ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5392/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1395 din

data de 18 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul M.V. în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe și l-a obligat pe

acesta să înregistreze cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române

într-un termen scurt, rezonabil.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a apreciat

că în cauză sunt îndeplinite condițiile existenței unui refuz nejustificat de

soluționare a cererii de redobândire a cetățeniei române în raport de

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

A arătat instanța de fond că cererea

reclamantului, depusă în anul 2006, a rămas nesoluționată până la data

formulării acțiunii, decembrie 2009, condiții în care au fost încălcate dispozițiile

art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei ratificată prin Legea nr. 396

din 14 iunie 2002, privind soluționarea acestor cereri într-un termen rezonabil.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând modificarea parțială

în sensul respingerii cererii reclamantului pentru motive pe care le-a încadrat

în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât

a susținut că instanța de fond a pronunțat hotărârea întemeiată pe o greșită

administrare a dovezilor, întrucât din înscrisurile depuse în dosarul cauzei nu

rezultă că reclamantul ar fi solicitat redobândirea cetățeniei române anterior

anului 2009.

Recurentul-pârât a prezentat o

justificare argumentată a faptului că nu a fost stabilită o dată pentru programarea

reclamantului în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române,

în baza dificultăților de ordin practic în procesarea numărului mare de

solicitări de redobândire a cetățeniei române depuse la Secția Consulară a

Ambasadei României la Chișinău.

A arătat recurentul că în cauză nu

poate fi constatat refuzul nejustificat, întrucât răspunsul administrativ pe

care îl oferă Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău nu reprezenta

un refuz de soluționare a cererii petentului, ci arăta condițiile concrete în

care aceasta urma să fie procesată.

Autoritatea recurentă a mai precizat

că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor de

această natură, în sensul că gestionarea atribuțiilor ce le revin, exercitate

pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a

autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații

adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetățeniei române într-un

termen cât mai scurt.

A mai susținut recurentul că

instanța de fond nu avea nici un temei legal pentru a-l obliga la primirea

cererii reclamantului de redobândire a cetățeniei.

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304

1

C. proc.

civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta

Curte constată că recursul este nefondat și urmează a-l respinge, pentru considerentele

ce urmează.

Înalta Curte constată că reclamantul

s-au adresat pârâtului, manifestându-și stăruința în redobândirea cetățeniei

române,

în conformitate cu dispozițiile art. 12 alin.

(2) din Legea nr. 21/1991,

însă răspunsul primit a fost în sensul

amânării soluționării solicitării acestuia pentru o dată neprecizată.

Analizând conținutul adresei

pârâtului nr. G5-1/P/2763 din 5 noiembrie 2009, singurul răspuns primit de

către intimatul-reclamant la solicitările de a depune cererea de redobândire a

cetățeniei române, Înalta Curte constată că însuși momentul în care urma a se

efectua programarea în vederea depunerii cererii este explicit amânat pentru un

termen nedefinit.

Chiar fără a lua în considerare o

cerere făcută în anul 2006, a cărei existență rămâne discutabilă, atitudinea

pârâtului, materializată în conținutul adresei sus-menționate, este de natură

a-l afecta pe reclamant în soluționarea într-un termen rezonabil a cererii sale,

fapt de natură a atrage incidența art. 1 din Legea nr. 554/2004, și de a crea o

stare de incertitudine cu privire la existența și exercitarea drepturilor

intimatului - reclamant.

Față de acestea, Înalta Curte

apreciază că în cauză poate fi reținută exprimarea explicită și abuzivă a

voinței autorității pârâte de a nu rezolva cererea reclamantului într-un termen

rezonabil, în sensul considerentelor instanței de fond.

Înalta Curte nu poate primi apărările

formulate de recurent privind dificultățile de ordin practic în procesarea

numărului mare de cereri sau în sensul că există o cauză exoneratoare de

răspundere, întrucât instituția recurentă ar fi trebuit să depună toate

diligențele pentru rezolvarea situației create conform obligațiilor legale care

îi revin, principala sa îndatorire fiind îndeplinirea atribuțiilor sale cu

respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Înalta Curte are în vedere faptul că

întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se subsumează dreptului

suveran al statului de a analiza fiecare speță în ritmul și potrivit precauțiilor

pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o

încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute în ordinea

juridică a statului, precum și în convențiile internaționale la care România

este parte.

Instanța de judecată are îndatorirea

constituțională de a sancționa, în cadrul și cu mijloacele oferite de lege,

orice exercitare a prerogativelor autorității publice care afectează, în orice

mod, drepturile fundamentale ale cetățeanului.

În condițiile în care revine

instanței de judecată misiunea de a restabili ordinea de drept și a remedia

încălcările drepturilor omului și libertăților fundamentale supuse examinării

sale, Înalta Curte arată că dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 oferă cadrul legal pentru obligarea unei autorități publice la

efectuarea unei anumite operațiuni administrative, cum ar fi, în speță,

primirea cererii de redobândire a cetățeniei române, sub care aspect critica

recurentului-pârât apare ca lipsită de fundament.

În consecință, nefiind întemeiate

motivele de recurs invocate de către recurentul-pârât Ministerul Afacerilor

Externe, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de Ministerul

Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 1395 din data de 18 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie

2010.