ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5392/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1395 din data de 18 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul M.V. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe și l-a obligat pe acesta să înregistreze cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române într-un termen scurt, rezonabil. Pentru a hotărî astfel, Curtea a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile existenței unui refuz nejustificat de soluționare a cererii de redobândire a cetățeniei române în raport de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

A arătat instanța de fond că cererea reclamantului, depusă în anul 2006, a rămas nesoluționată până la data formulării acțiunii, decembrie 2009, condiții în care au fost încălcate dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei ratificată prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002, privind soluționarea acestor cereri într-un termen rezonabil. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând modificarea parțială în sensul respingerii cererii reclamantului pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susținut că instanța de fond a pronunțat hotărârea întemeiată pe o greșită administrare a dovezilor, întrucât din înscrisurile depuse în dosarul cauzei nu rezultă că reclamantul ar fi solicitat redobândirea cetățeniei române anterior anului 2009. Recurentul-pârât a prezentat o justificare argumentată a faptului că nu a fost stabilită o dată pentru programarea reclamantului în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române, în baza dificultăților de ordin practic în procesarea numărului mare de solicitări de redobândire a cetățeniei române depuse la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău. A arătat recurentul că în cauză nu poate fi constatat refuzul nejustificat, întrucât răspunsul administrativ pe care îl oferă Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău nu reprezenta un refuz de soluționare a cererii petentului, ci arăta condițiile concrete în care aceasta urma să fie procesată.

Autoritatea recurentă a mai precizat că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor de această natură, în sensul că gestionarea atribuțiilor ce le revin, exercitate pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetățeniei române într-un termen cât mai scurt. A mai susținut recurentul că instanța de fond nu avea nici un temei legal pentru a-l obliga la primirea cererii reclamantului de redobândire a cetățeniei. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a-l respinge, pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte constată că reclamantul s-au adresat pârâtului, manifestându-și stăruința în redobândirea cetățeniei române, în conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, însă răspunsul primit a fost în sensul amânării soluționării solicitării acestuia pentru o dată neprecizată. Analizând conținutul adresei pârâtului nr. G5-1/P/2763 din 5 noiembrie 2009, singurul răspuns primit de către intimatul-reclamant la solicitările de a depune cererea de redobândire a cetățeniei române, Înalta Curte constată că însuși momentul în care urma a se efectua programarea în vederea depunerii cererii este explicit amânat pentru un termen nedefinit.

Chiar fără a lua în considerare o cerere făcută în anul 2006, a cărei existență rămâne discutabilă, atitudinea pârâtului, materializată în conținutul adresei sus-menționate, este de natură a-l afecta pe reclamant în soluționarea într-un termen rezonabil a cererii sale, fapt de natură a atrage incidența art. 1 din Legea nr. 554/2004, și de a crea o stare de incertitudine cu privire la existența și exercitarea drepturilor intimatului - reclamant. Față de acestea, Înalta Curte apreciază că în cauză poate fi reținută exprimarea explicită și abuzivă a voinței autorității pârâte de a nu rezolva cererea reclamantului într-un termen rezonabil, în sensul considerentelor instanței de fond.

Înalta Curte nu poate primi apărările formulate de recurent privind dificultățile de ordin practic în procesarea numărului mare de cereri sau în sensul că există o cauză exoneratoare de răspundere, întrucât instituția recurentă ar fi trebuit să depună toate diligențele pentru rezolvarea situației create conform obligațiilor legale care îi revin, principala sa îndatorire fiind îndeplinirea atribuțiilor sale cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Înalta Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speță în ritmul și potrivit precauțiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum și în convențiile internaționale la care România este parte.

Instanța de judecată are îndatorirea constituțională de a sancționa, în cadrul și cu mijloacele oferite de lege, orice exercitare a prerogativelor autorității publice care afectează, în orice mod, drepturile fundamentale ale cetățeanului. În condițiile în care revine instanței de judecată misiunea de a restabili ordinea de drept și a remedia încălcările drepturilor omului și libertăților fundamentale supuse examinării sale, Înalta Curte arată că dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 oferă cadrul legal pentru obligarea unei autorități publice la efectuarea unei anumite operațiuni administrative, cum ar fi, în speță, primirea cererii de redobândire a cetățeniei române, sub care aspect critica recurentului-pârât apare ca lipsită de fundament.

În consecință, nefiind întemeiate motivele de recurs invocate de către recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Externe, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 1395 din data de 18 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2010.