ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2212/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2502

din 10 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de

reclamantul L.A., în

contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Afacerilor Externe; a constatat

refuzul nejustificat

al pârâtului de soluționare a cererii reclamantului privind programarea

datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei

române; a obligat pârâtul să stabilească o dată de depunere de către

reclamant a cererii de redobândire a cetățeniei române, într-un

termen scurt, rezonabil; a luat act de renunțarea la capătul de

cerere privind plata de daune morale.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut în

esență următoarele:

Trecerea unui termen de aproape

doi ani de la data la care reclamantul a formulat prima cerere scrisă,

privind invitarea, programarea acestuia pentru depunerea cererii de redobândire

a cetățeniei române (14 septembrie 2006), duce la imposibilitatea

reclamantului de a-și valorifica drepturile prevăzute de Legea nr.

21/1991, lipsind de efecte juridice prevederile art. 12 alin. (3) din acest act

normativ, cu atât mai mult cu cât depunerea cererilor la Secția Consulară a Ambasadei României din Republica Moldova este prima etapă,

cererile urmând a fi trimise de îndată comisiei de cetățenie din

cadrul Ministerului Justiției din România, pentru a urma procedura

prevăzută de lege, iar această procedură necesită din

nou mai mult timp.

Pentru aceste considerente, Curtea a constatat refuzul nejustificat al

pârâtului de a soluționa cererea reclamantului privind stabilirea datei

pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române,

neavând relevanță motivele de ordin administrativ organizatoric invocate

de autoritatea publică și, în consecință, a admis în parte

acțiunea și a obligat pârâtul să stabilească o dată de

depunere de către reclamant a cererii de redobândire a

cetățeniei române, într-un termen scurt, rezonabil, respectiv în cel

mult 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

Împotriva

acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin

cererea de recurs a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., apreciindu-se că instanța a pronunțat

o hotărâre întemeiată pe interpretarea greșită a legii.

În

dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a arătat că instanța a

procedat greșit când a reținut că „trecerea unui termen de

aproape doi ani de la data la care reclamantul a formulat prima cerere

scrisă …. duce la imposibilitatea reclamantului de a-și valorifica

drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991” și când a constatat

„refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea reclamantului”.

S-a

mai invocat faptul că intimatul-reclamant a primit un răspuns din

partea MAE, iar acesta nu încorporează un refuz și, cu atât mai mult,

nu poate fi considerat ca exprimând o restricționare a unui drept.

S-a

mai arătat de către recurentul-pârât că abordarea situației

de fapt din perspectiva art. 2 alin. (1) lit. h) și lit. i) din Legea nr.

554/2004 este greșită, pe de o parte pentru că în cauză nu

au fost probate situațiile la care se referă textele legale

menționate, iar pe de altă parte pentru că în lipsa stabilirii

unui termen de soluționare a cererilor de genul celei în discuție

prin legea specială, simpla trecere a timpului nu poate fi asimilată

încălcării unui termen rezonabil.

Sub

acest ultim aspect recurentul-pârât a arătat că, potrivit

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, determinarea termenului

rezonabil se face în funcție de toate circumstanțele relevante

fiecărui caz în parte (spre exemplificare Cauza Katte Klitsche de la Grange).

Nu

în ultimul rând, autoritatea recurentă a subliniat că existența unui

număr de peste 360.000 cereri de intenție depuse în vederea

redobândirii cetățeniei române la Secția Consulară a Ambasadei României în Republica Moldova este un fapt notoriu

și că a aplica prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr.

554/2004, fără a ține cont de aspectele sociale și

administrative reale, ar conduce la stabilirea unei obligații ce are ca

obiect un lucru imposibil de realizat, obligație nulă din punct de

vedere juridic deoarece nu poate fi pusă în executare.

Examinând

cauza și sentința atacată, în raport cu actele și

lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente

pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor

arăta în continuare.

Așa cum rezultă

din actele dosarului, reclamantul L.A. a formulat, la 3 decembrie 2008, o

cerere scrisă către Ministerul Afacerilor Externe, cu rugămintea

de a o expedia către Secția Consulară din cadrul Ambasadei

României din Republica Moldova, pentru ca aceasta să-i primească cererea

de redobândire a cetățeniei române, iar în luna noiembrie 2008 s-a

prezentat personal la Secția Consulară pentru a depune cererea împreună cu actele necesare, dar i-a

fost refuzată primirea acesteia și i s-a comunicat să facă

o solicitare scrisă de programare prin poștă, recomandat, cu

confirmare de primire.

