ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5388/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 969 din

data de 23 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S.V.

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe și l-a obligat pe

acesta să stabilească o dată pentru primirea cererii reclamantului de

redobândire a cetățeniei române într-un termen de maxim 6 luni de la rămânerea

irevocabilă a sentinței.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a apreciat

că în cauză sunt îndeplinite condițiile existenței unui refuz nejustificat de

soluționare a cererii de redobândire a cetățeniei române în raport de

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

A arătat instanța de fond că

reclamantul are dreptul, recunoscut de lege, de a obține analiza pe fond a

cererii de redobândire a cetățeniei române într-un termen rezonabil, iar

pârâtul nu a făcut dovada imposibilității obiective de a da curs solicitării

reclamantului.

Curtea a respins excepțiile lipsei

calității de reprezentant al semnatarului cererii de chemare în judecată și

excepția prescrierii dreptului la acțiune, cu motivarea, în ceea ce privește

prima excepție, că acțiunea este semnată de către reclamant însuși, iar, în ce

o privește pe cea de-a doua, calculul termenului de sesizare a instanței se

face începând de la momentul la care trebuia să fie soluționată cererea

reclamantului depusă în 2009, la care nu s-a răspuns.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând modificarea

în sensul respingerii cererii reclamantului pentru motive pe care le-a încadrat

în prevederile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât

a susținut că nu există nici o dovadă că reclamantul-intimat și-a însușit

cererea ce face obiectul prezentei cauze.

Recurentul-pârât a prezentat o

justificare argumentată a faptului că nu a fost stabilită o dată pentru programarea

reclamantului în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române,

în baza dificultăților de ordin practic în procesarea numărului mare de

solicitări de redobândire a cetățeniei române depuse la Secția Consulară a

Ambasadei României la Chișinău.

A arătat recurentul că în cauză nu

poate fi constatat refuzul nejustificat, întrucât răspunsul administrativ pe

care îl oferă Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău nu reprezenta

un refuz de soluționare a cererii petentului, ci arăta condițiile concrete în

care aceasta urma să fie procesată.

Autoritatea recurentă a mai precizat

că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor de

această natură, în sensul că gestionarea atribuțiilor ce le revin, exercitate

pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a

autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații

adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetățeniei române într-un

termen cât mai scurt.

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304

1

C. proc.

civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta

Curte constată că recursul este nefondat și urmează a-l respinge, pentru considerentele

ce urmează.

Înalta Curte constată că reclamantul

s-au adresat pârâtului, manifestându-și stăruința în redobândirea cetățeniei

române,

în conformitate cu dispozițiile art. 12 alin.

(2) din Legea nr. 21/1991,

atât în anul 2006, cât și în anul 2009, fără

a primi vreun răspuns.

Această împrejurare este de natură

a-l afecta pe reclamant în soluționarea într-un termen rezonabil a cererilor

sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Mai mult, deficiențele

administrative în organizarea înregistrării și procesării cererilor depuse în

vederea redobândirii cetățeniei române, deficiențe reflectate, în prezenta

cauză, în neacordarea unui număr de înregistrare cererii inițiale a intimatului

și în faptul că acesta nu a primit nici un răspuns din partea Secției Consulare

a Ambasadei României la Chișinău, autoritatea abilitată și învestită cu soluționarea

cererii sale, au dus la crearea unei stări de incertitudine cu privire la

existența și exercitarea drepturilor intimatului-reclamant.

Instanța de judecată are îndatorirea

constituțională de a sancționa, în cadrul și cu mijloacele oferite de lege,

orice exercitare a prerogativelor autorității publice care afectează, în orice

mod, drepturile fundamentale ale cetățeanului.

Legea nr. 21/1991 privind cetățenia

română nu prevede un termen pentru rezolvarea cererii, însă complexitatea

etapelor procedurale, împrejurările concrete în care se desfășoară activitatea Secției

Consulare a Ambasadei României la Chișinău și numărul semnificativ de cereri de

redobândire a cetățeniei române adresate acesteia sunt de natură să conducă la

concluzia că, în mod obiectiv, procedura nu poate fi parcursă în termenul de 30

de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Cu toate acestea, în evaluarea

comportamentului administrativ al autorității pârâte, instanța trebuie să aibă

în vedere principiul menținerii unui just echilibru între cerințele interesului

general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale

individului. Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul

ar suporta o sarcină specială și exorbitantă (cauza Sporrong și Lönnroth

împotriva Suediei; cauza Străin și alții împotriva României).

Nu trebuie ignorat nici faptul că

procedura de soluționare a cererii de redobândire a cetățeniei se subsumează

principiului soluționării cererii într-un termen rezonabil,

consacrat de

art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată

la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002.

Caracterul de termen rezonabil în

cazul procedurilor administrative supuse cenzurii instanței de judecată se

apreciază în lumina criteriilor consacrate de jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze.

În speță, față de termenele scurte

și imperative instituite în general de Legea nr. 21/1991 în ceea ce privește

procesarea cererilor de redobândire a cetățeniei, față de faptul că nici până

la data judecării cauzei reclamantul nu a primit un răspuns la cererea

formulată, deși aceasta nu prezenta o complexitate deosebită, Curtea

concluzionează că în mod corect a reținut instanța de fond nerespectarea

termenului rezonabil de către autoritatea pârâtă.

Înalta Curte nu poate primi apărarea

formulată de recurent în sensul că există o cauză exoneratoare de răspundere,

întrucât instituția recurentă a fost în culpă pentru nesoluționarea cererii

reclamantului, în condițiile în care ar fi trebuit să-și ia toate diligențele

pentru rezolvarea situației create.

Înalta Curte are în vedere faptul că

întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se subsumează dreptului

suveran al statului de a analiza fiecare speță în ritmul și potrivit

precauțiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate

determina o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute în

ordinea juridică a statului, precum și în convențiile internaționale la care

România este parte.

De altfel, Legea nr. 21/1991 a și

fost modificată în sensul simplificării procedurii de depunere a cererilor,

context în care susținerile recurentului-pârât apar ca lipsite de fundament,

fiind create condițiile respectării drepturilor intimatului-reclamant.

Obiecțiile recurentului privind

semnătura intimatului-reclamant nu se pot constitui în motiv de casare a

sentinței recurate, câtă vreme acesta, având la dispoziție procedura înscrierii

în fals în condițiile dispozițiilor Codului de procedură civilă, nu a făcut uz

de ea în fața instanței de fond, invocând doar lipsa calității de reprezentant

a semnatarului cererii în condițiile în care instanța nu a avut motive pentru a

admite această excepție, așa cum a fost ea formulată.

Înalta Curte, examinând înscrisurile

cauzei, nu are motive pentru a constata neregularități în sensul indicat de

către recurent, neregularități de natură a duce la modificarea soluției dată de

către instanța de fond.

În consecință, nefiind întemeiate

motivele de recurs invocate de către recurentul-pârât Ministerul Afacerilor

Externe, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de Ministerul

Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 969 din data de 23 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie

2010.