ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 944/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 944/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursurilor de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a, contencios

administrativ și fiscal, la data de 23 aprilie 2009, reclamantul P.A. a

solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești,

să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluționa cererea de

redobândire a cetățeniei române; obligarea pârâtului, prin Direcția Cetățenie -

Comisia pentru cetățenie, să procedeze la analizarea/avizarea cererii sale de

redobândire a cetățeniei române în termen de maximum 30 de zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii instanței; obligarea pârâtul la plata sumei de 1.000 RON

daune morale, cu cheltuieli de judecată.

În

motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că în anul 2004 a depus

cererea de redobândire a cetățeniei române, primind număr de înregistrare

1096/RD/2004. În anul 2009 a depus o nouă cerere de urgentare însă deși

Direcția Cetățenie avea obligația de a-i răspunde într-un termen de 30 de zile

de la data la care a luat la cunoștință de solicitare, acest lucru nu s-a

întâmplat.

A apreciat

reclamantul că această atitudine constituie un refuz nejustificat de a-i

soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române într-un termen scurt,

rezonabil, fiind astfel vătămat în drepturile sale și că este în contradicție

flagrantă cu prevederile art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei de

către România prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002 publicată în M. Of. al

României Parte 1 nr. 490/09.07.2002, conform cărora fiecare stat trebuie să

facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind

dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, precum și redobândirea

acesteia.

În

privința daunelor morale, a considerat că prin această tergiversare i s-a creat

un prejudiciu moral, i s-a încălcat condiția/demnitatea umană, întrucât a fost

privat de drepturile legale și constituționale o perioadă îndelungată de timp

(peste 5 ani de zile), iar prin admiterea acestui capăt de cerere s-ar realiza

o reparație echitabilă, ca urmare a prejudiciului moral suferit.

Curtea de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 4250 din 2 decembrie 2009 a admis în parte cererea de

chemare în judecată formulată de reclamantul P.A. în contradictoriu cu

Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești.

A obligat

pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de

judecată, admise în parte.

A respins

ca rămase fără obiect capetele de cerere privind constatarea refuzului

nejustificat și obligarea pârâtului la analizarea cererii de redobândire a

cetățeniei române.

Pentru a

hotărî astfel prima instanță a reținut în esență că față de data formulării

primei cereri pe rolul Secretariatului Comisiei (2004) pasivitatea pârâtului

pentru o perioadă de 5 ani nu poate fi justificată și că această durată mare de

la depunerea dosarului nu poate constitui în nici un caz un termen rezonabil în

sensul Convenției europene asupra Cetățeniei, ratificată de România prin Legea

nr. 396/2002, art. 10.

Însă, a

reținut prima instanță așa cum rezultă din înscrisul depus la dosar, prin

Ordinul nr. 1635/C din 12 iunie 2009 al Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești,

reclamantului i-a fost admisă cererea de redobândire a cetățeniei române,

astfel că cererea de chemare în judecată prin care reclamantul solicită să se

constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluționa cererea, a rămas

fără obiect.

Curtea a

apreciat că reclamantului i-a fost creat un prejudiciu moral prin tergiversarea

soluționării cererii sale depuse în anul 2004 și în condițiile în care pârâtul

nu a invocat vreo culpă a reclamantului.

Totodată

prima instanță a reținut că cererea reclamantului privind acordarea daunelor

morale este întemeiată ținând cont de faptul că acesta a fost privat de

posibilitatea de a-și exercita drepturile decurgând din calitatea de cetățean

român, aspect care este de natură să creeze frustrări și nemulțumiri.

În ceea ce

privește cheltuielile de judecată, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor

art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ. acordând în parte cheltuielile, în

cuantum de 500 RON.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamantul P.A. cât și pârâtul

Ministerul Justiției.

Reclamantul

a criticat hotărârea sub aspectul neacordării în totalitate a cheltuielilor de

judecată solicitate, arătând că deși prevederile art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. îndreptățește instanța să cenzureze onorariile avocațiale, acest lucru se

întâmplă doar în cazul unor disproporții vădite ale acestora în raport cu

valoarea pricinii și munca depusă, ceea ce în speță nu este cazul.

Pârâta a

adus critici sentinței nr. 4250 din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel

București, atât în ceea ce privește acordarea daunelor morale cât și a

cheltuielilor de judecată.

