ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4069/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul T.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe obligarea acestuia să îi stabilească, într-un termen rezonabil de maxim 30 de zile, o dată pentru a depune cererea și actele necesare cu privire la redobândirea cetățeniei române. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în septembrie 2006 s-a prezentat la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău, în vederea depunerii cererii și a actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române, însă a fost refuzat, cu motivarea că mai întâi trebuie să depună o cerere de intenție în vederea programării.

Reclamantul a mai arătat că în data de 24 iunie 2009 s-a adresat, din nou cu o cerere către pârât, la care nu a primit un răspuns. În aceste condiții, a considerat că termenul de programare este exagerat de lung și nu poate fi justificat, atitudinea pârâtei conducând la restrângerea dreptului său de a obține cetățenia. Prin Sentința nr. 644 din 05 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea reclamantului și a obligat pârâtul să stabilească și să comunice o dată pentru depunerea cererii de redobândire a cetățeniei române și a actelor necesare, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că s-a depășit durata termenului rezonabil de soluționare, în sensul art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, ratificată de România prin Legea nr. 396/2002 și a apreciat că în raport cu Legea nr. 554/2004, prin nesoluționarea cererii într-un termen rezonabil, reclamantul a fost vătămat în drepturile sale legate de aplicarea dispozițiilor legale privind redobândirea cetățeniei. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată. A fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304 1 C. proc.

civ în dezvoltarea căruia s-a susținut că soluția adoptată este rezultatul interpretării greșite a legii. Criticând concluzia nerespectării termenului rezonabil, recurentul a susținut că răspunsul transmis reclamantului nu încorporează un refuz și, cu atât mai mult, acesta nu poate fi considerat ca exprimând o restricționare a unui drept. Pentru instanța de fond nu a avut relevanță starea de fapt obiectivă invocată de Ministerul Afacerilor Externe, deși tocmai aceasta a determinat într-o legătură cauzală directă, situația specifică a derulării procedurii consulare în discuție.

Motivele obiective invocate, care nu au fost valorificate drept cauză exoneratoare de culpă administrativă, au o importanță esențială, din moment ce actul de organizare a activității Ministerului Afacerilor Externe în Republica Moldova nu a aparținut integral deciziei luate la nivelul instituției acestuia, așa cum o pot face celelalte autorități administrative române de pe cuprinsul țării în gestionarea atribuțiilor ce le revin. În opinia recurentului, nu se poate pune semnul echivalenței între factorul volitiv, definit ca sursă a refuzului indicat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și factorul obiectiv al imposibilității autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire și pentru procesarea acestor solicitări într-un termen cât mai scurt.

Or, în lipsa unei culpe administrative, instituția pârâtă nu putea fi obligată, în baza legii contenciosului administrativ, să schimbe ordinea cronologică stabilită și să primească cererea reclamantului. Totodată, susține recurentul, în lipsa unui termen legal concret, puterea judecătorească nu se poate substitui puterii legislative în a edicta termenele de primire a cererilor, dereglând activitatea secției consulare a Ambasadei Române la Chișinău. Pe de altă parte, durata termenului rezonabil, decantată în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, se aplică numai în cazurile expres specificate, respectiv atunci când solicitanții sunt rezidenți în țara a cărei cetățenie o solicită, putându-li-se limita drepturile față de celelalte persoane în mijlocul cărora trăiesc în mod statornic și care se bucură de plenitudinea beneficiilor oferite de statutul de cetățean, ipoteză în care nu se regăsește și reclamantul.

Mai mult, durata termenului rezonabil de procesare a unor astfel de solicitări trebuie determinată în funcție de toate circumstanțele relevante, în sensul aceleiași jurisprudențe, neputându-se omite faptul că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza aceste cereri raportat la condițiile obiective în care activitatea în cauză se poate desfășura. Prin urmare, a concluzionat recurentul, instanța nu avea niciun temei legal pentru obligarea Ministerului Afacerilor Externe la stabilirea datei de depunere a cererii de redobândire a cetățeniei, fiind inacceptabil ca aceasta să judece cauza în echitate, potrivit sistemului de drept cutumiar, specific spațiului anglo-saxon, în condițiile în care sistemul de drept de origine continentală (franceză și germană) nu admite decât aplicarea metodei tehnico-juridice de interpretare a legii.

A mai precizat că, raportat la numărul mare (peste 300.000) al cererilor de programare, s-au făcut demersuri pentru modificarea cadrului legislativ, astfel încât documentele vizând recunoașterea cetățeniei române vor putea fi depuse și la prefecturile oricărui județ din România, concluzionând că lipsa de diligență a Statului Român pentru deblocarea impasului real în care s-a ajuns în ceea ce privește activitatea actului de preluare a cererilor, nu poate fi reținută. Examinând actele dosarului, hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, și cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Reclamantul a sesizat instanța de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 10 1 și art. 12 alin. (2) și (3) din Legea nr. 21/2001, precum și pe cele ale Legii nr. 554/2004, prin care a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Externe ca prin intermediul Ambasadei Române la Chișinău, să-i primească cererea și actele necesare cu privire la redobândirea cetățeniei române, apreciind că termenul de programare de 2 ani și 6 luni, raportat la prima solicitare formulată în septembrie 2006, este exagerat de lung.

Reglementând obiectul acțiunii judiciare, art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 prevede că se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Totodată, în raport cu circumstanțele concrete ale cauzei, existența unei vătămări a reclamantului în interesul său legitim derivat din vocația dobândită în temeiul art. 10 1 din Legea nr. 21/1991 - de a redobândi sau de a i se recunoaște cetățenia română - care să fie produsă printr-un refuz nejustificat de soluționare a cererii sale, grefat pe un exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i), teza I și lit. n) din Legea nr. 554/2004, nu poate fi reținută, impunându-se a se examina doar dacă o atare vătămare a fost cauzată din perspectiva nerespectării limitelor rezonabilității în stabilirea termenelor pentru depunerea actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei.

Legiuitorul a reglementat, prin art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, dreptul persoanelor care au domiciliul sau reședința în străinătate de a depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile sau oficiile consulare competente ale României, fără a stabili și un termen în care autoritățile române trebuie să proceseze astfel de cereri. Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, dispune însă, prin art. 10, că „fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

Obligația astfel instituită subsumează, în mod evident, toate etapele unei proceduri, iar aprecierea caracterului rezonabil al duratei acesteia trebuie făcută în fiecare cauză în parte, în funcție de toate circumstanțele relevante și ținând cont de criteriile consacrate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente. Din această perspectivă, nu se poate face abstracție de faptul că cererea reclamantului de a fi programat pentru depunerea actelor necesare în vederea redobândirii cetățeniei depusă din luna septembrie 2006, nu a fost soluționată nici până la această dată.

Prin urmare, având în vedere și faptul că măsurile adoptate pentru deblocarea impasului creat, la care s-a făcut referire în motivarea cererii de recurs, nu au rezolvat problema, se impune a se concluziona că limita rezonabilității în soluționarea cererii reclamantului, raportat desigur și la obiectul acesteia, a fost depășită, motiv pentru care soluția adoptată de judecătorul fondului va fi păstrată. Reținând, față de cele expuse, că nu subzistă în cauză nici un motiv care să impună casarea sau modificarea hotărârii atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 312(1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinței nr. 644 din 05 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2010. Procesat de GGC - NN