ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4871/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 611 din data de 3 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul S.E. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe și l-a obligat pe acesta sa stabilească o zi pentru depunerea cererii reclamantului de redobândire a cetățeniei române și actelor, într-un termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că din actele dosarului si susținerile reclamantului reiese ca acesta a dorit sa depună o cerere de redobândire a cetățeniei romane încă din 2006, dar a fost îndrumat să depună prin poștă o cerere de programare pentru depunerea cererii.

În iunie 2009 reclamantul a depus o nouă cerere prin care a solicitat să depună dosarul de redobândire a cetățeniei române la care nu i s-a răspuns. Instanța de fond a apreciat că precizarea faptului ca cererea reclamantului va fi soluționată la o dată neprecizată echivalează cu exprimarea explicită a voinței de a nu rezolva cererea într-un termen rezonabil, iar neindicarea nici unui termen pentru depunerea cererilor și documentelor necesare soluționării unor cereri de redobândire a cetățeniei române este o măsură arbitrară. Examinat din perspectiva dispozițiilor art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei ratificată prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002, intervalul de timp scurs de la momentul în care autoritatea pârâtă a fost învestită cu soluționarea cererii reclamantului, raportat și la solicitarea din 2006, a fost apreciat ca nerezonabil.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii reclamantului, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat că din piesele dosarului nu rezultă faptul că reclamantul ar fi dorit să depună o cerere de redobândire a cetățeniei încă din 2006. Recurentul a prezentat o justificare argumentată a faptului că nu a fost stabilită o dată pentru a se depune cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române, în baza dificultăților de ordin practic în procesarea numărului mare de solicitări de redobândire a cetățeniei române depuse la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău.

Autoritatea recurentă a mai precizat că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor de această natură, în sensul că gestionarea atribuțiilor ce le revin, exercitate pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetățeniei române într-un termen cât mai scurt. A mai susținut recurentul că instanța de fond nu avea nici un temei legal pentru a-l obliga la primirea cererii reclamantului de redobândire a cetățeniei. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a-l respinge, pentru considerentele ce urmează.

La fila 6 din dosarul de fond este depus un aviz de recepție, datat 14 septembrie 2006, având ca destinatar Ambasada României la Chișinău, iar ca expeditor pe intimatul-reclamant S.E. În aceste condiții, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod corect faptul că reclamantul s-a adresat în două rânduri pârâtului, în 2006 apoi în 2009, manifestându-și stăruința în redobândirea cetățeniei române, în conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, însă cererea a rămas fără răspuns. Din perspectiva intervalului de timp în care reclamantul a așteptat o acțiune a autorității publice corespunzător exercitării drepturilor sale legitime, Înalta Curte apreciază că în cauză reclamantul nu a beneficiat de soluționarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, fapt de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Mai mult, deficiențele administrative în organizarea înregistrării și procesării cererilor depuse în vederea redobândirii cetățeniei române, deficiențe reflectate, în prezenta cauză, în neacordarea unui număr de înregistrare cererii inițiale a intimatului și în faptul că acesta nu a primit nici un răspuns din partea Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău, autoritatea abilitată și învestită cu soluționarea cererii sale, au dus la crearea unei stări de incertitudine cu privire la existența și exercitarea drepturilor intimatului-reclamant. Instanța de judecată are îndatorirea constituțională de a sancționa, în cadrul și cu mijloacele oferite de lege, orice exercitare a prerogativelor autorității publice care afectează, în orice mod, drepturile fundamentale ale cetățeanului.

Nu trebuie ignorat nici faptul că procedura de soluționare a cererii de redobândire a cetățeniei se subsumează principiului soluționării cererii într-un termen rezonabil, consacrat de art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002. Caracterul de termen rezonabil în cazul procedurilor administrative supuse cenzurii instanței de judecată se apreciază în lumina criteriilor consacrate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze.

În speță, față de termenele scurte și imperative instituite în general de Legea nr. 21/1991 în ceea ce privește procesarea cererilor de redobândire a cetățeniei, față de faptul că nici până la data judecării cauzei reclamantul nu a primit un răspuns la cererea formulată, deși aceasta nu prezenta o complexitate deosebită, Curtea concluzionează că în mod corect a reținut instanța de fond nerespectarea termenului rezonabil de către autoritatea pârâtă. Înalta Curte nu poate primi apărarea formulată de recurent în sensul că există o cauză exoneratoare de răspundere, întrucât instituția recurentă a fost în culpă pentru nesoluționarea cererii reclamantului, în condițiile în care ar fi trebuit să-și ia toate diligențele pentru rezolvarea situației create.

Înalta Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speță în ritmul și potrivit precauțiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum și în convențiile internaționale la care România este parte.

În condițiile în care revine instanței de judecată misiunea de a restabili ordinea de drept și a remedia încălcările drepturilor omului și libertăților fundamentale supuse examinării sale, Înalta Curte arată că dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 oferă cadrul legal pentru obligarea unei autorități publice la efectuarea unei anumite operațiuni administrative, cum ar fi, în speță, stabilirea unei zile pentru depunerea cererii de redobândire a cetățeniei române, sub care aspect critica recurentului-pârât apare ca lipsită de fundament. În consecință, nefiind întemeiate motivele de recurs invocate de către recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Externe, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 611 din data de 3 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2010.