ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2867/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2867/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 3705 din 4 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de

reclamantul

M.G., în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe și a obligat

pârâtul să primească cererea reclamantului de

redobândire a cetățeniei române, într-un termen

scurt, rezonabil.

Pentru a hotărî

astfel, curtea de apel a reținut, în esență, faptul că în ianuarie 2009,

reclamantul s-a adresat Secției Consulare

a Ambasadei Românei la Chișinău cu o cerere prin

care a solicitat să fie invitat să depună cererea de redobândire a

cetățeniei române, solicitare la

care neprimind răspuns, în luna martie

2009, s-a adresat pârâtului MAE, la care i s-a răspuns că va fi invitat să-și

depună cererea în momentul în care aceasta va fi procesată.

Instanța a reținut în esență, faptul

că dificultățile organizatorice pe care la reclamă pârâtul nu sunt imputabile

reclamantului, acestea neputând constitui o justificare pentru depășirea unui

termen rezonabil de soluționare a cererii.

Instanța a apreciat că dacă ar fi

primite susținerile pârâtului potrivit cărora numai

pentru primirea dosarelor și a cererilor este nevoie de un termen

rezonabil, atunci întreaga

procedură ar dura ani de zile, ceea ce

evident nu se mai poate subscrie unui termen rezonabil așa cum stipulează art.

10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, ratificată prin Legea nr. 396 din

14 iunie 2002.

Solicitarea reclamantului privind

stabilirea de către instanță a unui termen de 30 de zile

în care pârâtul să îi primească cererea, a fost

respinsă de către instanță, reținându-se că nu sunt

aplicabile cauzei

dispozițiile referitoare la termenul de soluționare al petițiilor prevăzut de

O.G. nr. 27/2002 și nici cel prevăzut de Legea

nr. 554/2004, în privința cererii reclamantului

fiind aplicabile

dispozițiile Legii nr. 21/1991, pârâtul fiind astfel obligat să primească

cererea de redobândire a cetățeniei într-un termen scurt, rezonabil.

Împotriva hotărârii instanței de fond

pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul

susține că în mod greșit prima instanță a reținut că „neindicarea niciunui

termen pentru depunerea cererilor ...

este o măsură arbitrară", arătând că astfel cum a

demonstrat și în fața instanței de fond, în jurisprudența europeană,

termenul rezonabil nu este

neapărat un termen scurt și că există o

justificare argumentată a împrejurării că reclamantului

nu i s-a stabilit încă o dată pentru a depune cererea de redobândire a

cetățeniei române.

Recurentul

susține apoi, că la data formulării recursului, stadiul procesării cererilor de

redobândire a atins un nivel satisfăcător față de anii anteriori, prin

deschiderea unei noi locații a Secției Consulare a Ambasadei României la

Chișinău. Dar acumularea cererilor de intenție a

cetățenilor moldoveni pentru

redobândirea cetățeniei din perioada când nu se înregistra ritmul

actual de lucru

(peste 360.000 de solicitări) generează și astăzi o mare dificultate în

îndeplinirea

doleanțelor acestor cetățeni de a fi programați cât mai repede în

vederea depunerii actelor.

În lipsa unei culpe administrative,

recurentul consideră că nu putea fi obligat în baza

legii contenciosului administrativ (cu discriminarea persoanelor ce au

depus cereri anterior

reclamantului dar care nu au formulat acțiune în

instanță), să schimbe ordinea cronologică stabilită și să primească cererea

reclamantului.

Consideră recurentul, că nu a fost

indicat un temei legal pentru a sprijini ideea că stabilirea în cadrul

activității MAE a unei ordini cronologice de procesare a cererilor de

redobândire a cetățeniei poate fi asimilată unui

refuz nejustificat, simpla trecere a timpului neputând fi asimilată ipotezelor

cuprinse în definiția legală a acestui termen juridic.

„Termenul

rezonabil" de soluționare a cererii, invocat de reclamant, nu se regăsește

în

legislația română de

lege lata.

Recurentul mai

menționează că durata acestui termen rezonabil a fost decantată în

jurisprudența CEDO dar, chiar și așa, ea nu se aplică decât în cazurile expres

specificate, în

condițiile

în care solicitanții sunt rezidenți în țara a cărei cetățenie o solicită,

durata analizării

cererii determină o

vătămare prin limitarea drepturilor individului față de celelalte persoane în

mijlocul

cărora trăiește în mod statornic și care se bucură de plenitudinea beneficiilor

oferite de statutul de cetățean, ipoteză în care nu se regăsește reclamantul.

Pe de altă parte, instanța nu avea

nici un temei legal pentru a obliga MAE să

primească

cererile reclamantului ... într-un „termen scurt, rezonabil" iar sistemul

românesc de drept, având origine continentală (franceză și germană) nu admite

decât aplicarea metodei

tehnico-juridice de interpretare a legii

(conform dispozițiilor normative scrise) și este inacceptabil ca instanța

română să judece în echitate, potrivit sistemului de drept cutumiar, specific

spațiului anglo-saxon.

Determinarea termenului rezonabil de

procesare a unor astfel de solicitări se stabilește în funcție de toate circumstanțele

relevante.

