ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 647/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată,

reclamanta R.S. a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Justiției – C.C.,

obligarea acestuia la examinarea cererii depuse cu privire la redobândirea

cetățeniei române în regim de urgență

.

În motivarea acțiunii reclamanta

arată că a depus cererea și actele necesare din anul 2004, iar la data de 11

martie 2008 s-a adresat cu o cerere prealabilă pârâtului prin care a solicitat

soluționarea cererii sale, însă nu a primit nici un răspuns.

Reclamanta a mai precizat că

nesoluționarea cererii până în prezent nu se înscrie în limitele rezonabile,

așa cum prevede art. 10 al C.E.A.C. ratificată de România prin Legea nr. 396/2002.

Pârâtul Ministerul Justiției

a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată,

întrucât din verificările efectuate a rezultat că este necesară completarea și

actualizarea unor acte, despre această împrejurare și despre necesitatea

completării dosarului reclamanta fiind încunoștințată prin adresa nr. 5057/ dc

din 20 martie 2009.

Prin sentința civilă nr. 2295

din 2 iunie 2009, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de

reclamantă și a obligat pârâtul să soluționeze cererea reclamantei de

redobândire a cetățeniei române în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă

hotărârii.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că împrejurarea că statul nu poate asigura un cadru

administrativ corespunzător pentru preluarea și analiza într-un termen

rezonabil a cererilor pentru redobândirea cetățeniei române nu poate fi opus

reclamanților. De altfel, prin O.U.G. nr. 87/2007 s-a urmărit tocmai

înlăturarea acestor insuficiențe, în respectarea prevederilor convenției

internaționale sus menționate.

Instanța de fond nu a reținut

apărarea pârâtului legat de împrejurarea că dosarul reclamantei era incomplet,

sens în care a fost înștiințată prin adresa nr. 5057/ dc din 20 martie 2009. Pe

de o parte pentru că de la data depunerii cererii au trecut aproximativ 5 ani,

iar la momentul expedierii adresei, deși nu există nicio dovadă în sensul

expedierii, reclamanta deja promovase prezenta acțiune.

Împotriva acestei hotărâri

pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești a declarat recurs,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

.

În motivarea recursului se

arată că sentința recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii,

motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul arată că parcurgerea

procedurii speciale prevăzută de lege pentru soluționarea cererilor având ca obiect

cetățenia română necesită o perioadă de timp mult mai mare decât cea stabilită de

instanță prin hotărârea pronunțată, perioadă care depinde de mai mulți factori

independenți de voința instituției învestite de lege cu soluționarea cererilor

având acest obiect.

Din evidențele

secretariatului a rezultat că dosarul

reclamantei

nu era complet la data soluționării cauzei deduse judecății, fapt ce împiedica

înaintarea

acestuia la Comisie pentru a fi examinată.

Față de situația de fapt,

nesoluționarea cererii de redobândire a cetățeniei până la momentul

introducerii cererii de chemare în judecată, nu poate fi calificată ca un refuz

nejustificat, în sensul Legii contenciosului administrativ, temei indicat de

reclamantă în acțiunea sa, neputându-se identifica cu exprimarea explicită, cu

exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.

Recurentul, în fața instanței

de recurs, a formulat concluzii scrise, prin care a arătat că cererea

reclamantei a fost examinată și avizată pozitiv de C.C. care a întocmit raportul

prevăzut de art. 17 și 18 din Legea nr. 21/1991 în care a menționat că sunt

îndeplinite condițiile legale pentru redobândirea cetățeniei române, raport ce

va fi înaintat ministrului justiției și libertăților cetățenești.

Cererea de redobândire a

cetățeniei române formulată de R.S. a fost inclusă în Ordinul de redobândire a

cetățeniei, ce va fi înaintat ministrului justiției pentru a fi semnat. Ordinul

se comunică solicitantului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de

primire, de îndată, de la data emiterii ordinului.

În consecință, având în

vedere că cererea intimatei-reclamante a fost avizată pozitiv recurentul

solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii

acțiunii ca rămasă fără obiect, depunând adresa nr. 6027/ DC din 5 februarie

2010 emisă de D.C. din care rezultă că cererea de redobândire a cetățeniei române

a reclamantei a fost avizată favorabil.

Examinând cauza și sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că

recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare

.

Prevederile art. 1 din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată și completată prin Legea nr.

262/2007, statuează că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept

al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un

act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se

poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea

actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea

pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat cât și

public”.

Așa cum corect a reținut și

instanța de fond, reclamanta-intimată s-a adresat în mai multe rânduri,

solicitând redobândirea cetățeniei române, în temeiul Legii nr. 21/1991,

republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Problema care se impune a fi

rezolvată în cauza de față este legată de termenul în care autoritățile române

trebuie să soluționeze cererile de redobândire a cetățeniei române.

Din lecturarea Legii nr. 21/1991

rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care

autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

Ca atare, în lipsa unui

asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din C.E.C.,

adoptată la Strasbourg, la data de 6 noiembrie 1997, și ratificată de România

prin Legea nr. 396/2002, potrivit căruia: „Fiecare stat parte trebuie să facă

astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea,

păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui

atestat de cetățenie”.

Doctrina europeană a arătat

că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate fi

definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen

rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în

mod concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru

a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau

nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra

întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare

realizării unei durate rezonabile.

Înalta Curte nu va reține

nici susținerile recurentului, formulate în concluziile scrise, respectiv că

cererea reclamantei a fost examinată și avizată pozitiv de C.C. motiv pentru

care solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii

acțiunii ca rămasă fără obiect.

Din actele și lucrările dosarului

rezultă că în fața instanței de fond recurentul nu a făcut dovada celor

susținute în concluziile scrise.

Mai mult, instanța de fond a

amânat cauza la cererea recurentului-pârât pentru pregătirea apărării, însă la pronunțarea

hotărârii recurentul-pârât nu a depus nici întâmpinare și nici înscrisuri cu

care să dovedească că cererea reclamantei a fost soluționată.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot

fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe

care o va menține.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul

va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, împotriva sentinței civile

nr. 2295 din 2 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 februarie 2010.