ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4069/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, reclamantul T.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Afacerilor Externe obligarea acestuia să îi stabilească, într-un

termen rezonabil de maxim 30 de zile, o dată pentru a depune cererea și actele

necesare cu privire la redobândirea cetățeniei române.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că în septembrie 2006 s-a prezentat la Secția Consulară a

Ambasadei României la Chișinău, în vederea depunerii cererii și a actelor

necesare pentru redobândirea cetățeniei române, însă a fost refuzat, cu

motivarea că mai întâi trebuie să depună o cerere de intenție în vederea

programării.

Reclamantul a mai

arătat că în data de 24 iunie 2009 s-a adresat, din nou cu o cerere către pârât,

la care nu a primit un răspuns.

În aceste condiții, a

considerat că termenul de programare este exagerat de lung și nu poate fi

justificat, atitudinea pârâtei conducând la restrângerea dreptului său de a

obține cetățenia.

Prin Sentința nr. 644

din 05 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea reclamantului și a obligat pârâtul să

stabilească și să comunice o dată pentru depunerea cererii de redobândire a

cetățeniei române și a actelor necesare, în termen de 30 de zile de la

rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că s-a depășit durata termenului

rezonabil de soluționare, în sensul art. 10 din Convenția Europeană asupra

Cetățeniei, ratificată de România prin Legea nr. 396/2002 și a apreciat că în

raport cu Legea nr. 554/2004, prin nesoluționarea cererii într-un termen

rezonabil, reclamantul a fost vătămat în drepturile sale legate de aplicarea

dispozițiilor legale privind redobândirea cetățeniei.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând

modificarea ei în sensul respingerii acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată.

A fost invocat

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304

1

C. proc. civ în dezvoltarea căruia s-a susținut că soluția adoptată este

rezultatul interpretării greșite a legii.

Criticând concluzia

nerespectării termenului rezonabil, recurentul a susținut că răspunsul transmis

reclamantului nu încorporează un refuz și, cu atât mai mult, acesta nu poate fi

considerat ca exprimând o restricționare a unui drept.

Pentru instanța de

fond nu a avut relevanță starea de fapt obiectivă invocată de Ministerul

Afacerilor Externe, deși tocmai aceasta a determinat într-o legătură cauzală

directă, situația specifică a derulării procedurii consulare în discuție.

Motivele obiective

invocate, care nu au fost valorificate drept cauză exoneratoare de culpă

administrativă, au o importanță esențială, din moment ce actul de organizare a

activității Ministerului Afacerilor Externe în Republica Moldova nu a aparținut

integral deciziei luate la nivelul instituției acestuia, așa cum o pot face

celelalte autorități administrative române de pe cuprinsul țării în gestionarea

atribuțiilor ce le revin.

În opinia

recurentului, nu se poate pune semnul echivalenței între factorul volitiv,

definit ca sursă a refuzului indicat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr.

554/2004 și factorul obiectiv al imposibilității autorităților române de a

organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea

cererilor de redobândire și pentru procesarea acestor solicitări într-un termen

cât mai scurt.

Or, în lipsa unei

culpe administrative, instituția pârâtă nu putea fi obligată, în baza legii

contenciosului administrativ, să schimbe ordinea cronologică stabilită și să

primească cererea reclamantului.

Totodată, susține

recurentul, în lipsa unui termen legal concret, puterea judecătorească nu se

poate substitui puterii legislative în a edicta termenele de primire a

cererilor, dereglând activitatea secției consulare a Ambasadei Române la

Chișinău.

Pe de altă parte,

durata termenului rezonabil, decantată în jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului, se aplică numai în cazurile expres specificate, respectiv

atunci când solicitanții sunt rezidenți în țara a cărei cetățenie o solicită,

putându-li-se limita drepturile față de celelalte persoane în mijlocul cărora

trăiesc în mod statornic și care se bucură de plenitudinea beneficiilor oferite

de statutul de cetățean, ipoteză în care nu se regăsește și reclamantul.

Mai mult, durata

termenului rezonabil de procesare a unor astfel de solicitări trebuie

determinată în funcție de toate circumstanțele relevante, în sensul aceleiași

jurisprudențe, neputându-se omite faptul că întreaga procedură de redobândire a

cetățeniei se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza aceste

cereri raportat la condițiile obiective în care activitatea în cauză se poate

desfășura.

