prevede că fiecare stat parte trebuie să

facă astfel încât să examineze cererile în această materie

într-un termen rezonabil, situația specială și particulară,

determinată de numărul foarte mare de cereri formulate de persoane

descendenți ai foștilor cetățeni români care au domiciliat

pe teritoriul actual al Republicii Moldova, a condus la imposibilitatea

procesării acestor cereri în termenul în care unele acte doveditoare aveau

valabilitate, și implicit la posibilitatea prezentării dosarului la

comisie pentru soluționare, previzionând în același timp și

eventuala soluție favorabilă. Se arată că, în această

situație, dacă s-ar ține cont numai de termenul rezonabil, s-ar

ajunge la respingerea majorității cererilor, întrucât numărul

mare al acestora nu permite soluționarea lor în termenul în care actele

depuse își păstrează valabilitatea.

Recurentul a invederat instanței de

recurs faptul că, din adresa nr. 6584/DC din 16 aprilie 2009 emisă de

Direcția Cetățenie, și comunicată la data de 22

aprilie 2009, rezultă că cererea reclamantului a rămas

fără obiect, întrucât aceasta a fost aprobată prin ordinul ministrului

justiției și libertăților cetățenești nr. 408/C

din 30 ianuarie 2009, publicat în M.Of., Partea

I

nr. 79 din 11 februarie

2009.

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare, prin

care a solicitat respingerea recursului formulat de pârât ca nefondat, cu

consecința menținerii ca legală și temeinică a

hotărârii primei instanțe.

Examinând cauza atât din prisma criticilor

formulate de recurent, cât și din perspectiva art. 304

1

C.

proc. civ., în raport de normale legale incidente, înalta Curte de Casație

și Justiție reține că nu există motive pentru

casarea/modificarea sentinței recurate.

Este neîntemeiată critica recurentului

privitoare la greșita aplicare sau pe încălcarea legii (art. 304 pct.

9 C. proc. civ.) atâta vreme cât, așa cum rezultă cu

evidență din actele și lucrările dosarului și nu în

ultimul rând din considerentele sentinței recurate, în mod corect

caracterul rezonabil al termenului de soluționare al cererii reclamantei

de redobândire a cetățeniei române a fost stabilit prin raportare la

momentul înregistrării cererii - anul 2007 - și pe dispozițiile

art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei.

Trecerea unui termen de 2 ani de la data

înregistrării cererii reclamantei nu poate fi calificat ca fiind unul

rezonabil iar imposibilitatea asigurării de către statul român a unui

cadru administrativ corespunzător pentru preluarea și analiza într-un

termen rezonabil a cererilor de genul celei în discuție, nu poate fi

opusă reclamantului. In respectarea Convenției europene și

pentru crearea cadrului legislativ necesar soluționării

numărului extrem de mare al cererilor de acordare/redobândire a

cetățeniei române a fost adoptată O.U.G. nr. 87/2007.

Stabilirea de către instanță a

termenului de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței

pronunțate nu înseamnă ignorarea dispozițiilor legale speciale,

ci presupune o reparație echitabilă acordată reclamantei pentru

nesoluționarea cererii înregistrate sub nr. 461/RD/2007, în aplicarea art.

18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ .

Susținerea recurentului privind

rămânerea fără obiect a cererii intimatului-reclamant, prin

soluționarea favorabilă a acesteia, nu poate fi primită drept

critică în ceea ce privește legalitatea hotărârii primei

instanțe, recurentul-pârât invocând acest aspect pentru prima dată

abia în fața instanței de recurs.

Actul în discuție relevă doar

că obligația stabilită în sarcina recurentului-pârât ar fi fost deja

executată, ceea ce reprezintă un semnal pozitiv față de

obligația generală ce-i revine de a soluționa cererile într-un

termen rezonabil.

Așadar, având în vedere

dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și ale art. 20 din

Legea nr. 554/2004 modificată și completată, Înalta Curte

urmează să respingă recursul ca nefondat.

Totodată, în temeiul dispozițiilor

art. 274 C. proc. civ., va obliga recurentul la plata cheltuielilor de

judecată ocazionate de prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției și

Libertăților Cetățenești împotriva sentinței

civile nr. 1960 din 17 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la plata către

intimatul-reclamant a sumei de 720 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 10 februarie 2010.