ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 944/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, la data de 23 aprilie 2009, reclamantul P.A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române; obligarea pârâtului, prin Direcția Cetățenie - Comisia pentru cetățenie, să procedeze la analizarea/avizarea cererii sale de redobândire a cetățeniei române în termen de maximum 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanței; obligarea pârâtul la plata sumei de 1.000 RON daune morale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că în anul 2004 a depus cererea de redobândire a cetățeniei române, primind număr de înregistrare 1096/RD/2004. În anul 2009 a depus o nouă cerere de urgentare însă deși Direcția Cetățenie avea obligația de a-i răspunde într-un termen de 30 de zile de la data la care a luat la cunoștință de solicitare, acest lucru nu s-a întâmplat. A apreciat reclamantul că această atitudine constituie un refuz nejustificat de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române într-un termen scurt, rezonabil, fiind astfel vătămat în drepturile sale și că este în contradicție flagrantă cu prevederile art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei de către România prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002 publicată în M. Of.

al României Parte 1 nr. 490/09.07.2002, conform cărora fiecare stat trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, precum și redobândirea acesteia. În privința daunelor morale, a considerat că prin această tergiversare i s-a creat un prejudiciu moral, i s-a încălcat condiția/demnitatea umană, întrucât a fost privat de drepturile legale și constituționale o perioadă îndelungată de timp (peste 5 ani de zile), iar prin admiterea acestui capăt de cerere s-ar realiza o reparație echitabilă, ca urmare a prejudiciului moral suferit. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 4250 din 2 decembrie 2009 a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P.A.

în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești. A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, admise în parte. A respins ca rămase fără obiect capetele de cerere privind constatarea refuzului nejustificat și obligarea pârâtului la analizarea cererii de redobândire a cetățeniei române.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut în esență că față de data formulării primei cereri pe rolul Secretariatului Comisiei (2004) pasivitatea pârâtului pentru o perioadă de 5 ani nu poate fi justificată și că această durată mare de la depunerea dosarului nu poate constitui în nici un caz un termen rezonabil în sensul Convenției europene asupra Cetățeniei, ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, art. 10. Însă, a reținut prima instanță așa cum rezultă din înscrisul depus la dosar, prin Ordinul nr. 1635/C din 12 iunie 2009 al Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, reclamantului i-a fost admisă cererea de redobândire a cetățeniei române, astfel că cererea de chemare în judecată prin care reclamantul solicită să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluționa cererea, a rămas fără obiect.

Curtea a apreciat că reclamantului i-a fost creat un prejudiciu moral prin tergiversarea soluționării cererii sale depuse în anul 2004 și în condițiile în care pârâtul nu a invocat vreo culpă a reclamantului. Totodată prima instanță a reținut că cererea reclamantului privind acordarea daunelor morale este întemeiată ținând cont de faptul că acesta a fost privat de posibilitatea de a-și exercita drepturile decurgând din calitatea de cetățean român, aspect care este de natură să creeze frustrări și nemulțumiri. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ. acordând în parte cheltuielile, în cuantum de 500 RON.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamantul P.A. cât și pârâtul Ministerul Justiției. Reclamantul a criticat hotărârea sub aspectul neacordării în totalitate a cheltuielilor de judecată solicitate, arătând că deși prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. îndreptățește instanța să cenzureze onorariile avocațiale, acest lucru se întâmplă doar în cazul unor disproporții vădite ale acestora în raport cu valoarea pricinii și munca depusă, ceea ce în speță nu este cazul. Pârâta a adus critici sentinței nr. 4250 din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel București, atât în ceea ce privește acordarea daunelor morale cât și a cheltuielilor de judecată. A arătat că sentința pronunțată este în parte nelegală prin prisma motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. potrivit căruia „modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere pentru motive de nelegalitate atunci când hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii". A susținut că la pronunțarea hotărârii din cauza de față, instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile legale în materie de cetățenie și care au reglementat modul de soluționare a cererilor întemeiate pe art. 10 1 din Legea cetățeniei române și aflate în curs de soluționare, reținând în motivare, în mod eronat, că cererea putea fi soluționată imediat după curgerea unui termen de 30 de zile. A solicitat să se constate că, pe de o parte, dispozițiile legale care prevedeau posibilitatea examinării unei cereri în materie de cetățenie numai după trecerea a 30 de zile de la publicarea în M. Of.

al României Partea a III-a a extrasului de cerere au fost abrogate prin O.U.G nr. 147 din 04 noiembrie 2008, iar pe de altă parte, analizarea unei astfel de cererii nu era posibilă decât după ce Comisia primea toate informațiile solicitate de la autorități, cu condiția ca și cererea să fie însoțită de toate actele doveditoare îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege. În cazul de față, a precizat recurentul pârât, reclamantul a completat cererea cu acte doveditoare numai în anul 2009, iar cererea a fost soluționată de Comisia pentru cetățenie înainte de înregistrarea cererii de chemare în judecată și aprobată prin Ordin, în cadrul celor 5 luni prevăzute de O.U.G. nr. 36/2009 aprobată cu modificări prin Legea nr. 354/2009.