Prin urmare, a

concluzionat recurentul, instanța nu avea niciun temei legal pentru obligarea

Ministerului Afacerilor Externe la stabilirea datei de depunere a cererii de

redobândire a cetățeniei, fiind inacceptabil ca aceasta să judece cauza în

echitate, potrivit sistemului de drept cutumiar, specific spațiului

anglo-saxon, în condițiile în care sistemul de drept de origine continentală

(franceză și germană) nu admite decât aplicarea metodei tehnico-juridice de

interpretare a legii.

A mai precizat că,

raportat la numărul mare (peste 300.000) al cererilor de programare, s-au făcut

demersuri pentru modificarea cadrului legislativ, astfel încât documentele

vizând recunoașterea cetățeniei române vor putea fi depuse și la prefecturile

oricărui județ din România, concluzionând că lipsa de diligență a Statului

Român pentru deblocarea impasului real în care s-a ajuns în ceea ce privește

activitatea actului de preluare a cererilor, nu poate fi reținută.

Examinând actele

dosarului, hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma

dispozițiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, și cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat.

Reclamantul a sesizat

instanța de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispozițiile

art. 10

1

și art. 12 alin. (2) și (3) din Legea nr. 21/2001, precum

și pe cele ale Legii nr. 554/2004, prin care a solicitat obligarea pârâtului

Ministerul Afacerilor Externe ca prin intermediul Ambasadei Române la Chișinău,

să-i primească cererea și actele necesare cu privire la redobândirea cetățeniei

române, apreciind că termenul de programare de 2 ani și 6 luni, raportat la

prima solicitare formulată în septembrie 2006, este exagerat de lung.

Reglementând obiectul

acțiunii judiciare, art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 prevede

că se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se

consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său, prin nesoluționarea

în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și

prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare

pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Totodată, în raport

cu circumstanțele concrete ale cauzei, existența unei vătămări a reclamantului

în interesul său legitim derivat din vocația dobândită în temeiul art. 10

1

din Legea nr. 21/1991 - de a redobândi sau de a i se recunoaște cetățenia

română - care să fie produsă printr-un refuz nejustificat de soluționare a

cererii sale, grefat pe un exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i),

teza I și lit. n) din Legea nr. 554/2004, nu poate fi reținută, impunându-se a

se examina doar dacă o atare vătămare a fost cauzată din perspectiva

nerespectării limitelor rezonabilității în stabilirea termenelor pentru

depunerea actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei.

Legiuitorul a

reglementat, prin art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, dreptul persoanelor

care au domiciliul sau reședința în străinătate de a depune cererea de

redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea

condițiilor impuse de lege, la misiunile sau oficiile consulare competente ale

României, fără a stabili și un termen în care autoritățile române trebuie să

proceseze astfel de cereri.

Convenția Europeană

pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și

ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, dispune însă, prin art. 10, că

„fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen

rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale sau

eliberarea unui atestat de cetățenie”.

Obligația astfel

instituită subsumează, în mod evident, toate etapele unei proceduri, iar

aprecierea caracterului rezonabil al duratei acesteia trebuie făcută în fiecare

cauză în parte, în funcție de toate circumstanțele relevante și ținând cont de

criteriile consacrate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în

special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al

autorităților competente.

Din această

perspectivă, nu se poate face abstracție de faptul că cererea reclamantului de

a fi programat pentru depunerea actelor necesare în vederea redobândirii

cetățeniei depusă din luna septembrie 2006, nu a fost soluționată nici până la

această dată.

Prin urmare, având în

vedere și faptul că măsurile adoptate pentru deblocarea impasului creat, la

care s-a făcut referire în motivarea cererii de recurs, nu au rezolvat

problema, se impune a se concluziona că limita rezonabilității în soluționarea

cererii reclamantului, raportat desigur și la obiectul acesteia, a fost

depășită, motiv pentru care soluția adoptată de judecătorul fondului va fi

păstrată.

Reținând, față de

cele expuse, că nu subzistă în cauză nici un motiv care să impună casarea sau

modificarea hotărârii atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 312(1) C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinței nr. 644 din 05

februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 octombrie 2010.

Procesat

de GGC - NN