Recurentul

susține apoi, că având în vedere că legiuitorul a stabilit că numărul maxim de

cereri primite în interval de un an

pentru fiecare oficiu consular nu poate depăși 30.000 de

persoane, și cum în baza de date a Secției Consulare

a României în Republica Moldova se regăsesc

peste 300.000 de cereri de programare pentru depunerea dosarului de

redobândire a cetățenei,

criteriul cronologic de programare, fixat deja

în practica MAE a dobândit un deplin suport

legal,

și mai mult, are un caracter obligatoriu atât față de autoritatea solicitată,

cât și față de

petenți.

In ceea ce privește eforturile MAE de

a găsi soluții de „lege ferenda", recurentul menționează la data de 19

noiembrie 2009 a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea

O.U.G. nr. 36/2009 ce modifică și completează

Legea nr. 2/1991, potrivit căruia cererea și documentele vizând recunoașterea

cetățeniei române vor putea fi înregistrate și la birourile

teritoriale

aflate în subordinea Direcției Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției și

Libertăților Cetățenești, astfel că nu se poate

invoca lipsa de diligentă a Statului Român pentru

deblocarea impasului

real în care s-a ajuns la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău în

activitatea de colectare a cererilor actuale de redobândire a cetățeniei

române.

Examinând cauza și sentința recurată,

în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție Înalta

Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

In cauză, nu sunt întrunite cerințele

impuse de art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării

sau modificării hotărârii deoarece prima instanță a reținut corect

situația de fapt în raport cu materialul probator

administrat și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

Așa cum, corect, a reținut și instanța

de fond, intimatul-reclamant s-a adresat în mai

multe rânduri recurentului pârât, solicitând a fi programat la o anumită

dată pentru depunerea

actelor

necesare redobândirii cetățeniei române, în temeiul Legii

nr. 21/1991,

republicată, cu

modificările

și completările ulterioare, dar cererile acestuia nu au fost soluționate de

către

autoritatea pârâtă care a invocat motive de ordin administrativ

organizatoric.

Ne aflăm așadar, în ipoteza

„nesoluționării în termenul legal a unei cereri", prevăzută de art. 1 din

Legea nr. 554/2004, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, cererea

formulată de intimatul-reclamant fiind aceea de a

li se stabili o dată pentru depunerea actelor necesare redobândirii cetățeniei

române a cărei soluționare se încadrează în competența de

soluționare

instanței de contencios administrativ.

Prin urmare, în

mod corect și legal, instanța de fond a constatat refuzul nejustificat al

pârâtului Ministerul Afacerilor

Externe - de a soluționa cererea reclamantului-intimat și 1-a obligat pe acesta

la primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române, într-un termen

„scurt, rezonabil".

Instanța de control judiciar nu poate

primi susținerea recurentului în sensul că există

un număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare

a Secției Consulare a Ambasadei, deoarece autoritățile naționale trebuie să ia

măsurile necesare pentru respectarea

principiului celerității, care

guvernează materia aflată în discuție.

Totodată, stabilirea de către

instanță, în sarcina pârâtului a unui termen ..scurt, rezonabil" pentru

primirea cererilor reclamantului, a fost făcută în stricta aplicare a cadrului

legal existent în materie, respectiv în aplicarea

dispozițiilor art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la

Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România

prin

Legea nr. 396/2002 (dispoziții anterior citate) precum și a dispozițiilor art.

18 alin. (6)

din Legea contenciosului

administrativ, potrivit cărora, „Instanța, soluționând cererea

(...)

poate stabili, prin dispozitiv (...) un termen de executare"....

În aceste

condiții, susținerea recurentului privitoare la lipsa de temei juridic a

hotărârii

primei

instanțe, în ceea ce privește stabilirea acestei obligații în sarcina sa, este

vădit nefondată.

Faptul că legiuitorul român a hotărât

să îmbunătățească cadrul legislativ în ceea ce privește procedura de primire a

cererilor de redobândire a cetățeniei române , prin adoptarea

Legii nr. 359/2009, privind aprobarea O.U.G. nr.

36/2009 pentru

modificarea și completarea Legii cetățeniei române nr.

21/1991, constituie un aspect irelevant în cauză, întrucât faptul că, potrivit

art.

II

din noua lege, începând cu 1 ianuarie

2010, în

vederea înregistrării cererilor de

redobândire sau acordare a cetățeniei române, formulate în

temeiul

dispozițiilor art. 10 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, se vor înființa birouri teritoriale în

subordinea Direcției cetățenie din cadrul Ministerului Justiției și

Libertăților Cetățenești, nu poate fi primit ca argument pertinent pentru

justificarea nesoluționării într-un termen rezonabil a cererii reclamantului,

imposibilitatea asigurării anterioare de către Statul Român a unui cadru

administrativ corespunzător pentru preluarea și analiza într-un termen

rezonabil a cererilor de genul celei în discuție, neputându-i fi opusă

reclamantului.

Pentru toate aceste considerente,

recursul formulat în cauză este nefondat și va fi respins, cu aplicarea și a

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr.

3705 din 4 noiembrie 2009 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a Contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 1 iunie 2010.