A arătat

că sentința pronunțată este în parte nelegală prin prisma motivului de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. potrivit căruia

„modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere pentru motive de

nelegalitate atunci când hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată

cu aplicarea greșită a legii".

A susținut

că la pronunțarea hotărârii din cauza de față, instanța de fond nu a avut în

vedere dispozițiile legale în materie de cetățenie și care au reglementat modul

de soluționare a cererilor întemeiate pe art. 10

1

din Legea

cetățeniei române și aflate în curs de soluționare, reținând în motivare, în

mod eronat, că cererea putea fi soluționată imediat după curgerea unui termen

de 30 de zile.

A

solicitat să se constate că, pe de o parte, dispozițiile legale care prevedeau

posibilitatea examinării unei cereri în materie de cetățenie numai după

trecerea a 30 de zile de la publicarea în M. Of. al României Partea a III-a a

extrasului de cerere au fost abrogate prin O.U.G nr. 147 din 04 noiembrie 2008,

iar pe de altă parte, analizarea unei astfel de cererii nu era posibilă decât

după ce Comisia primea toate informațiile solicitate de la autorități, cu

condiția ca și cererea să fie însoțită de toate actele doveditoare îndeplinirii

condițiilor prevăzute de lege.

În cazul

de față, a precizat recurentul pârât, reclamantul a completat cererea cu acte

doveditoare numai în anul 2009, iar cererea a fost soluționată de Comisia

pentru cetățenie înainte de înregistrarea cererii de chemare în judecată și

aprobată prin Ordin, în cadrul celor 5 luni prevăzute de O.U.G. nr. 36/2009

aprobată cu modificări prin Legea nr. 354/2009.

Față de

situația de fapt prezentată și în raport cu dispozițiile legale aplicabile în

vigoare la data pronunțării hotărârii și la data soluționării cererii

reclamantului, dispoziții care au repus în termen toate cererile înregistrate

anterior și aflate în curs de soluționare întemeiate pe dispozițiile art. 10

1

din Legea nr. 21/199, pârâtul a susținut că în mod greșit a reținut instanța de

fond faptul că cererea reclamantului nu a fost soluționată într-un termen

rezonabil, în sensul prevăzut de Convenția Europeană asupra Cetățeniei.

Referindu-se

la termenul rezonabil, în procedurile judiciare, instanța europeană a admis că

supraîncărcarea temporară a rolului unui tribunal nu angajează

responsabilitatea internațională a statelor contractante dacă acestea adoptă cu

promptitudine măsurile de natură să remedieze o asemenea situație. S-a mai

arătat că dacă mijloacele folosite se dovedesc insuficiente, statul în cauză

este obligat să adopte altele mai eficace, pentru a se conforma exigențelor

art. 6 pag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor omului. Tot instanța

europeană a stabilit că aprecierea caracterului rezonabil al unei proceduri

judiciare trebuie să fie făcută în fiecare cauză în parte, în funcție de

circumstanțele sale.

În ceea ce

privește acordarea daunelor morale recurentul Ministerul Justiției a arătat că,

în literatura de specialitate, daunele morale sunt apreciate ca reprezentând

consecința atingerii adusă existenței fizice a persoanei, integrității

corporale și sănătății, cinstei și demnității.

A susținut

acest recurent că admiterea cererii de acordare a daunelor morale era posibilă

numai dacă ar fi fost admise capetele principale de cerere și numai dacă s-ar

fi probat existența unui prejudiciu moral încercat, a caracterului ilicit, a

unei fapte săvârșite cu vinovăție de pârât și a raportului de cauzalitate.

Cu privire

la acordarea cheltuielilor de judecată a susținut că în mod greșit au fost

acordate de prima instanță întrucât cererea reclamantului a fost soluționată

înainte de prima zi de înfățișare, astfel că devin aplicabile prevederile art.