Față de situația de fapt prezentată și în raport cu dispozițiile legale aplicabile în vigoare la data pronunțării hotărârii și la data soluționării cererii reclamantului, dispoziții care au repus în termen toate cererile înregistrate anterior și aflate în curs de soluționare întemeiate pe dispozițiile art. 10 1 din Legea nr. 21/199, pârâtul a susținut că în mod greșit a reținut instanța de fond faptul că cererea reclamantului nu a fost soluționată într-un termen rezonabil, în sensul prevăzut de Convenția Europeană asupra Cetățeniei. Referindu-se la termenul rezonabil, în procedurile judiciare, instanța europeană a admis că supraîncărcarea temporară a rolului unui tribunal nu angajează responsabilitatea internațională a statelor contractante dacă acestea adoptă cu promptitudine măsurile de natură să remedieze o asemenea situație.

S-a mai arătat că dacă mijloacele folosite se dovedesc insuficiente, statul în cauză este obligat să adopte altele mai eficace, pentru a se conforma exigențelor art. 6 pag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor omului. Tot instanța europeană a stabilit că aprecierea caracterului rezonabil al unei proceduri judiciare trebuie să fie făcută în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale. În ceea ce privește acordarea daunelor morale recurentul Ministerul Justiției a arătat că, în literatura de specialitate, daunele morale sunt apreciate ca reprezentând consecința atingerii adusă existenței fizice a persoanei, integrității corporale și sănătății, cinstei și demnității.

A susținut acest recurent că admiterea cererii de acordare a daunelor morale era posibilă numai dacă ar fi fost admise capetele principale de cerere și numai dacă s-ar fi probat existența unui prejudiciu moral încercat, a caracterului ilicit, a unei fapte săvârșite cu vinovăție de pârât și a raportului de cauzalitate. Cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată a susținut că în mod greșit au fost acordate de prima instanță întrucât cererea reclamantului a fost soluționată înainte de prima zi de înfățișare, astfel că devin aplicabile prevederile art. 275 C. proc. civ.

Examinând cauza prin prisma criticilor invocate de cei doi recurenți, a probatoriului administrat și a normelor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursurile sunt fondate, însă în limitele considerentelor ce vor fi expuse în continuare: În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției În privința cererii principale - constatarea refuzului nejustificat de a soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române și de obligare a Direcției Cetățenie să procedeze la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetățeniei române, soluția instanței de fond, de respingere a acțiunii ca rămasă fără obiect, este corectă în raport cu împrejurarea că pârâtul, prin Ordinul nr. 1635/C din 12 iunie 2009 al Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, a admis cererea reclamantului, de redobândire a cetățeniei române.

Soluția primei instanțe este de asemenea corectă și în ceea ce privește constatarea depășirii termenului rezonabil de către autoritatea pârâtă, apreciindu-se că pasivitatea pârâtului pentru o perioadă de 5 ani nu poate fi justificată și că această durată mare de la depunerea dosarului nu poate constitui în nici un caz un termen rezonabil în sensul Convenției europene asupra Cetățeniei, ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, art. 10. Nici critica referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată nu este întemeiată. În conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenții. Având ca fundament aceste dispoziții legale s-a admis ideea că la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții.

Or, în cauza dedusă judecății, rezultă fără putință de tăgadă că instituția recurentă a fost în culpă pentru nesoluționarea cererii reclamantului. Într-adevăr pârâtul a soluționat cererea reclamantului până la primul termen de judecată, prin Ordinul nr. 1635/C din 12 iunie 2009, însă în cauză nu pot fi incidente prevederile art. 275 C. proc. civ., teza I. Potrivit dispozițiilor art. 275 C. proc. civ.,,pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată, Or în cauza de față, pârâtul a fost pus în întârziere prin cererile anterioare, înregistrate la Ministerul Justiției, astfel că devin incidente prevederile art. 275 C. proc.

civ., teza a II-a, care mențin obligarea pârâtului la cheltuielile de judecată în circumstanțele arătate. Critica privitoare la acordarea daunelor morale este, însă, întemeiată. Argumentarea admiterii acestui capăt de cerere pe speranța legitimă pe care reclamantul o are în legătură cu redobândirea cetățeniei române este una imprecisă, nefiind explicat în ce constă prejudiciul moral adus reclamantului prin nesoluționarea cererii în discuție și nici modul în care s-a apreciat că suma de 1.000 RON reprezintă o compensare adecvată. Înalta Curte apreciază că însăși admiterea cererii și redobândirea cetățeniei române de către reclamant, reprezintă prin ea însăși o reparație echitabilă, o măsură de natură a acoperi consecințele negative ale conduitei autorității publice, neexistând temei pentru plata sumei solicitate de reclamant.

În ceea ce privește recursul reclamantului, Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente. Prima instanță în mod eronat a procedat la reducerea onorariului de avocat la suma de 500 RON. Într-adevăr potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori va constata, motivat, că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Or, în cazul de față nu se regăsește nici una din ipotezele prevăzute de textele de mai sus, onorariul apărătorului nefiind exagerat în raport cu obiectul cauzei și față de împrejurarea că apărătorul s-a ocupat în integralitate de procedurile judiciare inclusiv îndeplinirea procedurii prealabile.

Ca urmare, în temeiul art 312 alin. (1), art. 312 alin. (3) teza I cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursurile vor fi admise, sentința atacată va fi modificată în sensul că se va respinge cererea reclamantului P.A. de acordare a daunelor morale și va fi obligat pârâtul Ministerul Justiției la 800 RON cheltuieli de judecată către reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de P.A. împotriva sentinței civile nr. 4250 din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Admite recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva aceleiași sentințe. Modifică hotărârea atacată în sensul că respinge cererea reclamantului P.A. de acordare a daunelor morale și obligă pârâtul Ministerul Justiției la 800 RON cheltuieli de judecată către reclamant. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2011.