Ulterior, la 19 ianuarie

2009, reclamantul a trimis o nouă cerere scrisă, prin care a

solicitat, din nou, să-i fie fixată data la care să fie invitat

să depună cererea de redobândire a cetățeniei române.

Întrucât nici una dintre cele

două solicitări ale reclamantului nu au fost soluționate

favorabil până la data introducerii cererii de chemare în judecată,

acesta a apreciat atitudinea Secției Consulare a Ambasadei României din

Republica Moldova ca fiind un refuz nejustificat de a-i soluționa cererea.

Problema care se impune a fi

dezlegată în speță este legată de termenul în care

autoritățile române trebuie să soluționeze depunerea

cererilor de redobândire a cetățeniei române.

În

mod greșit, instanța fondului a considerat că în speța de

față este vorba de un refuz nejustificat de soluționare a unei

cereri referitoare la un drept recunoscut de lege, sau de nesoluționarea

în termenul legal a unei cereri, în accepțiunea pe care legiuitorul a

dat-o acestor sintagme [art. 2 lit. i) și h) din Legea nr. 554/2004].

Potrivit art. 12 alin. (2) din Legea

nr. 21/1991, modificată, „persoanele care au domiciliul sau

reședința în străinătate pot depune cerere de redobândire

sau de acordare întemeiată pe dispozițiile art. 10 alin. (1) și

art. 10

1

, însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor

prevăzute de lege, la misiunile diplomatice ori oficiale consulare

competente ale României. Cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru

cetățenie”.

Din interpretarea acestui text nu

rezultă că legea ar fi instituit un termen în care

autoritățile trebuie să înregistreze și să

soluționeze cererile pentru redobândirea cetățeniei române.

În lipsa unui asemenea termen legal

trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția

Europeană pentru cetățenie, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002

potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât

să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea,

păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau

eliberarea unui atestat de cetățenie”.

Întrucât nici legiuitorul

național și nici art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului nu explicitează noțiunea de „termen rezonabil”,

judecătorului îi revine sarcina de a aprecia, în funcție de circumstanțele

concrete ale fiecărui caz în parte, asupra caracterului rezonabil în care

se primesc, se înregistrează sau se soluționează cererile de redobândire

a cetățeniei române.

Nu în ultimul rând, în această

apreciere este utilă și raportarea la jurisprudența C.E.D.O.,

care a statuat că noțiunea de „termen rezonabil” nu este

sinonimă celei de „termen scurt”, ci se raportează la toate circumstanțele,

împrejurările concrete ale cazului (Cauzele Katte Klistche de la Grange c/ Italia, Hozze c/Olanda, Phillis c/Grecia, Ceteroni c/Italia).

Este de notorietate că

Secția Consulară a Ambasadei României din Republica Moldova se

confruntă cu un număr foarte mare de cereri de genul celei în

discuție și că drept urmare este nevoită să le

proceseze în ordine cronologică, astfel că în mod obiectiv procedura

nu poate fi parcursă în termen scurt.

În speță, verificând

cererile adresate de reclamant, existente la dosarul cauzei, se constată

că de la formularea primei cereri – 3 decembrie 2008 și până la

data formulării acțiunii la instanța de fond – 19 martie 2009 -

nu au trecut nici patru luni.

În aceste condiții, plecând de

la perioada relativ scurtă ce a trecut între momentul adresării

primei cereri și data formulării acțiunii în instanță,

se poate considera că nu a fost depășit „termenul rezonabil”

pentru soluționarea cererii.

În consecință, nefiind

întrunite condițiile pentru calificarea conduitei autorității

publice ca exprimând un refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri, în

sensul art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. h)

și lit. i) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte, în baza prevederilor art.

312 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 20 alin. (3)

din Legea nr. 554/2004, va admite recursul declarat și va modifica

sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii reclamantului

ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul

Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 2502 din 10 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 29 aprilie 2010.