275 C. proc. civ.

Examinând

cauza prin prisma criticilor invocate de cei doi recurenți, a probatoriului

administrat și a normelor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție

reține că recursurile sunt fondate, însă în limitele considerentelor ce vor fi

expuse în continuare:

În ceea ce

privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției

În privința

cererii principale - constatarea refuzului nejustificat de a soluționa cererea

de redobândire a cetățeniei române și de obligare a Direcției Cetățenie să

procedeze la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetățeniei române,

soluția instanței de fond, de respingere a acțiunii ca rămasă fără obiect, este

corectă în raport cu împrejurarea că pârâtul, prin Ordinul nr. 1635/C din 12

iunie 2009 al Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, a admis

cererea reclamantului, de redobândire a cetățeniei române.

Soluția

primei instanțe este de asemenea corectă și în ceea ce privește constatarea

depășirii termenului rezonabil de către autoritatea pârâtă, apreciindu-se că

pasivitatea pârâtului pentru o perioadă de 5 ani nu poate fi justificată și că

această durată mare de la depunerea dosarului nu poate constitui în nici un caz

un termen rezonabil în sensul Convenției europene asupra Cetățeniei, ratificată

de România prin Legea nr. 396/2002, art. 10.

Nici

critica referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată nu este întemeiată.

În

conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., cheltuielile de

judecată sunt suportate de partea care cade în pretenții.

Având ca

fundament aceste dispoziții legale s-a admis ideea că la baza răspunderii

pentru plata cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții.

Or, în

cauza dedusă judecății, rezultă fără putință de tăgadă că instituția recurentă

a fost în culpă pentru nesoluționarea cererii reclamantului.

Într-adevăr

pârâtul a soluționat cererea reclamantului până la primul termen de judecată,

prin Ordinul nr. 1635/C din 12 iunie 2009, însă în cauză nu pot fi incidente

prevederile art. 275 C. proc. civ., teza I.

Potrivit

dispozițiilor art. 275 C. proc. civ.,,pârâtul care a recunoscut la prima zi de

înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata

cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de

chemarea în judecată,

Or în

cauza de față, pârâtul a fost pus în întârziere prin cererile anterioare,

înregistrate la Ministerul Justiției, astfel că devin incidente prevederile

art. 275 C. proc. civ., teza a II-a, care mențin obligarea pârâtului la

cheltuielile de judecată în circumstanțele arătate.

Critica

privitoare la acordarea daunelor morale este, însă, întemeiată.

Argumentarea

admiterii acestui capăt de cerere pe speranța legitimă pe care reclamantul o

are în legătură cu redobândirea cetățeniei române este una imprecisă, nefiind

explicat în ce constă prejudiciul moral adus reclamantului prin nesoluționarea

cererii în discuție și nici modul în care s-a apreciat că suma de 1.000 RON

reprezintă o compensare adecvată.

Înalta

Curte apreciază că însăși admiterea cererii și redobândirea cetățeniei române

de către reclamant, reprezintă prin ea însăși o reparație echitabilă, o măsură

de natură a acoperi consecințele negative ale conduitei autorității publice,

neexistând temei pentru plata sumei solicitate de reclamant.

În ceea ce

privește recursul reclamantului, Înalta Curte constată că acesta este fondat

pentru următoarele considerente.

Prima

instanță în mod eronat a procedat la reducerea onorariului de avocat la suma de

500 RON.

Într-adevăr

potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul

să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute

în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori va constata, motivat, că sunt

nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită

de avocat.

Or, în

cazul de față nu se regăsește nici una din ipotezele prevăzute de textele de

mai sus, onorariul apărătorului nefiind exagerat în raport cu obiectul cauzei

și față de împrejurarea că apărătorul s-a ocupat în integralitate de

procedurile judiciare inclusiv îndeplinirea procedurii prealabile.

Ca urmare,

în temeiul art 312 alin. (1), art. 312 alin. (3) teza I cu referire la art. 304

pct. 9 C. proc. civ., recursurile vor fi admise, sentința atacată va fi

modificată în sensul că se va respinge cererea reclamantului P.A. de acordare a

daunelor morale și va fi obligat pârâtul Ministerul Justiției la 800 RON

cheltuieli de judecată către reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de P.A. împotriva sentinței civile nr. 4250 din 2 decembrie

2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Admite

recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva aceleiași sentințe.

Modifică

hotărârea atacată în sensul că respinge cererea reclamantului P.A. de acordare

a daunelor morale și obligă pârâtul Ministerul Justiției la 800 RON cheltuieli

de judecată către reclamant.

Menține

celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 17 februarie 2011.