ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2212/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2502 din 10 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul L.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe; a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de soluționare a cererii reclamantului privind programarea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române; a obligat pârâtul să stabilească o dată de depunere de către reclamant a cererii de redobândire a cetățeniei române, într-un termen scurt, rezonabil; a luat act de renunțarea la capătul de cerere privind plata de daune morale.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut în esență următoarele: Trecerea unui termen de aproape doi ani de la data la care reclamantul a formulat prima cerere scrisă, privind invitarea, programarea acestuia pentru depunerea cererii de redobândire a cetățeniei române (14 septembrie 2006), duce la imposibilitatea reclamantului de a-și valorifica drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991, lipsind de efecte juridice prevederile art. 12 alin. (3) din acest act normativ, cu atât mai mult cu cât depunerea cererilor la Secția Consulară a Ambasadei României din Republica Moldova este prima etapă, cererile urmând a fi trimise de îndată comisiei de cetățenie din cadrul Ministerului Justiției din România, pentru a urma procedura prevăzută de lege, iar această procedură necesită din nou mai mult timp.

Pentru aceste considerente, Curtea a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea reclamantului privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române, neavând relevanță motivele de ordin administrativ organizatoric invocate de autoritatea publică și, în consecință, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul să stabilească o dată de depunere de către reclamant a cererii de redobândire a cetățeniei române, într-un termen scurt, rezonabil, respectiv în cel mult 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin cererea de recurs a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciindu-se că instanța a pronunțat o hotărâre întemeiată pe interpretarea greșită a legii. În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a arătat că instanța a procedat greșit când a reținut că „trecerea unui termen de aproape doi ani de la data la care reclamantul a formulat prima cerere scrisă …. duce la imposibilitatea reclamantului de a-și valorifica drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991” și când a constatat „refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea reclamantului”. S-a mai invocat faptul că intimatul-reclamant a primit un răspuns din partea MAE, iar acesta nu încorporează un refuz și, cu atât mai mult, nu poate fi considerat ca exprimând o restricționare a unui drept.

S-a mai arătat de către recurentul-pârât că abordarea situației de fapt din perspectiva art. 2 alin. (1) lit. h) și lit. i) din Legea nr. 554/2004 este greșită, pe de o parte pentru că în cauză nu au fost probate situațiile la care se referă textele legale menționate, iar pe de altă parte pentru că în lipsa stabilirii unui termen de soluționare a cererilor de genul celei în discuție prin legea specială, simpla trecere a timpului nu poate fi asimilată încălcării unui termen rezonabil. Sub acest ultim aspect recurentul-pârât a arătat că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, determinarea termenului rezonabil se face în funcție de toate circumstanțele relevante fiecărui caz în parte (spre exemplificare Cauza Katte Klitsche de la Grange).

Nu în ultimul rând, autoritatea recurentă a subliniat că existența unui număr de peste 360.000 cereri de intenție depuse în vederea redobândirii cetățeniei române la Secția Consulară a Ambasadei României în Republica Moldova este un fapt notoriu și că a aplica prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, fără a ține cont de aspectele sociale și administrative reale, ar conduce la stabilirea unei obligații ce are ca obiect un lucru imposibil de realizat, obligație nulă din punct de vedere juridic deoarece nu poate fi pusă în executare. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Așa cum rezultă din actele dosarului, reclamantul L.A. a formulat, la 3 decembrie 2008, o cerere scrisă către Ministerul Afacerilor Externe, cu rugămintea de a o expedia către Secția Consulară din cadrul Ambasadei României din Republica Moldova, pentru ca aceasta să-i primească cererea de redobândire a cetățeniei române, iar în luna noiembrie 2008 s-a prezentat personal la Secția Consulară pentru a depune cererea împreună cu actele necesare, dar i-a fost refuzată primirea acesteia și i s-a comunicat să facă o solicitare scrisă de programare prin poștă, recomandat, cu confirmare de primire.

Ulterior, la 19 ianuarie 2009, reclamantul a trimis o nouă cerere scrisă, prin care a solicitat, din nou, să-i fie fixată data la care să fie invitat să depună cererea de redobândire a cetățeniei române. Întrucât nici una dintre cele două solicitări ale reclamantului nu au fost soluționate favorabil până la data introducerii cererii de chemare în judecată, acesta a apreciat atitudinea Secției Consulare a Ambasadei României din Republica Moldova ca fiind un refuz nejustificat de a-i soluționa cererea. Problema care se impune a fi dezlegată în speță este legată de termenul în care autoritățile române trebuie să soluționeze depunerea cererilor de redobândire a cetățeniei române.

În mod greșit, instanța fondului a considerat că în speța de față este vorba de un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege, sau de nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, în accepțiunea pe care legiuitorul a dat-o acestor sintagme [art. 2 lit. i) și h) din Legea nr. 554/2004]. Potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, modificată, „persoanele care au domiciliul sau reședința în străinătate pot depune cerere de redobândire sau de acordare întemeiată pe dispozițiile art. 10 alin. (1) și art. 10 1 , însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, la misiunile diplomatice ori oficiale consulare competente ale României.

Cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie”. Din interpretarea acestui text nu rezultă că legea ar fi instituit un termen în care autoritățile trebuie să înregistreze și să soluționeze cererile pentru redobândirea cetățeniei române. În lipsa unui asemenea termen legal trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția Europeană pentru cetățenie, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002 potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

Întrucât nici legiuitorul național și nici art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu explicitează noțiunea de „termen rezonabil”, judecătorului îi revine sarcina de a aprecia, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz în parte, asupra caracterului rezonabil în care se primesc, se înregistrează sau se soluționează cererile de redobândire a cetățeniei române. Nu în ultimul rând, în această apreciere este utilă și raportarea la jurisprudența C.E.D.O., care a statuat că noțiunea de „termen rezonabil” nu este sinonimă celei de „termen scurt”, ci se raportează la toate circumstanțele, împrejurările concrete ale cazului (Cauzele Katte Klistche de la Grange c/ Italia, Hozze c/Olanda, Phillis c/Grecia, Ceteroni c/Italia).

Este de notorietate că Secția Consulară a Ambasadei României din Republica Moldova se confruntă cu un număr foarte mare de cereri de genul celei în discuție și că drept urmare este nevoită să le proceseze în ordine cronologică, astfel că în mod obiectiv procedura nu poate fi parcursă în termen scurt. În speță, verificând cererile adresate de reclamant, existente la dosarul cauzei, se constată că de la formularea primei cereri – 3 decembrie 2008 și până la data formulării acțiunii la instanța de fond – 19 martie 2009 - nu au trecut nici patru luni. În aceste condiții, plecând de la perioada relativ scurtă ce a trecut între momentul adresării primei cereri și data formulării acțiunii în instanță, se poate considera că nu a fost depășit „termenul rezonabil” pentru soluționarea cererii.

În consecință, nefiind întrunite condițiile pentru calificarea conduitei autorității publice ca exprimând un refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri, în sensul art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. h) și lit. i) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte, în baza prevederilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul declarat și va modifica sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 2502 din 10 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2010.